Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for the ‘Prietenii lui Bart’ Category

L-am dus pe Victor intr-o rezervatie de lupi-lupi, ca tot ce stia el despre lupi sa se suprapuna intr-o singura imagine. Boring! De stat cu spatele la ei si de jucat cu cateii de plus Snoopy adusi de-acasa. Asta in timp ce 3 femei se dadeau peste cap sa convinga grupul de vizitatori de la ora aia, din care faceam si noi parte, despre cat de grozavi sunt lupii. Femei aflate in mijlocul lor, una povestind despre animalele in discutie in timp ce se tara de colo-colo intr-un toiag (amintire pe viata de la atacul unor lupi) si doua lasandu-se linse pe fata de catre ele. Le-au dat lupilor si un vitel sa-l manance de fata cu noi, dar tot degeaba pentru Victor! Nu viu vitelul, e interzis in Indiana sa li se dea hrana vie salbaticiunilor in captivitate.

 

Lupii din rezervatie n-au reusit sa-i bata pe cei pe care ii stia Victor de acasa.

N-au avut sanse in  in fata  a haite intregi de lupi cu efective la alegere care vandalizeaza, impreuna cu Scufita Rosie si bunica, WC-uri publice din padurea pe unde trece Scufita spre bunica. Asa, ca in varianta povestii de la noi din casa spusa de mine dar cu detaliile majore ale scenariului stabilite de Victor.

N-au avut sanse nici in fata lupului Disney din „Cei trei purcelusi”, plin de idei smechere pentru pacalit purceii. Si cu o garderoba ochi de costume, de viata lor si a purceilor pare toata un Halloween.

Nici macar in fata lupilor de pe Youtube n-au avut sanse. Pe Youtube, le spui lupilor sa urle, urla. Le spui sa alerge un animal sau altul, aia fac.

Anunțuri

Read Full Post »

In drumul lui dinspre unde venea spre unde se ducea, ne-a vizitat un brotac. Era verde. Si atat de frumos ca-ti venea sa-l pupi. Nu l-am pupat, mai aveam un print acasa.

Am rugat insa fotograful sa-l bage pe brotac intr-o sedinta foto. Acolo unde era, pe teava izolata care iesea din unitatea de aer conditionat. Copilul a venit si el.

In timp ce fotograful fotografia,

copilul copilarea.

Cu broasca, fotograf si copil, situatia arata asa:

 

Read Full Post »

Cam acum trei ani, a intrat molima in copacii din cartier: au inceput sa se usuce. Tot cam trei ani am stat in denial si noi, si alti trei vecini cu care ne puneam copacii la comun de se facea de-o padurice cu veverite in spatele caselor. Toti cu ochii spre crengi: ‘mai infrunzeste macar creanga de anul trecut si anul asta, nu mai infrunzeste, mai infrunzeste …”. Noi, in plus, si cu urechile pe ce mai pica pe acoperis din pomii de langa casa pe furtuna, dupa ce un varf de copac s-a desprins la un moment dat, a trecut printr-un tobogan din spate si s-a infipt mai bine de jumatate de metru in pamant de a putut sa-l scoata Liviu doar pe bucati, cu drujba.

Iarna trecuta pe la sfarsit, vecinul Paul (spate-stanga) a iesit din denial si a intrat in actiune: a chemat o firma si si-a taiat toti copacii uscati. Dupa el, vecinul din spate-dreapta. Apoi noi, care ne-am vorbit cu vecina Lucy sa incercam sa aducem aceeasi firma, cu gandul la un gescheft. Doar ca Lucy, la 75 cu bataie, are porniri de fata mare: intr-o zi am discutat despre asta, a doua zi semnase deja un contract cu o firma. Drept care ea a platit 4.500 pe 9 copaci fara stump removal (ziceti-i sindromul Raducioiu, dar chiar nu mai stiu cum se numeste asta in romana). Noi, dupa cautarile lui Liviu dupa firma ideala, am dat ceva mai mult de jumate pe 8, cu stump removal. Plus ca firma noastra i-a mai doborat gratis un copac lui Lucy, cu servicii complete si la ea.

Ca sa nu ramana chiar toate generatiile de veverite din spatele casei la sol de acum incolo, am comandat alti copaci sa-i plantam. Online. Ca premiu de consolare ca n-o sa aiba unde sa-si puna cuiburile cateva zeci de ani, le-am luat stejari. Din Nebraska, de la o fundatie care protejeaza copacii. Copacii au venit cel mai probabil pe jos, au facut o luna si jumatate. Cand au sosit,  ne-am mobilizat brusc: in kilogramul de foi si brosuri cu instructiuni sosit cu ei scria ca trebuie pornita imediat procedura de plantare.

IMG_1620Trei ore si ceva, cat au trebuit pomii sa stea cu radacinile in apa ca la cartea de la fundatie, Liviu a dezgropat radacini de copaci morti in spatele casei sa poata face gropi pentru stejari si pentru artarul trimis bonus. Cu Victor printre picioare, care baga pamantul scos la loc cu 6-7 unelte mici de lucrat gradina. Pentru eficienta, in jurul orei de culcare a copilului a intrerupt. Am reluat amandoi plantarea spre miezul noptii, cu lanterne ca de miner pe frunte.

La final, l-am rugat pe Liviu sa boteze copacii. Mi-a dat trei nume de stejari – Pain in the Butt, Born at Night si Are You Kidding – si unul pentru artar – Hiding Away (artarul e plantat dupa stiva de lemne lasata de firma care ne-a taiat copacii uscati). Si mi-a zis ca se mai gandeste la altele. Disclaimer: niciun pom nu a suferit traume sufletesti in urma botezului. Liviu a fost rugat sa se gandeasca din nou la nume dupa ce uita de sapatul gropilor.

Ziua urmatoare, cum a deschis ochii, Victor mi-a spus: „- Mami, hai sa medzem afaia sa pantam copatzii!” I-am raspuns, cu usoara vinovatie, ca ii plantase taica-sau noaptea trecuta pentru ca altfel ar fi murit. „- Veau sa-i vad!” Scos din pijamale, a sarit direct in niste incaltari de-ale lui taica-sau, a luat-o pe bunica-sa de mana si au mers in pelerinaj din pom in pom.IMG_1622

____________________

PS:

Cand au taiat pomii, am fost trista.  Ma gandeam si la ei (influentata de un TED talk despre viata sociala a copacilor), dar si la efectele colaterale, cum ar fi ca n-o sa mai avem veverite. „– O sa le placa sa se joace pe stiva de lemne!” – a incercat Liviu sa ma consoleze. Stiti cum e insa atunci cand crezi ca motivul tau de tristete merita mai mult timp pus in el: nu dai doi bani pe ce iti spun altii. Dar a avut dreptate: veveritele se joaca de nu mai stiu de ele pe stiva de lemne! Dupa o portie de joaca pe lemne cu alta veverita, veveritoiul cu coada jumulita Coa a venit azi si pana la usa dupa niste miez de nuca. Lungit pe jos, o treime atarnand dincolo de prag, Liviu a pus momentul pe pixeli. Pe cel cu veveritele, dar si unul cu un pui de iepure venit si el sa pasca prin preajma.

 

Read Full Post »

Povestea asta nu e in primul rand despre Sanders. Dar incep cu el pentru ca e catel. Si de dragul bucuriei reintalnirii aratata si de el, animalul bun, si de mine si Victor. Sanders e catelul care face mai calde zilele copiilor dintr-o scoala elementara de la Liviu din corporatie, unde isi petrece timpul umbland din clasa in casa printre ei. Mai spuneam de el, l-am mai intalnit la targul de stiinte organizat de scoala si la care a fost invitat si Liviu cu echipa lui de show de la ‘Power of Physics‘.

Unde e show-ul, suntem si noi coada – eu cu Victor. Am zis sa expunem copilul la lucruri mari de la varste mici, ca atunci cand va creste sa i se para important sa devina si altceva decat manechin sau prezentator TV. Probabil insa ca varsta de expunere am ales-o cam mica: am chiaunit umbland, tarata de Victor, din WC in WC sa traga el apa si sa se joace cu usile.  La trei ani fara, e atras mai mult de astea si mai putin de legile lui Bernoulli si Newton (si care mai sunt), desi ultimele sunt demonstrate haios si pe intelesul copiilor. In felul asta, prezenta noastra la show-uri poate fi masurata cel mai bine in litri de apa trasa, la pachet cu multa educatie despre copiii africani care sufera de sete si care nu pot merge la scoala pentru ca parintii au nevoie de ei acasa, sa le care apa de la kilometri distanta.

Ultima excursie cu show-ul – si asta e povestea principala, care le include in ea pe cea despre catel si despre paguba la apa – am facut-o la o scoala din Indianapolis si la scoala catelului Sanders. Luna mai este luna in care echipa de show a lui Liviu incarca echipamentele intr-un autobuz de scoala si, cu Liviu la volan, le duc ici si colo. Ca le inspire copiilor, aflati la varsta la care se nasc pasiunile, pasiunea pentru o stiinta care are raspunsuri la toate ‘de ce’-urile lumii fizice. In Indianapolis, spectatorii show-ului si participanti voluntari in demonstratii au fost copii scoliti acasa (o alternativa la educatia in scoli publice sau private luata in serios de familiile americane) si parintii lor. La scoala la Sanders – o scoala publica – au participat la spectacolul de demonstratii de fizica elevi de clasa a 3-a si a 4-a.

Daca n-ar fi, nu s-ar povesti.

 

Read Full Post »

E suficient de batran incat cineva sa se mai poata gandi la reusita unei operatii, a doua, prin care sa-i fie scos lipomul cat jumatate de minge de fotbal crescut pe spate. Dar nu e nici pe departe atat de batran incat cineva sa se gandeasca ca nu ar putea duce mai departe responsabilitatile pe care le are.

Sanders e un catel de terapie. Cea mai mare parte din viata de pana acum si-a petrecut-o prin spitalele de copii, dandu-le si lor in momente grele din bucuria lui permanenta de viata primita in dar de la natura. De cativa ani buni, Sanders  s-a mutat, cu misiune cu tot, intr-o scoala elementara. Ajunge acolo la prima ora, odata cu personalul. In cele 45 de minute ramase pana la sosirea copiilor, se plimba din clasa in clasa sa-i salute pe profesori. La schimb primeste mangaieri si cate ceva de mancare. ‘Fiecare are pe acasa cate un catel – imi spune directoarea, fericita sa-mi povesteasca istoria catelului – si nu uita nici de Bernie aici, la scoala’.

Dupa ce sosesc copii, simpaticul patruped cu bandana la gat face tot ce poate sa le tina moralul sus. Cele cateva ore petrecute acolo sunt ore de umblat printre ei fara stare, in cautare de interactiune. Si, probabil, in cautare de cate o mana care sa-i coboare tandru prin blana.

L-am intalnit pe Sanders la o seara dedicata stiintelor organizata de scoala (si a) lui. Trecea de colo colo si din mangaiere in mangaiere printre copiii care, insotiti de parinti, venisera pentru una din primele lor incercari de a intelege legile care dau logica lumii.

Echipa lui Liviu de anul asta de la Power of Physics Show a fost si ea acolo. Sa-i fascineze pe copii aratandu-le partea amuzanta si pe intelesul lor din fizica, la o varsta cand se nasc marile pasiuni care deschid drumuri spre un viitor castigator.

Read Full Post »

Older Posts »

%d blogeri au apreciat asta: