Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for the ‘Realitatea cu plus’ Category

In brate la taica-sau si in fata catorva sute de perechi de ochi, Victor tine capul sus si privirea indreptata spre sala, sa-i vada pe copiii care ovationeaza uitandu-se la el si la parul lui maciuca. Voluntariaza pentru prima data in viata lui de 4 ani in spectacolul cu demonstratii fizice al lui Liviu, Power of Physics Show. La intoarcerea in gradene, la mine si cei trei Snoopy care vin cu noi peste tot zilele astea, aplauzele trimise de copii numai pentru el ii intind pe fata un zambet in care poti citi simultan mandrie si stanjeneala (franturi din momentul lui de glorie sunt prinse in filmulet undeva la secunda 54).

In fiecare primavara, cu putin inainte de vacanta copiilor, Liviu isi pune show-ul de fizica pe roti de imprumut – un autobuz de scoala pe care il conduce singur – si merge la cateva scoli elementare si medii. El si elevii care-l ajuta in demersul asta (voluntar cap-coada pentru toti), intr-o joaca aparenta cu magnetii, curentul electric, curentii de aer, vortexurile de fum, focul, azotul lichid si ce mai are loc intr-o ora si ceva cat tine spectacolul, duc fascinanta lume a fizicii aproape de intelegerea copiilor. Ghidati sa inteleaga de la varste mici de ce experimentele pe care le vad sau la a caror realizare participa sunt stiinta si nu magie – crede Liviu cu convingere – copiii au de castigat pe mai multe parti. Atractia catre fizica aparuta la varsta la care se nasc pasiunile vine nu numai sa usureze intelegerea complexitatii lumii, ci poate deschide drumul catre cariere in domeniile tehnologiei de varf, asigurand un viitor profesional si provocator, si multumitor. In plus, prin cum e gandita – mai spune el intrebat de vorba – experienta asta se vrea o contributie in a-i forma pe copii ca cetateni ai unei lumi fara granite in termenii avansului tehnologic, gandind critic si intelegand orice forma de intoleranta ca pe o bariera nenecesara. E o intreaga filosofie si cu asta, dar nu e locul s-o dezvolt aici.

Pe-asta mic l-am crescut cu show-ul asta de cand era in burta la mine. Anul asta am zis ca show-ul incepe sa devina pentru noi unul din raspunsurile potrivite la intrebarea despre experientele la care sa-l expunem de mic cu sanse sa conteze intr-un fel sau altul mai tarziu. Victor inca prefera un dialog imaginar in gradene cu tata Snoopy unei conversatii in engleza intre scena si sala pe tema a ce se intampla la CERN, dar s-a lasat sedus de toate tipurile de vortex si de experimentele fumegatoare si asurzitoare cu azot lichid. Tot anul asta copilul a avut in plus, doar pentru el, pauzele dintre spectacole in ambele zile. Pauze pe care doua din mainile drepte ale lui Liviu ( 🙂 ) i le-au umplut ochi cu joaca dezlantuita.

 

 

 

Read Full Post »

Cand l-am auzit pe Liviu ca pleaca la Dubai, am zis ca uite, America piere agonizand in tranzitia pe repede inainte de la democratie la businessocratie si lui ii arde de pieptanat. Cand a venit acasa, am inteles insa ca s-a dus acolo tocmai ca sa salveze America.

Dubaiul vizitat de mine la mana a doua arata … pozat in fuga din masina. Dar inteleg: pentru reprezentantul familiei acolo, sculat la 6 am si plecat la 7 am din hotel si intors la 11 pm, Dubaiul la prima mana a fost unul vazut din taxiuri si autobuze: departe, departe, Burj-al-Arab si doua barci pe apa; tot departe, probabil prins pe drumul dinspre aeroport, un down town; de aproape – numai spatiile interioare de la Atlantis the Palm, hotelul unde s-a tinut forumul despre educatie pentru care a plecat de acasa.

Si Brutus

Chiar daca la mana a doua nu am putut vedea cum e Dubaiul, am putut sa-mi dau seama ca e un oras al imprietenirii spontane: Liviu nu a facut in viata lui atatea poze cu alte persoane cate avea in aparat la venire, dupa 6 zile. S-a pozat cu castigatoarea Global Teacher Prize de anul trecut, cu profesori de top ai competitiei sau altii din Romania, Oman, Iran, India, UK, Grecia, Muntenegru, Franta, o tara sau alta din Africa, cu chelnerita filipineza careia ii aducea sea food la petrecerile de seara, cu fondatorul Fundatiei Varkey – gazda evenimentelor, cu CEO-ul ei, cu o scriitoare faimoasa din America, bla, bla, bla, zeci de poze cu cate cineva alaturi. La cum il stiu pe Liviu de neinvaziv, i-am cerut detalii ca sa pot intelege ce e cu gramada aia de poze: ‘– Cum faceati sa va cunoasteti atat de bine incat sa va vreti  unii pe altii in poze pentru acasa?‘ ‘– Era ca la un speed dating in pauze si la petrecerile de seara.‘ – mi-a zis. ‘Se ducea fiecare la fiecare si, dupa o discutie sumara, ii propunea sa faca o poza impreuna. Mai mult, cand scotea unul celularul sa faca un selfie, apareau altii cativa instantaneu in spatele lui, sa iasa si ei in poza.’ Ei ca ei, dar tu, Brutus?!

La placinte imaginate inainte

Dubaiul meu second hand a mai fost cu petreceri aglomerate, cu multi chelneri si multa mancare pregatita minutios. Mmmm, ce tavi cu prajituri de 7 giga+ mi-au adus mie apa in gura dupa ce a venit Liviu acasa …

WC-urile wireless

Lui Victor i-au lasat furnicaturi de dorinta in degete pozele si filmele cu toaletele de barbati de la Atlantis the Palm. ‘– Una e miscata!‘ – i-am reprosat lui taica-sau. ‘– Le faceam si eu in fuga, sa nu ma vada cineva in costum si cravata facand poze la WC-uri.‘ – a justificat. Fair enough.

Din camera de hotel am avut si trageri de apa in direct. Pentru impatimitii WC-urilor (mai precis impatimitul, ca e numai unul la noi in casa), asta e aristocratia vizitelor la mana a doua.

Unde dai si unde nu mai crapa

Vorbind de educatie, chiar vizitat in poze si filmulete Dubaiul pare sa se transforme de ceva timp incoace din capitala orientala a shopping-ului in cea mondiala a educatiei bine facute. Bine facut in educatie nu inseamna in termenii organizatorilor forumului ‘Global Education & Skills’ o educatie cu profesori amuzanti care fac minuni cu creierele elevilor fara sa-i puna la munca individuala. Nivelul de intelegere in ce se organizeaza la Dubai e altul, in care educatia e vazuta ca solutie pentru probleme ca escaladarea nationalismului, a saraciei, a actelor de terorism si a manifestarilor radicaliste in general. Anul asta, forumul a reunit actori importanti la nivel mondial din educatie, politica si business care au incercat sa gaseasca raspunsuri la intrebarea ‘How do we make ‘real’ global citizens?’ . Printre altii,  fostul prim ministru grec Andreas Papandreou si Irina Bokova, Director General UNESCO au dezbatut cu argumente pro si contra o tema calda azi: este sau nu escaladarea populismului  rezultatul esecului educatiei? Alte subiecte cheie in educatie ca ‘Post-Conflict and Peace Education’, ‘Global citizenship’, ‘Climate change education’, ‘Creativity and Arts in Education’, ‘Assessment & impact in development’, etc., precum si numeroase alte teme de dezbatere, s-au vrut puncte de plecare pentru promovarea gandirii inovative in scopul crearii si demararii de noi proiecte, campanii si evenimente de interes public.

Eschimosii, educatia  si dolarii in plus

Forumul s-a terminat cu o veste buna pentru unul din profesorii participanti, care a plecat acasa cu milionul de la Global Teacher Prize de anul asta. Banii au plecat spre Salluit, un loc din Arcticul canadian aproape de unde se pune harta lumii in cui. Elevii si comunitatea Inuit care se vor bucura de proiectele profesoarei Maggie McDonnell nu sunt de invidiat: traiesc intr-un loc cu frig mult si rata mare a suicidului in randul tinerilor, cu consum mare de droguri si alcool, cu violuri multe si saracie la fel. Daca pui in Google Maps, softul iti spune ca nu exista nici drumuri, nici avioane sa ajungi acolo. Pentru 4.000 de dolari de persoana, spunea profesoara care a adus la Dubai si cativa elevi din Salluit, abia ies ‘la lumina’ in Montreal. Premiul a fost anuntat de un astronaut de pe Statia Spatiala Internationala iar reusita profesoarei de la capatul lumii a fost salutata printr-un discurs de primul ministru al Canadei. In deschidere, in mood-ul de festivitate i-a bagat pe toti Adrea Bocelli.

Ori la bal, ori la spital!

Ca sa inteleg mai bine cine sunt judecat dupa cel cu care ma insotesc, m-am uitat la pozele facute la petrecerea din ultima seara. In petrecerea aia cu prim-ministri, politicieni, oameni cu bani, capete luminate ale educatiei, etc., l-am vazut pe Liviu dansand cu miscari ample urcat langa cantareata pe scena si agitat pe ringul de dans cand cu o profesoara de pe la la forum, cand cu alta. Am inteles atunci ca pana atunci nu intelesesem mai nimic despre mine.

In ultima fotografie de mai sus, Liviu e impreuna cu americanca Erin Gruwell – profesoara, scriitoare si autoarea unei metode de educatie de succes pentru copii provenind din medii defavorizate. Cartea ei ‘The Freedom Writers Diary‘ a fost ecranizata in 2007 si s-a bucurat de apreciere in Statele Unite si in afara. Anul asta, in competitia Global Teacher Prize, Erin a fost unul din finalistii Top 50.

IMG_0831 (600x400)

Si da, marile spirite se intalnesc: Liviu e aici impreuna cu romanca Manuela Prajea, colega lui de Top 50 Global Teacher Prize, cu care mi-a spus ca a avut un fun nebun de cate ori s-a ivit ocazia. Ambii sunt acum Varkey Teacher Ambassadors – profesori-model care promoveaza cele mai bune practici in educatie si deschid drumuri spre dezvoltarea unor tehnici de invatare inovative.

Read Full Post »

Din arhiva.

img_0197

Read Full Post »

Ca sa nu ma simt vinovata pana la capat vacanta asta ca noi doi ne-am bucurat de fiecare zi si el numai de 3 din 5, l-am salvat intr-o zi si pe Victor de la gradinita. Am fost amandoi la Muzeul copiilor din Indianapolis. Fusesem si cu o zi in urma toti trei, plus de zeci de ori din vara pana acum, dar tot stiam ca o sa prefere asta in locul gradinitei. Da, au bai mai multe 😉

img_9872img_9893img_9910Muzeul copiilor de la Indianapolis este recunoscut ca cel mai mare din lume de felul asta. Cu expozitii permanente si temporare care se intind pe 5 etaje, muzeul ii ajuta pe copii sa inteleaga de mici lucruri care ii pot ajuta mari sa-si cladeasca un viitor pe pasiunile nascute acolo. Sau ii pot ajuta sa realizeze cum functioneaza lumea in care traiesc. In joaca img_9856pentru cei mai mici, captandu-le atentia celor mai mari. La muzeu, copiii pot dezlega misterele piramidelor din Egipt din interiorul unei piramide recreate acolo. Pot dezlega misterele armatei de teracota din China din pozitia unor arheologi ad-hoc, dar echipati si utilati cu ce le trebuie. Sau misterele corabiilor scufundate in mari, sau pe cele ale disparitiei dinozaurilor. Tot acolo, pot avea prima expunere la ce inseamna rasism anti-negru, anti-semitism si discriminare de o forma sau alta; o sectiune speciala a muzeului le spune copiilor despre asta pornind de la povestile unor copii ca ei care au trait ei insisi experientele respective. Prin filme, spatii recreate folosind lucruri autentice si altele. Muzeul mai reface, prin obiecte si experiente autentice, un colt din China. Copiii afla despre modul diferit de viata de acolo si despre cultura si traditiile chinezesti. Tot ei pot fi astronauti pe copia Statiei Spatiale Internationale de acolo sau pot fi doctori, ingineri, hidrologi, biologi, speologi sau specialisti in agricultura sau transportul fluvial. Sau se pot juca, asculta povesti sau merge la teatru. Mai sunt multe altele de spus despre muzeu, dar mai adaug numai ca in caruselul de la etajul 5 se pot urca si parintii fara ca cineva sa se uite lung.

De sarbatori, hainele muzeului sunt si ele de sarbatoare. O sectiune speciala e dedicata iernii iar acolo copiii se pot bate cu bulgari de zapada artificiala, se pot da pe patinoarul de patinat in sosete sau pot pescui la copca. In holul central, un tobogan care vine de la primul etaj pana la parter simuleaza un derdelus pe care poate cobora oricine, mic sau mare.

Victor a avut de unde alege alternative la programul de gradinita: a reconstituit statui din teracota; a mai reparat una, alta pe Statia Spatiala Internationala; a fost doctor pentru un dragom; ne-am dat in carusel si pe tobogan; a produs electricitate pe raul Ohio. In plus fata de ce faceau ceilalti. noi am stat la cozi la WC-uri (lume multa de sarbatori!). Le stie ca pe buzunarul lui; unul n-ar fi ratat daca nu-i mai taiam din elan din cand in cand!

.

Read Full Post »

Ca sa schimbam locul lui Victor de langa WC-ul de la Mos Craciun si pe-al nostru de langa frigider cu altul, am dat o fuga la un tubing. Indiana, un stat cu un relief aproape ca-n palma, are pe niste dealusoare si doua statiuni de iarna la cate 2 ore de noi: una la sud de noi, langa Loiusville, alta mai la sud-est, langa Cincinnatti.

downtown-winchester-indiana-1Am fost la cea de langa Louisville, in Paoli; la cealalta  am tot fost iernile trecute. Paoli – un orasel pitoresc, de un pitoresc al locurilor de pe aici. Iar statiunea – una cu zapada artificiala, dar cu care iti faci treaba cand ai chef de schiat sau de facut tubing si nu vrei sa bati drumul pana in Colorado sau unde mai sunt statiunile de iarna americane cu iarna adevarata.

A fost … ciclic, dar cu miscare in aer liber: alinierea in tuburi in susul pistei, cei grei intai, cei usori la coada; alunecatul pana jos; apoi urcatul cu banda. S.a.m.d. pana cand asta mic a spus stop masina. Atunci am fost sa tragem niste ape la WC-uri, sa-i placa copilului 100% . Si am plecat acasa. Taica-sau usor eliberat, pentru ca a fost baby sitter cu norma intreaga. El a avut grija ca Victor sa stea comod in tub si sa nu se dea cu fundul de pista la hopuri, improvizandu-i o perna de pus in cauciuc din Big Red Dog si hainele lui de schimb. El, cu stressul la maxim, l-a tinut de mana la fiecare tura, sa nu-l arunce cauciucul afara la hopuri. M-a invitat sa-l tin si eu, dar am pariat mai mult pe puterea si pe prezenta lui de spirit decat pe mana mea peste al carei nerv tot aluneca un disc intervertebral si o face nefunctionala.

La intoarcere, radioul anunta extreme weather iar rotile masinii o confirmau. Sa fie si Indiana cu iarna naturala la sfarsitul asta de an.

Read Full Post »

Older Posts »

%d blogeri au apreciat asta: