Feeds:
Articole
Comentarii

Cine a pus Cleveland in drum

Alaltaieri dupa-amiaza, am incarcat in masina papornita cu Snoopy*, animalele de somn (doua oi si un caine), doua valize, cateva povesti in format digital, niste carti, amoxicilina, augmentinul si azitromicina (luptam toti cu aceeasi raceala, dar cu strategii diferite), am activat-o pe Lucy (vecina) sa arunce un ochi ‘peste gard’ si am plecat in vacanta la Boston. Dupa nici 30 de ore si cu 1100 de km mai mult pe odometru eram inapoi acasa. Nu se terminase vacanta, dar pe la Cleveland s-a terminat rabdarea lui Victor. Prin alunecare, dupa zeci si zeci si zeci de ‘Am ajuns?’ / ‘Mai e mult?’ / ‘Se vede hotelul?’ / ‘Nici acum nu se vede hotelul?’ / ‘M-am plictisit!’, toti in mijlocul autostrazii, s-a terminat si rabdarea noastra. Am hotarat atunci ca a doua zi sa n-o luam mai departe, ci inapoi.  Si am lasat Boston-ul pe alta data, taind for ever de pe lista optiunea de a ajunge acolo cu masina.

Cine a pus Cleveland in drum a facut o treaba. Am oprit sa innoptam la 40 de minute de downtown iar dimineata, dupa ce-am mancat, ne-am indreptat spre un muzeu de stiinte vazut la TV in timpul mesei. Asta ca sa nu se aleaga de mia si ceva de kilometri Idianapolis – Cleveland – Indianapolis doar un stanga imprejur pe autostrada. Si ca sa aiba Goe cu ce-si umple gandurile 6 ore pe drum inapoi.

La muzeul de pe malul marelui lac Erie, Victor a fost bucuros: a format vortexuri de apa si aer spectaculoase, furtuni, a urcat intr-un modul spatial si pe Marte in zona de exponate NASA, s-a jucat cu sunete, lasere, lumini, a aruncat, a sarit, a pus in miscare mecanisme, etc. Incomparabil mai bucros a fost insa taica-sau care, sa-i fi tihnit mai mult, ar fi luat demonstratiile  la rand sa se joace cu ele. La cat i-a tihnit, a  respirat stiinta, tehnologie, inginerie si matematica hands-on: si-a facut si lansat parasute, a confectionat pantofi din carpe si duct tape, a verificat mersul cu roti patrate, a sarit, alergat, butonat, levitat, si-a pozat experimente pe care vrea sa  le faca si el pentru copiii de la scoala si multe altele.

Pe la 3 pm, l-am tras pe Liviu afara din muzeu si am luat-o 6 ore inapoi spre casa. Victor a adormit instantaneu si 3 ore n-am auzit de el. Dupa ce s-a trezit, urmatoarele 2 ore si-a umplut mintea si timpul cu ce a picat. Cu o ora inainte de casa, sa nu ne iesim din mana, a reactivat partea de discutie cu mai e mult si cu de ce trebuie sa ajungem acasa si nu ramanem la hotel.

____________________

* Recensamantul cel mai recent arata ca populatia de Snoopy de la noi din casa a atins pragul de 12 catei, impartiti in doua familii si o mama Snoopy singura (pe care trebuie s-o maritam azi-maine; avem semne sigure de la Mos Craciun ca va fi o casatorie mixta, cu un mariachi mexican, si ca primul lor copil va fi aviator). Snoopy incap toti fie intr-o papornita Balenciaga, fie intr-una identica de la IKEA. La o diferenta de pret de 2150 de dolari americani, preferam originalul IKEA sa-i luam pe toti Snoopy dupa noi peste tot, deplasarile la magazin si in parcuri incluse. 

Anunțuri

Tara lor nu-i vrea prosti

Cel mai probabil, de la Liviu n-o sa afli niciodata prin statusuri Facebook cat e de fericit cand isi bea cafeaua in aeroportul X, calatorind intre punctele A si B. Nici ce are in farfurie la destinatie. Dar asta si pentru ca stie email-ul meu. Tocmai ‘ne-am’ intors de la Abu Dhabi. El cu mintea plina de experiente, eu cu email-ul la fel.

tn_20171008_084017

tn_20171008_061252

Experiente interesante pentru mine si asa, remote. Nu ma plang. Tematica forumului despre viitorul educatiei la care a participat imi e mai mult decat familiara. La fel si arhitectura interioara si exterioara a palatului unde s-a tinut. Mai stiu si cum e sa stai la etajul 40 si sa manaci la 62 intr-un hotel cu holul principal cat si ca aeroportul din Indianapolis, doar ca avand niste piscini la parter. In plus, ‘am’ vizitat si vreo 2 muzee si moscheea faimoasa de acolo. La ‘muzeul emiratului’, ‘ne’-a fost greu sa intelegem prin diferenta cum stau lucrurile cu beduinii fata de restul lumii pentru ca si oamenii desertului tot pe telefon pareau sa-si petreaca partea activa din zi.

De cativa ani, de cand in Emirate a inceput o forfota de evenimente in jurul subiectului educatiei, ma gandesc ca arabilor li se pregateste ceva. Cu trei ani in urma, la Dubai, un investitor indian cu business-uri locale si internationale in educatie a inceput sa identifice prin lume profesori care isi fac treaba exemplar dupa criteriile lui, iar celui dintai din fiecare an i-a dat un milion de dolari sa-si duca la bun sfarsit proiectele educationale. I-a spus competitiei Global Teacher Prize (GTP), a organizat o gala pe bani multi in martie in Emirate si langa ea a pus un forum in care educatori, cercetatori, institutii guvernamentale si business-uri in domeniu sa poata dezbate teme legate de starea educatiei la nivel mondial. Fundatia care se ocupa de asta, Varkey, si-a imbogatit intre timp aria de activitati si, pe langa promovarea excelentei in meseria de profesor, pregateste profesional educatori in zone din lume unde educatia pare o misiune imposibila. Aceeasi fundatie, pe banii ei si impreuna cu organizatii neguvernamentale, deruleaza proiecte care isi propun sa faca din meseria de profesor una mai puternica si de o importanta mai bine recunoscuta.

La un an dupa debuturile GTP, tot in Emirate, la Abu Dhabi, un alt forum, in alta organizare, cu alti bani multi si sub patronajul seicului local a inceput sa stranga voci sonore in industria educatiei pentru a intoarce subiectul in discutie pe toate partile. Educatia – spun organizatorii forumului de la Abu Dhabi – este singura care, pe termen lung, poate contribui esential la succesul, progresul, pacea si fericirea tuturor natiunilor. Cu jumatate de secol (+) / (-) niste ani inainte sa le fuga petrolul de sub picioare, pentru arabi educatia solida pare sa fie solutia ca proiectul Emiratelor sa fie unul self-sustaining si pe mai departe. In ideea asta, ce spun autoritatile de acolo ca-si propun este revolutionarea sistemului local de invatamant si repozitionarea lui printre cele mai avansate si eficiente din lume. Din 900 de educatori care au participat la forumul din Abu Dhabi de acum cateva zile, 700 au fost locali iar 200 au fost invitati din alte 70 de tari. Chemati toti sa-si puna la comun ideile si experienta despre ce poate insemna a preda pentru generatia de maine intr-un azi in care stiinta avanseaza intr-un ritm fara precedent, dar in care educatia de masa se confrunta cu provocari paralele si ele fara precedent, care presupun focus si resurse speciale.

 

Am ascultat de pe margine, am incercat sa inteleg si mi-am zis ca in ritmul in care se misca lumea ar trebui, ca profesor, sa te intrebi permanent in ce consta valoarea a ce predai, cat reprezinta suma de cunostinte date mai departe si cat capacitatea de a le reactualiza si recontextualiza permanent, de a le livra in forma si prin mijloacele adecvate, astfel incat sa le fie utile celor care le vor folosi maine. O treime din competentele necesare azi unui angajat sa faca o treaba sau alta vor fi cu totul noi pana in 2020, spune Forumul Economic International. In plus, doua treimi din copiii din generatia lui Victor vor ajunge sa aiba meserii despre care nu stim inca nimic azi; stiinta si tehnologia merg inainte mai repede decat putem anticipa detaliile despre ce presupune acest avans.

Ma uit in jur si realizez insa ca demersul cu intrebatul permanent ar trebui sa fie pentru profesori unul care sa se intample mai degraba la nivel individual, fara a privi dupa ghidaj din partea unui sistem sau altul. Cum zicea si un englez de care s-a mai auzit, ‘niciun sistem de educatie nu poate fi mai bun decat profesorii lui’. Pentru ca altfel, ce vad peste gardurile peste care ajung sa ma uit nu ma umple de optimism. Aici aproape, miliardara pusa de Trump sa faca strategii pentru educatie facand o paralela cu provocarile viitorului e blocata de la inceputul mandatului in preocuparea de a trece banii publici din taxe prin scoli administrate privat, fara beneficii transparente pentru elevi si societate. Mai departe, se vede cum romanii par si ei nevoiti sa mai astepte pentru o revolutie in educatie pana ce ministrul pus de PSD se dumireste ce si cu cati ‘i’ se scrie. Abia bifata asta romanii pot spera ca ministrul o sa se ia sa inteleaga ca popularea planetei Marte nu mai e o discutie din filmele de Hollywood ale copilariei lui si ca medicina azi nu mai pune (sau n-ar mai trebui sa puna) diagnostice doar pipaind burti. Si sa mai inteleaga ca educatia imparte lumea in tari de o categorie sau alta. Adevarul de zburlit parul e insa, si intr-un caz, si in altul, ca lipsa de educatiei in masa si nu avansul ei i-a propulsat pe cei doi si pe cei care le tin spatele la putere, ceea ce nu pare sa lase loc de motivatii pentru schimbari de esenta.

Una peste alta, cine vrea forumuri despre educatie in direct de la arabi, sa-mi dea email-ul ca sa i-l dau lui Liviu pentru datile viitoare.

 

 

Familia Snoopy are de ieri cinci membri in loc de patru. Un Snoopy mic, cu burtica si caciulita de bostan de Halloween, s-a alaturat echipei de copii Snoopy, acum 3. Era o armata de Snoopy intr-o alimentara, din cei deghizati in bostan, alimentara unde din fericire am ajuns singura. Din nefericirea ar fi fost, cu Victor de mana, cand ar fi trebuit sa-i punem pe toti Snoopy cu burtica si caciulita de bostan de Halloween in cos si pe cartea de credit.

Dar am fost singura la cumparaturi, sunt numai 5 Snoopy in casa, masina, cu Victor la gradinita, peste tot pe unde respiram. Toti parte acum si din echipa orei de lectura, cand tati citeste in engleza si baietelul repeta in engleza lui. Fara familia Snoopy, experienta ne arata ca ora de lectura ar pierde dramatic minute, pana la ultimele 2, 3. Cu familia Snooopy, care mediaza teatral membru cu membru transferul de informatie de la carte la Baietel, ora nu ramane chiar ora, dar are o durata mai decenta.

tn_20170926_191612tn_20170926_191626tn_20170926_191726tn_20170926_191751tn_20170926_191758tn_20170926_191803tn_20170926_191810

52º Fahrenheit

Victor are doua placi principale cand vrea ceva. Una e cu „- Mami, sa-i spui lui Mos Craciun sa-mi aduca …”, cealalta cu „- Mami, sa-i dai bani lui Internet sa-mi aduca …”. Mai are si una speciala pentru cand e preznt fizic in magazin: aduna tot ce poate de printre rafturile pline ochi printre care astepti sa-ti vina randul la casa. Sa nu ma mai lupt cu incapatanarea lui, am inceput sa nu ma mai opun, il lasa sa puna pe banda ce are de luat. Pana acasa uita in 90% din cazuri de ce cumpara iar nimicurile raman in masina si le duc inapoi cu prima ocazie. Am acum de returnat cinci porci cu capul ventuza.

20170928_112048

O pestera ca a hotilor din povestea cu Alibaba si-a dorit de la Mos Craciun. Ce s-a intamplat a fost pentru el inca o lectie despre limitele lui Mos Craciun. Cu partea pozitiva ca s-a ales cu o vizita la Bluespring Caverns, o pestera la 140 km S-V de Indianapolis.

Dupa o ora si trei sferturi de masina si cu 50 de dolari mai putin in buzunar eram pregatiti de strigatele copilului la usa pesterei: „- Sesam, deschide-te!” Sesamul din povestea asta n-avea usa, a trebuit sa-l deconectam de la povestea initiala dupa cateva strigari. Ne si grabeam, pentru ca grupul cu care eram se imbarcarse si se pregatea sa plece pe raul subteran. Sincer, n-ar fi fost rau nici daca pleca fara noi. Ghida adolescenta care ne insotea avea o voce zgaraitor pe creier de ascutita. In plus, parea ca avusese si un profesor de retorica de moda veche, de ne recita ea ce avea de recitat cu o intonatie demna de un public mai grec si mai antic decat noi.

Copilul a fost fericit in ora in care ne-am plimbat pe raul subteran. Pe de o parte pentru ca ii placea sa vaneze cu privirea, la lumina becurilor barcii, pestii despre care tocmai aflase ca erau orbi pentru ca nu le trebuia vedere in intuneric. Si fericit pentru ca ii placea sa balaceasca mainile in apa de 11º C sau sa atinga tavanul in locurile unde eram lasati sa o facem fara 500 amenda (primul lucru pe care ni-l tipase ghida la intrarea in pestera). Pe de alta parte, mai fericit cu siguranta ca nu intelegea glumele pustoaicei.

Dar totul e bine cand se termina cu bine si cu entuziasm din partea copilului, in ciuda faptului ca nu am dat peste nicio comoara. Si cand se termina in general, ca sa-ti poti clati urechile cu niste liniste dupa ce iti tipa cineva o ora in ele din aceeasi barca si in cea mai adanca liniste.

 

 

 

 

Cincinnati – Ohio, 2017. Noi la IKEA, in cos cu 10 palnii colorate care i s-au lipit astuia mic de maini, cateva farfurii, un sezlong si cateva ciocolate. Nota de plata la casa: 347 de dolari. Eu si Liviu ne-am uitat unul la altul, dupa care Liviu a zis ca se aduna banii cand pui lucruri in cos. Si a platit. Imediat ce am iesit pe usa, mi-am zis ca mai, sa fie, cum mama naibii sa coste 350 de dolari cateva nimicuri. Si am aruncat un ochi pe nota de plata, care arata cum ca da, luasem cele cateva nimicuri care erau in cos, dar mai luasem ceva de 250 de dolari care nu era.

La customer service, ne-au spus ca ceva-ul ala din litere si cifre si atat din dreptul sumei de 250 era un pat. Habar n-aveam cum ajunsese patul pe nota noastra de plata, ca cei din fata de la casa nu aveau niciun pachet mare in cos, sa zici ca-l trecuse casiera la noi by mistake. Femeile de la customer service cel mai probabil aveau: au scos patul de pe chitanta fara sa ceara vreun detaliu sau sa verifice pe camera daca il aveam la iesirea din magazin. Parea normal sa vina oamenii sa-si ia inapoi banii pe paturile platite dar necumparate.

O fi fost mana omului invizibil, ca el ce sa faca daca nu apeleaza la siretlicuri?! Sa sperie lumea la casa cu o carte de credit plutitoare? Sa se sperie el de preturile la transport practicate de Ikea daca isi comanda patul acasa?* ikea_delivery fee

__________

* De preturile la delivery m-am speriat si eu cand am vrut sa comand o comoda de 129 de dolari pentru care partea de trimitere acasa era tot de 349, ca la patul din imagine (pentru 150 de kilometri). In tara in care Amazon iti trimite si un tanc la usa, de oriunde din America, cu cheltuieli de transport 0 daca dai mai mult de 49 de dolari pe el. 

%d blogeri au apreciat asta: