Feeds:
Articole
Comentarii

Cu basca, fara basca

Liviu a fost primul din casa cu tunsoare de pandemie. L-am tuns eu si Victor. Victor si ca sa aiba putin fun altfel, plimbandu-se cu o masina de tuns prin parul cuiva. Si uite asa, e a treia saptamana de cand Liviu nu se indura sa dea o sapca jos de pe cap cand intra cu elevii la lectii pe calculator. Ca sa ma indoiesc total de abilitatile mele de frizer, primele doua saptamani a purtat-o si prin casa. Foloseste una pe care scrie “European cut solutions”.

Cand a venit randul meu sa fiu client de frizeri amatori, n-a iesit sa trebuiasca sa facem cu randul la sapca lui Liviu. Tunsoarea a inceput-o Victor, intr-un stadiu al parului in care nu prea conta cat taia. Dar a terminat-o taica-sau. Probabil un frizer pe bune ar stramba din nas uitandu-se la urmele lasate de foarfeca, dar cine vede si nu stie zice c-asa tre’ sa fie.

Tunsorile astea pe genunchi mi-au adus aminte ca prietena mea, care sta in Dorobanti, in capitala, se ducea undeva in cartier la un stilist de par care pieptana dimineata femeile si le intindea parul la 100+ de dolari bucata. Ce-o fi facand el acum?

Asta mic alearga toata ziua cu pletele in vant, nu e chip sa ne apropiem cu foarfeca de parul lui. Nu era nici inainte de pandemie, se lasa convins numai pentru ca se alegea cu o acadea la final, recompensa de la frizerita. Altfel, acadele pupa regulat o data pe an, de Halloween, primite de la vecinii din cartier.

Saptamana asta, pitonul albinos cu care imi incep zilele de cand am intrat in social distancing nu a venit la intalnire. Noah, elevul meu din anul intai care il tine ca animal de companie, mi-a spus ca partenerul lui din orele de franceza la distanta isi schimba pielea si nu-l atinge o perioada. Pana acum, Noah isi pastra prietenul de culoarea bananei (de unde si numele, Nanners) incolacit in jurul unei maini sau alta tot timpul cat stateam pe chat. Strange enough, pitonul mi-a lipsit.

Au ramas mai departe sa aduca un altceva lectiilor online alti catei, pisici sau pasari care cateodata ne intrerup discutiile cum stiu ei si ne schimba centrul atentiei. Elevii stiu ca prietenii lor mici de acasa imi sunt simpatici si intrerup chiar ei uneori lectia sa-mi spuna: “Madame, pet-ul meu a venit sa te salute.” Ies atunci din modul de prezentare al soft-ului si intru pe imagine sa-l salut si eu.

La noi acasa, e eLearning pentru toata familia. Liviu si-a facut sala de clasa dintr-un colt al dormitorului lui, eu dintr-un alt dormitor, iar Victor participa la intalnirile online cu colegii lui si cu invatatoarea din mijlocul trambulinei din sufragerie. La inceput, am predat / invatat toti 5 zile pe saptamana. Chiaunitor: munceam de nu mai aveam timp de somn. Eu una trebuia sa pregatesc lectiile de doua ori, pentru cei care participau in discutiile online de grup si pentru cei care nu, plus pregatitul testelor, corectatul, mesaje de grup cu ce e de facut catre parinti si la copii, zeci de email-uri de raspuns pe zi, bla, bla, bla. Intr-un cuvant: ba-la-muc! Asta in conditiile in care si in corporatia scolara unde lucrez eu, si la Liviu, se fac de doi ani simulari periodice pentru invatarea la distanta cu ajutorul unui soft specializat, gandite ca plan B, pentru perioadele scurte cand scoala ar putea fi inchisa (iarna in special, din cauza zapezii sau frigului extrem). Dar am ramas la programul de 5 zile putin, pentru ca a iesit guvernatorul si a scurtat anul scolar pentru elevi cu 20 de zile, din care fiecare corporatie scolara din Indiana foloseste cate crede, cum crede. Acum, si eu, si Liviu, suntem numai 3 zile in contact cu elevii si e mult mai lejer sa acoperim ce e de acoperit (insuficient de lejer insa sa ne dorim sa incepem anul viitor tot de acasa).

Singurul cu energia la maxim, indiferent de program, e Victor. Nicio pauza de-a nostra nu e prea mica sa nu ne ia la joaca. Cu mine vrea in general “Snoopy fights” (el in trambulina si eu jos, aruncam 12 Snoopy de la unul la altul dezlantuit, pana primul reuseste sa arunce toti cainii de plus de partea celuilalt si castiga). Pe taica-sau, care si-a facut programul mai compact prin gruparea tuturor claselor in 3, pe ani de studiu, il ia in parc sau prin jurul casei. In paranteza spus, ca sa mai albesc eu o bucata pe vremea asta de albit din oficiu, si-au facut si obiceiuri de parc noi: Liviu il lasa pe Victor sa se catere in copaci si sa traverseze parcul singur cu bicicleta dintr-o parte in alta (asta presupunand pedalarea peste un pod ingust, pietonal). Ma gandesc numai la cat de potrivit e momentul sa respiri aer de spital …

In concluzie, rezistenta si cadenta pe linie la noi de pandemia asta. Mai ziceti si de la voi, pentru un schimb de ganduri. Prinde bine in izolare si poate aduce ceva pace mentala prin distragerea atentiei.    

Timp de doua zile, am incercat, amator, sa clocim un ou de pasare. L-a gasit Victor in iarba a doua zi dupa ce ne-a traversat o furtuna care a rupt copaci prin cartier si i-a ciufulit si pe-ai nostri. O pandemie nu pare nici ea sa vina singura.

20200409_085141

Ca sa cloceasca ouale, scrie pe net ca pasarile trebuie sa le tina cam doua saptamani la 39-40 de grade Celsius. Natura vine sa le ajute punandu-le pe burta niste fulgi noi si caldurosi. Fara fulgi pe burta si calda natural numai intre 36 si 37 de grade, m-am gandit totusi ca oului i-ar putea fi decent de bine si ar scoate un pui daca l-as tine permanent langa pielea mea cate zile trebuie. Si m-am luat de clocit oul pus intr-un Ziploc mic. Cand eu faceam baie, il clocea Liviu. Era ca la pinguini, dar ca lui tata pinguin ii lipsea entuziasmul. Victor a avut doua zile sa-si faca planuri despre cum o sa iesim cu pasarea in lesa pe afara, dupa care am spart eu oul intr-o dimineata, la iesirea din pijamale. Ne gandim acum sa plantam cartofi in gradina de flori, sa treaca lunile de carantina mai repede.

Aici, in Indiana, vremea ne ajuta sa omoram rutina. Acum doua saptamani faceam focul in semineu la minus cateva grade afara, saptamana trecuta, la +26 Celsius am dat drumul la aerul conditionat si am iesit la maneca scurta iar zilele astea e primavera-toamna iar, facem foc in spatele casei.

Liviu si Victor ies mult in parc si la padure. Au stat intr-o zi mai bine de 3 ore, iar cand s-au intors mi-au spus ca au jumulit liane de pe copaci.  Padurea orasului a fost invadata in urma cu ani buni de o specie nenativa de liane care pune copacii la pamant. Ultima data cand am iesit si eu din casa, am luat si toporul cu noi la padure. Intr-un rucsac, sa nu speriem lumea. S-a luptat Liviu cu zeci de liane groase atunci, dar dupa ce au dat cativa oameni peste noi ne-am linistit, sa nu plecam cu politia de acolo.

La voi cum e cu pandemia?

 

 

 

 

De cateva luni, lucrez part-time ca Zană Maselută. Ies in paguba, dar am fun. Asta mic are dintii din fata in diferite faze de crestere, iar la vreo 3-4 unul lipseste. Am avut ce face ca zană, cash sa fi avut!

Sa fi fost dupa mine si dupa taica-sau, dintii lui Victor ar fi cazut si ooops! asta ar fi fost tot. L-am fi consolat ca-i vor creste altii si viata ar fi mers cu simplitate mai departe. Dar multe le afla Victor din desenele animate la care se uita, nu de la noi. Stiti episodul din „Ben and Holly’s Little Kingdom” cand Nanny Plum se duce noaptea sa-i lase un banut lui Lucy in schimbul dintisorului cazut? Il stie Victor, s-a uitat la el pana i-a invatat toate replicile.

Zana Maselută a avut drum la Victor ultima data in dimineata asta. Dupa o noapte in care copilul a lasat dintisorul sub perna intr-un Ziploc de sandwich si s-a sculat repetat sa verifice activitatea zanei. Abia dimineata a gasit, bagati intr-un Ziploc identic, cativa dolari. Mai precis doi din portofel de la taica-sau si trei din masina de la mine, din fondul de loterie. Alternativa pentru bani mai intregi ar fi fost 20 din portofel de la Liviu sau 10 de la mine, dar am hotarat sa limitam generozitatea zanei dupa ce primul dinte a fost evaluat la 20 de dolari. Pretul pietei e acum de 5 dolari / dinte. Probabil supraevaluat, dar nu avem cu cine ne confrunta, ceilalti parinti de varsta noastra au copiii studenti sau casatoriti.

IMG_20200102_101315833

Faptul ca intotdeauna zana ii lasa banii intr-o pungulita identica cu cea pe care i-o dau sa-si puna dintele picat ca sa-l poata plasa sub perna nu a ridicat niciodata intrebari. Asta desi zana are obiceiul sa-i lase si punga cu dintele, si pe cea cu banii. Pungi simple transparente avem noi, asa are si zana. Avem noi pungi cu eroi de benzi desenate pe ele, la fel si zana. Nimic ciudat nici cand, cu toata magia ei, zana nu ajunge cu banii in aceeasi noapte cand dintele e pus sub perna. Vine ea cand isi aduce aminte sau cand are cash. Copilul o asteapta rabdator dormind cu capul pe dinte, intelegand ca zanele pot fi si ele depasite de situatie.

 

Victor a aflat ca vine Craciunul abia cu o zi inainte si a intrat in panica: nu apucase sa-i scrie Mosului. Nu i-am spus mai devreme de apropierea sarbatorii lui preferate pentru ca si daca ii scria, si daca nu, Mos Craciun tot nu putea sa-i aduca o fabrica de usi de garaj. Sunt luni de cand vorbeste numai despre usi de garaj si de cand aproape numai usi de garaj construieste cu taica-sau. Au facut initial una mica pe care Victor o deschidea si o inchidea invartind cu mana o roata. Mai tarziu  i-au gasit si  un motoras actionat de un buton pe care i l-au montat. Acum lucreaza la alta usa, automata si mult mai mare, pentru care Liviu a facut santuri pe Alibaba ca sa cumpere de la chinezi motorase, senzori si ce le mai trebuie.

Debusolat din cauza pasiunii fixiste a copilului pentru usile de garaj, Mosul a venit si anul asta cu un sacotei de Snoopy si un Woodstock, pe langa care a mai pus, timid dar aluziv, niste role si cateva accesorii pentru un sport sau altul. Cu Snoopy si Woodstock, care si-au marit anul asta familia din casa noastra pana la membrii nr. 53 si respectiv 8, a mers la sigur! Atat de sigur ca Victor si-a dorit mult sa mai vina Mosul si a doua zi, cu dublura unuia din Snoopy – cel care canta in timp ce face ingeri de zapada.

Asa am aflat ca Mos Craciun nu tine marfa pe stoc si ca Walmart-ul local deschide dupa Craciun inainte sa se scoale copiii, la 6 dimineata.

IMG_20191226_063736433

Liviu, plecat la si intors de la Walmart a doua zi de Craciun cu noaptea in cap

Ce a urmat bucuriei celei de a doua vizite a lui Mos Craciun a fost dorinta arzatoare a copilului pentru o a treia vizita. De data asta, Mosul mai avea cativa Snoopy, dar nu i-a mai pus sub pom. Probabil ca un reminder ca orice limita are o margine. A lasat insa pentru Victor o chitanta de transfer a cateva mii de dolari in contul lui pentru facultate, pe care insa pasionatul de caini albi cu urechi negre n-a dat doi bani. Explicit.

Situatia s-a mai echilibrat pe seara, cand niste prieteni au trecut sa ne aduca jucariile lasate de Mos pentru noi sub brad la ei. Jucarii pentru fiecare dintre noi: eu am primit un pisoi care toarce si miauna satisfacut cand il scarpin si pe care pot sa-l duc in lesa la plimbare.

IMG_20191227_170439853

A fost nevoie de un little helper ca ce a lasat Mosul remote sa ajunga in casa la noi.

Pentru un motiv sau altul, pentru ziua urmatoare Victor nu i-a mai lasat Mosului usa de la semineu deschisa.

Sarbatori fericite si un An Nou bun tuturor!

 

%d blogeri au apreciat: