Feeds:
Articole
Comentarii

De va veni la tine vantul purtand povestea mea bizara, no further action required. Sau … ii poti spune ca stim: gramada de frunze stivuita in fata usii de la intrare nu are legatura cu el. Si ca e safe, nu-l alearga nimeni sa-l traga la raspundere.

Dar asta numai pentru ca mi-a picat ochiul in directia potrivita la momentul potrivit si am vazut (cu uimire si nedumerire) cum Victor aducea frunzele din spatele casei. Le aduna de pe langa gardul vecinului, le lua cu bratul, ocolea 2/3 din casa si, cu un gest magistral, le arunca in sus in fata usii principale.

(Pozele sunt neclare pentru ca totul se petrecea la ceas de seara si in fuga. Asta ca sa aiba timp sa care cat mai multe frunze pana ce taica-sau, care curata stresinile de ultimele frunze cazute din pomii din jur, intra in casa cu el cu tot)  

Anunțuri

2:30 am intr-o casa din Indiana Centrala. In casa – eu inca treaza, la ale mele. Dintr-o alta camera – „bum!”. Ca o impuscatura. Intr-o America unde nu numai filmele, ci si stirile zilnice sunt cu impuscaturi.

Am in-lem-nit. Proba insa ca mecanismele de auto-aparare exista, in secunda doi am realizat ca zgomotul putea avea origine „domestica”. Mai devreme cu cateva ore, cand umflam la foc automat baloane „pana la maxim, mami!” care umplusera sufrageria, unul s–a spart din senin. La fel de zgomotos. La gandul asta, m-am mai linistit: cel mai probabil nu eram sub „home invasion”, ca la stiri

Eram de niste saptamani intr-o baloniada totala in casa. Umpleam cu aer si apa sute de baloane pe zi. Cerute de Victor. Pe cele mici cu aer sarea in picioare sa le sparga, tinandu-se cu mainile de urechi. In prealabil, ca o pisica inainte sa-si manance soarecele captiv, le lipea de pereti sau de o suprafata sau alta, unde stateau singure pentru ca erau ‘electrizate’. Erau haioase, dar ‘bum!”.

tn_20171115_205702

Cu o suta, doua din cele mici si pline cu apa am dormit initial cateva nopti in camera. Noi in pat, baloanele intr-o cutie mare de plastic langa, „ca sa ne vada cum dormim, mami„. Dupa care cele mai multe au aterizat pe acoperis si in iarba din fata si spatele casei, sa avem ce curata. Cu o pauza de cateva ore in sufragerie, unde au fost cazemata pentru familiile Snoopy. Dar asta pana a trebuit sa-l schimb pe Victor a doua oara dupe ce a calcat pe un alt balon si sa sterg apa.

Ca specialitati de sfarsit tragic (dar haios) pentru baloanele cu apa a fost aruncatul pe parbrizele masinilor (ale noastre). Asta inainte sa intre in garaj cand veneam de pe undeva fara Victor. Le mai luam in sacose pe unde mergeam, sa le aruncam pe strada cand nu trecea nimeni sa ne vada. Pentru variatie, uneori opream masina pe o strada mai neumblata si, in doua echipe, unii aruncau baloane de afara pe parbriz, altul le vana din masina cu stergatoarele.

tn_20171104_163154

Cele mari cu aer au mai ramas niste nopti bune in sufragerie dupa incidentul de care spuneam la inceput. N-au mai explodat, dar cand situatia a devenit boring mi-a fost cerut sa le fac la toate par, ochi, sprancene, nas si gura care sa rada.

 

Au ras pana in ultimul moment al serii in care, pentru ca „ele imi cer, mami!”, au fost intepate unul cate unul cu o scobitoare in forma de tepusa.

tn_20171118_210600_001

 

Completare post-show:

Cine a ales sa petreaca seara la intalnirea cu Romania a avut fun, sarmale si cozonac si cel mai probabil a aflat mai multe decat stia.

_______________

Baietii din trupa show-ului de fizica al lui Liviu au avut aseara ultima repetitie la ‘Calus’. Da, nu-i confunzi cu profesionistii din clipul de pe Youtube cu care cauta o asemanare oarecare. Au pus si liceenii americani timp in pregatiri, o gandire de specialist in dans a trecut si pe la picioarele lor, dar nu sunt de confundat in primul rand pentru ca nu-si propun sa danseze profesionist.

tn_20171121_153052

‘Calusul’ – cel mai cunoscut brand folcloric al românilor si parte din 2005 din Patrimoniul Imaterial al Umanităţii – e dansat de liceenii pasionati de fizica din Indiana in mana cu meterstick-uri 

Dansul romanesc este pentru ei un pretext de a incepe un spectacol de demonstratii fizice in seara de 1 Decembrie. Spectacol gandit sa vorbeasca oamenilor din partea asta de America, de ziua ta, despre ce ai tu genial si frumos de dat si aratat lumii. Despre ceva-ul de neluat, care va ramane mereu al tau si al celor ce simt pentru tine.

In amfiteatrul de liceu din Indiana Centrala se va vorbi despre tine altfel decat cum auzi zilele astea ca se vorbeste in America si in lume. Va fi vorba despre fascinatia fizicii si plusul de fascinatie adus zborului de minti romanesti. Despre fascinatia fizicii, din nou, si ce ai dat tu lumii de a facut gimnastica un sport mai fascinant si mai inversunat sa atinga perfectiunea. Despre fascinatia fizicii si cea a fenomenelor naturale romanesti.

In mini-restaurantul amenajat pe scena se va manca romaneste: sarmale si cozonaci. La noroc, prin tragere la sorti pe toata durata spectacolului. Sarmalele sunt facute de mainile pasionate de bucataria romaneasca ale unei romance, Claudia. Din carne unui purcel parlit in asteptarea Craciunului de sotul ei, George, in spatele casei lor cochete aflate la doi kilometri de sala de spectacol (dar purcel a carui drama propriu-zisa s-a consumat anterior parlirii intr-o ferma). Tot Claudia, imbracata in costumul ei popular autentic din zona Fagarasului, le va fi gazda musafirilor veniti la masa pe scena. Pe geamurile imaginate ale restaurantului, oaspetii americani vor vedea aceeasi iarna frumoasa, cu meri si piersici grei de zapada, pe care o vede Vali la 30 de kilometri de Buzau, la Valea Parului. O poveste cu gust la propriu gandita pentru ca partea despre fizica gustului din show sa se muleze mai bine pe intelegerea asistentei.

Si pentru ca mintea are nevoie de tranzitii, va fi acolo si Dracula. In mantie si peruca, ambele pe umerii si capul lui Liviu. Dar asta pentru a aduce vorba despre adevarul istoric si fizica dupa care a fost gandita cetatea de la Poenari.

De la distanta, greul in a te trai, Romania, are alte radacini.

 

 

tn_Poster POP 2017________________

PS: Hai, ne auzim dupa, sa-ti spun cum le-au placut americanilor sarmalele si cozonacii!

Mexicanul

S-a maritat Mama Snoopy 3. Un maritis pe genunchi, intamplat dupa ce intr-o zi Victor, imediat cum am ajuns sa-l iau de la gradinita, m-a pus cu ochii pe foc:

– Mami, mi-a zis mama Snoopy noua ca nu mai vea sa fie singuia. S-a satuiat. Mi-a zis ca vea sa se maite azi!

I-am zis ca nunta e planificata de Craciun si ca se ocupa Mos Craciun sa gaseasca un Tata Snoopy 3 si niste copii Snoopy generatia a 3-a buni. Dar n-a fost chip. Dupa o ora si ceva de schimburi incapatanate de opinii, am gasit eu o cale de compromis.

Si asa Mama Snoopy 3 s-a maritat chiar in ziua aia cu Snoopy Mexicanul, respectiv un Snoopy cu sombrero, poncho si mustati care canta ‘Feliz Navidad’ instrumental la doua zdranganele. Familia s-a ales instantaneu si cu un copil Snoopy imbracat in aviator, care canta cu versuri ‘All I like about you’ (The Romantics). Si care copil face ca avionul in deschidere. Si tata si copilul scosi din rezerva lui Mos Craciun si daruiti credulului Victor din partea Mosului, in avans.

In America, vremurile nu par cele mai nimerite sa aduci un mexican in familie: intre 35 si 39% din americani, plus Trump, te vor uri pentru asta. Celor 14 Snoopy adunati la noi in casa nu le-a pasat, au dat petrecere. Softy, un leu care asteapta de 8 luni intr-un vraf de jucarii nefolosite sa inteleaga de ce a fost luat cu insistente din magazin, a fost guest-speaker si a deschis petrecerea cu povestea unei experientei traite intr-o familie de lupi. 8 Snoopy care stiau sa cante si sa danseze au cantat si au dansat pe doua side tables identice puse una langa alta in fata canapelei cu spectatori Snoopy. Copilul mare Snoopy din prima familie, care rade la schimbarea de pozitie, a facut stand-up comedy. La final, au facut poze de familie si de grup, unii cu altii si cu Victor. Ultimul mai entuziast cu doi Snoopy din ziua aia incolo.

 

 

Mireasa n-a mai venit

Daca plaja avem in Indiana la doua ore si ceva de mers cu masina, Venetie avem in buricul Indianapolisului. Una cu un singur canal, care pleaca din White River – raul care traverseaza orasul. Pe canal te poti da cu gondola, cu hidrobicicleta si cu kayak-ul. Pe margine te poti da cu segway-ul, cu bicicleta colectiva, poti alerga, te poti plimba, bla, bla, bla. Tot pe margine poti face nunta.

Am dat de o nunta de margine de canal in ultima duminica de toamna calduroasa de anul asta. Cand am ajuns langa Indiana State Museum, locul din fata usii dinspre canal era imprejmuit, trotuarul mobilat cu scaune iar pe scari pe la jumatate, in asteptare, era un pupitru. Obisnuim sa petrecem mai mult timp in zona aia de canal pentru ca tot in partea dinspre apa a muzeului sunt niste mamuti metalici in marime naturala care ii plac lui Victor. Intre doua agatari de trompele mamutilor, Victor arunca de data asta priviri spre lumea care incepuse sa iasa din muzeu si sa populeze zona cu scaune: femei elegante, cu rochii fara spate si cu pantofi scumpi, barbati la frac sau la costum.

– Sa vezi ce draguta o sa fie mireasa! – am anticipat eu tare catre Victor. Si am profitat de prima ocazie de felul asta care ni s-a aratat ca sa-i povestesc despre ideea de nunta.

Ne-am continuat apoi joaca cu un ochi pe trotuarul din fata muzeului unde curtea cu scaune se umplea treptat, in timp ce pe scari domnisoarele si domnisorii de onoare se asezau cum ii directionau oamenii de la firma organizatoare a nuntii. Dupa ce setting-ul a devenit bun de pozat, o tanara a deschis ceremonia si a anuntat venirea tinerei perechi.

Mireasa n-a mai venit. Sau nu cea din anticiparile mele. Au venit insa doi miri, a caror poveste de dragoste a fost facuta publica pentru nuntasi si oamenii din zona neimprejmuita de trotuar de maestra de ceremonii. Am aflat toti ca fusese o iubire de liceeni, care a avut insa sansa sa contureze mai bine cativa ani mai tarziu. Mirii si-au citit juramintele cu pasaje cu umor cautat de pe niste hartii, s-au sarutat, dupa care au coborat de mana pe culoarul lasat intre scaune in aplauzele frenetice ale nuntasilor.

.

%d blogeri au apreciat asta: