Feeds:
Articole
Comentarii

Hitchcock la tine acasa

O amintire solida despre Halloween e una care, la 10 zile + distanta, e inca vanata. Ca muscatura de viespe de pe coapsa mea stanga.

Sa-l traiesti pe Hitchcock la tine acasa, cu yellowjackets in loc de pasari, e tot un fel de horror-thriller. Dupa ce s-a lasat rece, cu cateva zile inainte de Halloween, niste viespi (initial am crezut ca sunt albine pentru ca erau micute si aratau mai mult ca albinele) si-au facut cuib undeva in instalatia de caldura/aer conditionat. De unde au inceput sa scoata cap dupa cap. Le stiam din vara, cand le observase Liviu cuibul in peretele semineului pe dinafara, perete in care intrau printr-o fanta din constructie. A incercat el atunci sa le extermine. Cu mila, si el credea ca sunt albine. Drept care nu a avut succesul luptatorului anti-viespi neinfricat de alta data. Ne lovim acum de ele prin sufragerie  (mai ales): unele bazaie pe tavan, altele dupa jaluzele, unele sunt moarte (sau probabil amortite) pe jos. Cand ies din instalatie, unele pica direct intr-un lampadar si se coc instantaneu. Ne muta mirosul nasul din loc seara pana aerisim la loc (au cazut si cate 10-15 pe seara).

yellow_jcket_0648_bl5

Am program zilnic cu asta mic de adunat viespi inerte de pe jos si scos afara din casa. Initial, crezand ca sunt albine, le strangeam pe cele adormite sa le punem la somn intr-un loc linistit si moale, sa avem ce observa la primavara, cand banuiam se se vor trezi la viata. Dupa ce una din ele m-a muscat in seara de Halloween, la intoarcerea de la bomboane, am zis sa ne dam iarna asta doctoratul in altceva decat insecte agresive.

Cat despre agresivitate,  dupa muscatura am avut ceva bataie de cap cu reactiile corpului meu la excesul de histamina. Inclusiv cu faptul ca ma trezeam a doua zi spunand si facand lucruri fara intentie. Asta poate suna haios acasa, dar la volan si la servici n-a sunat. Ca invatatura de mine de dat mai departe: e de stat departe de viespi / yellowjackets, muscatura lor poate provoca soc anafilactic.

N-ar trebui sa ma plang insa de efectele reactiei la histamina din cauza viespii dupa ce alaltaieri, dupa o sperietura sora cu moartea, m-am umplut aproape instantaneu de pete rosii si umflate pe piele si a doua zi nu mai puteam deschide ochii de umflati si mintea de confuza. O imagine numai buna pentru Halloween. Dar, pentru ca sarbatoarea trecuse, una numai buna de dus la doctor la ajustat.

In rest, au toate bune anul asta de Halloween in zona asta de lume unde sarbatoarea are si spirit pe langa target-urile de vanzari (care vanzari au mers super-bine, americanii au cumparat bomboane si accesorii de peste 9 miliarde de dolari, bani mai multi decat anul trecut). In zonele unde am halloweenit noi (3 – intr-un parc, la scoala la Liviu si prin cartier), sperietura a fost sub control. Cu exceptia de care spuneam: viespile noastre, cu care inca ne mai batem mintea cum sa le scoatem din instalatia de caldura / aer conditionat, din casa si din fricile mele.

Anunțuri

Suedia noastra

Daca-ati prins sau nu ideea: a venit si-aici IKEA.

Fenomen social, frate! Au anuntat ca dau degeaba 45 de canapele primilor 45 de clienti adulti aflati la coada la ora deschiderii, 45 de oameni asteptau in fata magazinului cu 3 zile inainte de inaugurare. Sau poate atunci am aflat eu despre ei pentru ca a spus presa. Daca mai dadeau gratis si niste perdele, palnii si cinnamon buns, ma gandesc, era ca in noptile de dinainte de Vinerea neagra, cand da Apple maruntis la popor: mai ramaneam cativa acasa. Despre motivatii insa poate e mai bine sa nu disputandum: la un salariu minim garantat de 7,25 dolari / ora in Indiana, fiecare canapea incapea 52 de ore de munca.

Sa nu darame lumea peretii din prima imbulzindu-se sa intre in magazin (ma gandesc iar), IKEA a pus inaugurarea intr-o zi lucratoare din mijlocul saptamanii. Nu stiu cum a fost la deschidere, dar spun asta pentru ca sambata urmatoare dupa pranz zona era paralizata de trafic si faceai coada sa poti lasa masina in parcari aiurea, undeva cat de cat aproape de magazin.  Dupa iesirea de pe autostrada, am facut vreo 50 de minute un drum de jumatate de minut cu parcare cu tot.

In magazin, am mers si noi cu restul termitelor dupa sageata alba, incercand sa impacam caprele noastre multiple (ale mele si ale lui Liviu) cu verzele intuibile ale lui Victor (el cu ochii dupa baile amenajate sa traga o apa de WC la rece si sa se joace tot asa cu instalatiile din rezervoare). Pe parcurs, am profitat necinstit de focusul special al lui Victor si am evitat coada suplimentara de la face painting, plus cosurile cu palnii si perii de bucatarie de vanzare (palnii mai vroia, dar avea 10, cumparate din Cincinnati, iar perii … stim ca vroia ‘cateva’ si din astea, dar mai stim pana la iritare si ca exact astea mai lipsesc din casa).

La iesire, muzica intr-o parte live, in alta mixata live de un DJ. Si cosuri pline. Si ciocolata multa la 1 dolar bucata. In shop-ul specializat, mancare cu nume pe care nu numai ca nu incerci sa le pronunti, te uiti si renunti din prima sa le citesti (cumperi intuitiv ce te inspira). Si, important pentru toata lumea, clienti zambitori.

Neaflat pana acolo, am aflat in parcare ca nicio masina mica nu e prea mica sa incapa o caruta de mobila IKEA.

 

Cine a pus Cleveland in drum

Alaltaieri dupa-amiaza, am incarcat in masina papornita cu Snoopy*, animalele de somn (doua oi si un caine), doua valize, cateva povesti in format digital, niste carti, amoxicilina, augmentinul si azitromicina (luptam toti cu aceeasi raceala, dar cu strategii diferite), am activat-o pe Lucy (vecina) sa arunce un ochi ‘peste gard’ si am plecat in vacanta la Boston. Dupa nici 30 de ore si cu 1100 de km mai mult pe odometru eram inapoi acasa. Nu se terminase vacanta, dar pe la Cleveland s-a terminat rabdarea lui Victor. Prin alunecare, dupa zeci si zeci si zeci de ‘Am ajuns?’ / ‘Mai e mult?’ / ‘Se vede hotelul?’ / ‘Nici acum nu se vede hotelul?’ / ‘M-am plictisit!’, toti in mijlocul autostrazii, s-a terminat si rabdarea noastra. Am hotarat atunci ca a doua zi sa n-o luam mai departe, ci inapoi.  Si am lasat Boston-ul pe alta data, taind for ever de pe lista optiunea de a ajunge acolo cu masina.

Cine a pus Cleveland in drum a facut o treaba. Am oprit sa innoptam la 40 de minute de downtown iar dimineata, dupa ce-am mancat, ne-am indreptat spre un muzeu de stiinte vazut la TV in timpul mesei. Asta ca sa nu se aleaga de mia si ceva de kilometri Idianapolis – Cleveland – Indianapolis doar un stanga imprejur pe autostrada. Si ca sa aiba Goe cu ce-si umple gandurile 6 ore pe drum inapoi.

La muzeul de pe malul marelui lac Erie, Victor a fost bucuros: a format vortexuri de apa si aer spectaculoase, furtuni, a urcat intr-un modul spatial si pe Marte in zona de exponate NASA, s-a jucat cu sunete, lasere, lumini, a aruncat, a sarit, a pus in miscare mecanisme, etc. Incomparabil mai bucros a fost insa taica-sau care, sa-i fi tihnit mai mult, ar fi luat demonstratiile  la rand sa se joace cu ele. La cat i-a tihnit, a  respirat stiinta, tehnologie, inginerie si matematica hands-on: si-a facut si lansat parasute, a confectionat pantofi din carpe si duct tape, a verificat mersul cu roti patrate, a sarit, alergat, butonat, levitat, si-a pozat experimente pe care vrea sa  le faca si el pentru copiii de la scoala si multe altele.

Pe la 3 pm, l-am tras pe Liviu afara din muzeu si am luat-o 6 ore inapoi spre casa. Victor a adormit instantaneu si 3 ore n-am auzit de el. Dupa ce s-a trezit, urmatoarele 2 ore si-a umplut mintea si timpul cu ce a picat. Cu o ora inainte de casa, sa nu ne iesim din mana, a reactivat partea de discutie cu mai e mult si cu de ce trebuie sa ajungem acasa si nu ramanem la hotel.

____________________

* Recensamantul cel mai recent arata ca populatia de Snoopy de la noi din casa a atins pragul de 12 catei, impartiti in doua familii si o mama Snoopy singura (pe care trebuie s-o maritam azi-maine; avem semne sigure de la Mos Craciun ca va fi o casatorie mixta, cu un mariachi mexican, si ca primul lor copil va fi aviator). Snoopy incap toti fie intr-o papornita Balenciaga, fie intr-una identica de la IKEA. La o diferenta de pret de 2150 de dolari americani, preferam originalul IKEA sa-i luam pe toti Snoopy dupa noi peste tot, deplasarile la magazin si in parcuri incluse. 

Tara lor nu-i vrea prosti

Cel mai probabil, de la Liviu n-o sa afli niciodata prin statusuri Facebook cat e de fericit cand isi bea cafeaua in aeroportul X, calatorind intre punctele A si B. Nici ce are in farfurie la destinatie. Dar asta si pentru ca stie email-ul meu. Tocmai ‘ne-am’ intors de la Abu Dhabi. El cu mintea plina de experiente, eu cu email-ul la fel.

tn_20171008_084017

tn_20171008_061252

Experiente interesante pentru mine si asa, remote. Nu ma plang. Tematica forumului despre viitorul educatiei la care a participat imi e mai mult decat familiara. La fel si arhitectura interioara si exterioara a palatului unde s-a tinut. Mai stiu si cum e sa stai la etajul 40 si sa manaci la 62 intr-un hotel cu holul principal cat si ca aeroportul din Indianapolis, doar ca avand niste piscini la parter. In plus, ‘am’ vizitat si vreo 2 muzee si moscheea faimoasa de acolo. La ‘muzeul emiratului’, ‘ne’-a fost greu sa intelegem prin diferenta cum stau lucrurile cu beduinii fata de restul lumii pentru ca si oamenii desertului tot pe telefon pareau sa-si petreaca partea activa din zi.

De cativa ani, de cand in Emirate a inceput o forfota de evenimente in jurul subiectului educatiei, ma gandesc ca arabilor li se pregateste ceva. Cu trei ani in urma, la Dubai, un investitor indian cu business-uri locale si internationale in educatie a inceput sa identifice prin lume profesori care isi fac treaba exemplar dupa criteriile lui, iar celui dintai din fiecare an i-a dat un milion de dolari sa-si duca la bun sfarsit proiectele educationale. I-a spus competitiei Global Teacher Prize (GTP), a organizat o gala pe bani multi in martie in Emirate si langa ea a pus un forum in care educatori, cercetatori, institutii guvernamentale si business-uri in domeniu sa poata dezbate teme legate de starea educatiei la nivel mondial. Fundatia care se ocupa de asta, Varkey, si-a imbogatit intre timp aria de activitati si, pe langa promovarea excelentei in meseria de profesor, pregateste profesional educatori in zone din lume unde educatia pare o misiune imposibila. Aceeasi fundatie, pe banii ei si impreuna cu organizatii neguvernamentale, deruleaza proiecte care isi propun sa faca din meseria de profesor una mai puternica si de o importanta mai bine recunoscuta.

La un an dupa debuturile GTP, tot in Emirate, la Abu Dhabi, un alt forum, in alta organizare, cu alti bani multi si sub patronajul seicului local a inceput sa stranga voci sonore in industria educatiei pentru a intoarce subiectul in discutie pe toate partile. Educatia – spun organizatorii forumului de la Abu Dhabi – este singura care, pe termen lung, poate contribui esential la succesul, progresul, pacea si fericirea tuturor natiunilor. Cu jumatate de secol (+) / (-) niste ani inainte sa le fuga petrolul de sub picioare, pentru arabi educatia solida pare sa fie solutia ca proiectul Emiratelor sa fie unul self-sustaining si pe mai departe. In ideea asta, ce spun autoritatile de acolo ca-si propun este revolutionarea sistemului local de invatamant si repozitionarea lui printre cele mai avansate si eficiente din lume. Din 900 de educatori care au participat la forumul din Abu Dhabi de acum cateva zile, 700 au fost locali iar 200 au fost invitati din alte 70 de tari. Chemati toti sa-si puna la comun ideile si experienta despre ce poate insemna a preda pentru generatia de maine intr-un azi in care stiinta avanseaza intr-un ritm fara precedent, dar in care educatia de masa se confrunta cu provocari paralele si ele fara precedent, care presupun focus si resurse speciale.

 

Am ascultat de pe margine, am incercat sa inteleg si mi-am zis ca in ritmul in care se misca lumea ar trebui, ca profesor, sa te intrebi permanent in ce consta valoarea a ce predai, cat reprezinta suma de cunostinte date mai departe si cat capacitatea de a le reactualiza si recontextualiza permanent, de a le livra in forma si prin mijloacele adecvate, astfel incat sa le fie utile celor care le vor folosi maine. O treime din competentele necesare azi unui angajat sa faca o treaba sau alta vor fi cu totul noi pana in 2020, spune Forumul Economic International. In plus, doua treimi din copiii din generatia lui Victor vor ajunge sa aiba meserii despre care nu stim inca nimic azi; stiinta si tehnologia merg inainte mai repede decat putem anticipa detaliile despre ce presupune acest avans.

Ma uit in jur si realizez insa ca demersul cu intrebatul permanent ar trebui sa fie pentru profesori unul care sa se intample mai degraba la nivel individual, fara a privi dupa ghidaj din partea unui sistem sau altul. Cum zicea si un englez de care s-a mai auzit, ‘niciun sistem de educatie nu poate fi mai bun decat profesorii lui’. Pentru ca altfel, ce vad peste gardurile peste care ajung sa ma uit nu ma umple de optimism. Aici aproape, miliardara pusa de Trump sa faca strategii pentru educatie facand o paralela cu provocarile viitorului e blocata de la inceputul mandatului in preocuparea de a trece banii publici din taxe prin scoli administrate privat, fara beneficii transparente pentru elevi si societate. Mai departe, se vede cum romanii par si ei nevoiti sa mai astepte pentru o revolutie in educatie pana ce ministrul pus de PSD se dumireste ce si cu cati ‘i’ se scrie. Abia bifata asta romanii pot spera ca ministrul o sa se ia sa inteleaga ca popularea planetei Marte nu mai e o discutie din filmele de Hollywood ale copilariei lui si ca medicina azi nu mai pune (sau n-ar mai trebui sa puna) diagnostice doar pipaind burti. Si sa mai inteleaga ca educatia imparte lumea in tari de o categorie sau alta. Adevarul de zburlit parul e insa, si intr-un caz, si in altul, ca lipsa de educatiei in masa si nu avansul ei i-a propulsat pe cei doi si pe cei care le tin spatele la putere, ceea ce nu pare sa lase loc de motivatii pentru schimbari de esenta.

Una peste alta, cine vrea forumuri despre educatie in direct de la arabi, sa-mi dea email-ul ca sa i-l dau lui Liviu pentru datile viitoare.

 

 

Familia Snoopy are de ieri cinci membri in loc de patru. Un Snoopy mic, cu burtica si caciulita de bostan de Halloween, s-a alaturat echipei de copii Snoopy, acum 3. Era o armata de Snoopy intr-o alimentara, din cei deghizati in bostan, alimentara unde din fericire am ajuns singura. Din nefericirea ar fi fost, cu Victor de mana, cand ar fi trebuit sa-i punem pe toti Snoopy cu burtica si caciulita de bostan de Halloween in cos si pe cartea de credit.

Dar am fost singura la cumparaturi, sunt numai 5 Snoopy in casa, masina, cu Victor la gradinita, peste tot pe unde respiram. Toti parte acum si din echipa orei de lectura, cand tati citeste in engleza si baietelul repeta in engleza lui. Fara familia Snoopy, experienta ne arata ca ora de lectura ar pierde dramatic minute, pana la ultimele 2, 3. Cu familia Snooopy, care mediaza teatral membru cu membru transferul de informatie de la carte la Baietel, ora nu ramane chiar ora, dar are o durata mai decenta.

tn_20170926_191612tn_20170926_191626tn_20170926_191726tn_20170926_191751tn_20170926_191758tn_20170926_191803tn_20170926_191810

%d blogeri au apreciat asta: