Feeds:
Articole
Comentarii

Canadiana noua

Poate sa ninga, poate sa ploua, Victor are canadiana noua. Problema e ca nici nu ninge, nici nu ploua. Si ca la 30-33 de grade C, cate sunt zilele astea in Indiana Centrala, Victor zburda pe-afara in haina lui de iarna noua.

 

(In background, pe biciclete, oamenii sunt imbracati ca de 33 de grade.)

A fost dragoste la prima vedere: a iesit din magazin cu haina pe el, la casa l-a urcat Liviu pe banda sa-l scaneze. Venise imbracat de iarna inca de la raft. Nu avea chiar marimea care ii trebuia, dar nu l-a deranjat: a luat-o mai mica, abia ii vine. Sa fi fost numai dupa mine si Liviu, n-am fi luat-o. Sa fi fost numai dupa el, ar mai fi luat si una albastra, un model identic, pe care abia i-am scos-o din mana.

Zilele astea se intoarce de-afara cu geaca uda la gat de la transpiratie, dar nu-i chip sa i-o dau jos! Ca sa fie treaba-treaba, sta si pe cap cu fesul care a venit cu ea. Veche de o saptamana, hainii i-a cam venit sorocul de-un spalat. Dar tot aman, sa nu-i intre copilului bucuria la apa acum, cand ii e lumea mai draga.

 

(De vara raman jocurile: am urcat in copacul din fata o cutie cu apa din care, cu un furtun, uda copacul pe dinafara. Plus cutia mare, seringile, palniile de la IKEA, …)

Despre batranetea ciupercilor

Ciupercile care umplusera iarba din spatele casei au avut noroc: cand sa treaca Liviu cu masina de iarba peste ele, Victor a spus ca nu, ca de ce sa le omoram?! La finalul intrebarii a pus si ‘saracele’. Ni se pareau si noua frumoase – era prima data cand ciupercile ne faceau un asa spectacol in spatele casei, la cat de multe si de variate erau – dar nu ne-am gandit sa le tratam special prin comparatie cu iarba.

A ramas pana la final ca Victor, care le-a si udat. Cat despre taica-sau, a facut slalom printre ele cu masina de iarba.

Si ciupercile au trait (probabil) fericite pana la adanci batraneti. La scara ciuperceasca, asta a insemnat in cazul celor din spatele casei noastre cam doua, trei zile. Dupa care au murit toate de moarte buna.

Inainte sa se apuce de iarba, Liviu le-a facut cate o poza, sa-i ramana astuia mic ciupercile macar in pixeli daca s-ar fi intamplat ceva cu vreuna. S-a plimbat Liviu cu masina de iarba printre ele cam ca un elefant in magazinul de portelanuri, dar una n-a atins! 

Parintii fac lucruri trasnite

Ne-a lovit brusc toamna, iar ploaia a tinut doua zile nivelul raului din parc cu niste metri mai sus decat de obicei. Ca sa ne mai detensionam rabdarea intinsa de Victor cel plictisit de stat in casa, Liviu a avut o idee: sa iesim in parc pe ploaie pentru o distractie Peppa style (pentru connaisseurs).

A fost o surpriza-surpriza pentru Victor, pentru care saritul prin balti pe ploaie nu a fost o optiune de joaca pana acum. Dar stia ca e fun din desenele si cartile cu purcelusa Peppa. Cele patru Peppa de plus de la noi din casa n-au facut nici ele niciodata asta: doua pentru ca dorm cu Victor in pat (alaturi de doi catei si doua oi), celelalte doua, identice cu primele, pentru ca vor sa-si pastreze locul de pe canapeaua cu Snoopy.

peppa-pig-pleosc

Ei, si asa am facut o tura de parc jucand leapsa din alergare cu ploaia in cap, a doua parte a plimbarii fiind pusa de-o parte pentru o vanatoare de balti de sarit in ele.

Telefonul lui Liviu s-a murat si el cu noi, pentru o cauza: completarea colectiei de amintiri din copilarie ale lui Victor.

 

Nu ma gandeam sa ma cumetresc vreodata cu antipaticul care mi-a raspuns in raspar la o intrebare pe scarile Palatului Comunal din Buzau acum 20 de ani, cand eram colegi de breasla in presa, in primul schimb de replici pe care il avusesem vreodata unul cu altul. Dar m-am cumetrit. Asta mai tarziu, pentru ca dupa intamplarea de la Palat vreo doi ani am fost ocupata sa-l ocolesc pe colturos, altii cativa sa construiesc – yap! – o prietenie frumoasa, iar urmatorii au fost umpluti cu mutarea lui in Canada, apoi a mea in State, bla, bla, bla.

De cumetrit, ne-am cumetrit la Montreal, unde el, Marcel, se mutase cu familia. Apucasem intre timp s-o cunosc si pe Laura, sotia lui, un om cald si bun, si pe copii. Despre prima noastra vizita la ei si la Montreal – locul spre care au ales sa se indrepte zeci de mii de romani care si-au luat lumea in cap – am scris mult pe blog la vremea respectiva.

Noi eram pe atunci child-free. Niste ani mai incolo, cand a venit si Victor in familie, s-a nimerit ca primul lui an de viata sa-l stau eu la Montreal. M-am mutat acolo cu copil si mamaie, lasandu-l pe Liviu navetist de cursa lunga intre casa de acasa si casa temporara de acolo. In perioada aia ne-am cumetrit cu Laura si Marcel.

Relatia finului cu nasii a fost cu jos-uri si sus-uri. Perioada Montreal a fost cu jos-urile: Victor plangea cand isi vedea nasii. Invitati la ei la masa de Paste, a trebuit sa-l tinem pe Victor cu spatele la masa si meseni; fiecare incercare de a-l aseza in rand cu lumea era ca o apasare pe butonul copilului de plans.

Cu susurile si la capatul opus a fost week-end-ul lung de ziua Muncii (primul din septembrie in America de Nord). petrecut impreuna cu nasii lui Victor. Cine a stat atunci cu orele sa faca lego-ul cu hotii urmariti de politie cu masina si elicopterul dupa ce au plecat cu un seif de la banca legat de un buldozer? Laura si Marcel. Nu le-am copt-o noi, au venit cu coptura la pachet de la Montreal. Cine i-a dat mancare copilului? Laura. Cine il indemna pe copil de pe margine sa manance inca o imbucatura, si inca una? Marcel. Pentru o mama alergatoare prin casa cu lingura plina, asta-i vacanta!

Vacanta lui Liviu de venirea cumetrilor de la Montreal a fost o idee diferita de a mea: la iesirile afara, Victor n-a stat numai agatat de nasi, a vrut sa joace si ‘tag, you’re it’ (leapsa in varianta americana). Iar ‘tag, you’re it’ pentru Victor inseamna, indiferent de cine mai e in joc, fixatia de a-l alerga dezlantuit pe taica-sau pentru a-i da leapsa sau de a fugi de el sa nu si-o ia inapoi. Putea foarte bine sa-si alerge nasii in forma, haiosi si evident versati in joaca cu minorii, doar ca fixatia e fixatie. Asteptam viitoarea vacanta a nasilor la Indianapolis pentru mai multa relaxare si pentru tati.

Intamplarea mea e una fara jandarmi, dar cu un inceput de an scolar american, primul cu Victor in el.

In primele doua saptamani, am schimbat scoala copilului de doua ori: de la scoala A la scoala B si inapoi. Ideea primei mutari a plecat de la noi: vroiam sa stim, inainte de inceperea anului, detalii despre repartizarea pe clase, dar nu s-a putut. Miza o vedeam noi mare: am vrut ca Victor sa vorbeasca cu accentul care trebuie, iar unul din planurile posibile ale scolii era ca toti nevorbitorii de engleza din generatia lui sa ajunga in aceeasi clasa. Nu ni s-a dat in buna ca nu se va intampla asta si, cu o zi inainte sa inceapa scoala, ne-am dus in alta parte.

Aveam sa realizam the hard way ce facusem cu asta. O luam cu realizatul de dimineata, cand eu trebuia sa-l scot pe Victor din masina in fata scolii in timp ce ma intreba inecandu-se de plans si tremurand, daca inteleg ca el este stresat si ca ii e frica. Nu stiam ce sa intelegem si ce se intampla cu el nici eu, nici taica-sau. Stiam insa ca traim, pe ascuns, continuarea cosmarului lui vazandu-l cum nu manca nimic, cum se plangea de dureri de stomac si cap, cum nu dormea noaptea, cum nu se mai bucura de viata. A plans de fiecare data cand a trebuit sa se rupa de langa noi, dar niciodata stresul lui nu ne-a facut sa ne temem pentru sanatatea lui fizica si mentala.

inainte_si_dupa

Prima zi de scoala la scoala care nu i-a priit: inainte (acasa) si dupa.

straduinta_collage

Aceeasi scoala, ziua 1 si ziua cateva dupa, cu invatatoarea: macar s-au straduit amandoi!

Taind optiuni de pe lista, am ajuns dupa 2 saptamani sa-l mutam inapoi la scoala A. Era locul in care se simtise mult mai bine. Pentru obisnuirea copiilor, scoala a organizat o tabara de 3 zile inainte de inceperea anului. Plansese in prima zi si acolo, dar numai pentru cateva minute. Setting-ul mental fusese altul acolo: stia de 2, 3 ani ca aia va fi scoala lui. Ii tot repetasem asta ca sa-l obisnuim cu ideea si sa-i fie mai usor. Nu ne-am asteptat niciun moment, insa, ca schimbarea scolii sa-i provoace o reactie atat de violenta; aflata usa in usa cu scoala unde Victor fusese la gradinita, noua scoala nu era nici pe departe un loc strain pentru el pentru ca grupa lui si cea de eceeasi varsta de la scoala cealalta aveau nenumarate programe comune. Deci nu stim de ce schimbarea l-a zdruncinat intr-atat. Stim numai ca-l innebunea gandul ca noua invatatoare nu-l lasa sa planga in clasa. „No tears in school!” – ne spunea ca i se repeta zilnic lui, copilului de 5 ani care se simtea fortat sa-si reprime emotiile. Nici frig nu avea voie sa-i fie intr-o scoala unde, ca in mai toate celelalte scoli de pe aici, temperatura e tinuta undeva in jur de 20-22 de grade C. Am „negociat” o saptamana ca sa fie lasat sa planga la scoala clasa si sa poarte ceva pestre tricou (a si racit pana l-am mutat). Inceputurile de zi si le petrecea intr-un mindful place, in biroul unei consiliere, unde i se permitea sa planga.

Acum e inapoi la prima scoala. Boierie aici:  in ciuda englezei lui inca stangace, termina de cand a venit cu cel mai mare punctaj din clasa la ce fac ei acolo. Miza saptamanala concreta este doar o acadea sau o jucarioara, dar bucuria de a le alege in fata clasei din cutia cu surprize a educatoarei pare una de moment Mastercard. La intalnirea de zilele trecute cu invatatoarea si cu profesorul de engleza, ni s-a spus ca Victor face progrese uimitoare si ca este o placere si o bucurie sa lucrezi cu el la cat e de ascultator si la cat de repede intelege. Ne-am bucurat si pentru el, si pentru noi. Dar asta nu inseamna ca nu mi-ar mai trebui si acum o catapulta sa-l dau jos dimineata din masina, pentru ca pe noi alege sa ne perpeleasca in continuare, spunandu-ne dimineata ca nu vrea la scoala, dupa-amiaza ca i-a placut tot acolo*.

Prima zi dupa intoarcerea la scoala de unde plecase. Schimbare la 180 de grade, dar plansul de la ora mesei din cafeteria e sfant! Aici intervine directoarea sa salveze situatia. Totul da in ras, pentru ca directoarea habar n-are sa spuna sandwich in romana. Situatia se rezolva cu o poza cu fete silly, care face ulterior inconjurul conturilor de twitter ale corporatiei.

Parte din reteta reusitei, munca cu tati: literele mari si mici – bifate, cititul cuvintelor de 2 si 3 litere in engleza – aproape o bagatela, asteptam marcarea primei milestone: 25 / minut. Parte din aceeasi reteta, ca din orice reteta de bine la noi, echipa Snoopy. Cu baietelul si la la greu, cand ii batea pe toti soarele in leaganele de la fosta scoala in numele relaxarii, si la bine, ca aparitii noi in echipa pentru a marca performanta atinsa. 25 de membri acum; 3 noi au venit ca premii pentru obiective bifate, altii 5 asteapta  – multumim, Kathy**!

sanders_badge

Sanders, angajat al scolii, e si el parte din succes. El isi face treaba si cand doarme: sta la mangaiat 🙂

_________________

*… cu exceptia doamnei care ii supravegheaza la masa in cafeteria, pentru ca il indeamna sa manance. 

** Kathy e o profesoara cunoscuta de Liviu la un workshop in vara si care s-a oferit sa-i aleaga pe toti Snoopy – recompensa din cutia ei pentru copiii care citesc bine si sa ni-i dea noua pentru Victor cand atinge o performanta sau alta. Tot de la ea cartea care il ajuta pe Liviu sa-l invete cititul in engleza in mod structurat. 

%d blogeri au apreciat asta: