Feeds:
Articole
Comentarii

De cateva luni, lucrez part-time ca Zană Maselută. Ies in paguba, dar am fun. Asta mic are dintii din fata in diferite faze de crestere, iar la vreo 3-4 unul lipseste. Am avut ce face ca zană, cash sa fi avut!

Sa fi fost dupa mine si dupa taica-sau, dintii lui Victor ar fi cazut si ooops! asta ar fi fost tot. L-am fi consolat ca-i vor creste altii si viata ar fi mers cu simplitate mai departe. Dar multe le afla Victor din desenele animate la care se uita, nu de la noi. Stiti episodul din „Ben and Holly’s Little Kingdom” cand Nanny Plum se duce noaptea sa-i lase un banut lui Lucy in schimbul dintisorului cazut? Il stie Victor, s-a uitat la el pana i-a invatat toate replicile.

Zana Maselută a avut drum la Victor ultima data in dimineata asta. Dupa o noapte in care copilul a lasat dintisorul sub perna intr-un Ziploc de sandwich si s-a sculat repetat sa verifice activitatea zanei. Abia dimineata a gasit, bagati intr-un Ziploc identic, cativa dolari. Mai precis doi din portofel de la taica-sau si trei din masina de la mine, din fondul de loterie. Alternativa pentru bani mai intregi ar fi fost 20 din portofel de la Liviu sau 10 de la mine, dar am hotarat sa limitam generozitatea zanei dupa ce primul dinte a fost evaluat la 20 de dolari. Pretul pietei e acum de 5 dolari / dinte. Probabil supraevaluat, dar nu avem cu cine ne confrunta, ceilalti parinti de varsta noastra au copiii studenti sau casatoriti.

IMG_20200102_101315833

Faptul ca intotdeauna zana ii lasa banii intr-o pungulita identica cu cea pe care i-o dau sa-si puna dintele picat ca sa-l poata plasa sub perna nu a ridicat niciodata intrebari. Asta desi zana are obiceiul sa-i lase si punga cu dintele, si pe cea cu banii. Pungi simple transparente avem noi, asa are si zana. Avem noi pungi cu eroi de benzi desenate pe ele, la fel si zana. Nimic ciudat nici cand, cu toata magia ei, zana nu ajunge cu banii in aceeasi noapte cand dintele e pus sub perna. Vine ea cand isi aduce aminte sau cand are cash. Copilul o asteapta rabdator dormind cu capul pe dinte, intelegand ca zanele pot fi si ele depasite de situatie.

 

Victor a aflat ca vine Craciunul abia cu o zi inainte si a intrat in panica: nu apucase sa-i scrie Mosului. Nu i-am spus mai devreme de apropierea sarbatorii lui preferate pentru ca si daca ii scria, si daca nu, Mos Craciun tot nu putea sa-i aduca o fabrica de usi de garaj. Sunt luni de cand vorbeste numai despre usi de garaj si de cand aproape numai usi de garaj construieste cu taica-sau. Au facut initial una mica pe care Victor o deschidea si o inchidea invartind cu mana o roata. Mai tarziu  i-au gasit si  un motoras actionat de un buton pe care i l-au montat. Acum lucreaza la alta usa, automata si mult mai mare, pentru care Liviu a facut santuri pe Alibaba ca sa cumpere de la chinezi motorase, senzori si ce le mai trebuie.

Debusolat din cauza pasiunii fixiste a copilului pentru usile de garaj, Mosul a venit si anul asta cu un sacotei de Snoopy si un Woodstock, pe langa care a mai pus, timid dar aluziv, niste role si cateva accesorii pentru un sport sau altul. Cu Snoopy si Woodstock, care si-au marit anul asta familia din casa noastra pana la membrii nr. 53 si respectiv 8, a mers la sigur! Atat de sigur ca Victor si-a dorit mult sa mai vina Mosul si a doua zi, cu dublura unuia din Snoopy – cel care canta in timp ce face ingeri de zapada.

Asa am aflat ca Mos Craciun nu tine marfa pe stoc si ca Walmart-ul local deschide dupa Craciun inainte sa se scoale copiii, la 6 dimineata.

IMG_20191226_063736433

Liviu, plecat la si intors de la Walmart a doua zi de Craciun cu noaptea in cap

Ce a urmat bucuriei celei de a doua vizite a lui Mos Craciun a fost dorinta arzatoare a copilului pentru o a treia vizita. De data asta, Mosul mai avea cativa Snoopy, dar nu i-a mai pus sub pom. Probabil ca un reminder ca orice limita are o margine. A lasat insa pentru Victor o chitanta de transfer a cateva mii de dolari in contul lui pentru facultate, pe care insa pasionatul de caini albi cu urechi negre n-a dat doi bani. Explicit.

Situatia s-a mai echilibrat pe seara, cand niste prieteni au trecut sa ne aduca jucariile lasate de Mos pentru noi sub brad la ei. Jucarii pentru fiecare dintre noi: eu am primit un pisoi care toarce si miauna satisfacut cand il scarpin si pe care pot sa-l duc in lesa la plimbare.

IMG_20191227_170439853

A fost nevoie de un little helper ca ce a lasat Mosul remote sa ajunga in casa la noi.

Pentru un motiv sau altul, pentru ziua urmatoare Victor nu i-a mai lasat Mosului usa de la semineu deschisa.

Sarbatori fericite si un An Nou bun tuturor!

 

Alta Marie

M-am tuns. Frizerita parea ca facuse si ea scoala la Pristina, avea un fel de stangacie esentiala in cum misca mainile si foarfeca prin parul meu.

N-am o frizerita ‘a mea’. Are Liviu una, Sarah sau Samantha, dar dupa primul tuns la ea am preferat sa-mi tai parul la risc. Cea cu care am riscat de data asta m-a intrebat prima data daca vreau perciunii drepti sau cu colt. I-am spus ca drepti si a inceput sa taie sigura pe ea, continuand pana dupa ureche. Pentru culoarul fara par din jurul urechilor i-am scazut, in gand, un dolar din bacsis. Pe la jumatatea tunsului nu-i ramasese nimic.

Imi venea s-o opresc cam la fiecare trei taieturi de foarfeca. Dar n-am oprit-o, sa n-o indispun. Cand m-a intrebat ea spre final daca e bine lungimea, i-am spus sa-mi taie si bretonul. Eram tunsa scurt de jur imprejur,  dar bretonul atarna pe frunte. L-a tuns, m-a intrebat cum e si i-am spus ca bine. Nu era, dar nu mai vroiam sa taie. Pana la casa, m-am razgandit cu bacsisul. I-am dat cat dau de obicei, sa am un minim de asteptari daca mai pic la ea si nu ma uita.

Pe seara, intr-un magazin, ajutorul de vanzator mi s-a adresat cu ‘domnule’.

Avem fantana arteziana de interior. Nu parea ca ne lipseste, dar asta mic a aflat ca exista si a vrut una. I-a spus despre ele Manuela*, prietena noastra din Romania care a luat si ea din vara calea bejeniei, oprindu-se in Carolina de Nord sa predea matematica americanilor si in Indiana sa petrecem sarbatorile de iarna impreuna.

Intalnirea dintre Manuela si Victor a parut lucratura lui insusi Mos Craciun. Ajunsa la noi chiar pe 25 decembrie, Manuela a fost de la inceput pentru Victor atractia principala a perioadei de sarbatori. Ea a invins in cursa pentru atentie toate cadourile gasite de el dimineata sub brad: si pe cei cativa Snoopy noi, si costumul de Snoopy, si jocurile care il pot duce virtual in spatiu, in jungla, in lumea dinozaurilor, in marile orase ale planetei – bla, bla, bla, la unul nu s-a mai uitat Victor dupa ce a sosit Manuela. Pe de alta parte, nici Manuelei n-a parut ca-i displace excursia inapoi in timp, spre 5 ani si jumatate: cand nu au stat de mana, au construit si daramat impreuna, la nesfarsit, trasee complicate pentru bile colorate, au zburdat pe afara, au vizitat ce s-a potrivit si chiar au facut amandoi o usa de garaj „pentru garajul lui Snoopy”.

Referitor la usa, cel mai probabil Manuelei inca ii tropaie in urechi scenariile despre cum sa fie usa, scenarii pe care pe care si le-a auzit de la Victor repetat o zi si jumatate. N-am indraznit s-o intreb daca mai greu in America pana acum a fost primul semestru de profesorat, sau sa se se ocupe de usa asta de garaj.

Aranjamentele cu fantana arteziana tot cu Manuela le-a facut: au cercetat online sa vada cum sunt fantanile, cum functioneaza, au comparat preturi, au tras concluzii. Ar fi trebuit sa apuce si sa se joace impreuna cu ea, dar n-au apucat, in ciuda promisiunilor firmei ca o trimite in doua zile. In a 5-a zi de la plasarea comenzii, Manuela s-a dus in treaba ei, lasandu-l pe Victor cu ochii lipiti de geam si boscorodindu-i pe vanzatorii fantanii pentru neseriozitate.

Intr-un tarziu, Godot-ul lui Victor a ajuns. L-a descoperit el lasat de FedEx in fata usii, la unul din drumurile de verificare facute la cateva minute distanta unul de altul. Reactia de moment MasterCard a filmat-o Liviu. Victor si-a bagat singur fantana in casa, cotopenindu-se cu ea. Dupa ce a montat-o si umplut-o cu apa, a inchis-o, a deschis-o, a inchis-o, a deschis-o, etc., de a trebuit sa-i caut o tripla cu intrerupator sa faca asta mai usor si mai safe. S-a uitat apoi cu lanterna cum pleaca apa din rezervor, cum curge prin toate gaurile, m-a pus sa-i caut o seringa sa mute apa de la un etaj la altul de ‘n’ ori, am sunat bunicii sa o vada live si am pozat-o si filmat-o si pentru Manuela. Seara, la culcare, am luat-o in dormitor la noi, urmand ca a doua zi sa ne incepem ziua cu ea inghesuindu-ne pe marginea chiuvetei de la baie in timpul spalatului de dimineata.

Tot a doua zi am aflat, prin intermediul lui Victor, ca fantana e un baietel fantana de 5 ani si jumatate care abia asteapta sa-si vada parintii. Ca „va urma”-ul sa nu ramana incontrolabil, a transat Liviu situatia din start: i-a transmis fantanii prin Victor ca e perfect orfana, dar ca sa nu-si faca griji, ca ne ocupam noi de ea!

__________________________________

*Manuela Prajea, colega lui Liviu de Top 50 Global Teacher Prize.

De cateva ori pe an, universitatile mari din Indiana fie isi deschid portile sa te invite inauntru, fie ies in locurile publice cu tarabe sa-ti arate cine sunt, ce fac si cat de bine. Afli asa de oferta lor, de performantele intr-un domeniu sau altul, dar mai ales ai fun, pentru ca fac spectacol din interactiunea asta. Un spectacol pentru oameni mari si copii, si uneori si pentru animalele de companie.

Evenimentele sunt un fel de targuri mai scuturate, de la care noi am plecat de fiecare data in primul rand mai stiutori si mai relaxati decat ne-am dus. In plus, dupa caz: cu fetele scanate si in forma in care pot fi bagate sa ne facem o masca la 3D printer din ele; o parte din noi cu Snoopy pictati pe fata si cu animale din baloane sau baloane cu heliu in maini; cu ochelari de soare de amuzament, mingi, tricouri, genti termoizolante pentru pranzul de la munca, lanterne, etc., toate materiale promotionale, s.a. La intalnirile astea aduc artisti sa performeze pe scene amenajate sau, cum face IUPUI din Indianapolis, se intrec cu caiacele pe canalul din centru in ovatiile publicului. Ne-am bucurat in timp la intalnirile astea de spectacole cu catei, tobogane gonflabile, curse gonflabile pentru adulti, concursuri de dans, show-uri cu demonstratii spectaculoase de chimie sau de fizica, experiente cu pesti incarcati energetic, simulari de eruptii vulcanice, am facut comete din zapada carbonica, pamant si sirop de artar, am spalat dinozauri de plus dintosi pe dinti, ne-am uitat la stele in observatoare astronomice si multe, multe altele.

Fiecare prilej din asta pare si o demonstratie de forta financiara, care probabil merita efortul pe toate partile de continua an de an. Taxa anuala la o facultate publica din Indiana, pentru studentii din stat, e undeva in jur de 25.000 de dolari si cu siguranta iesirile catre public aduc bani multi inapoi.

Toamna asta am ajuns la doua universitati din zona, in primul rand ca sa-i facem astuia mic ideea de scoala fun: la festivalul de stiinte de la Indiana University din Bloomington de saptamana trecuta si, undeva in septembre, la targul prilejuit de intrecerea cu caiace de canalul din Indianapolis de la IUPUI.

IU Bloomington, Science Festival – November 2018

IUPUI Regatta, September 2019

%d blogeri au apreciat: