Feeds:
Articole
Comentarii

When Passion Rules the Game

In liceu, noua nu ne venea niciodata sa ne ducem cu bolțari la scoala sa-i spargem cu ciocanul pe pieptul profei de fizica. In primul rand pentru ca ar fi fost pe piept. Apoi pentru ca tipa era aproape transparenta de slaba si i-am fi rupt coastele de fiecare data. Iar la final pentru ca nu retin sa fi facut vreun laborator tot liceul ca sa ne inspire o idee ca asta, eram teoreticieni prin ex-ce-len-ta.

Azi, alta viata: elevii lui Liviu vin cu boltarii in brate sa-l intrebe daca pot sa-l puna si ei pe patul de cuie ca sa-i sparga pietroaiele cu ciocanul pe piept. Aud de la colegii mai mari si stiu ca profesorul nu zice niciodata nu.

Curaj ii dau masca de sudor cu care isi protejeaza fata, dintii si buzunarul, si scandura cu care mai protejeaza ce mai are de protejat. Ca follow-up, primeste intrebarea: ‘Pot sa ma urc putin pe tine?’. Si pot si asta.

image1

 

Ce nu pot elevii, care-si aseaza profesorul pe cuie tinandu-l de maini si de picioare, e sa-l lase sa se ridice singur. Liviu, prevazator, consuma gluma asta din capul locului, golind-o de farmec inainte sa-i vina in cap vreunui elev.

Fiecare parte are cate ceva de inteles din experienta asta: copiii de ce proful nu pleaca cu gauri in spate de la cuie, in ciuda presiunii cu care e impins corpul spre ele, profesorul ca trebuie sa faci si altceva sa-ti tii elevii excitati de obiectul predat. Iar un plus pentru ambele parti e placerea de a trai experiente cool in high school.

___________

Credit foto si video: niste elevi

11

Halloween 5 in 1

De joi pana luni a fost Halloween. Din 5 ocazii de a-l sarbatori, doar una a fost initial pe to do list: colindatul dupa bomboane pe strada in seara de Halloween. In restul am picat sau ne-au dus cu valul obiceiurile locale. Am mai ocolit din ocazii, pentru ca de la a doua incolo Victor n-a mai vrut sa auda de costumul lui de astronaut. I l-am pus cu forta in seara de Halloween, pentru ca ar fi ratat cea mai frumoasa parte a sarbatorii, cea in care ii poti simti cel mai bine spiritul.

img_9233A fost intai Halloween-ul de liceu. Joi seara, guvernul elevilor de la Liviu de la liceu le-a pregatit copiilor din oras provocari peste provocari, recompensate cu … yap, bomboane. Copiii au avut de traversat o jungla, un rau, un cimitir, o zona cu tocilari, alta cu petreceri de plaja, au pescuit bomboane dintr-un lac, etc., s-au intalnit cu personaje din filme, din desenele animate, din Biblie (Moise, cu un ecuson in piept cu ‘Hello, my name is Moses‘, impartea bomboane langa o masa), au avut fun cap-coada.

img_9357Vineri am avut Halloween de gradinita, unde s-a mancat, s-au jucat jocuri si s-a mers din usa in usa pe la celelalte clase cu ‘trick-or-treat‘-ul. La petrecerea asta am fost 5 din familie: Victor – astronautul, oaia-pirat, catelul-paianjen si noi-noi.

Cand am ajuns la petrecerile de sambata de la targul pentru copii si din parc, cheful de sarbatoare costumata se estompase de tot la Victor. Costumul de astronaut a stat in masina in parcare, dar goana dupa bomboane a continuat pentru ca cheful pentru partea asta ramasese.

La targul pentru copii de la centrul de conferinte de langa noi au venit si politia si pompierii, care si-au deschis masinile pentru copii, lasandu-i sa intre in ele. Da, placerea comuna era apasatul butonului care pornea sirena politiei. A fost acolo si o gradina zoologica ambulanta, cu camila, testoasa uriasa, vulpi de mangaiat, serpi la fel, capre, un porc spinos si cateva alte animale. Copiii s-au lasat pictati pe fata, s-au jucat in jucarii gonflabile, s-au ales cu buletine de jucarie facute pe loc de politie, etc. La plecare acasa, o ferma locala punea la bataie bostani de facut felinare din ei. Am plecat si noi cu unul mic cat o tartacuta si cu unul mai mare. Care nu au ajuns inca felinare, dar Victor are un fun nebun cu ei carandu-i in sacose dintr-o camera in alta si alergandu-ma cu cate unul in mana: ‘-Mami, little / big pumpkin vrea sa te pupe.’ Si ma aplec sa ma pupe.

In parc, administratia parcurilor chemase cateva zeci de business-uri locale care, cu angajati costumati in vrajitoare si ce mai erau, ii asteptau pe copii cu bomboane si pe parinti cu pliante de-a lungul unei carari de vreun kilometru si ceva. Mai adusesera un trenulet ‘bantuit’ cu care ii plimba pe parinti si pe copii pe aleile asfaltate ale parcului, mai pusese niste gonflabile, etc.; fun de fun si aici.

La Halloween-ul – Halloween din cartier, Victor a mers prin tarare:

– Nu veau a Aioin. Nu-mi patze.

– Nu stii cum e, o sa fie frumos.

– Nu e fumos. Veau in pac.

– Noi nu mergem in parc pentru ca e Halloween. Ne ducem dupa bomboane. Mergi si tu, sau ne astepti acasa?

A mers. Si i-a placut de abia l-am tarat inapoi acasa, desi vedea ca Halloween-ul – cu ore clare de colindat – se terminase, lumea inchisese usile si luminile de afara.

Halloween-ul de cartier e o sarbatoare in care America mea e frumoasa.. E cu copii bucurosi, ascunsi in costume la care se gandesc tot anul, alergand intre o casa si alta cu cosuletele sau plasutele dupa bomboane. E cu vecini care se cupleaza intre ei si dau cate o petrecere de driveway, in fata unui ‘semineu’ de exterior, asteptand colindatorii cu cosuri de bomboane langa un burger si o bere. E cu peluze pline cu bostani, fantome, paianjeni uriasi si schelete, cu tuia din care clipesc zeci de ochi aprinsi. Mai e cu Yeti sau monstri care ii asteapta pe copii nemiscati, cu castronul de bomboane in brate, sa-i poata speria cand intind mana. E o America vie, cu mult social in ea, ca in filmele despre ea care sucesc minti. Halloween-ul in America nu e ca si cum ar iesi copiii lor cu sorcova de 1 Ianuarie. America, tara care a dat directie globalizarii, a exportat partea comerciala a sarbatorii; spiritul ei l-a pastrat acasa.

img_9419La intoarcerea de la plimbarea prin cartier, doar Rusty, vecinul care a fost ani la rand homeless dar a reusit sa se ridice si sa o ia de la capat, mai era afara cu bomboane. Isi astepta colindatorii in intuneric. La picioare, intr-o capcana luminata de un bec mic, un sobolan cu botul plin de sange se zbatea sa scape .

Pocotanele nu mai sunt pocotane. Sunt topogane. Pipamaua e aproape pijama, doar ca ‘j‘-ul e un pic spre ‘z‘. Ca si cel de la jos, fostul vof.  Trece vremea. Intr-atat de repede incat, intr-o buna seara (care de fapt n-a fost buna pentru mama lui), baietelul i-a dat afara din pat si pe ‘Am-‘am, catelul fara de care nu putea sa doarma, si pe oaie, prietena mai noua, dar devenita indispensabila. si pe ea:

– Mami, sint băieței maie acum, dom sigui. Du oaia si ‘am-‘am-ul in sufadzeie.

Ii repetase taica-sau ziua ca e baiat mare si ca trebuie sa faca una, alta ca sa si arate ca e mare. Nu-i spusese de oaie si caine, evident, prioritatile zilei fusesera plastilina lasata la uscat si jucariile insirate prin casa.

img_82541Mami, cu lacrimi in ochi, a luat animalele si le-a dus in sufragerie. Cand baietelul a adormit, a adus inapoi oaia si cainele si i-a pus la celalalt capat al patului. In partea opusa, baietelul dormea linistit, bagat la somn cu settingul mental ca nu vor fi img_82561cu el nici catelul si oaia, sa mai bajbaie panicat dupa ei prin pat noaptea cand se pierd si nici mami, careia sa-i verifice prezenta in pat de cateva ori pana la trezire. Tarziu, cand pe baietel l-a luat somnul, mami s-a cuibarit si ea totusi intr-o margine de pat, dupa ce si-a mangaiat usor baietelul si i-a pupat o manauta prin pijama. Si au ramas toti acolo pana dimineata. De trezit, mami s-a trezit inaintea baietelului, lasand loc de o exclamatie bucuroasa mai tarziu:

– Am domit sigui, mami. Ca un băieței maie! 

img_82501Dupa care baietelul mare a dat de catel si de oaie si a intrebat ce e cu ei acolo. Mami i-a spus ca ea ii adusese, sa nu doarma singuri. Oaia si catelul au plecat si ei la joaca, pentru prima oara in viata lor de animale de pat. Si-au gasit locul pe masuta, printre cateii de zi care pareau sa ocupe inca in mod legitim programul unui baietel mare: doi Snoopy, Pepe, Maia, Maiutul, Clifford – the Big Red Dog, Max mic si Max mare si Catelul-inca-fara-nume. Ne-catei in grupul respectiv erau doi reni, ca sa nu se simta nici oaia in plus.

Baietelul a mai fost mare o zi, dupa care si-a cerut ‘am-‘am-ul si oaia inapoi. Si pe mami. Da, căcănica nu mai e căcănică, asa cum era alta data, e gădiniță, dar in patul din dormitorul de la strada baietelul doarme iar ca un baietel mic, langa el cu ‘am-‘am, oaie si mamă.

 

 

 

 

Nu stiu cat or fi stat pe banda in fabrica, prin cutii, rafturi si pe la noi prin camara, dar stiu ca acum nu mai stau prea des. In plus, mai nimic din ce le-au ursit cei care i-au facut si umplut cu miere nu pare sa mai fie parte din destinul celor cei trei ursuleti de care vorbesc.

Viata lor s-a schimbat imediat cum i-a zarit Victor pe un raft in camara la bucatarie. Acum nu mai stau cap in cap prinsi intr-o banda de plastic, e altfel pentru ei: au alta identitate, una fara etichete (la care am ras eu), dar cu lipiciul de la ele pe burta si spate (ca nu s-a luat).

img_8106

Au primit si nume: Sasha, Pasha si Natasha. Natasha e (din ce in ce) mai goala, mananc eu miere din ea. Pe furis, pe fata nu e chip:

‘- Mami, pot s-o iau si eu putin pe Natasha?’

‘- Nuuuuuuuuu!’

Pasha si Sasha sunt intershimbabili daca il intrebi pe Liviu. Daca ma intrebi pe mine, care le-am scrijelit cate un S si un P prim lipiciul mazgos de pe spate, nu sunt.

De cateva saptamani, unde e Victor, sunt si ursii: pe canapele si paturi, in jampolina cea noua, in alergare in jurul casei cand Victor se joaca ‘Buna dimineata! / See you later!’*, in baie sau bucatarie ‘sa se uite si ei la noi ce facem’,  in conferinta cu ceilalti ursi din casa, Vizuina, Maseluta, Pandelica, Pandelica celalaltul, Martin si care mai sunt. La intrebarea ‘Tze vobec usii, mami?‘ exista cate intrebari, atatea raspunsuri.

Doar cand doarme Victor ursii isi mai trag si ei sufletul. Si-l trag zilele astea pe burta
cu cate o treime de absorbant Alawys, gasit de Victor in dulapul din baie. Si bucatit de mine dupa ce-am incercat sa-i explic copilului, tragandu-i cutia din mana, ca ursii nu au nevoie chiar de 100% protectie.

___________

* Victor iese pe usa din fata sau din spatele casei strigandu-ne in alergare ‘- See you later!’, dupa care inconjoara casa pe o parte sau alta si intra pe cealalta usa salutandu-ne cu entuziasm cu un ‘-Buna dimineata!’.