Feeds:
Articole
Comentarii

Alta Marie

M-am tuns. Frizerita parea ca facuse si ea scoala la Pristina, avea un fel de stangacie esentiala in cum misca mainile si foarfeca prin parul meu.

N-am o frizerita ‘a mea’. Are Liviu una, Sarah sau Samantha, dar dupa primul tuns la ea am preferat sa-mi tai parul la risc. Cea cu care am riscat de data asta m-a intrebat prima data daca vreau perciunii drepti sau cu colt. I-am spus ca drepti si a inceput sa taie sigura pe ea, continuand pana dupa ureche. Pentru culoarul fara par din jurul urechilor i-am scazut, in gand, un dolar din bacsis. Pe la jumatatea tunsului nu-i ramasese nimic.

Imi venea s-o opresc cam la fiecare trei taieturi de foarfeca. Dar n-am oprit-o, sa n-o indispun. Cand m-a intrebat ea spre final daca e bine lungimea, i-am spus sa-mi taie si bretonul. Eram tunsa scurt de jur imprejur,  dar bretonul atarna pe frunte. L-a tuns, m-a intrebat cum e si i-am spus ca bine. Nu era, dar nu mai vroiam sa taie. Pana la casa, m-am razgandit cu bacsisul. I-am dat cat dau de obicei, sa am un minim de asteptari daca mai pic la ea si nu ma uita.

Pe seara, intr-un magazin, ajutorul de vanzator mi s-a adresat cu ‘domnule’.

Avem fantana arteziana de interior. Nu parea ca ne lipseste, dar asta mic a aflat ca exista si a vrut una. I-a spus despre ele Manuela*, prietena noastra din Romania care a luat si ea din vara calea bejeniei, oprindu-se in Carolina de Nord sa predea matematica americanilor si in Indiana sa petrecem sarbatorile de iarna impreuna.

Intalnirea dintre Manuela si Victor a parut lucratura lui insusi Mos Craciun. Ajunsa la noi chiar pe 25 decembrie, Manuela a fost de la inceput pentru Victor atractia principala a perioadei de sarbatori. Ea a invins in cursa pentru atentie toate cadourile gasite de el dimineata sub brad: si pe cei cativa Snoopy noi, si costumul de Snoopy, si jocurile care il pot duce virtual in spatiu, in jungla, in lumea dinozaurilor, in marile orase ale planetei – bla, bla, bla, la unul nu s-a mai uitat Victor dupa ce a sosit Manuela. Pe de alta parte, nici Manuelei n-a parut ca-i displace excursia inapoi in timp, spre 5 ani si jumatate: cand nu au stat de mana, au construit si daramat impreuna, la nesfarsit, trasee complicate pentru bile colorate, au zburdat pe afara, au vizitat ce s-a potrivit si chiar au facut amandoi o usa de garaj „pentru garajul lui Snoopy”.

Referitor la usa, cel mai probabil Manuelei inca ii tropaie in urechi scenariile despre cum sa fie usa, scenarii pe care pe care si le-a auzit de la Victor repetat o zi si jumatate. N-am indraznit s-o intreb daca mai greu in America pana acum a fost primul semestru de profesorat, sau sa se se ocupe de usa asta de garaj.

Aranjamentele cu fantana arteziana tot cu Manuela le-a facut: au cercetat online sa vada cum sunt fantanile, cum functioneaza, au comparat preturi, au tras concluzii. Ar fi trebuit sa apuce si sa se joace impreuna cu ea, dar n-au apucat, in ciuda promisiunilor firmei ca o trimite in doua zile. In a 5-a zi de la plasarea comenzii, Manuela s-a dus in treaba ei, lasandu-l pe Victor cu ochii lipiti de geam si boscorodindu-i pe vanzatorii fantanii pentru neseriozitate.

Intr-un tarziu, Godot-ul lui Victor a ajuns. L-a descoperit el lasat de FedEx in fata usii, la unul din drumurile de verificare facute la cateva minute distanta unul de altul. Reactia de moment MasterCard a filmat-o Liviu. Victor si-a bagat singur fantana in casa, cotopenindu-se cu ea. Dupa ce a montat-o si umplut-o cu apa, a inchis-o, a deschis-o, a inchis-o, a deschis-o, etc., de a trebuit sa-i caut o tripla cu intrerupator sa faca asta mai usor si mai safe. S-a uitat apoi cu lanterna cum pleaca apa din rezervor, cum curge prin toate gaurile, m-a pus sa-i caut o seringa sa mute apa de la un etaj la altul de ‘n’ ori, am sunat bunicii sa o vada live si am pozat-o si filmat-o si pentru Manuela. Seara, la culcare, am luat-o in dormitor la noi, urmand ca a doua zi sa ne incepem ziua cu ea inghesuindu-ne pe marginea chiuvetei de la baie in timpul spalatului de dimineata.

Tot a doua zi am aflat, prin intermediul lui Victor, ca fantana e un baietel fantana de 5 ani si jumatate care abia asteapta sa-si vada parintii. Ca „va urma”-ul sa nu ramana incontrolabil, a transat Liviu situatia din start: i-a transmis fantanii prin Victor ca e perfect orfana, dar ca sa nu-si faca griji, ca ne ocupam noi de ea!

__________________________________

*Manuela Prajea, colega lui Liviu de Top 50 Global Teacher Prize.

De cateva ori pe an, universitatile mari din Indiana fie isi deschid portile sa te invite inauntru, fie ies in locurile publice cu tarabe sa-ti arate cine sunt, ce fac si cat de bine. Afli asa de oferta lor, de performantele intr-un domeniu sau altul, dar mai ales ai fun, pentru ca fac spectacol din interactiunea asta. Un spectacol pentru oameni mari si copii, si uneori si pentru animalele de companie.

Evenimentele sunt un fel de targuri mai scuturate, de la care noi am plecat de fiecare data in primul rand mai stiutori si mai relaxati decat ne-am dus. In plus, dupa caz: cu fetele scanate si in forma in care pot fi bagate sa ne facem o masca la 3D printer din ele; o parte din noi cu Snoopy pictati pe fata si cu animale din baloane sau baloane cu heliu in maini; cu ochelari de soare de amuzament, mingi, tricouri, genti termoizolante pentru pranzul de la munca, lanterne, etc., toate materiale promotionale, s.a. La intalnirile astea aduc artisti sa performeze pe scene amenajate sau, cum face IUPUI din Indianapolis, se intrec cu caiacele pe canalul din centru in ovatiile publicului. Ne-am bucurat in timp la intalnirile astea de spectacole cu catei, tobogane gonflabile, curse gonflabile pentru adulti, concursuri de dans, show-uri cu demonstratii spectaculoase de chimie sau de fizica, experiente cu pesti incarcati energetic, simulari de eruptii vulcanice, am facut comete din zapada carbonica, pamant si sirop de artar, am spalat dinozauri de plus dintosi pe dinti, ne-am uitat la stele in observatoare astronomice si multe, multe altele.

Fiecare prilej din asta pare si o demonstratie de forta financiara, care probabil merita efortul pe toate partile de continua an de an. Taxa anuala la o facultate publica din Indiana, pentru studentii din stat, e undeva in jur de 25.000 de dolari si cu siguranta iesirile catre public aduc bani multi inapoi.

Toamna asta am ajuns la doua universitati din zona, in primul rand ca sa-i facem astuia mic ideea de scoala fun: la festivalul de stiinte de la Indiana University din Bloomington de saptamana trecuta si, undeva in septembre, la targul prilejuit de intrecerea cu caiace de canalul din Indianapolis de la IUPUI.

IU Bloomington, Science Festival – November 2018

IUPUI Regatta, September 2019

Cealalta Florida

Cand lucram intr-un post de radio la Buzau prin anii 2000, din cand in cand, spre iarna, aparea prin studio si prin oras verisoara unui coleg bronzata tuci. Inclusiv nasul usor ridicat de adolescenta venita din Florida la neamurile din Romania. Evident, Florida nu e numai locul unde o poti sterge, ca Trump si Ciorbea, cand ti se rupe de ce ai de facut, sau unde diferentele intre bogatii si saracii Americii te lovesc parca cel mai eficient in moalele capului. Este, daca ti se pare practic, si locul unde inca te poti bronza cand la tine, doar cateva sute de mile mai la nord, lumea umbla deja in geaca. Ca observatie personala, nasul ridicat nu e la pachet cu bronzul in Florida, e o optiune individuala.

Am petrecut o parte din vacanta de toamna la Fort Walton, un loc ocolit relativ la muchie de ultimele uragane care au maturat zona putin mai la est (e la cateva zeci de mile de primul oras lovit de Michael in octombrie). Am plecat spre sud cu papornita cu vreo 30 de Snoopy si cu geci groase intr-o dimineata in care temperatura in Indiana se apropia de 0. Dar seara la destinatie am facut baie in piscina, afara din hotel. Daca te duci destul de aproape de ocean in Florida, ce numeri nu mai sunt saracii ei segregati in zone cu aspect neingrijit, ci gradele in plus prin diferenta si delfinii pe care ii vezi de la balcon jucandu-se in apele Golfului Mexic in dimineti cu apa linistita. Cat despre nopti, rupt de soarele de zi si de leapsa pe plaja pe intuneric, numeri valurile pana cand zgomotul oceanului te adoarme. Si te gandesti cum sa le faci pachet pentru zilele de ne-vacanta de acasa, cand ce te adoarme doar oboseala.

 

Pe asta mic l-a gasit sa fie carpanos cu taica-sau fix in mijlocul Halloween-ului de la noi din cartier, intre 2 trick-or-treat-uri pe la usile oamenilor dupa bomboane. N-a zis nu cand i-a cerut taica-sau o bomboana Snickers, dar nici n-a intins mana cu entuziasm la galetusa lui plina cu de toate sa-i dea una. Atunci am intervenit eu: „Vezi ca la casa de unde vin acum cu Victor aveau Snickers si nu era nimeni afara, scria pe o hartie sa iei doua.” Si Liviu s-a luat dupa mine si s-a dus sa-si faca pofta. A venit inapoi rosu ca steagul Chinei. „M-am simtit ca un plavan care fura Halloween-ul copiilor.” – imi zice. „Cand eram acolo, a iesit omul afara si m-a gasit cu mana in bomboanele lui, eu fara un copil langa mine, fara nimic.” „Si ce i-ai zis?” – il intreb. „Am balbait un ‘Happy Halloween!’, mi-am luat bomboana si am plecat.” – completeaza Liviu, adaugand ca a fost pentru el cel mai penibil moment de care-si aduce aminte. Concluzia lui: „Nu stiu ce mi-a trebuit!”

Liviu nu plecase la Halloween prin cartier chiar hipoglicemic. Nu mancase Snickers, dar inainte sa iesim din casa avusese doi pumni de Ferrero-Rocher, care imi ramasesera mie dupa ce-mi servisem studentii ceva mai devreme. In State, de Halloween toata lumea da bomboane la toata lumea, le gasesti de luat degeaba peste tot: pe mese in mijlocul magazinelor, pe  birourile institutiilor pe unde ajungi, prin benzinarii, scoli, muzee, etc. Cu toate astea, in normalitatea tonelor de bomboane degeaba, o mana adulta intr-un castron cu Snickers la ora colindatului n-a putut  trece la noi in cartier fara incarcatura emotionala extrema.

 

__________

PS1: Am ajuns cu asta mic la 3 Trick-ot-Treat-uri anul asta din cele fara numar posibile: intr-un parc, la scoala la Liviu si in cartier. 

PS2: Foto: Liviu in cartier, eu celelalte.

%d blogeri au apreciat asta: