Feeds:
Articole
Comentarii

Cand l-am auzit pe Liviu ca pleaca la Dubai, am zis ca uite, America piere agonizand in tranzitia pe repede inainte de la democratie la businessocratie si lui ii arde de pieptanat. Cand a venit acasa, am inteles insa ca s-a dus acolo tocmai ca sa salveze America.

Dubaiul vizitat de mine la mana a doua arata … pozat in fuga din masina. Dar inteleg: pentru reprezentantul familiei acolo, sculat la 6 am si plecat la 7 am din hotel si intors la 11 pm, Dubaiul la prima mana a fost unul vazut din taxiuri si autobuze: departe, departe, Burj-al-Arab si doua barci pe apa; tot departe, probabil prins pe drumul dinspre aeroport, un down town; de aproape – numai spatiile interioare de la Atlantis the Palm, hotelul unde s-a tinut forumul despre educatie pentru care a plecat de acasa.

Si Brutus

Chiar daca la mana a doua nu am putut vedea cum e Dubaiul, am putut sa-mi dau seama ca e un oras al imprietenirii spontane: Liviu nu a facut in viata lui atatea poze cu alte persoane cate avea in aparat la venire, dupa 6 zile. S-a pozat cu castigatoarea Global Teacher Prize de anul trecut, cu profesori de top ai competitiei sau altii din Romania, Oman, Iran, India, UK, Grecia, Muntenegru, Franta, o tara sau alta din Africa, cu chelnerita filipineza careia ii aducea sea food la petrecerile de seara, cu fondatorul Fundatiei Varkey – gazda evenimentelor, cu CEO-ul ei, cu o scriitoare faimoasa din America, bla, bla, bla, zeci de poze cu cate cineva alaturi. La cum il stiu pe Liviu de neinvaziv, i-am cerut detalii ca sa pot intelege ce e cu gramada aia de poze: ‘– Cum faceati sa va cunoasteti atat de bine incat sa va vreti  unii pe altii in poze pentru acasa?‘ ‘– Era ca la un speed dating in pauze si la petrecerile de seara.‘ – mi-a zis. ‘Se ducea fiecare la fiecare si, dupa o discutie sumara, ii propunea sa faca o poza impreuna. Mai mult, cand scotea unul celularul sa faca un selfie, apareau altii cativa instantaneu in spatele lui, sa iasa si ei in poza.’ Ei ca ei, dar tu, Brutus?!

La placinte imaginate inainte

Dubaiul meu second hand a mai fost cu petreceri aglomerate, cu multi chelneri si multa mancare pregatita minutios. Mmmm, ce tavi cu prajituri de 7 giga+ mi-au adus mie apa in gura dupa ce a venit Liviu acasa …

WC-urile wireless

Lui Victor i-au lasat furnicaturi de dorinta in degete pozele si filmele cu toaletele de barbati de la Atlantis the Palm. ‘– Una e miscata!‘ – i-am reprosat lui taica-sau. ‘– Le faceam si eu in fuga, sa nu ma vada cineva in costum si cravata facand poze la WC-uri.‘ – a justificat. Fair enough.

Din camera de hotel am avut si trageri de apa in direct. Pentru impatimitii WC-urilor (mai precis impatimitul, ca e numai unul la noi in casa), asta e aristocratia vizitelor la mana a doua.

Unde dai si unde nu mai crapa

Vorbind de educatie, chiar vizitat in poze si filmulete Dubaiul pare sa se transforme de ceva timp incoace din capitala orientala a shopping-ului in cea mondiala a educatiei bine facute. Bine facut in educatie nu inseamna in termenii organizatorilor forumului ‘Global Education & Skills’ o educatie cu profesori amuzanti care fac minuni cu creierele elevilor fara sa-i puna la munca individuala. Nivelul de intelegere in ce se organizeaza la Dubai e altul, in care educatia e vazuta ca solutie pentru probleme ca escaladarea nationalismului, a saraciei, a actelor de terorism si a manifestarilor radicaliste in general. Anul asta, forumul a reunit actori importanti la nivel mondial din educatie, politica si business care au incercat sa gaseasca raspunsuri la intrebarea ‘How do we make ‘real’ global citizens?’ . Printre altii,  fostul prim ministru grec Andreas Papandreou si Irina Bokova, Director General UNESCO au dezbatut cu argumente pro si contra o tema calda azi: este sau nu escaladarea populismului  rezultatul esecului educatiei? Alte subiecte cheie in educatie ca ‘Post-Conflict and Peace Education’, ‘Global citizenship’, ‘Climate change education’, ‘Creativity and Arts in Education’, ‘Assessment & impact in development’, etc., precum si numeroase alte teme de dezbatere, s-au vrut puncte de plecare pentru promovarea gandirii inovative in scopul crearii si demararii de noi proiecte, campanii si evenimente de interes public.

Eschimosii, educatia  si dolarii in plus

Forumul s-a terminat cu o veste buna pentru unul din profesorii participanti, care a plecat acasa cu milionul de la Global Teacher Prize de anul asta. Banii au plecat spre Salluit, un loc din Arcticul canadian aproape de unde se pune harta lumii in cui. Elevii si comunitatea Inuit care se vor bucura de proiectele profesoarei Maggie McDonnell nu sunt de invidiat: traiesc intr-un loc cu frig mult si rata mare a suicidului in randul tinerilor, cu consum mare de droguri si alcool, cu violuri multe si saracie la fel. Daca pui in Google Maps, softul iti spune ca nu exista nici drumuri, nici avioane sa ajungi acolo. Pentru 4.000 de dolari de persoana, spunea profesoara care a adus la Dubai si cativa elevi din Salluit, abia ies ‘la lumina’ in Montreal. Premiul a fost anuntat de un astronaut de pe Statia Spatiala Internationala iar reusita profesoarei de la capatul lumii a fost salutata printr-un discurs de primul ministru al Canadei. In deschidere, in mood-ul de festivitate i-a bagat pe toti Adrea Bocelli.

Ori la bal, ori la spital!

Ca sa inteleg mai bine cine sunt judecat dupa cel cu care ma insotesc, m-am uitat la pozele facute la petrecerea din ultima seara. In petrecerea aia cu prim-ministri, politicieni, oameni cu bani, capete luminate ale educatiei, etc., l-am vazut pe Liviu dansand cu miscari ample urcat langa cantareata pe scena si agitat pe ringul de dans cand cu o profesoara de pe la la forum, cand cu alta. Am inteles atunci ca pana atunci nu intelesesem mai nimic despre mine.

In ultima fotografie de mai sus, Liviu e impreuna cu americanca Erin Gruwell – profesoara, scriitoare si autoarea unei metode de educatie de succes pentru copii provenind din medii defavorizate. Cartea ei ‘The Freedom Writers Diary‘ a fost ecranizata in 2007 si s-a bucurat de apreciere in Statele Unite si in afara. Anul asta, in competitia Global Teacher Prize, Erin a fost unul din finalistii Top 50.

IMG_0831 (600x400)

Si da, marile spirite se intalnesc: Liviu e aici impreuna cu romanca Manuela Prajea, colega lui de Top 50 Global Teacher Prize, cu care mi-a spus ca a avut un fun nebun de cate ori s-a ivit ocazia. Ambii sunt acum Varkey Teacher Ambassadors – profesori-model care promoveaza cele mai bune practici in educatie si deschid drumuri spre dezvoltarea unor tehnici de invatare inovative.

Hai, pa!

Mai bine dati banii pe prostii decat sa luati WC-uri la copii!

Deal-ul incheiat cu Mos Craciun sa-i aduca astuia mic, pasionat de WC-uri, un WC adevarat de Craciunul trecut a fost o idee … de dat suturi in propriul fund. A parut una inspirata inainte, cand am zis ca darul de la Mos o sa-i scoata lui Victor WC-urile ‘din sistem’ (cum zice taica-sau). Daca a fost sa scoata ceva odata adus in casa, WC-ul a scos untul din noi astia mari: incalzeste / cara apa; umple rezervorul; taraste in baie si desearta cutiile cu apa rece; scoate WC-ul afara, pentru variatie / baga-l in casa; ridica-l de zeci de ori pe zi cu apa in el sa fie vortexul mai spectaculos la trasul apei; schimba copilul ca e fleasca; schimba-l iar; (dar mai ales) du copilul la doctor; du-l iar. Cu exceptia primelor 2 sau 3 zile de prietenie a lui Victor cu WC-ul, restul au fost de cosmar: muci taras, tuse, febra, nervi intinsi pentru toata lumea. Asta cu toate precautiile de a tine apa pe care o turna in el la temperatura celei in care faci baie* si de a sta cu ochii pe copil sa nu fie ud.

Ideea ca WC-ul ar putea sa ia drumul Polului Nord inapoi spre Mos Craciun am avansat-o timid la inceput. Timid pentru ca, daca o masina noua sau oricare alta jucarie il tineau focusat pe Victor prima jumatate de ora, WC-ul asta ii dadea in fiecare zi motiv sa sara din pat cu elan dimineata. Ca sa renunte, taica-sau se gandea initial sa-i propuna in schimb 3 jucarii mari la alegerea lui; eu credeam ca o trambulina de exterior ar fi rezolvat problema. Cand problema de rezolvat a ajuns la Victor, nu a fost nicio problema: copilul nu s-a revoltat deloc la gandul ca va ramane fara obiectul pasiunii lui mistuitoare. Drept care el nu s-a ales cu nimic special de pe urma renuntarii la cadoul principal de la Mos Craciun. Noi doi insa ne-am ales cu un copil mai sanatos si mai multa liniste, iar UPS-ul cu 80 de dolari cat ne-au luat sa-l transporte inapoi.

Intamplarea n-a ramas totusi fara urme in casa: ambele WC-uri mari stau acum permanent cu rezervoarele dezgolite, ca favoare primita de Victor in schimbul renuntarii la WC-ul lui. Apa acum nu o mai trage de maneta, ci de parghia din interior care actioneaza maneta. O perioada a apasat pe o bula plutitoare sa curga apa din rezervor pe la ‘prea plin’, dar asta pana l-a vazut taica-sau. A incercat sa ma convinga pe mine sa-l las sa continue cu presatul bulei in WC fara sa afle taica-sau, dar nu s-a lipit: sunt filoloaga, nu ma pricep la schimbat instalatiile din rezervorul WC-ului nici cat un teoretician in fizica.

____________

* Ca sa ‘mearga’, respectiv sa poata fi trasa apa, WC-ul statea intr-o cutie mare cu apa (din cele in care lumea depoziteaza una, alta prin poduri si garaje). Victor lua apa din cutie cu ceva si umplea rezervorul ca sa aiba ce trage. O lua initial, pana s-a prins ca noi eram mai eficienti in a-l umple.

Cine se teme de Iulia Albu?

Din arhiva.

img_0197

Politica si durere

19:30. Asteptam. 19:40. La fel. Victor, intre doua tavaleli de durere de burta si cu cearcanele pana la jumatatea obrazului: ‘- Mami, hai sa tragem niste ape’.  Vazuse baile tocmai la capaul celalalt al holului, are un radar special pentru ele. Am mers. 19:50. Liviu merge la receptie sa le spuna ca, daca nu ne iau in urmatoarele 10 minute, plecam la o alta sectie de urgenta. Trebuie sa vii cu overdoza sau cu sangele curgand din tine sau in tine aiurea sa te ia din prima. Din Canada, as fi preferat sa-l avem pe Trudeau, nu asteptarile de la urgenta. Exagerez: mi s-a povestit acolo stai cu noptile cu copiii prin salile e asteptare, trece o asistenta din cand in cand sa verifice situatia. Dar tot l-as fi preferat pe Trudeau. Victor cere ape si cu taica-sau. Se intorc, ne inregistreaza si ne dau un salon pe sectie.

Pe perete, mare, un afis cu timpi de asteptare. Prima vizita a medicului: dupa 20 min. Afectiune usoara: o ora si jumatate. Afctiune medie: 3 ore. Afectiune grava: 4 ore. Investigatii: 1-2 ore. O asistenta ne trimite la baie cu el si cu un borcanel steril pentru urina. Ramanem pret de cateva ape trase si revenim in salon.

Dupa 20-30 de minute, apare un doctor. Ii spunem ce simptome are si intelege ca ne temem de o ocluzie intestinala. Ne spune ca o sa-i faca raze la burta. In 10 minute le facem. Ne uitam pe perete. Timp de asteptare pentru raze: o ora.

Face febra. O asistenta vine cu doua seringi lungi cu Tylenol. Doza de cal fata de cei 7,5 ml pe care ii primea acasa in pusee de febra. In 10 minute, era ca o racheta. ‘Vrei ceai?’ – il intreb. Vroia. ‘O banana vrei?’. O vroia. Nu mancase / bause de doua zile, luasem cate ceva la mine sperand la o minune. ‘Vreau ‘Capra cu 3 iezi’ si ‘Scufita rosie’. Aveam. Am conectat calculatorul la reteaua spitalului si am intrat pe Youtube. Taica-sau a dat de telecomanda de la televizor si statea cu un ochi ba pe aventurile caprei si ale Scufitei, ba pe minciunile lui Trump povestite la televizor. Ce idiot, frate! Nu de taica-sau zic. Dar nu vreau sa vorbesc de funie pe limba spanzuratului.

8:30. Asteptam. 9:30. Asteptam. 10:30. Asteptam. Putin inainte de 11:30, Victor isi pierduse toata rabdarea. L-am imbracat si am iesit sa plecam. Dupa timpii de asteptare, parea ceva grav. Dupa reactia personalului medical, deloc. I-am spus unei asistente sa ne sune acasa daca e de internare si am iesit pe hol. O alta asistenta alearga dupa noi sa ne spuna ca il cheama ea pe doctor. Nu vor sa se auda despre ei ca pleci cum plecam noi. Ne-am intors in usa salonului. In secunda doi, apare doctorul cu un teanc de hartii. Semnam ceva, ne spune ca razele sunt OK si ca e probabil un virus care ii provoca simptomele alea.

Si gata.

A facut si Mos Craciun o treaba: Victor nu si-a mai vazut nasul uscat pe dinauntru de trei saptamani+, de cand tot umple si goleste WC-ul de la el in cutia din mijlocul sufrageriei. Nici hainele pana nu i le schimb de 5-6 ori pe zi. Sfatul sa nu mai atinga apa n-a mers, desi i-am dat un ibric mare cu coada sa umple rezervorul. La fel si gaselnita cu apa calda pusa in cutie si improspatata periodic cu apa fiarta. Victor tot nu s-a facut bine.

I-am scos apoi WC-ul afara, sa nu mai toarne el apa, ci eu. El urma numai sa apese butonul rezervorului stand in pragul usii. Doar ca lui Victor i se parea plictisitor sa traga apa cu degetul pe buton; ce-l atragea, era plimbatul mainii prin rezervor dupa lantul care inchide si deschide gaura prin care apa se scurge in vortexuri in WC. Dupa 2 zile si doua cutii de cate 27 de galoane  de apa scurse pe ciment (102,2 litri/cutie), am renuntat si la mijlocul asta pagubos de protectie impotriva racelii. Pentru ca incepuse si sa tuseasca, am pus interdictie la joaca cu WC-ul.

Azi e a 3-a zi plina cu zeci de ce-uri de la el si raspunsuri identice de la noi legate de interdictia asta. Incercam acum sa-l facem pe Victor sa renunte de bunavoie la WC-ul de la Mos Craciun. La schimb cu trei jucarii la alegere – oferta lui taica-sau – sau cu o trambulina mare de exterior – oferta mea. Nu vrea s-auda.