Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘lupi’

L-am dus pe Victor intr-o rezervatie de lupi-lupi, ca tot ce stia el despre lupi sa se suprapuna intr-o singura imagine. Boring! De stat cu spatele la ei si de jucat cu cateii de plus Snoopy adusi de-acasa. Asta in timp ce 3 femei se dadeau peste cap sa convinga grupul de vizitatori de la ora aia, din care faceam si noi parte, despre cat de grozavi sunt lupii. Femei aflate in mijlocul lor, una povestind despre animalele in discutie in timp ce se tara de colo-colo intr-un toiag (amintire pe viata de la atacul unor lupi) si doua lasandu-se linse pe fata de catre ele. Le-au dat lupilor si un vitel sa-l manance de fata cu noi, dar tot degeaba pentru Victor! Nu viu vitelul, e interzis in Indiana sa li se dea hrana vie salbaticiunilor in captivitate.

 

Lupii din rezervatie n-au reusit sa-i bata pe cei pe care ii stia Victor de acasa.

N-au avut sanse in  in fata  a haite intregi de lupi cu efective la alegere care vandalizeaza, impreuna cu Scufita Rosie si bunica, WC-uri publice din padurea pe unde trece Scufita spre bunica. Asa, ca in varianta povestii de la noi din casa spusa de mine dar cu detaliile majore ale scenariului stabilite de Victor.

N-au avut sanse nici in fata lupului Disney din „Cei trei purcelusi”, plin de idei smechere pentru pacalit purceii. Si cu o garderoba ochi de costume, de viata lor si a purceilor pare toata un Halloween.

Nici macar in fata lupilor de pe Youtube n-au avut sanse. Pe Youtube, le spui lupilor sa urle, urla. Le spui sa alerge un animal sau altul, aia fac.

Anunțuri

Read Full Post »

A fost odata o fetita cu scufita care bla, bla, bla, dupa care pleca prin padure sa-i duca mancare bunica-sii. In padure dadu de lup. Lupul n-o saluta, normalitatea lui de lup de Wolf Park de Indiana fiind sa se gudure de bun gasit pe langa oameni cu sau fara scufita. Si sa le intinda cate o limba pe fata, prieteneste, cand prind momentul de apropiere.

– Wow, lupule, stai sa-ti fac o poza de aproape – zise scufita, uimita ca inca mai e dupa primul minut al intalnirii cu lupul.
– OK, Scufita, domnul si doamna Wolf Park incurajeaza asta, dar contra unei taxe de 395 de dolari.
– Lup de Wolf Park de Indiana, cu banii astia ma duc cu elicopterul sa-i duc mancare bunica-mii si cu ce ramane imi cumpar poze profesioniste cu tine din shop-ul de la intrarea in padure.
– Inteleg, voi oamenii aveti socotelile voastre. Asta e si motivul pentru care sunt aici si nu in alta padure la intamplare. Dar ma poti poza si daca ma infiezi. E mai ieftin, te costa 175 de dolari.
– Si ce (se gandise sa adauge „scufita mea”, dar realiza ca nu e educativ intr-o asa poveste din cauza conexiunilor posibile si renunta) sa fac cu tine, lupule?
– Ma pozezi, ma mangai, ma admiri, ii iau si pe ceilalti si dansam … Gasesti tu. De m-ai vedea lungit lenes pe un trunchi de copac … Dar asta cand te nimeresti in vizita pe aici. Sau poti infia un bizon, o vulpe, un coiot, ca tot la mine te trimit la pozat si mangaiat.
– 175 si esti lupul meu de la distanta? Comercial vorbind, daca te-as infia, povestea ar fi o lovitura de box office …
– Hai, bine, vezi tu ce hotarasti. Eu dispar putin. Au pus masa si vin niste fotografi sa pozeze cum ii domin eu, ca mascul alpha, pe ceilalti cand mancam. Fake, fake, dar totul pana la traditii, astea-s de transmis mai departe, e datorie genetica.
– Pofta mare! Dar mai stai o secunda, doar o vorba sa-ti mai spun. Ca sa raspund amabilitatii tale de a nu ma inghiti ca in poveste cu alta amabilitate, as avea un sfat: las-o mai moale cu masa, esti cam plinut.
– Nu-ti bate capul, suntem OK toti, e o imagine care se vinde mai bine. Si nici nu-i deranjam vizual pe aia cu protectia animalelor, sa creada ca o ducem rau. Asta una la mana. A doua ar fi ca e mai OK asa pentru toata lumea, pentru ca pe stomacul gol nu stii in cine iti scapi coltii. Instinctul te face din lup de Wolf Park de Indiana nelup de care tocmai ti-am insirat ca sunt. Hai, pa, ma duc la treaba, ca altfel ma muta la tarcurile mici, in spate, cu lupii batrani care au albit.
– OK. See you later. Maybe …

Si Scufita pleca mai departe spre casa bunicii, cu gandul la o strategie de marketing care ar putea relansa povestea intr-o alta varianta si pe bani adevarati. Tot contorsionandu-si mintea, ajunse fara sa-si dea seama la usa batranei. Ii deschise chiar bunica, pe care o prinse intr-o zi normala, cu ochii si gura la o marime care nu starneau suspiciuni. Si cu pofta de mancare de cosulet.

Pe vanator nu l-a intalnit nici la dus, nici la intors. Pentru ca nu mai era niciunul, nu mai angajasera. Padurea era sub control: lupii, vulpile, coiotii si bizonii erau la tarcurile lor. Peste tot liniste si pace. Doar din cand in cand se auzeau in miezul zilei urlaturi a pustiu. Mai intai ale oamenilor dirijati in cor de ghid, apoi ale coiotilor care le faceau jocul ca parte din program. Lupii urlau abia pe seara, in fata publicului strans special in gradene sa-i vada.

Si asa lupii, coiotii, vulpile si bizonii de Wolf Park de Indiana au trait toti in natura lor intoarsa omeneste peste cap pana la si mai adanci batraneti decat ar fi trait daca nu ar fi fost captivi.

Această prezentare necesită JavaScript.

Foto: Liviu

Read Full Post »

%d blogeri au apreciat asta: