Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for the ‘Pur si simplu’ Category

Daca plaja avem in Indiana la doua ore si ceva de mers cu masina, Venetie avem in buricul Indianapolisului. Una cu un singur canal, care pleaca din White River – raul care traverseaza orasul. Pe canal te poti da cu gondola, cu hidrobicicleta si cu kayak-ul. Pe margine te poti da cu segway-ul, cu bicicleta colectiva, poti alerga, te poti plimba, bla, bla, bla. Tot pe margine poti face nunta.

Am dat de o nunta de margine de canal in ultima duminica de toamna calduroasa de anul asta. Cand am ajuns langa Indiana State Museum, locul din fata usii dinspre canal era imprejmuit, trotuarul mobilat cu scaune iar pe scari pe la jumatate, in asteptare, era un pupitru. Obisnuim sa petrecem mai mult timp in zona aia de canal pentru ca tot in partea dinspre apa a muzeului sunt niste mamuti metalici in marime naturala care ii plac lui Victor. Intre doua agatari de trompele mamutilor, Victor arunca de data asta priviri spre lumea care incepuse sa iasa din muzeu si sa populeze zona cu scaune: femei elegante, cu rochii fara spate si cu pantofi scumpi, barbati la frac sau la costum.

– Sa vezi ce draguta o sa fie mireasa! – am anticipat eu tare catre Victor. Si am profitat de prima ocazie de felul asta care ni s-a aratat ca sa-i povestesc despre ideea de nunta.

Ne-am continuat apoi joaca cu un ochi pe trotuarul din fata muzeului unde curtea cu scaune se umplea treptat, in timp ce pe scari domnisoarele si domnisorii de onoare se asezau cum ii directionau oamenii de la firma organizatoare a nuntii. Dupa ce setting-ul a devenit bun de pozat, o tanara a deschis ceremonia si a anuntat venirea tinerei perechi.

Mireasa n-a mai venit. Sau nu cea din anticiparile mele. Au venit insa doi miri, a caror poveste de dragoste a fost facuta publica pentru nuntasi si oamenii din zona neimprejmuita de trotuar de maestra de ceremonii. Am aflat toti ca fusese o iubire de liceeni, care a avut insa sansa sa contureze mai bine cativa ani mai tarziu. Mirii si-au citit juramintele cu pasaje cu umor cautat de pe niste hartii, s-au sarutat, dupa care au coborat de mana pe culoarul lasat intre scaune in aplauzele frenetice ale nuntasilor.

.

Anunțuri

Read Full Post »

Marea de langa casa

In stanga de unde se agata harta Indianei in cui, lacul Michigan musca putin din granita in linie dreapta care delimiteaza Indiana de Illinois la N-V si Michigan la N-E. Malul dinspre noi al lacului e un loc frumos, inclus partial in reteaua de parcuri si rezervatii naturale nationale a Americii. Pe intinderi mari nu vezi decat nisip de jur imprejur, dar cu vegetatie pe el, inclusiv petece de padure. In partea amenajata, sunt plaje, trasee de hiking prin nisip si locuri lasate salbatice sa-ti mai clatesti ochii de atata uniformitate cata vezi in jur in restul de America de zi cu zi.

Locul e la doua ore si jumatate de noi si ajungem acolo toamna de obicei. Anul asta am dat o fuga dupa ce am ratat vacanta de toamna la Boston pentru ca nu a avut Victor rabdare sa mai continuam drumul dincolo de prima treime. A fost liniste: leneveala pe sezlong, castele de nisip (o familie – mama, tata si trei copii castel), plus niste prietenii trecatoare, de mal de apa.

 

 

 

 

Read Full Post »

Pe asta mic il scoti cu greu din ce intra cu mintea. Cu greu l-am scos din pantofii pe care ii plimba obsesiv prin casa. Tot greu ne-a fost sa-i scoatem nasul din cosurile de gunoi pe care trebuia sa le luam la rand sa le deschidem ca sa se uite in ele. Din greu incercam acum sa-l scoatem din WC-uri de la trasul apei.

Pasiunea cu WC-urile, care s-a manifestat initial doar prin apasat de maneta sau buton si contemplarea vortexului, a capatat o multime de nuante in timp. Una a fost ridicarea capacelor de la rezervor si actionarea mecanismelor din interior pentru trasul apei. Observarea comportamentului apei se facea i stadiul asta si in rezervor, si in vasul de WC. Ca efect coletaral, etapa asta s-a lasat cu renuntarea la capacele de rezervor de acasa.

Acum Victor are una noua: acasa nu mai tragem apele. Ii umplem in schimb cu apa pe mama cutie* sau pe copilul cutie* (tata cutie* e prea greu de carat) si ii rasturnam brusc in WC, ca din viteza aia apa sa se duca repede cu un zgomot anume, in urma caruia nivelul apei in vas sa ramana unul minim.

Mergand mai adanc, o instanta particulara a placerii asteia de nisa e turnatul apei in WC in baia intunecata, la lumina unei lanterne de frunte. Stiti cum e? Nici noi nu stim simtit, dar dupa timpul petrecut de Victor in baie cu lanterna pe cap, si dupa frecventa zgomotelor anume care vin din vasul WC-ului cat sta el acolo, pare mistuitor de pasionant.

 

_____________

* Groasa si asta cu familiile, revin alta data.

 

Read Full Post »

Mai bine dati banii pe prostii decat sa luati WC-uri la copii!

Deal-ul incheiat cu Mos Craciun sa-i aduca astuia mic, pasionat de WC-uri, un WC adevarat de Craciunul trecut a fost o idee … de dat suturi in propriul fund. A parut una inspirata inainte, cand am zis ca darul de la Mos o sa-i scoata lui Victor WC-urile ‘din sistem’ (cum zice taica-sau). Daca a fost sa scoata ceva odata adus in casa, WC-ul a scos untul din noi astia mari: incalzeste / cara apa; umple rezervorul; taraste in baie si desearta cutiile cu apa rece; scoate WC-ul afara, pentru variatie / baga-l in casa; ridica-l de zeci de ori pe zi cu apa in el sa fie vortexul mai spectaculos la trasul apei; schimba copilul ca e fleasca; schimba-l iar; (dar mai ales) du copilul la doctor; du-l iar. Cu exceptia primelor 2 sau 3 zile de prietenie a lui Victor cu WC-ul, restul au fost de cosmar: muci taras, tuse, febra, nervi intinsi pentru toata lumea. Asta cu toate precautiile de a tine apa pe care o turna in el la temperatura celei in care faci baie* si de a sta cu ochii pe copil sa nu fie ud.

Ideea ca WC-ul ar putea sa ia drumul Polului Nord inapoi spre Mos Craciun am avansat-o timid la inceput. Timid pentru ca, daca o masina noua sau oricare alta jucarie il tineau focusat pe Victor prima jumatate de ora, WC-ul asta ii dadea in fiecare zi motiv sa sara din pat cu elan dimineata. Ca sa renunte, taica-sau se gandea initial sa-i propuna in schimb 3 jucarii mari la alegerea lui; eu credeam ca o trambulina de exterior ar fi rezolvat problema. Cand problema de rezolvat a ajuns la Victor, nu a fost nicio problema: copilul nu s-a revoltat deloc la gandul ca va ramane fara obiectul pasiunii lui mistuitoare. Drept care el nu s-a ales cu nimic special de pe urma renuntarii la cadoul principal de la Mos Craciun. Noi doi insa ne-am ales cu un copil mai sanatos si mai multa liniste, iar UPS-ul cu 80 de dolari cat ne-au luat sa-l transporte inapoi.

Intamplarea n-a ramas totusi fara urme in casa: ambele WC-uri mari stau acum permanent cu rezervoarele dezgolite, ca favoare primita de Victor in schimbul renuntarii la WC-ul lui. Apa acum nu o mai trage de maneta, ci de parghia din interior care actioneaza maneta. O perioada a apasat pe o bula plutitoare sa curga apa din rezervor pe la ‘prea plin’, dar asta pana l-a vazut taica-sau. A incercat sa ma convinga pe mine sa-l las sa continue cu presatul bulei in WC fara sa afle taica-sau, dar nu s-a lipit: sunt filoloaga, nu ma pricep la schimbat instalatiile din rezervorul WC-ului nici cat un teoretician in fizica.

____________

* Ca sa ‘mearga’, respectiv sa poata fi trasa apa, WC-ul statea intr-o cutie mare cu apa (din cele in care lumea depoziteaza una, alta prin poduri si garaje). Victor lua apa din cutie cu ceva si umplea rezervorul ca sa aiba ce trage. O lua initial, pana s-a prins ca noi eram mai eficienti in a-l umple.

Read Full Post »

Din arhiva.

img_0197

Read Full Post »

Older Posts »

%d blogeri au apreciat asta: