Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for the ‘My Special Little Robin Hood’ Category

Am vazut ca Victor nu poate urca in avionul care traversa Atlanticul spre Europa abia in Torionto, cand noi am vrut sa facem check-inul online si softul Lufthansa nu a vrut. Pasaportul lui Victor expira mai tarziu de 6 luni de la ultima zi a calatoriei. Era 9 dimineata si la 3 dupa-amiaza trebuia sa fim la aeroport. Ofiterul care a raspuns la consulatul american din Toronto, si care ne-a intrebat daca aveam la noi certificatul copilului de nastere si numarul de securitate sociala, a aflat ca nu le aveam. Dar ne-a spus sa mergem la Consulat cu doua poze de pasaport de-ale copilului ca sa vada ei ce poate fi facut.

Toronto e mare rau! 45 de minute pana la pozar, 30 sa fie gata pozele si altele 45 pana in buricul orasului, la sediul consulatului. La consulat, coada cateva minute si plimbare prin oras de 2 ore in asteptarea documentului nou. Cu certificatul si codul numeric personal american am rezolvat-o jurand in fata ofiterului ca spunem adevarul in legatura cu ce afirmam despre copil. Am platit 115 de dolari, in care urmeaza sa intre si pasaportul cu valabilitate mai mare fata de cel pentru un an obtinut la Toronto, pentru care avem timp sa aplicam pana vara viitoare.

Acasa in Indiana, Liviu tocmai aplicase sa-si schmbe cartea de identitate (care in State tine si de carnet de sofat, e 2 in 1). S-a dus cu fosta carte si cu 7 dolari, urmand ca buletinul-carnet sa vina acasa cu posta.

Pe site-ul consulatului roman din Toronto sunt k) documente de prezentat pentru pasaportul unui copil minor cu statut asemenator cu al lui Victor.

Pentru cand iti schimbi buletinul expirat in Romania, pentru tine exista o lista de documente necesare cu 8 liniute. Ai nevoie de contractul casei, de certificatele de nastere ale copiilor (pe langa certificatul tau), de certificaatul de casatorie si etc. pana la 8. Ii bati insa pe americani la economii: dai 7 lei in loc de 7 dolari.

 

Reclame

Read Full Post »

Ne-am incheiat primul cincinal ca parinti in cinci ani traiti cap-coada. Din pantofi ca ai nostri, nu poti ingineri cincinalurile ca sa le scurtezi, cum mai stim care mai stim ca se facea, la 4 ani si jumatate, de exemplu. Cand cresti copii, cincinalele se termina cand arata calendarul ca se termina, abia atunci poti trage linia. Da, iti poti propune (pe barba copilului) si obiective de bifat la bilant: invatatul alfabetului, cititul de cuvinte din ce in ce mai complicate, lovitul cu directie si folos al mingii de tenis, bla, bla, bla. Si le poti si bifa, in parte sau pe toate. Dar bilantul va fi in el in primul rand cu neasteptatul adus de timp. Si cu cel adus de noroc.

5

Au fost 5 ani cu plusuri multe: o casa mai plina, cu mai mult ras, mai multa fericire si mai neasteptata, mai multe bucurii, dar si mai multe emotii, griji si frici. Iar tati ar spune, probabil, ca primul cincinal s-a incheiat si cu un minus de neignorat: nici urma de mami in dormitorul mare peste noapte! Locul de langa mami a fost ocupat in tot timpul asta de baietel.

Ziua de final a cincinalului, cu numarul 365 x 5 + 1, a fost plina. In ea si cu o excursie dedicata intr-un parc (niciodata Disneyland, nu i-am cultivat baietelului pasiunea pentru un business profitabil cu angajati care, rupti de foame si fara un acoperis deasupra capului la cum sunt platiti, imprastie o fericire …). Cu noi dar in papornita lor, 22 de Snoopy si 2 Woodstock.

tn_20180603_185739

Am sarit si anul asta petrecerea cu invitati mici pentru ca Victor nu pare sa-si fi rotunjit suficient abilitatile sociale si de vorbitor de engleza ca sa-si poata intretine musafirii. Dar pentru ca a vrut insa sa-i cante si lui colegii ‘Happy Birthday’, inainte de vacanta, intr-un final de zi, a impartit cu ei un tort, pe el cu un Snoopy lenes dormind pe propria cusca.

 

 

In ziua cu tortul, baietelul a fost, probabil, cel mai popular din scoala: tati a venit acolo sa le spuna tuturor, intr-un spectacol de demonstratii fizice, despre locul unde magia si stiinta se intalnesc.

 

Pentru un plus de WOW, inainte de tort, special pentru copiii din grupa baietelului, tati a lansat spectaculos cateva rachete cu apa.

 

 

Read Full Post »

Vacanta cu ploaie zilele astea in Indiana. Vreme de stat in garaj si jucat cu azot lichid. Margareta criogenata s-a facut  tandari stransa de Victor in mana, rosiile la fel odata trantite de asfalt, azotul lichid imprastiat pe driveway  a facut sa se ridice o ceata deasa, balonul umflat cu gazul lichefiat nu s-a spart, doar a zburat bezmetic pentru ca era prea mare pentru cat azot a fost bagat in el, etc.

Si pentru ca dintre toate jucariile de care nu mai putem respira prin casa cea mai interesanta e turnatul apei in canalizarea din strada dintre noi si Lucy, ziua ploioasa a fost si cu azot lichid in canalizare.

Maine – restul de ploaie care n-a apucat sa cada si restul de azot lichid care n-a apucat inca sa ia din nou drumul aerului.

Read Full Post »

Cand bunica s-a urcat pe trambulina lui Victor, am luat-o ca pe un semn bun. A durat mai bine de 2 saptamani sa-si faca putin curaj (venise din Romania dintr-o istorie de cateva luni de neiesit din casa din cauza problemelor de sanatate). Dar curajul si l-a facut si doar ce ne-am trezit intr-o zi ca-i auzim pe amandoi, bunica si Victor, harjonindu-se in trambulina. N-a exagerat, dar a topait ceva inainte sa se cotopeneasca din nou sa coboare pe pamant.

 

 

Ochiul stang si fata pana la jumatatea obrazului nu si le-a invinetit sarind. A cazut pe strada, zice ca din senin si fara sa-fi fi pierdut cunostinta vreun moment. Cand a sosit acasa, a tacut malc si a intrat la un dus. Aveam sa-i vedem cucuiul urias de deasupra arcadei si ochiul deja violet cu bunica curatata de sangele scurs dupa taratul arcadei pe asfalt. Inca arata o victima a unei violente domestice pe care n-a trait-o, dar care atrage priviri lungi pentru ca violenta domestica e departe de a fi o raritate si pe aici.

tn_20180402_165738

Dar nu e nimic violent in viata de aici a bunicii. Poate doar furtunos partial atunci cand alergatul cu nepotul prin casa o cere. Dar bunica rezista. Asa cum rezista singura impotriva tuturor la cate-o v-ati ascunsea cu Victor care, dupa ce o pune sa numere „rar de tot” pana la 20, ne pune pe noi sa-l ascundem „repede de tot”. Bunica simte ca lupta nu e cinstita pe undeva, dar nu se lasa. Uneori cauta de chiauneste, dar da de el si in cosul de rufe de spalat, si in cutia mare cu pilote din dressing, si prin cotloanele casei pe care noi le stim, dar ea trebuie sa le descopere.

Rost de ciondaneala cu nepotul e destul de des. Cum ar fi la joaca cu plastilina, cand bunica vrea sa faca pasaroi de o culoare si Victor de alta, sau cand ea vrea zecile de pasaroi aliniati pe masa pe culori iar el ii vrea amestecati. Atunci, pentru ca intalnirea este intre doua pietre tari, solutia nepotului e sa o parasca pe bunica ca nu vrea ce vrea el. „Intelegeti-va!” – le zic, desi stiu ca nu e cale pana cand unul din ei nu renunta la joaca cu plastilina. Si-au mai gasit in comun anul asta pasiunea pentru desene animate, ocazie de chitcaiala si aici, desi judecat la rece n-ai vedea cum. Cand ii pun lui povesti sa-l adun ceva mai linistit la masa, apare si bunica de pe unde e si-si trage un scaun alaturi. Portita gasita de Victor s-o chitcaie pe bunica e sa intrerupa povestile cu 20 de secunde inainte de final, desi stie ca ei nu-i place asta si ca o sa-i zica de fiecare data sa nu le mai opreasca.

 

 

In ciuda mini-razboaielor zilnice, bunica si nepotul par, unul pentru altul, un stress necesar: isi incep ziua cautandu-se unul pe altul sa se joace, asa o si termina. Seara, la despartire, in loc de noapte bune, bunica isi aude un „sa dormi bine, sa ne putem juca maine!”. Iar cand maine vine, ei impart mai tot timpul pe care il pot pune la comun: impreuna merg in parc, tot impreuna bantuie, cand e frig, pe culoare si in salile de sport de la liceu de la Liviu, nepotul pe bicicleta, bunica pe jos si Liviu pe role.

Orele petrecute de bunica aseara la camera de urgenta au fost cu nepotul pe Google duo: „- Arata-mi cum ii ia sange, tati!” Sau: „- Arata-mi unde o duce, tati!” Sau alti „arata-mi”, pentru ca intra multi in 6 ore de ER, unde bunica a ajuns dupa ce ne-a spus ca statuse toata partea de zi cat noi lipsisem de acasa cu dureri in piept si pe o mana. Iar tati ii arata luatul sangelui si facutul injectiilor mai livid la fata ca bunica si cu capul intors in partea opusa telefonului. Bunica „n-are vene” si e cumva impacata cu ideea ca orice punctie venoasa e multe-in-una. Liviu nu se poate impaca nici cu ideea ca acele de felul ala exista pentru scopul pentru care exista.

 

 

La intoarcerea acasa*, dupa tot dorul de bunica exprimat explicit si repetat, nepotul a sarbatorit revederea cu intreruptul povestilor de la masa de seara inainte de final.

__________________

* Nu se stie ce-a fost cu durerea bunicii, dar clar n-a fost atac de cord sau cheag de sange in plamani.

Read Full Post »

Anul asta, pe un ger cumplit, de Pastele sarbatorit de cei mai multi dintre americani am fost la intalnirea din parc cu iepuroiul, ouale colorate si bomboanele organizata de primarie. Respectiv la vanatoarea de oua de dinaintea Pastelui, gandita pentru copii (primaria & co pun oua de plastic cu bomboane in ele, le imprastie prin iarba iar un iepure fake da startul copiilor sa alerge sa le adune; anul asta au fost 6.000 de oua). Pe celelalte partide de vanatoare din zona le-am ratat, cumva si cu intentie. Stim ca ‘vanatorile’ incep, ca si colindatul dupa bomboane de Halloween, cu o saptamana inaintea sarbatorii, sa poata copiii ajunge la cat mai multe in zona. La noi in familie, insa, numai unul iubeste fara retineri combinatia iepure-oua colorate-bomboane: Victor. Noi, din cauza bomboanelor, incercam sa reducem si din Halloween-urile anuale, si din vanatorile de oua.

Dupa vanatoare, am bagat 4 rate de cauciuc in concursul de inotat pe rau intre doua poduri. Tema anului in familia noastra a fost ‘zorratza’ (= rate Zorro). Am plecat in parc cu 8 zorratze, cu ochelari pe ochi facuti de Liviu acasa cu carioca. Am avut numai 4 dolari cash prin buzunare sa le platim taxa de participare, numai 4 rate au plecat pe rau: zorratzele 1, 2, 3 si 6. N-au venit cu premii acasa, dar au ajuns toate la final.

Martor al intamplarilor laturii consumiste (dar iubite de copii) a Pastelui american – un filmulet facut de Liviu. Si niste poze.

 

Read Full Post »

Older Posts »

%d blogeri au apreciat asta: