Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for the ‘My Special Little Robin Hood’ Category

Ne-am inceput viata in trei acum patru ani pe vremea asta, intr-o sala de operatii. Cu intarziere, pentru ca am pus ceasul sa sune la 5 seara in loc de 5 dimineata si am ratat ora programata pentru cezariana. Am continuat viata in trei doua zile intr-un salon. A treia zi n-am mai rezistat niciunul de atatea servicii pe care spitalul isi propusese sa le puna pe nota noastra de plata sa ni le ofere. Zi si noapte, din ora in ora, cineva din personal intra peste noi in salon pentru ceva anume. Asta pana Liviu a intrat in depresie postnatala si, cu pata pusa de la zeci de ore de nesomn, le-a cerut asistentelor sa stearga de pe lista tot ce nu era strict legat de monitorizarea evolutiei mele si a lui Victor. Din pacea adanca de dupa am inteles ca nu se ajunge la facturi de zeci de mii pe nastere doar monitorizand mama si copilul.

Mai retin din inceputurile noastre in trei emotia intalnirii cu Victor de dupa separarea fizica de mine, cand mi l-au adus in pat. Si bucuria speciala de a-l vedea alaturi de noi, dublata de o frica la fel de mare de necunoscutul altfel spre care urma sa ne indreptam ca familie din momentul ala mai departe. Mai retin de atunci si ca depresia poastnatala a lui Liviu s-a lasat odata ajunsi acasa cu rezilierea contractului cu furnizorul de telefonie si internet, de a trebuit sa ne ducem zilnic in parcarea spitalului sa vorbim cu unul, altul pana am schimbat furnizorul. Eu n-am fost depresiva postpartum 😉

Azi, la patru ani dupa, baietelul linistit de atunci e o zvarluga. Intre timp, in relatia cu mine a dobandit un cordon ombilical wireless, sensibil la orice forma de indepartare fizica a mea. El ne-a divizat munca in casa: eu sunt cu utilitarele si alintatul si taica-sau cu fun-ul.

Liviu a rascolit prin arhiva zilele astea si a pus impreuna cateva imagini cu el intr-un filmulet. Unul fara tranzitii (sau pretentii artistice / tehnice), dar care povesteste in imagini despre tranzitia lui Victor de la o varsta la alta.

Anul asta, ziua lui Victor a inceput cu o zi mai devreme, cand Liviu i-a aranjat o vizita surpriza la turnul de control de pe langa aeroportul din Indianapolis. Victor a observat turnul din aeroport cand a plecat bunica-sa in mai. De atunci, am facut santuri pe Youtube uitandu-ne ce se intampla prin turnurile de control din New York, Atlanta, etc., sa-i potolim curiozitatea. Un fost controlor de trafic ne-a mijlocit vizita si ne-a si insotit pana acolo.

Ce nu se poate vedea in turnurile de control de pe Youtube, este cum poti avea o vedere panoramica de la 100+ metri asupra aeroportului si a catorva orase (in cazul nostru inclusiv Indianapolisul) de pe tronul WC-ului din turn. Noi am vazut asta la fata locului, spre extazul celui mai mic vizitator dintre noi. De aceeasi vedere panoramica se bucurau doi vulturi in pauza de zbor, opriti sa arunce un ochi la oamenii din interior. Cat despre detaliile tehnice referitoare la controlul traficului aerian – foarte interesante, dar i le povestim lui Victor cand il vom simti mai pregatit.

 

Chiar de ziua lui, Victor a primit un aparat foto Nikon anti-soc, anti-apa si anti-ger. Prin asta i-am dat si lui de lucru, dar si noua: avem de curatat card-ul zilnic, sa aiba unde sa mai puna sutele de poze facute de la o zi la alta:

– Mami, mai stai cu apa deschisa sa te pojej cum spei iosiiie.

Si ma pozeaza de 5, 6 ori. La fel pe taica-sau facand ce face la ora aia. Apoi Snoopy cu Snoopy, etc.

Cat despre tortul aniversar … a fost unul mic. Ca pentru un copil care nu se atinge de el si doi parinti abia iesiti dintr-o cura drastica de slabire (si care l-au mancat totusi 😉 ).

 

Read Full Post »

L-am dus pe Victor intr-o rezervatie de lupi-lupi, ca tot ce stia el despre lupi sa se suprapuna intr-o singura imagine. Boring! De stat cu spatele la ei si de jucat cu cateii de plus Snoopy adusi de-acasa. Asta in timp ce 3 femei se dadeau peste cap sa convinga grupul de vizitatori de la ora aia, din care faceam si noi parte, despre cat de grozavi sunt lupii. Femei aflate in mijlocul lor, una povestind despre animalele in discutie in timp ce se tara de colo-colo intr-un toiag (amintire pe viata de la atacul unor lupi) si doua lasandu-se linse pe fata de catre ele. Le-au dat lupilor si un vitel sa-l manance de fata cu noi, dar tot degeaba pentru Victor! Nu viu vitelul, e interzis in Indiana sa li se dea hrana vie salbaticiunilor in captivitate.

 

Lupii din rezervatie n-au reusit sa-i bata pe cei pe care ii stia Victor de acasa.

N-au avut sanse in  in fata  a haite intregi de lupi cu efective la alegere care vandalizeaza, impreuna cu Scufita Rosie si bunica, WC-uri publice din padurea pe unde trece Scufita spre bunica. Asa, ca in varianta povestii de la noi din casa spusa de mine dar cu detaliile majore ale scenariului stabilite de Victor.

N-au avut sanse nici in fata lupului Disney din „Cei trei purcelusi”, plin de idei smechere pentru pacalit purceii. Si cu o garderoba ochi de costume, de viata lor si a purceilor pare toata un Halloween.

Nici macar in fata lupilor de pe Youtube n-au avut sanse. Pe Youtube, le spui lupilor sa urle, urla. Le spui sa alerge un animal sau altul, aia fac.

Read Full Post »

Daca stiti vreun avantaj al alergatul copilului prin casa cu dumicatii de mancare, in lipsa de alternativa vizibila, as aprecia daca mi l-ati spune si mie. Eu nu vad vreunul de aici din mijlocul alergarii, dar stiu de la viata ca orice minus ascunde in spate un plus la fel de mare.

Nu apuc bine sa-l chem pe Victor la masa, ca-l aud strigand de unde e:

– Manac inte timp tze ma zoc, mami!

Imi mai pun mintea cu el cateodata si-l fac sa stea pe scaunelul lui, mai mult impunandu-mi autoritatea. Problema e ca in situatiile astea se satura ca prin minune dupa primii trei dumicati. Dupa care repetam fara numar scenariul cu statul la masa, ca de foame ii e foame in continuare. De invatat minte, m-am invatat eu, nu el: cand vrea sa manance din mers, ii dau din prima cum vrea. Ca tot acolo ajungem, doar ca frecam jumatate de zi pentru asta. In timp ce umbla de colo-colo printre jucarii, mananca binisor.

Highlight-ul mesei e pentru el cand el face ture prin jurul casei si imi spune mie la care din usi sa-l astept cu lingura de mancare petru inghititura urmatoare:

– Mami, acum astapta-ma-ma la usa de ia gaiaz.

Il astept la garaj, dupa care in fata, apoi in spate la veverite iar. Si de la capat, pana epuizam si doua ore pentru o masa.

Nu ma uitati, va rog, cu avantajele alea!

Read Full Post »

Elevii lui Liviu din clasele avansate au voie sa vina cu pluta la un examen, o data pe an. Conditiile sunt ca pluta sa fie pluta la propriu si sa fie facuta din bucati de carton imbinate cu o singura rola de duct tape (ultima regula nebatuta in cuie anul asta). Au de estimat din calcule linia de plutire si ce le ramane e sa pluteasca contra-timp pret de doua lungimi de piscina. Ai piscina la liceu, ai parte si de altfel de experiente in cursul de fizica.

Competitia e lansata pentru barci din carton, dar am vazut anul asta si plutisti. Plutisti pe pluta, dar si unii in barci care n-au apucat sa vada piscina dincolo de momentul lansarii la apa pentru ca linia de plutire reala era undeva deasupra barcii inghitite de apa. Intrecerea a avut insa si campionii ei, cu barci gandite inginereste intr-o scoala facuta sa scoata teoreticieni. Una din barcile cu mult timp pus in ele a purtat nume romanesc: „O singura rola„. Aluzie la rola unica de duct tape care trebuia sa tina barca impreuna. Sub nume, insirate pe o sfoara, miezurile a n+1 role de duct tape.

A fost fun, gradenele piscinei au fost mai pline ca niciodata (intrecerea nu e gandita cu public, dar s-a dus vestea despre ea si isi fac timp sa vina sa o vada si elevi, si profesori). Sper ca a avut fun si familia Snoopy, pe care Baietelul a tarat-o in par dupa el la eveniment pentru ca „asa a vrut tata Snoopy„.

 

 

Read Full Post »

In casa in care stam, suntem noi si alte cateva familii. Majoritatea sunt ca noi: mama, tata si copil.

Asa si familia Perie, facuta familie de Baietel dupa ce a dat de toate cele trei perii de marimi diferite intr-un dulap in baie. Cu toti trei din neamul Perie ne intersectam drumurile dimineata, cand Baietelul, care nu vrea sa se tunda, vrea sa se pieptene. Cu fiecare membru al familiei pe rand, si asta chiar cand ii spun cu disperare ca ne grabim. Jumatate de an cat l-am dus la o gradinita imi venea in fiecare zi sa-i scriu familiei Perie ordin de evacuare. Asta pentru ca fixul cu pieptanatul cu trei perii la rand nu era nici pe departe singurul ritual la Baietel, care ne marea lui si mie perioada petrecuta impreuna dimineata peste cat ne permiteam, si numai mie viteza cu care ajungeam in Indianapolis dupa ce il lasam pe el la gradinita.

Povestile pot continua cu familia Pahar, mai numeroasa – mama si tata pahare de bere si 6 copii pahare de vin cu picior. Baietelul i-a vrut luni de zile pe toti membrii familiei la masa cu el. Plini. Asta pana in ziua in care tata pahar, impins neatent cu cotul de pe masa in timp ce-i tinea Baietelului sucul de morcovi, a iesit din poveste. De atunci, familia lui a ramas uitata sa-si planga linistita durerea in dulapul cu cani si pahare.

Familia Cutie e tot cu tata, mama si copil. Sunt toti din plastic semi-transparent si incap unul in altul cand se strang impreuna. Baietelul cara apa cu mama si copilul Cutie din cada in WC la nesfarsit, de cele mai multe ori cu lumina din baie stinsa si el cu o lanterna pe frunte. Cu tata Cutie mai punem apa in exces la pomii cei noi. In exces pentru ca pomii baltesc de apa (a si tot plouat), dar noi nu vrem pentru atata lucru sa aruncam chiar degeaba sutele de galoane de apa cu care Baietelul se joaca peste zi in niste cutii pe care le umple cu furtunul.

Familia Broasca este o familie monoparentala formata din mama Broasca si trei copii. Coalitia pentru familie la noi e mai omenoasa, ii recunoaste ca familie. Nu stim ce s-a intamplat cu tata Broasca, mama era singura cu copiii in punga din plasa in care i-am luat pe 3 dolari de la magazin sa-l salveze pe Baietel de la plictiseala in cadita lui de baie. L-a salvat de doua ori, acum doar impartim casa (si) cu ei degeaba.

Ar mai fi clanul Farfurie, cu relatii de familie complicate (dar pe care Baietelul le intelege).

Ratam saptamanal prin magazine, slava Domnului, multe alte familii conlocuitoare, ca familia Masa si familia Strecuratoare.

Pe familia Snoopy – mama, tata si copil – am lasat-o la urma pentru ca e cea dintai. Cu ea impartim mai tot: orice colt din casa, deplasarile indiferent de directie, calculatoarele, tot. O sa petrecem inclusiv vacanta impreuna. Baietelul, cand nu e sedinta cu toata familia Snoopy, se uita toti la filme cu Snoopy, le arata cum toarna apa in WC, bla, bla, bla. Seara, la culcare, ghici cine sta pe scaunelele Baietelului aliniate pe doua randuri in fata patului?  Hint: „- Mami, adu-ma-ma pe Snoopy sa ma vada cum dorm!”

 

 

 

 

 

 

Read Full Post »

Older Posts »

%d blogeri au apreciat asta: