Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for the ‘My Special Robin Hood’ Category

19:30. Asteptam. 19:40. La fel. Victor, intre doua tavaleli de durere de burta si cu cearcanele pana la jumatatea obrazului: ‘- Mami, hai sa tragem niste ape’.  Vazuse baile tocmai la capaul celalalt al holului, are un radar special pentru ele. Am mers. 19:50. Liviu merge la receptie sa le spuna ca, daca nu ne iau in urmatoarele 10 minute, plecam la o alta sectie de urgenta. Trebuie sa vii cu overdoza sau cu sangele curgand din tine sau in tine aiurea sa te ia din prima. Din Canada, as fi preferat sa-l avem pe Trudeau, nu asteptarile de la urgenta. Exagerez: mi s-a povestit acolo stai cu noptile cu copiii prin salile e asteptare, trece o asistenta din cand in cand sa verifice situatia. Dar tot l-as fi preferat pe Trudeau. Victor cere ape si cu taica-sau. Se intorc, ne inregistreaza si ne dau un salon pe sectie.

Pe perete, mare, un afis cu timpi de asteptare. Prima vizita a medicului: dupa 20 min. Afectiune usoara: o ora si jumatate. Afctiune medie: 3 ore. Afectiune grava: 4 ore. Investigatii: 1-2 ore. O asistenta ne trimite la baie cu el si cu un borcanel steril pentru urina. Ramanem pret de cateva ape trase si revenim in salon.

Dupa 20-30 de minute, apare un doctor. Ii spunem ce simptome are si intelege ca ne temem de o ocluzie intestinala. Ne spune ca o sa-i faca raze la burta. In 10 minute le facem. Ne uitam pe perete. Timp de asteptare pentru raze: o ora.

Face febra. O asistenta vine cu doua seringi lungi cu Tylenol. Doza de cal fata de cei 7,5 ml pe care ii primea acasa in pusee de febra. In 10 minute, era ca o racheta. ‘Vrei ceai?’ – il intreb. Vroia. ‘O banana vrei?’. O vroia. Nu mancase / bause de doua zile, luasem cate ceva la mine sperand la o minune. ‘Vreau ‘Capra cu 3 iezi’ si ‘Scufita rosie’. Aveam. Am conectat calculatorul la reteaua spitalului si am intrat pe Youtube. Taica-sau a dat de telecomanda de la televizor si statea cu un ochi ba pe aventurile caprei si ale Scufitei, ba pe minciunile lui Trump povestite la televizor. Ce idiot, frate! Nu de taica-sau zic. Dar nu vreau sa vorbesc de funie pe limba spanzuratului.

8:30. Asteptam. 9:30. Asteptam. 10:30. Asteptam. Putin inainte de 11:30, Victor isi pierduse toata rabdarea. L-am imbracat si am iesit sa plecam. Dupa timpii de asteptare, parea ceva grav. Dupa reactia personalului medical, deloc. I-am spus unei asistente sa ne sune acasa daca e de internare si am iesit pe hol. O alta asistenta alearga dupa noi sa ne spuna ca il cheama ea pe doctor. Nu vor sa se auda despre ei ca pleci cum plecam noi. Ne-am intors in usa salonului. In secunda doi, apare doctorul cu un teanc de hartii. Semnam ceva, ne spune ca razele sunt OK si ca e probabil un virus care ii provoca simptomele alea.

Si gata.

Read Full Post »

Ce poti vorbi la telefon cu o statuie?! Daca o suni pentru ca se anunta tornade in zona, de exemplu, legi convorbirea de masurile de precautie de luat in cazul asta. Ii mai spui, la utilitare, ca a doua zi sa nu se urce pe soclu pana nu isi ia micul dejun si o sticla de apa sa aiba ce bea peste zi. Asta ca sa te intrebe ala mic mirat ‘de ce?’ si sa-i poti spune ca asa trebuie ca sa fie sanatoasa.

Am vorbit cu statui la telefon, si eu si Liviu, pana ni s-au uscat gurile. Ne cerea Victor:

– Mami / tati, vorbeste tu cu statuia! 

Le suna el, pretend, noua ne spunea numai cu care vorbim:

– Care e, mami / tati?

– E statuia de la Monument / colorata / de pe Georgia Street, etc.

Iar noi imaginam un dialog. In care introduceam si niste batai in sa ca sa priceapa Victor niste ‘trebuie’ ca bautul apei, culcatul la timp, etc.

Povestea asta cu Victor si statuile e pentru mine ca povestea cu milionarii care iti pot spune despre cum au facut toate milioanele, dar nu pe primul. Imi amintesc numai de Liviu vara trecuta cotopenindu-se prin Crangul Buzaului sa-l urce pe Victor mai sus de socluri sa atinga un leu de piatra, un om la fel, etc. Victor nu vedea o statuie fara sa spuna ca vrea sa puna mana pe ea.

Intorsi acasa, pe Strada 16 din Indianapolis, in ghettou, l-am intalnit pe Mr. Bendo (numele e scris pe pieptul tricoului). In drum spre Muzeul copiilor. Cu un cap mai mare decat atelierul de reparat masini in curtea caruia se afla si cu mana dreapta cu palma stransa pumn ridicata muncitoreste, Mr. Bendo pare sa-mi transmita, mie una, un mesaj din alte vremuri despre lupta de clasa. Daca te dai jos din masina si mergi langa el, vezi si partea din mesaj care mai pare actuala intr-o poveste locala despre lupta asta: gaura din pantoful drept al statuii. Pentru ca, altfel, cine se mai teme azi de un pumn de muncitor ridicat in aer intr-un stat rosu ca Indiana?!

De pus mana pe Mr. Bendo, punem numai cand trecem prin preajma lui toti 3: nu e o zona de mama si copilul. Daca afara e prea cald sau prea frig, nu punem mana nici in formula asta. Cand nu oprim, insa, sa diminuam frustrarea copilului, deschidem geamul in mers sa-l salutam tipat pe Mr. Bendo si sa-l invitam si pe el, tot tipat, pe unde ne ducem noi. Sau, daca nu e convenabil nici asa din cauza temperaturii de afara, ii dam telefon si vorbim cu el. Small talk cu trimiteri utilitare, cum spuneam.

Asa si cu celelalte statui din Indy pe care le stim. Si le stim o data pe cele din piatra de la monumentul din centru (Soldiers and Sailors Monument), care au fiecare identitatea ei daca stai sa o cauti,  dar pe care noi le tratam ca grup (cu exceptia celei din varf, pe care o stim dupa nume: Victory):

– Alo, statuile de la Monument?

Mai e apoi statuia unui fost primar, de care dam in drum spre Hotel Westin, unde mergem sa mai tragem cate o apa. Apoi cea de printre niste picioare de pe Georgia Street, a unui fost antrenor de basket. Mai stim o statuie colorata cu o halba in mana, in fata la un restaurant. Arata ca un turist la un all inclusive in Jamaica, din pantalonii scurti ai caruia ies doua picioare paroase care, aproape de pamant, intra in niste sandale. Mai sunt statuile de la Capitol Building, cele din parcul supravietuitorilor cancerului, si care mai sunt.

Acum, pentru ca e frig, e vremea tipatului la statui pe geamul masinilor. Si a telefoanelor. Ati incercat vreodata cate 6-7 convorbiri telefonice la rand, cu tot atatea statui?

Read Full Post »

Ca sa schimbam locul lui Victor de langa WC-ul de la Mos Craciun si pe-al nostru de langa frigider cu altul, am dat o fuga la un tubing. Indiana, un stat cu un relief aproape ca-n palma, are pe niste dealusoare si doua statiuni de iarna la cate 2 ore de noi: una la sud de noi, langa Loiusville, alta mai la sud-est, langa Cincinnatti.

downtown-winchester-indiana-1Am fost la cea de langa Louisville, in Paoli; la cealalta  am tot fost iernile trecute. Paoli – un orasel pitoresc, de un pitoresc al locurilor de pe aici. Iar statiunea – una cu zapada artificiala, dar cu care iti faci treaba cand ai chef de schiat sau de facut tubing si nu vrei sa bati drumul pana in Colorado sau unde mai sunt statiunile de iarna americane cu iarna adevarata.

A fost … ciclic, dar cu miscare in aer liber: alinierea in tuburi in susul pistei, cei grei intai, cei usori la coada; alunecatul pana jos; apoi urcatul cu banda. S.a.m.d. pana cand asta mic a spus stop masina. Atunci am fost sa tragem niste ape la WC-uri, sa-i placa copilului 100% . Si am plecat acasa. Taica-sau usor eliberat, pentru ca a fost baby sitter cu norma intreaga. El a avut grija ca Victor sa stea comod in tub si sa nu se dea cu fundul de pista la hopuri, improvizandu-i o perna de pus in cauciuc din Big Red Dog si hainele lui de schimb. El, cu stressul la maxim, l-a tinut de mana la fiecare tura, sa nu-l arunce cauciucul afara la hopuri. M-a invitat sa-l tin si eu, dar am pariat mai mult pe puterea si pe prezenta lui de spirit decat pe mana mea peste al carei nerv tot aluneca un disc intervertebral si o face nefunctionala.

La intoarcere, radioul anunta extreme weather iar rotile masinii o confirmau. Sa fie si Indiana cu iarna naturala la sfarsitul asta de an.

Read Full Post »

Momentul ala cand WC-ul de la Mos Craciun, chiuvetele din casa si factura la apa isi iau o pauza. Nu mare.img_9687_b

Read Full Post »

img_9842Avem WC si-n sufragerie, ni l-a adus Mos Craciun. As fi vrut sa spun ca i l-a adus lui Victor, dar nu pot. Ne jucam si noi cu el. WC-ul – ingineria lui Liviu – sta intr-o cutie mare cu apa, care  trebuie turnata din cutie in rezervor ca Victor sa poata apasa butonul aducator de atata satisfactie. Cum lui ii aduce satisfactie numai apasatul butonului, partea cu turnatul apei e de cele mai multe ori a noastra. Si tot noi avem partea cu mutatul WC-ului ba afara din cutie, cand vrea sa se joace fara apa, ba in cutie cand vrea cu, si tot asa. E un WC ‘adevarat’, cum ii spune Victor, din ceramica, iti rupe mainile. Noroc ca din sufragerie in bucatarie si inapoi, in functie de unde-l vrea, il putem duce prin tarare.

img_9748Ne-am pregatit pentru venirea Mosului – partea vazuta – cu 5 zile inainte, cand Liviu a intrat in mood de sarbatori si a pus bradul. Printre picioare cu Victor, acest Santa’s Little Breaker care a facut dintr-un lucru de o ora unul de trei. Tot Victor l-a ajutat sa mai instaleze bradul o data, a doua zi. Un alt brad, pentru ca primului i-a cedat un picior in seara zilei cand fusese impodobit, intamplator sau nu intr-un moment in care asta mic isi facea de lucru pe langa el.

Mos Craciun a venit noaptea tarziu. Pentru ca atunci a adormit Victor, de a trebuit sa intram cateva ore cu Ajunul in ziua de Craciun. The Real Santa’s Little Helper al familiei a verificat si pregatit pana la 3 dimineata WC-ul pentru caznele de a doua zi. Tot el a impachetat celelalte cadouri (si lipit hartia cu masking tape, pentru ca din scotch-uri Victor face arta de perete cum le prinde).

img_9834Mosul i-a mai adus alte doua WC-uri facute pe 3D printer de Gary, colegul lui Liviu, 3 cutii cu cate 16 sapunuri, un blister cu 6 cutii de ata de gura, pe cainele T-Bone si o masina-camion de gunoi (cainele si masina zarite in trecere la un magazin in timp ce faceam transee cu el de mana cand eu, cand Liviu spre WC) si inca o masinuta (asta i s-a impiedicat privirea cand batea pasul pe loc asteptand sa platim ceva la o casa). Catelul si masinutele nu i le-am luat pe loc sa nu fie cadoul lui Mos Craciun pentru un baietel de 3 ani si jumatate numai cu WC-uri, sapunuri si ata de ras. La intrebarea ca de ce nu le luam noi atunci si acolo il convingeam cu raspunsul ca Mos Craciun i le aduce gratis.

Dupa ce a desfacut tot ce a primit, si-a adus aminte ca Mos Craciun trebuia sa-i aduca si un sac cu gheata. Fusesem cu o seara inainte sa vedem unde e deschis a doua zi si se vinde si gheata, dar cand te culci la 3 in Ajun, numai de plecat dupa gheata in dimineata de Craciun nu-ti arde. I-am explicat ca, pentru ca el s-a culcat prea tarziu si Mosul nu putea sa-l astepte de ocupat ce era in seara aia, a coborat mai la sud spre copiii din Florida, unde e cald. A trebuit sa lase gheata lui, ca i s-ar fi topit in sac peste celelalte jucarii, dar ca o sa i-o lase intr-o zi la usa. Inca nu i-a lasat-o, pentru ca zilele astea in Indiana e ca in Florida de cald.

Read Full Post »

Older Posts »