Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for the ‘My Special Robin Hood’ Category

Sa nu se mai mire Trump ca ce incalzire globala e aia cand iarna tot ninge si e tot ger, vremea se incalzeste. La noi, prima tura de incalzire a durat o seara si jumatate de noapte. Dupa, e loc iar de mirare pentru ca temperatura scade brusc, sa aiba de unde sa creasca si mai brusc. In Indiana din jurul nostru, gerul Bobotezei a fost cu -20C, Sfantul Ion cu -14, urmand ca luni sa fie -6 cu trecere prin +3 noaptea. Highlight-ul inceputului de an va fi joi, cand asteptam si noi +14, sa ne fie iarna macar ca primavara.

Trecerea anuntata prin +3 s-a gandit si Liviu s-o fructifice aseara, dar inainte sa se ajunga acolo pentru ca maxima urma sa vina cu ploaie. De la Craciun, Victor isi doreste si el o familie de oameni de zapada. Zapada am avut, dar nu puteai pune doi fulgi unul langa altul sa se lipeasca, asa a fost de neprietenoasa din cauza gerului. Mai multi fulgi n-a fost nici atat posibil sa-i lipim! Si-a imaginat Liviu atunci ca la ora cand temperatura va trece prin 0 se va mai inmuia si zapada, ca sa poata face oameni. Drept care aseara la 8, Victor, scos pe neasteptate de taica-sau afara, a atins maximul de fericire al zilei.

Familia de oameni de zapada facuta cu o lopata pentru curatat zapada si una pentru joaca in nisip a aratat pana la capat a un damb. Unul mic, de pe care zapada, la fel e indaratnica, continua sa se scurga pe toti versantii imediat ce era urcata cu lopata in varf. Asta n-a parut insa sa strice entuziasmul lui Victor. Inainte sa vina in casa, cu o lanterna si cu taica-sau de mana, si-a incheiat aventura de noapte cu o expeditie pana la iazul aflat la 10-15 case de noi, sa ia pulsul ghetei. Inapoi acasa a ajuns ud, tavalit benevol prin zapada despre care aflase ca avea sa dispara a doua zi. Totul a fost bine cand s-a terminat cu un alt set de haine imbracate in fata unui semineu in care ard de la inceputul iernii copacii din spatele casei taiati in primavara.

 

Anunțuri

Read Full Post »

Un an in care bilanturile nu sunt cu cifre, ci cu povesti. 365 de zile, tot atatea povesti care sa dea context si inteles peste timp trecerii. Am dat de ideea asta de proiect si am adoptat-o. Subiectul documentarii mele: Victor.

Am inceput prima zi din an uitand de poza copilului. Dar n-am renuntat la proiect. Mi-am amintit a doua zi ca facusem o singura fotografie pe 1, vroiam sa filmez ceva si am apasat din greseala pe poza. In poza, prin plasa trambulinei, in centrul ei, Victor si Liviu se harjonesc. Cu Victor deasupra, la vedere, poza spune povestea inceputului de an in 3 la noi in casa. O poveste despre bucuria de a fi unii cu altii.

tn_1_2018

Sa nu mai ratez momentul, a doua zi am luat-o de dimineata. Se anuntase cea mai geroasa zi a anului exact in ziua cand Victor iesea din vacanta si relua rutina cu gradinita zilnica. Inhaimurat bine, cu caciula si doua glugi pe cap, inainte sa-l bag in masina ca sa-l duc la gradinita l-am pus in usa garajului si l-am rugat sa stai acolo. Debusolat sa simta atata frig afara (-26C), a stat ca nimerit. O poza, inca una, inca una ca le facusem pe primele doua pe manual si era copilul neclar si background-ul clar, dupa care imi spune: ‘- De ce ma tii aici? Nu mai pot de frig!’ A doua poveste in poza a anului mi-a parut atunci una de amarat copiii.

tn_2_2018

Inca 363 de poze si gata proiectul (nu e an bisect asta, nu?!). Azi o sa caut din nou un moment mai fericit care sa ramana cu noi peste timp ca venind din 3 ianuarie 2018 🙂

 

 

Read Full Post »

‘- Hai sa ne jucam de-a Alibaba si hociul! Tu esti Alibaba si eu sunt hociul. Du-te in pesteia!’

Pestera e un loc ales la intamplare in trambulina in care stau inchisi un Alibaba si un hot. Respectiv Victor si, cu randul, unul din noi, fara de care trambulina nu a avut sens mai departe de prima seara de stat la noi in sufragerie.

Cand nu facem inventarul la comori imaginare si nici nu ni le furam unii altora din pestera ca sa avem de ce sa ne alergam in cerc, suntem in trambuina Jack si uriasul si ne urcam pretend pe un vrej de fasole pretend.

Sau suntem doi uriasi buni, uriasul mic si uriasul mare. Buni in sensul ca impartim tot ce prindem de mancare. Cand uriasul mare si bun sunt eu, soarecii si scufitele rosii pe care le prinde uriasul mic le mananca numai el. La cate o vaca si cate un mistret ma mai bag, chiar asa, vegetariana. Cu soarecii si oamenii problema ramane si in joaca.

In trambuina, Liviu mai e un paianjen urias care merge in alergare cu mainile pe plasa sa-si prinda victima care alearga disperata tipand adecvat. Suntem amandoi orice, nu exista limite. Iar toate povestile adaptate la conditii de trambulina sunt cu alergare dezlantuita in ele.

O parte din povesti sunt si cu ooops!  Zice producatorul in instructiuni ca nu e bine de urcat cate doi in trambulina de marimea aia, iar noi am si verificat. The hard way, pe pielea lui Victor. O data si-a scrantit un picior cu taica-sau de a plans un sfert de ora si o alta jumatate a stat-o prin brate. Alta data si-a muscat limba in timp ce eu, sarind in jurul lui, il impiedicam sa se ridice in picioare. Orice ar pati, insa, nu-l poate convinge pe Victor ca locul nostru nu e langa el in trambulina.

Rar de tot, de multe ori mai rar decat s-ar potrivi si indatoririlor noastre altele decat joaca pe rupte, trambulina e patinoar pentru ultima mama Snoopy. Iar marginea e la fel de rar scena de pe care 2 (acum) mariachis mexicani Snoopy canta restului de adunatura Snoopy in concerte impredictibile.

Read Full Post »

Cand am iesit din copilarie, singurul caine celebru pe care-l stiam era Zdreanta. Mi-a fost simpatic, dar nu s-a legat nimic special intre noi. Cateva zeci de ani mai tarziu, cand l-am intalnit pe Snoopy, a fost diferit.

Da, asa e: Snoopy poste fi pus intr-o ecuatie cu marketing, consumism si profituri uriase, iar Zdreanta nu. Dar n-a fost asta. Influenta masinii americane de facut bani a fost 0 (=zero) asupra mea cand primul Snoopy (si prima jucarie pe care si-a dorit-o vreodata) i s-a lipit de mana lui Victor intr-un magazin. Nu stiam atunci de cainele asta: nu citisem carti cu el, nici benzi desenate, nu vazusem filme, desene animate, nu-l observasem pe tricouri, cani sau rucsaci. Am incercat sa rezist atunci in magazin fixatiei de moment a copilului pentru un caine care nu-mi spunea nimic sa ma convinga sa scot 34 (sau 43) de dolari din buzunar. Dar pe care dolari i-am scos pana la urma, neconvinsa dar fara alternativa in fata insistentelor lui Victor. Iar cainele ala cu o expresie usor impertinenta pe fata a venit cu noi acasa. In timp, s-a multiplicat pana la 19 (pe alti bani) si ne-a facut sa-l indragim pana acolo incat Mosul ne-a pus si mie si lui Liviu cate unul anul asta sub brad, sa fie cadouri cu Snoopy pentru toti ai casei.tn_IMG_3163

tn_IMG_3165

Eu mi l-am dorit pe Snoopy al meu. Liviu nu pe-al lui, dar ar fi ramas singurul fara daca nu primea. Lui Victor ii pregatise Mosul o familie  noua de 3: o mama Snoopy patinatoare, un copil cantator cu o instalatie ca de brad pe piept si un tata la fel de mexican ca pe celalalt pe care-l mai avea.

tn_IMG_3094De la stanga la dreapta: mama Snoopy patinatoarea, Snoopy al lui Liviu integrat in familia Snoopy #4, copilul Snoopy cu instalatie ca de pom si tata Snoopy mexicanul #2 

Cele 4 educatoare ale lui Victor au primit si ele cate un Snoopy mexican care canta ‘Feliz Navidad’. La ele, Mosul a venit, prin Victor, ceva mai inainte de Craciun. Le-a prins la petrecerea in pijamale de la ‘cacanica’ de dinaintea vacantei. Petrecere la care, neasteptat, Victor si educatoarea principala au venit in pijamale identice cu … Snoopy.

tn_victor3

Sub semnul lui Snoopy au fost sarbatorile la gradinita pentru toata clasa lui Victor: toate usile de pe culoar purtau braduti, reni si casute de turta dulce ca decor, in timp ce a lor avea cusca lui Snoopy cea rosie cu Snoopy pe ea.

tn_20171207_095248

Ni s-a spus ca alegerea in decorarea usii a avut legatura directa cu cei n Snoopy carati de Victor zilnic la scoala pe rand, Snoopy de care se bucurau si ceilalti copii, care se ridicau spontan de fiecare data cand cateii incepeau sa cante:

Scurta poveste despre Snoopy si Craciun

__________________________

Anul asta, Snoopy face 50 de ani. Ani in care, pentru toti cei familiari cu aventurile lui in timp, cainele alb pe doua picioare cu urechi lungi negre si bot mare, nascut in benzile desenate ale lui Charles Schulz, a ramas sa propavaduiasca o strategie aparte de supravietuire intr-o societate agresiva. ‘Nimeni altul nu te poate vedea cum te vezi tu insuti’ – realizeaza Snoopy – iar asta il face sa-si construiasca o lume a lui in jurul propriilor fantezii. Lume in care se regaseste pe el insusi asa cum vrea sa se vada, pentru ca altfel felul cum este privit din afara de societate este de respins. Snoopy crede in el iar felul lui de a gandi si cel de a face lucrurile il fac sa creada ca cineva poate dansa chiar si atunci cand lumea din jur se poate prabusi. Snoopy nu are defecte, \nu pierde niciodata si nici nu esueaza in ce-si propune. Existenta lui e un mod de a spune ca indiferent ce construiesti in imaginatia ta sau pentru societate, de trait traiesti numai cu tine insuti. Constatarea asta il indreptateste inca o data sa creada ca, daca e ceva sa-ti vina manusa, e sa fii tu insuti: nimeni nu te poate critica spunandu-ti ca nu o faci bine.    

Felul lui de a fi unic l-a facut pe Snoopy sa ajunga, in 1968, mascota NASA. Anul urmator, un modul lunar in cadrul misiunii Apollo 10 a fost numit dupa el. In 1968 si 1972, Snoopy si-a inscris numele printre cele ale personajelor imaginare care au candidat pentru presedintia Statelor Unite. In timp, faima lui a depasit limitele Statelor Unite. In Europa, benzile desenate cu Snoopy au fost preluate de nenumarate reviste. Tot acolo, business-ul de miliarde de dolari reprezentat de personajele Peanuts (numele grupului de personaje care-l include si pe Snoopy) a fost inregistrat sub numele catelului seducator de narcisist. La Tokyo, in Japonia, exista un muzeu dedicat lui Snoopy si tot acolo magazinul faimos de jucarii Kiddy Land i-a dedicat lui si amicilor din Peanuts un etaj intreg, numit Snoopy Town.

Pentru aniversarea de 50 de ani, recent a fost lansat pe piata un volum omagial care reuneste benzi desenate cu Snoopy, diferite insemnari ale autorului si nu numai. Am observat de cateva luni volumul in librarii, la un pret care ajunge aproape de 50 de dolari. Snoopy a ramas in memoria colectiva un exponent al unei anumite filozofii de viata si dupa moartea creatorului sau in 2000. Dar tot el tine in picioare si azi o afacere de bilioane de dolari anual, dusa mai departe de catre familia Schulz. Afacere care face din creatorul lui Snoopy al treilea cel mai bogat american post-mortem, dupa Elvis Presley si Michael Jackson. 

tn_20171218_203018

tn_20171218_202948 50 de ani de Snoopy intr-o singura carte

Read Full Post »

Toiul noptii de Ajun, in Indiana. Intr-un dormitor de undeva dintr-o casa, cineva impacheteaza cadouri pe ultima suta. Dupa coarne, pare Rudolph. Dupa finetea impachetarii, tot el: ce iese, arata a treaba facuta cu copitele. Dar si Rudolph, si cine il observa, stiu ca ambalajul nu o sa faca decat sa daruiasca bucuria de a doua zi de sub brad in transe. Si sa-i dea astfel bucuriei intensitate pana la ultimul ambalaj rupt.

Ce era de ajuns sub brad a ajuns si Rudolph musca marul de bun venit in locul Mosului. In trambulina de langa brad, 3 familii de Snoopy sunt gata sa dea culoare de pe margine miracolului unei bucurii cu totul noi.

Cat despre celalalt miracol, fie ca bucuria Craciunului sa va incalzeasca sufletele!

Read Full Post »

Older Posts »

%d blogeri au apreciat asta: