Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for the ‘My Special Robin Hood’ Category

Cand lucram intr-un post de radio la Buzau prin anii 2000, din cand in cand, spre iarna, aparea prin studio si prin oras verisoara unui coleg bronzata tuci. Inclusiv nasul usor ridicat de adolescenta venita din Florida la neamurile din Romania. Evident, Florida nu e numai locul unde o poti sterge, ca Trump si Ciorbea, cand ti se rupe de ce ai de facut, sau unde diferentele intre bogatii si saracii Americii te lovesc parca cel mai eficient in moalele capului. Este, daca ti se pare practic, si locul unde inca te poti bronza cand la tine, doar cateva sute de mile mai la nord, lumea umbla deja in geaca. Ca observatie personala, nasul ridicat nu e la pachet cu bronzul in Florida, e o optiune individuala.

Am petrecut o parte din vacanta de toamna la Fort Walton, un loc ocolit relativ la muchie de ultimele uragane care au maturat zona putin mai la est (e la cateva zeci de mile de primul oras lovit de Michael in octombrie). Am plecat spre sud cu papornita cu vreo 30 de Snoopy si cu geci groase intr-o dimineata in care temperatura in Indiana se apropia de 0. Dar seara la destinatie am facut baie in piscina, afara din hotel. Daca te duci destul de aproape de ocean in Florida, ce numeri nu mai sunt saracii ei segregati in zone cu aspect neingrijit, ci gradele in plus prin diferenta si delfinii pe care ii vezi de la balcon jucandu-se in apele Golfului Mexic in dimineti cu apa linistita. Cat despre nopti, rupt de soarele de zi si de leapsa pe plaja pe intuneric, numeri valurile pana cand zgomotul oceanului te adoarme. Si te gandesti cum sa le faci pachet pentru zilele de ne-vacanta de acasa, cand ce te adoarme doar oboseala.

 

Read Full Post »

Pe asta mic l-a gasit sa fie carpanos cu taica-sau fix in mijlocul Halloween-ului de la noi din cartier, intre 2 trick-or-treat-uri pe la usile oamenilor dupa bomboane. N-a zis nu cand i-a cerut taica-sau o bomboana Snickers, dar nici n-a intins mana cu entuziasm la galetusa lui plina cu de toate sa-i dea una. Atunci am intervenit eu: „Vezi ca la casa de unde vin acum cu Victor aveau Snickers si nu era nimeni afara, scria pe o hartie sa iei doua.” Si Liviu s-a luat dupa mine si s-a dus sa-si faca pofta. A venit inapoi rosu ca steagul Chinei. „M-am simtit ca un plavan care fura Halloween-ul copiilor.” – imi zice. „Cand eram acolo, a iesit omul afara si m-a gasit cu mana in bomboanele lui, eu fara un copil langa mine, fara nimic.” „Si ce i-ai zis?” – il intreb. „Am balbait un ‘Happy Halloween!’, mi-am luat bomboana si am plecat.” – completeaza Liviu, adaugand ca a fost pentru el cel mai penibil moment de care-si aduce aminte. Concluzia lui: „Nu stiu ce mi-a trebuit!”

Liviu nu plecase la Halloween prin cartier chiar hipoglicemic. Nu mancase Snickers, dar inainte sa iesim din casa avusese doi pumni de Ferrero-Rocher, care imi ramasesera mie dupa ce-mi servisem studentii ceva mai devreme. In State, de Halloween toata lumea da bomboane la toata lumea, le gasesti de luat degeaba peste tot: pe mese in mijlocul magazinelor, pe  birourile institutiilor pe unde ajungi, prin benzinarii, scoli, muzee, etc. Cu toate astea, in normalitatea tonelor de bomboane degeaba, o mana adulta intr-un castron cu Snickers la ora colindatului n-a putut  trece la noi in cartier fara incarcatura emotionala extrema.

 

__________

PS1: Am ajuns cu asta mic la 3 Trick-ot-Treat-uri anul asta din cele fara numar posibile: intr-un parc, la scoala la Liviu si in cartier. 

PS2: Foto: Liviu in cartier, eu celelalte.

Read Full Post »

L-am tarat pe asta mic la primul curs de inot. El a aflat cu 3 zile inainte, 3 zile ne-a intrebat non-stop, pe un ton de razmerita, ca de ce l-am dat acolo. I-am tot spus ca o sa-l inscriem, dar nu i-am dat sa aleaga inainte daca vrea sau nu pentru ca n-ar fi inteles ce alege. Nici la scoala nu l-am fi dat daca-l intrebam pe el inainte.

Prima lectie a durat o ora. Pe nota de plata, pentru ca altfel lui Victor i-a luat jumatate din timp sa se pregateasca psihologic: o parte a plans, cealalta s-a dezbracat incet, ca la striptease, cu pauze de discursuri motivationale tinute de Liviu si de un tanar din echipa de instructori care i-a cantat in struna. Daca taica-sau nu obtinea permisiunea sa stea cu el pe marginea piscinei, am fi plecat de la ora de inot cum venisem, fara ca cei mai noi prieteni ai lui veniti cu noi, 15 dovleci si tartacute, sa fi apucat sa-l vada cum inoata.

A plecat incantat de acolo. Dar niciuna din incantarile lui de pe urma nu se poate fara un pilaf de creier de-al nostru mai inainte.

Priviri zoomate de pe malul celalalt.

Read Full Post »

Poate sa ninga, poate sa ploua, Victor are canadiana noua. Problema e ca nici nu ninge, nici nu ploua. Si ca la 30-33 de grade C, cate sunt zilele astea in Indiana Centrala, Victor zburda pe-afara in haina lui de iarna noua.

 

(In background, pe biciclete, oamenii sunt imbracati ca de 33 de grade.)

A fost dragoste la prima vedere: a iesit din magazin cu haina pe el, la casa l-a urcat Liviu pe banda sa-l scaneze. Venise imbracat de iarna inca de la raft. Nu avea chiar marimea care ii trebuia, dar nu l-a deranjat: a luat-o mai mica, abia ii vine. Sa fi fost numai dupa mine si Liviu, n-am fi luat-o. Sa fi fost numai dupa el, ar mai fi luat si una albastra, un model identic, pe care abia i-am scos-o din mana.

Zilele astea se intoarce de-afara cu geaca uda la gat de la transpiratie, dar nu-i chip sa i-o dau jos! Ca sa fie treaba-treaba, sta si pe cap cu fesul care a venit cu ea. Veche de o saptamana, hainii i-a cam venit sorocul de-un spalat. Dar tot aman, sa nu-i intre copilului bucuria la apa acum, cand ii e lumea mai draga.

 

(De vara raman jocurile: am urcat in copacul din fata o cutie cu apa din care, cu un furtun, uda copacul pe dinafara. Plus cutia mare, seringile, palniile de la IKEA, …)

Read Full Post »

Ciupercile care umplusera iarba din spatele casei au avut noroc: cand sa treaca Liviu cu masina de iarba peste ele, Victor a spus ca nu, ca de ce sa le omoram?! La finalul intrebarii a pus si ‘saracele’. Ni se pareau si noua frumoase – era prima data cand ciupercile ne faceau un asa spectacol in spatele casei, la cat de multe si de variate erau – dar nu ne-am gandit sa le tratam special prin comparatie cu iarba.

A ramas pana la final ca Victor, care le-a si udat. Cat despre taica-sau, a facut slalom printre ele cu masina de iarba.

Si ciupercile au trait (probabil) fericite pana la adanci batraneti. La scara ciuperceasca, asta a insemnat in cazul celor din spatele casei noastre cam doua, trei zile. Dupa care au murit toate de moarte buna.

Inainte sa se apuce de iarba, Liviu le-a facut cate o poza, sa-i ramana astuia mic ciupercile macar in pixeli daca s-ar fi intamplat ceva cu vreuna. S-a plimbat Liviu cu masina de iarba printre ele cam ca un elefant in magazinul de portelanuri, dar una n-a atins! 

Read Full Post »

Older Posts »

%d blogeri au apreciat asta: