Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for the ‘Curtea vecinului’ Category

Daca stiti vreun avantaj al alergatul copilului prin casa cu dumicatii de mancare, in lipsa de alternativa vizibila, as aprecia daca mi l-ati spune si mie. Eu nu vad vreunul de aici din mijlocul alergarii, dar stiu de la viata ca orice minus ascunde in spate un plus la fel de mare.

Nu apuc bine sa-l chem pe Victor la masa, ca-l aud strigand de unde e:

– Manac inte timp tze ma zoc, mami!

Imi mai pun mintea cu el cateodata si-l fac sa stea pe scaunelul lui, mai mult impunandu-mi autoritatea. Problema e ca in situatiile astea se satura ca prin minune dupa primii trei dumicati. Dupa care repetam fara numar scenariul cu statul la masa, ca de foame ii e foame in continuare. De invatat minte, m-am invatat eu, nu el: cand vrea sa manance din mers, ii dau din prima cum vrea. Ca tot acolo ajungem, doar ca frecam jumatate de zi pentru asta. In timp ce umbla de colo-colo printre jucarii, mananca binisor.

Highlight-ul mesei e pentru el cand el face ture prin jurul casei si imi spune mie la care din usi sa-l astept cu lingura de mancare petru inghititura urmatoare:

– Mami, acum astapta-ma-ma la usa de ia gaiaz.

Il astept la garaj, dupa care in fata, apoi in spate la veverite iar. Si de la capat, pana epuizam si doua ore pentru o masa.

Nu ma uitati, va rog, cu avantajele alea!

Read Full Post »

Elevii lui Liviu din clasele avansate au voie sa vina cu pluta la un examen, o data pe an. Conditiile sunt ca pluta sa fie pluta la propriu si sa fie facuta din bucati de carton imbinate cu o singura rola de duct tape (ultima regula nebatuta in cuie anul asta). Au de estimat din calcule linia de plutire si ce le ramane e sa pluteasca contra-timp pret de doua lungimi de piscina. Ai piscina la liceu, ai parte si de altfel de experiente in cursul de fizica.

Competitia e lansata pentru barci din carton, dar am vazut anul asta si plutisti. Plutisti pe pluta, dar si unii in barci care n-au apucat sa vada piscina dincolo de momentul lansarii la apa pentru ca linia de plutire reala era undeva deasupra barcii inghitite de apa. Intrecerea a avut insa si campionii ei, cu barci gandite inginereste intr-o scoala facuta sa scoata teoreticieni. Una din barcile cu mult timp pus in ele a purtat nume romanesc: „O singura rola„. Aluzie la rola unica de duct tape care trebuia sa tina barca impreuna. Sub nume, insirate pe o sfoara, miezurile a n+1 role de duct tape.

A fost fun, gradenele piscinei au fost mai pline ca niciodata (intrecerea nu e gandita cu public, dar s-a dus vestea despre ea si isi fac timp sa vina sa o vada si elevi, si profesori). Sper ca a avut fun si familia Snoopy, pe care Baietelul a tarat-o in par dupa el la eveniment pentru ca „asa a vrut tata Snoopy„.

 

 

Read Full Post »

In casa in care stam, suntem noi si alte cateva familii. Majoritatea sunt ca noi: mama, tata si copil.

Asa si familia Perie, facuta familie de Baietel dupa ce a dat de toate cele trei perii de marimi diferite intr-un dulap in baie. Cu toti trei din neamul Perie ne intersectam drumurile dimineata, cand Baietelul, care nu vrea sa se tunda, vrea sa se pieptene. Cu fiecare membru al familiei pe rand, si asta chiar cand ii spun cu disperare ca ne grabim. Jumatate de an cat l-am dus la o gradinita imi venea in fiecare zi sa-i scriu familiei Perie ordin de evacuare. Asta pentru ca fixul cu pieptanatul cu trei perii la rand nu era nici pe departe singurul ritual la Baietel, care ne marea lui si mie perioada petrecuta impreuna dimineata peste cat ne permiteam, si numai mie viteza cu care ajungeam in Indianapolis dupa ce il lasam pe el la gradinita.

Povestile pot continua cu familia Pahar, mai numeroasa – mama si tata pahare de bere si 6 copii pahare de vin cu picior. Baietelul i-a vrut luni de zile pe toti membrii familiei la masa cu el. Plini. Asta pana in ziua in care tata pahar, impins neatent cu cotul de pe masa in timp ce-i tinea Baietelului sucul de morcovi, a iesit din poveste. De atunci, familia lui a ramas uitata sa-si planga linistita durerea in dulapul cu cani si pahare.

Familia Cutie e tot cu tata, mama si copil. Sunt toti din plastic semi-transparent si incap unul in altul cand se strang impreuna. Baietelul cara apa cu mama si copilul Cutie din cada in WC la nesfarsit, de cele mai multe ori cu lumina din baie stinsa si el cu o lanterna pe frunte. Cu tata Cutie mai punem apa in exces la pomii cei noi. In exces pentru ca pomii baltesc de apa (a si tot plouat), dar noi nu vrem pentru atata lucru sa aruncam chiar degeaba sutele de galoane de apa cu care Baietelul se joaca peste zi in niste cutii pe care le umple cu furtunul.

Familia Broasca este o familie monoparentala formata din mama Broasca si trei copii. Coalitia pentru familie la noi e mai omenoasa, ii recunoaste ca familie. Nu stim ce s-a intamplat cu tata Broasca, mama era singura cu copiii in punga din plasa in care i-am luat pe 3 dolari de la magazin sa-l salveze pe Baietel de la plictiseala in cadita lui de baie. L-a salvat de doua ori, acum doar impartim casa (si) cu ei degeaba.

Ar mai fi clanul Farfurie, cu relatii de familie complicate (dar pe care Baietelul le intelege).

Ratam saptamanal prin magazine, slava Domnului, multe alte familii conlocuitoare, ca familia Masa si familia Strecuratoare.

Pe familia Snoopy – mama, tata si copil – am lasat-o la urma pentru ca e cea dintai. Cu ea impartim mai tot: orice colt din casa, deplasarile indiferent de directie, calculatoarele, tot. O sa petrecem inclusiv vacanta impreuna. Baietelul, cand nu e sedinta cu toata familia Snoopy, se uita toti la filme cu Snoopy, le arata cum toarna apa in WC, bla, bla, bla. Seara, la culcare, ghici cine sta pe scaunelele Baietelului aliniate pe doua randuri in fata patului?  Hint: „- Mami, adu-ma-ma pe Snoopy sa ma vada cum dorm!”

 

 

 

 

 

 

Read Full Post »

Pe asta mic il scoti cu greu din ce intra cu mintea. Cu greu l-am scos din pantofii pe care ii plimba obsesiv prin casa. Tot greu ne-a fost sa-i scoatem nasul din cosurile de gunoi pe care trebuia sa le luam la rand sa le deschidem ca sa se uite in ele. Din greu incercam acum sa-l scoatem din WC-uri de la trasul apei.

Pasiunea cu WC-urile, care s-a manifestat initial doar prin apasat de maneta sau buton si contemplarea vortexului, a capatat o multime de nuante in timp. Una a fost ridicarea capacelor de la rezervor si actionarea mecanismelor din interior pentru trasul apei. Observarea comportamentului apei se facea i stadiul asta si in rezervor, si in vasul de WC. Ca efect coletaral, etapa asta s-a lasat cu renuntarea la capacele de rezervor de acasa.

Acum Victor are una noua: acasa nu mai tragem apele. Ii umplem in schimb cu apa pe mama cutie* sau pe copilul cutie* (tata cutie* e prea greu de carat) si ii rasturnam brusc in WC, ca din viteza aia apa sa se duca repede cu un zgomot anume, in urma caruia nivelul apei in vas sa ramana unul minim.

Mergand mai adanc, o instanta particulara a placerii asteia de nisa e turnatul apei in WC in baia intunecata, la lumina unei lanterne de frunte. Stiti cum e? Nici noi nu stim simtit, dar dupa timpul petrecut de Victor in baie cu lanterna pe cap, si dupa frecventa zgomotelor anume care vin din vasul WC-ului cat sta el acolo, pare mistuitor de pasionant.

 

_____________

* Groasa si asta cu familiile, revin alta data.

 

Read Full Post »

In drum spre cumparaturi, reincepe potopul. Il lasam afara la intrarea in magazin, acolo il gasim la iesire peste o ora si jumatate. Nu i-au trebuit ambele minute cat am pus mancarea in portbagaj ca sa ne termine de murat.

– Daca o tine asa – spune Liviu – cand ne intoarcem acasa nu mai stim care e casa. 

Se referea la iarba, pe care n-a putut s-o taie de mai bine de doua saptamani.

Logica mea, cand pune lucrurile in retea, nu poate da de situatia asta cu casa pe care n-o mai recunosti pentru ca nu se mai vede din iarba. Cat o sa fim intre vecinii intre care suntem, casa noastra va fi cea dintre casa cu iarba mult mai mare decat a noastra si cea cu iarba care abia se vede si in fata careia o batranica, Lucy, inotand doar cu picioarele, impinge cu mainile pe fundul apei o masina de taiat iarba.

Azi ploaia a lasat-o moale, dar la starea vremii spune ca o ia de la capat la noapte.

Raul din parc era cam cu 2 metri mai inalt cand am trecut ultima data sa vedem ce face. Facea bine fata de ce facea acum 4 ani, in primavara de dinainte sa se nasca asta mic, cand a iesit din matca si a pus la pamant podurile si ce a gasit in drum. Si face indiscutabil mai bine decat face Saint-Laurent (daca permiteti apropierea 😉 ) in Quebec zilele astea. Bon courage, mes amis québécois!! 

Read Full Post »

Older Posts »

%d blogeri au apreciat asta: