Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for the ‘Realitatea intre plus si minus’ Category

Daca stiti vreun avantaj al alergatul copilului prin casa cu dumicatii de mancare, in lipsa de alternativa vizibila, as aprecia daca mi l-ati spune si mie. Eu nu vad vreunul de aici din mijlocul alergarii, dar stiu de la viata ca orice minus ascunde in spate un plus la fel de mare.

Nu apuc bine sa-l chem pe Victor la masa, ca-l aud strigand de unde e:

– Manac inte timp tze ma zoc, mami!

Imi mai pun mintea cu el cateodata si-l fac sa stea pe scaunelul lui, mai mult impunandu-mi autoritatea. Problema e ca in situatiile astea se satura ca prin minune dupa primii trei dumicati. Dupa care repetam fara numar scenariul cu statul la masa, ca de foame ii e foame in continuare. De invatat minte, m-am invatat eu, nu el: cand vrea sa manance din mers, ii dau din prima cum vrea. Ca tot acolo ajungem, doar ca frecam jumatate de zi pentru asta. In timp ce umbla de colo-colo printre jucarii, mananca binisor.

Highlight-ul mesei e pentru el cand el face ture prin jurul casei si imi spune mie la care din usi sa-l astept cu lingura de mancare petru inghititura urmatoare:

– Mami, acum astapta-ma-ma la usa de ia gaiaz.

Il astept la garaj, dupa care in fata, apoi in spate la veverite iar. Si de la capat, pana epuizam si doua ore pentru o masa.

Nu ma uitati, va rog, cu avantajele alea!

Read Full Post »

O viteaza bunica! Ce om neviteaz ia toate medicamentele pe care i le dau medicii din Romania (ca sa aiba cei din America ce sa-i scoata din schema de tratament in fiecare an) si mai si ramane pe linia de plutire?

Anul trecut, doctorii de aici i-au scos cateva, printre care si statina de care ii ziceau medicii romani ca ii controla colesterolul. Ideea cu scosul din schema a statinei si tinutul valorilor colesterolului sub observatie mi-a venit mie in timpul unui control medical. Desi bunica venise de acasa cu analizele facute cu o saptamana inainte, medicul de familie american a spus ca nu poate folosi valorile colesterolului din buletinul de analize romanesc. „- Nu pot sa-mi iau deciziile uitandu-ma numai la colesterolul total. Imi trebuie defalcat in ‘bun’ si ‘rau'” – ne-a spus. M-am mirat atunci cum isi pot lua deciziile medicii romani in aceleasi conditii si am intrebat medicul de aici daca bunica nu ar putea renunta la statina o perioada, din cand in cand cu un ochi pe valorile colesterolului.

A putut. Anul asta, dupa un an in care industria farmaceutica a pierdut-o de vaca de muls in Romania, colesterolul netinut in frau cu statine era PER-FECT. Cel care trebuia sa fie perfect, nu totalul. Bunica este de cand o stiu un om cu mese la ore fixe, vegetariana, si mananca portii mai mici decat poate tine in causul palmei.

Si asa vedem ca exista si o parte buna a business-ului super-profitabil cu sanatatea oamenilor din State: dai mai rar sau deloc de medici cointeresati sa gaseasca probleme pentru solutiile oferite de industria farmaceutica.

IMG_15991

 

Read Full Post »

Pe asta mic il scoti cu greu din ce intra cu mintea. Cu greu l-am scos din pantofii pe care ii plimba obsesiv prin casa. Tot greu ne-a fost sa-i scoatem nasul din cosurile de gunoi pe care trebuia sa le luam la rand sa le deschidem ca sa se uite in ele. Din greu incercam acum sa-l scoatem din WC-uri de la trasul apei.

Pasiunea cu WC-urile, care s-a manifestat initial doar prin apasat de maneta sau buton si contemplarea vortexului, a capatat o multime de nuante in timp. Una a fost ridicarea capacelor de la rezervor si actionarea mecanismelor din interior pentru trasul apei. Observarea comportamentului apei se facea i stadiul asta si in rezervor, si in vasul de WC. Ca efect coletaral, etapa asta s-a lasat cu renuntarea la capacele de rezervor de acasa.

Acum Victor are una noua: acasa nu mai tragem apele. Ii umplem in schimb cu apa pe mama cutie* sau pe copilul cutie* (tata cutie* e prea greu de carat) si ii rasturnam brusc in WC, ca din viteza aia apa sa se duca repede cu un zgomot anume, in urma caruia nivelul apei in vas sa ramana unul minim.

Mergand mai adanc, o instanta particulara a placerii asteia de nisa e turnatul apei in WC in baia intunecata, la lumina unei lanterne de frunte. Stiti cum e? Nici noi nu stim simtit, dar dupa timpul petrecut de Victor in baie cu lanterna pe cap, si dupa frecventa zgomotelor anume care vin din vasul WC-ului cat sta el acolo, pare mistuitor de pasionant.

 

_____________

* Groasa si asta cu familiile, revin alta data.

 

Read Full Post »

In drum spre cumparaturi, reincepe potopul. Il lasam afara la intrarea in magazin, acolo il gasim la iesire peste o ora si jumatate. Nu i-au trebuit ambele minute cat am pus mancarea in portbagaj ca sa ne termine de murat.

– Daca o tine asa – spune Liviu – cand ne intoarcem acasa nu mai stim care e casa. 

Se referea la iarba, pe care n-a putut s-o taie de mai bine de doua saptamani.

Logica mea, cand pune lucrurile in retea, nu poate da de situatia asta cu casa pe care n-o mai recunosti pentru ca nu se mai vede din iarba. Cat o sa fim intre vecinii intre care suntem, casa noastra va fi cea dintre casa cu iarba mult mai mare decat a noastra si cea cu iarba care abia se vede si in fata careia o batranica, Lucy, inotand doar cu picioarele, impinge cu mainile pe fundul apei o masina de taiat iarba.

Azi ploaia a lasat-o moale, dar la starea vremii spune ca o ia de la capat la noapte.

Raul din parc era cam cu 2 metri mai inalt cand am trecut ultima data sa vedem ce face. Facea bine fata de ce facea acum 4 ani, in primavara de dinainte sa se nasca asta mic, cand a iesit din matca si a pus la pamant podurile si ce a gasit in drum. Si face indiscutabil mai bine decat face Saint-Laurent (daca permiteti apropierea 😉 ) in Quebec zilele astea. Bon courage, mes amis québécois!! 

Read Full Post »

Cam acum trei ani, a intrat molima in copacii din cartier: au inceput sa se usuce. Tot cam trei ani am stat in denial si noi, si alti trei vecini cu care ne puneam copacii la comun de se facea de-o padurice cu veverite in spatele caselor. Toti cu ochii spre crengi: ‘mai infrunzeste macar creanga de anul trecut si anul asta, nu mai infrunzeste, mai infrunzeste …”. Noi, in plus, si cu urechile pe ce mai pica pe acoperis din pomii de langa casa pe furtuna, dupa ce un varf de copac s-a desprins la un moment dat, a trecut printr-un tobogan din spate si s-a infipt mai bine de jumatate de metru in pamant de a putut sa-l scoata Liviu doar pe bucati, cu drujba.

Iarna trecuta pe la sfarsit, vecinul Paul (spate-stanga) a iesit din denial si a intrat in actiune: a chemat o firma si si-a taiat toti copacii uscati. Dupa el, vecinul din spate-dreapta. Apoi noi, care ne-am vorbit cu vecina Lucy sa incercam sa aducem aceeasi firma, cu gandul la un gescheft. Doar ca Lucy, la 75 cu bataie, are porniri de fata mare: intr-o zi am discutat despre asta, a doua zi semnase deja un contract cu o firma. Drept care ea a platit 4.500 pe 9 copaci fara stump removal (ziceti-i sindromul Raducioiu, dar chiar nu mai stiu cum se numeste asta in romana). Noi, dupa cautarile lui Liviu dupa firma ideala, am dat ceva mai mult de jumate pe 8, cu stump removal. Plus ca firma noastra i-a mai doborat gratis un copac lui Lucy, cu servicii complete si la ea.

Ca sa nu ramana chiar toate generatiile de veverite din spatele casei la sol de acum incolo, am comandat alti copaci sa-i plantam. Online. Ca premiu de consolare ca n-o sa aiba unde sa-si puna cuiburile cateva zeci de ani, le-am luat stejari. Din Nebraska, de la o fundatie care protejeaza copacii. Copacii au venit cel mai probabil pe jos, au facut o luna si jumatate. Cand au sosit,  ne-am mobilizat brusc: in kilogramul de foi si brosuri cu instructiuni sosit cu ei scria ca trebuie pornita imediat procedura de plantare.

IMG_1620Trei ore si ceva, cat au trebuit pomii sa stea cu radacinile in apa ca la cartea de la fundatie, Liviu a dezgropat radacini de copaci morti in spatele casei sa poata face gropi pentru stejari si pentru artarul trimis bonus. Cu Victor printre picioare, care baga pamantul scos la loc cu 6-7 unelte mici de lucrat gradina. Pentru eficienta, in jurul orei de culcare a copilului a intrerupt. Am reluat amandoi plantarea spre miezul noptii, cu lanterne ca de miner pe frunte.

La final, l-am rugat pe Liviu sa boteze copacii. Mi-a dat trei nume de stejari – Pain in the Butt, Born at Night si Are You Kidding – si unul pentru artar – Hiding Away (artarul e plantat dupa stiva de lemne lasata de firma care ne-a taiat copacii uscati). Si mi-a zis ca se mai gandeste la altele. Disclaimer: niciun pom nu a suferit traume sufletesti in urma botezului. Liviu a fost rugat sa se gandeasca din nou la nume dupa ce uita de sapatul gropilor.

Ziua urmatoare, cum a deschis ochii, Victor mi-a spus: „- Mami, hai sa medzem afaia sa pantam copatzii!” I-am raspuns, cu usoara vinovatie, ca ii plantase taica-sau noaptea trecuta pentru ca altfel ar fi murit. „- Veau sa-i vad!” Scos din pijamale, a sarit direct in niste incaltari de-ale lui taica-sau, a luat-o pe bunica-sa de mana si au mers in pelerinaj din pom in pom.IMG_1622

____________________

PS:

Cand au taiat pomii, am fost trista.  Ma gandeam si la ei (influentata de un TED talk despre viata sociala a copacilor), dar si la efectele colaterale, cum ar fi ca n-o sa mai avem veverite. „– O sa le placa sa se joace pe stiva de lemne!” – a incercat Liviu sa ma consoleze. Stiti cum e insa atunci cand crezi ca motivul tau de tristete merita mai mult timp pus in el: nu dai doi bani pe ce iti spun altii. Dar a avut dreptate: veveritele se joaca de nu mai stiu de ele pe stiva de lemne! Dupa o portie de joaca pe lemne cu alta veverita, veveritoiul cu coada jumulita Coa a venit azi si pana la usa dupa niste miez de nuca. Lungit pe jos, o treime atarnand dincolo de prag, Liviu a pus momentul pe pixeli. Pe cel cu veveritele, dar si unul cu un pui de iepure venit si el sa pasca prin preajma.

 

Read Full Post »

Older Posts »

%d blogeri au apreciat asta: