Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘educatie’

Cand l-am auzit pe Liviu ca pleaca la Dubai, am zis ca uite, America piere agonizand in tranzitia pe repede inainte de la democratie la businessocratie si lui ii arde de pieptanat. Cand a venit acasa, am inteles insa ca s-a dus acolo tocmai ca sa salveze America.

Dubaiul vizitat de mine la mana a doua arata … pozat in fuga din masina. Dar inteleg: pentru reprezentantul familiei acolo, sculat la 6 am si plecat la 7 am din hotel si intors la 11 pm, Dubaiul la prima mana a fost unul vazut din taxiuri si autobuze: departe, departe, Burj-al-Arab si doua barci pe apa; tot departe, probabil prins pe drumul dinspre aeroport, un down town; de aproape – numai spatiile interioare de la Atlantis the Palm, hotelul unde s-a tinut forumul despre educatie pentru care a plecat de acasa.

Si Brutus

Chiar daca la mana a doua nu am putut vedea cum e Dubaiul, am putut sa-mi dau seama ca e un oras al imprietenirii spontane: Liviu nu a facut in viata lui atatea poze cu alte persoane cate avea in aparat la venire, dupa 6 zile. S-a pozat cu castigatoarea Global Teacher Prize de anul trecut, cu profesori de top ai competitiei sau altii din Romania, Oman, Iran, India, UK, Grecia, Muntenegru, Franta, o tara sau alta din Africa, cu chelnerita filipineza careia ii aducea sea food la petrecerile de seara, cu fondatorul Fundatiei Varkey – gazda evenimentelor, cu CEO-ul ei, cu o scriitoare faimoasa din America, bla, bla, bla, zeci de poze cu cate cineva alaturi. La cum il stiu pe Liviu de neinvaziv, i-am cerut detalii ca sa pot intelege ce e cu gramada aia de poze: ‘– Cum faceati sa va cunoasteti atat de bine incat sa va vreti  unii pe altii in poze pentru acasa?‘ ‘– Era ca la un speed dating in pauze si la petrecerile de seara.‘ – mi-a zis. ‘Se ducea fiecare la fiecare si, dupa o discutie sumara, ii propunea sa faca o poza impreuna. Mai mult, cand scotea unul celularul sa faca un selfie, apareau altii cativa instantaneu in spatele lui, sa iasa si ei in poza.’ Ei ca ei, dar tu, Brutus?!

La placinte imaginate inainte

Dubaiul meu second hand a mai fost cu petreceri aglomerate, cu multi chelneri si multa mancare pregatita minutios. Mmmm, ce tavi cu prajituri de 7 giga+ mi-au adus mie apa in gura dupa ce a venit Liviu acasa …

WC-urile wireless

Lui Victor i-au lasat furnicaturi de dorinta in degete pozele si filmele cu toaletele de barbati de la Atlantis the Palm. ‘– Una e miscata!‘ – i-am reprosat lui taica-sau. ‘– Le faceam si eu in fuga, sa nu ma vada cineva in costum si cravata facand poze la WC-uri.‘ – a justificat. Fair enough.

Din camera de hotel am avut si trageri de apa in direct. Pentru impatimitii WC-urilor (mai precis impatimitul, ca e numai unul la noi in casa), asta e aristocratia vizitelor la mana a doua.

Unde dai si unde nu mai crapa

Vorbind de educatie, chiar vizitat in poze si filmulete Dubaiul pare sa se transforme de ceva timp incoace din capitala orientala a shopping-ului in cea mondiala a educatiei bine facute. Bine facut in educatie nu inseamna in termenii organizatorilor forumului ‘Global Education & Skills’ o educatie cu profesori amuzanti care fac minuni cu creierele elevilor fara sa-i puna la munca individuala. Nivelul de intelegere in ce se organizeaza la Dubai e altul, in care educatia e vazuta ca solutie pentru probleme ca escaladarea nationalismului, a saraciei, a actelor de terorism si a manifestarilor radicaliste in general. Anul asta, forumul a reunit actori importanti la nivel mondial din educatie, politica si business care au incercat sa gaseasca raspunsuri la intrebarea ‘How do we make ‘real’ global citizens?’ . Printre altii,  fostul prim ministru grec Andreas Papandreou si Irina Bokova, Director General UNESCO au dezbatut cu argumente pro si contra o tema calda azi: este sau nu escaladarea populismului  rezultatul esecului educatiei? Alte subiecte cheie in educatie ca ‘Post-Conflict and Peace Education’, ‘Global citizenship’, ‘Climate change education’, ‘Creativity and Arts in Education’, ‘Assessment & impact in development’, etc., precum si numeroase alte teme de dezbatere, s-au vrut puncte de plecare pentru promovarea gandirii inovative in scopul crearii si demararii de noi proiecte, campanii si evenimente de interes public.

Eschimosii, educatia  si dolarii in plus

Forumul s-a terminat cu o veste buna pentru unul din profesorii participanti, care a plecat acasa cu milionul de la Global Teacher Prize de anul asta. Banii au plecat spre Salluit, un loc din Arcticul canadian aproape de unde se pune harta lumii in cui. Elevii si comunitatea Inuit care se vor bucura de proiectele profesoarei Maggie McDonnell nu sunt de invidiat: traiesc intr-un loc cu frig mult si rata mare a suicidului in randul tinerilor, cu consum mare de droguri si alcool, cu violuri multe si saracie la fel. Daca pui in Google Maps, softul iti spune ca nu exista nici drumuri, nici avioane sa ajungi acolo. Pentru 4.000 de dolari de persoana, spunea profesoara care a adus la Dubai si cativa elevi din Salluit, abia ies ‘la lumina’ in Montreal. Premiul a fost anuntat de un astronaut de pe Statia Spatiala Internationala iar reusita profesoarei de la capatul lumii a fost salutata printr-un discurs de primul ministru al Canadei. In deschidere, in mood-ul de festivitate i-a bagat pe toti Adrea Bocelli.

Ori la bal, ori la spital!

Ca sa inteleg mai bine cine sunt judecat dupa cel cu care ma insotesc, m-am uitat la pozele facute la petrecerea din ultima seara. In petrecerea aia cu prim-ministri, politicieni, oameni cu bani, capete luminate ale educatiei, etc., l-am vazut pe Liviu dansand cu miscari ample urcat langa cantareata pe scena si agitat pe ringul de dans cand cu o profesoara de pe la la forum, cand cu alta. Am inteles atunci ca pana atunci nu intelesesem mai nimic despre mine.

In ultima fotografie de mai sus, Liviu e impreuna cu americanca Erin Gruwell – profesoara, scriitoare si autoarea unei metode de educatie de succes pentru copii provenind din medii defavorizate. Cartea ei ‘The Freedom Writers Diary‘ a fost ecranizata in 2007 si s-a bucurat de apreciere in Statele Unite si in afara. Anul asta, in competitia Global Teacher Prize, Erin a fost unul din finalistii Top 50.

IMG_0831 (600x400)

Si da, marile spirite se intalnesc: Liviu e aici impreuna cu romanca Manuela Prajea, colega lui de Top 50 Global Teacher Prize, cu care mi-a spus ca a avut un fun nebun de cate ori s-a ivit ocazia. Ambii sunt acum Varkey Teacher Ambassadors – profesori-model care promoveaza cele mai bune practici in educatie si deschid drumuri spre dezvoltarea unor tehnici de invatare inovative.

Read Full Post »

Povestea asta nu e in primul rand despre Sanders. Dar incep cu el pentru ca e catel. Si de dragul bucuriei reintalnirii aratata si de el, animalul bun, si de mine si Victor. Sanders e catelul care face mai calde zilele copiilor dintr-o scoala elementara de la Liviu din corporatie, unde isi petrece timpul umbland din clasa in casa printre ei. Mai spuneam de el, l-am mai intalnit la targul de stiinte organizat de scoala si la care a fost invitat si Liviu cu echipa lui de show de la ‘Power of Physics‘.

Unde e show-ul, suntem si noi coada – eu cu Victor. Am zis sa expunem copilul la lucruri mari de la varste mici, ca atunci cand va creste sa i se para important sa devina si altceva decat manechin sau prezentator TV. Probabil insa ca varsta de expunere am ales-o cam mica: am chiaunit umbland, tarata de Victor, din WC in WC sa traga el apa si sa se joace cu usile.  La trei ani fara, e atras mai mult de astea si mai putin de legile lui Bernoulli si Newton (si care mai sunt), desi ultimele sunt demonstrate haios si pe intelesul copiilor. In felul asta, prezenta noastra la show-uri poate fi masurata cel mai bine in litri de apa trasa, la pachet cu multa educatie despre copiii africani care sufera de sete si care nu pot merge la scoala pentru ca parintii au nevoie de ei acasa, sa le care apa de la kilometri distanta.

Ultima excursie cu show-ul – si asta e povestea principala, care le include in ea pe cea despre catel si despre paguba la apa – am facut-o la o scoala din Indianapolis si la scoala catelului Sanders. Luna mai este luna in care echipa de show a lui Liviu incarca echipamentele intr-un autobuz de scoala si, cu Liviu la volan, le duc ici si colo. Ca le inspire copiilor, aflati la varsta la care se nasc pasiunile, pasiunea pentru o stiinta care are raspunsuri la toate ‘de ce’-urile lumii fizice. In Indianapolis, spectatorii show-ului si participanti voluntari in demonstratii au fost copii scoliti acasa (o alternativa la educatia in scoli publice sau private luata in serios de familiile americane) si parintii lor. La scoala la Sanders – o scoala publica – au participat la spectacolul de demonstratii de fizica elevi de clasa a 3-a si a 4-a.

Daca n-ar fi, nu s-ar povesti.

 

Read Full Post »

Da, traim intr-o lume in care valoram ce avem si deloc ce suntem. Partea cu valoratul ce suntem chiar ne suna patetic. Capitalismul a scos la vedere tot ce poate conta si a shape-uit mintile pentru o lectura corespunzatoare a realitatii. Neprinsul care a furat, mituit si inselat sa poata face avere taindu-ne padurea din spatele casei e azi eroul comunitatii: a reusit in viata. N-a avut scoala multa, dar i-au ajuns instinctele si scoala vietii. A inteles ca ce e de inteles e circuitul banului in societate. Asta nu cere carte, cere cel mult o inteligenta speculativa.  Ce te catapulteaza azi in zona de sus a unei ierarhii nu e in primul rand o diploma care sa vorbeasca despre complexitatea educatiei tale, reflectata nu numai in partea profesionala, ci si in intelegerea rafinata a lumii dincolo de marketingul oficial al vremurilor. Conteaza cum vinzi diploma de o valoare sau alta pe care o ai, potrivind-o din vorbe si self esteem valorilor de care capitalismul are nevoie. PhD-ista de ASE  scolita pe bani europeni in Washington DC, tehnocrata Paliu Dragu, ne arata ca ce a inteles ea din scoala e ca omul, are sau nu din ce trai, duca-se; profitul companiilor sa mearga! Tot referitor la calitatea diplomelor cu impact de sus in jos, citeam azi despre edilii unui oras american din Carolina de Nord care ar fi refuzat implementarea unui proiect cu panouri solare pentru ca acestea ar suge toata energia soarelui iar orasul nu ar mai fi atractiv pentru alte business-uri. Pe versantul celalalt, un student la economie de la Notre Dame din State ne povestea recent despre cursurile de literatura araba si de filozofie contemporana luate in scoala, ca parte din curriculum. De la madame Paliu Dragu nu se intelege daca studentii ASE (si nu de la nu stiu ce ciupercarii no name de diplome!) iau si cursuri in stiinte umane, sa mai inteleaga cate ceva pe langa prioritatile capitalismului. De la edilii americani nu se intelege nimic.

La asa nevoi de educatie in vremurile astea, asa evolutie de statut, profesore, wherever you are!

Dar viitorul poate suna mai bine. Dupa ce profesorimea a facut vanatai pe umar peste tot in lume de atatea recunoasteri din vorbe la toate nivelele, numai bune de ignorat in societatile noastre care masoara valoarea exclusiv in bani, cineva a gasit un mod prin care isi propune sa schimbe situatia. Un mod in care presa sa fie incitata sa vorbeasca multimii despre asta, printre crimele si mondenitatile care vand spatiu publicitar, dand si altceva de gandit mintilor shape-uite de capitalism: pun anual, langa valorile-valori de atasat ideii de dascal bun, un milion de dolari. In cautarea profesorului perfect bunii samariteni sau ce-or fi porniti sa salveze lumea de la superficialitate si ignoranta se uita dupa modul inovativ in care profesorii isi reinventeaza meseria adaptand-o vremurilor fara a cobori standardele a ce ofera si ce cer; dupa rezultatele obtinute cu elevii si preocuparea pentru evolutia academica a acestora; despre cum ii pregatesc pe elevi nu numai ca specialisti care sa construiasca responsabil comunitatile functionale de maine, ci si ca cetateni globali intr-o lume amenintata de radicalism, terorism si saracie; dupa impactul pe care munca lor ca profesori il are deja in comunitatea in care se afla; si dupa cum inteleg sa contribuie la imbunatatirea actului didactic.

Din educatie a luat, la educatie dat. Povestea indianului milionar din Dubai care vrea sa readuca in lume respectul pentru educatie si educatori 

Sunny Varkey a facut destui bani din educatie ca sa fi ajuns in 2015 in top-ul Forbes la numarul 47, cu o avere de 2,1 miliarde dolari. Povestea averii lui a inceput in Dubaiul aflat la baza pantei ascendente de dezvoltare pe care a urcat in ultimele decade si vorbeste, in prima parte, despre scolile in limba engleza create pentru copiii celor care au mers in Emirate sa-si gaseasca binele material al capului. Scoli pentru fiecare tip de buzunar, pastrand insa sus, spun cei care scriu despre asta, standardele educatiei oferite. Anii astia, firmele lui Varkey si fundatia caritabila care-i poarta numele fac mai multe lucruri, tot in educatie, in mai multe parti de lume. Printre altele, fundatia a instituit de doi ani un premiu prin care meritele speciale a 50 de profesori sunt aduse initial in fata intregii lumi iar unul din ei primeste un milion de dolari.

Un milion pentru a duce bunele practici din educatie mai departe, de oriunde ar veni ele

Anul trecut, primul milion a mers spre americanca Nancie Atwell, pentru a-i folosi la proiectul ei educational demarat in ’90. In anul respectiv, profesoara de engleza a infiintat o scoala non-profit demonstrativa undeva in statul Maine, Center for Teaching and Learning, in care si-a propus sa dezvolte si sa impartaseasca practici in predare si invatare pe care ea le considera mai eficiente decat ce exista pe piata de educatie americana. Cei 40 de ani de cariera dedicata educatiei, in care, printre altele, a scris si cateva carti adresate profesorilor, plus recunoasterile meritelor ca educator la nivel national, i-au determinat pe cei de la fundatia Varkey s-o considere cel mai „innovative and caring teacher who has made an inspirational impact on their students and their community„. Si sa-i dea un milion de dolari. Banii vor merge spre burse pentru elevi, dar nu numai.

Milionul de dolari de la ‘Global Teacher Prize‘ nu ajunge, asadar, in contul bancar al profesorului premiat. Nu poti sa-ti iei din el, ca un castigator la loto tipic, 3 Ferrari. Vedeam zilele astea intr-un ziar declaratia unui finalist de top 50 la GTP cum ca a ales sa doneze banii scolii de unde vine. Donarea banilor e o alegere in masura in care ii poti da unei scoli sau dedica unui proiect in educatie sau altul. Altfel, Mr. Varkey nu vrea sa se trezeasca cu milionul dat si cu castigatorul pensionat spontan. Pentru ca Varkey o tine cu educatia si profesorii din toata lumea, dar sistemele dintr-un loc sau altul par s-o faca mai putin, facand tot mai putin sa aduca si sa tina in job-uri profesori bine pregatiti si dedicati. Banii se intorc, asadar, in educatie, acolo unde e si recipientul premiului obligat sa continue pentru cel putin 5 ani, promovand aspectele pozitive ale carierei de profesor. Milionul vine in transe de cate 100.000 pe an, virarea banilor poate fi oprita oricand pentru nerespectarea conditiilor agreate sau impuse.

Povesti de trezit copiii si adultii

Probabil exista profesori blamabili, care ‘se incurca’ cu elevii, altii care se ocupa cu child pornography, altii care beau si conduc masini, etc., cum vezi in presa de masa,  de zici ca altceva nu se intampla in educatie. Dar sunt multi a caror dedicare pentru ce fac e impresionanta. Si nu-mi imaginez ce trebuie sa faci si cum e sa predai copiilor palestinieni dintr-o Palestina saraca, inchisa intre ziduri de Israel si macinata de frustrare, cum fac cele doua profesoare din topul de anul asta. Sau ce e de facut ca sa fie bine daca esti in locul profesorului american care preda si duce la bun sfarsit proiecte cu elevi pe care nimeni nu mai pariaza, in Bronx-ul newyorkez, acolo unde crima si drogurile sunt o realitate mai aproape de oameni decat orice forma de educatie. Sau in scolile din zonele sarace din Washington DC, de unde vine profesorul de origine filipineza Aris Pangilinan, finalist top 50 anul asta. Profesor emigrat in State acum cativa ani si care ne povestea in vara in DC ca 60% din colegii lui isi pierd anual painea, concediati de sistem, pentru ca nu reusesc sa faca performanta intr-un loc unde interesul pentru scoala e aproape zero si la copii, si la parinti (filipinezul a fost premiat si el de presedintele Obama anul asta, alaturi de Liviu; se oferise voluntar sa-i conduca cu masina prin oras pe colegii din tara iar noi am profitat la un moment dat de oferta).  Sau nu-mi pot imagina cum e profesoratul in India, sau in Malaezia, de unde vin 4, respectiv 2 din finalisti. Sau in alte regiuni din lume unde copiii, inainte de a se gandi la ce le spune profesorul, se gandesc la stomacul gol, la violul prin care au trecut, sau la ce altceva le-a mai rezervat lumea asta in care unii o duc prea bine iar ei atat de rau.

Un profesor de pace

In balanta cu razboaiele pe care le duc unii sa poata educa, razboiul dus de Liviu nu mai pare un razboi. Da, de cele mai frumoase intamplari din educatie nu le auzi ca vin de obicei din State, ci din Finlanda. Acolo lucrurile se spune ca sunt facute ca educatia sa fie motorul care duce societatea cu bine mai departe: scoala e prioritate nationala, profesorii sunt bine scoliti, bine selectionati, bine platiti. Respectati de sistem si de beneficiarii lui. In State nu e ca in Palestina, India sau Malaezia, si nici peste tot ca in Bronx sau in periferiile DC-ului. Dar nici ca in Finlanda. In statele ‘rosii’, republicane, spre exemplu (Indiana included), sindicatelor din educatie le-a dost luata prin lege puterea de negociere in nume colectiv. Pentru ca – au spus guvernantii la vremea cand au dat legile – nu era cinstit sa primeasca mariri anuale de salariu egale si cei care muncesc mult, si cei care muncesc putin. Li s-a spus de sus sa stea linistiti, ca administratia se va ocupa sa negocieze individual si ca cine merita va avea pe masura. In Indiana, dupa trecerea sindicatelor pe linie moarta, scolile au inceput sa incheie contracte cu profesorii anual. Al doilea an mai semnai unul daca te mai vroia corporatia. In unele corporatii, maririle de salariu s-au oprit pentru cativa ani ani si pentru nemerituosi, si pentru ceilalti. Mana pe rosu! Modul de finantare a scolilor legitima ridicatul din umeri al conducerii corporatiilor a ‘n-avem de unde’. Intrebate prin referendum daca vor sa plateasca mai mult la taxe pentru un invatamant mai bun, comunitatile locale au zis de cele mai multe ori ‘nu’. Subfinantarea sistemului s-a cunoscut si dincolo de salariile personalului didactic: dupa ce cuvantul sindicatelor a devenit sugusat, scolile au dat afara multi profesori. Intr-o buna zi, la sfarsit de an scolar, cineva de la administratie a intrat in clasa si a spus fiecarui profesor vizat ca scoala a incheiat colaborarea cu el. Numarul de copii in clase a crescut peste 30, oferta de cursuri s-a redus.

Dar e pagubos sa stai sa plangi ce nu ai in loc sa vezi ce poti face ca sa fie mai bine. Perioada urata de care vorbeam e cea in care Liviu a avut cele mai bune rezultate la testele nationale pentru cursurile avansate pe care le preda, cu medii mult peste cele din Indiana si cele nationale. Si a atras cei mai multi elevi spre cursurile lui de fizica, neobligatorii pentru elevi. In 2008, era singurul profesor de fizica din liceu. Azi, dupa o campanie marketing continua ca in business facuta obiectului, sunt 3. Si 18 clase in loc de 6, fara ca asta sa se traduca si intr-o crestere corespunzatoare a numarului de elevi din liceu. Proiectul gandit de el sa anime lucrurile si numit ‘The Power of Physics‘ a fost unul cu trei dimensiuni principale. Prima a constat in crearea a unor reclame TV, cu subiecte incitante din fizica, difuzate periodic pe postul intern de televiziune (da, in ciuda neajunsurilor, e alta lume). Sunt toate listate pe un canal YouTube special creat, ‘powerofphysics‘. A facut apoi un show cu demonstratii clasice de fizica, legate intre ele prin povesti despre si din alte culturi (cu Dracula, cu samurai si gheise, etc.), pe care sa-l prezinte, alaturi de elevi de-ai lui, intregului liceu si comunitatii locale. Primii bani pusi in el, 6.000 de dolari, au fost din buzunar. A aplicat apoi si primit granturi peste granturi, ceea ce i-a permis sa puna show-ul pe roti si sa-l duca gratuit si la scolile generale din corporatie, dar si la altele sau in biblioteci din centrul Indianei. A fost ce-a de-a treia dimensiune a show-ului, gandita pentru a trezi pasiunea pentru fizica si stiinte copiilor la varsta cand se nasc pasiunile. Si cand s-a nascut si a lui: avea 9 ani cand tatal lui, tot profesor de fizica, l-a dus pentru prima data intr-un laborator, unde l-a lasat sa atinga un generator Van der Graaf pornit. E randul lui acum sa duca pasiunea mai departe. Pasiunea pentru o stiinta care te ajuta nu numai sa intelegi cum e facuta lumea si cum functioneaza, ci si sa ajungi profesional la meseriile cele mai interesante si care aduc cele mai multe satisfactii. Azi, Americii ii e cel mai greu sa gaseasca profesionisti pentru posturile high tech.

Ca principiile fizicii sa ajunga, in modul fun si interactiv gandit de el, mai aproape de multi alti copii si tineri, a aplicat pentru Global Teacher Prize. E pe locul 50 din 8000. Daca va fi el primul, POP Show va ajunge in fata copiilor de pe toate continentele.

Daca doriti sa profitati

Daca ai trecut prin mana unui profesor care te-a ajutat sa intelegi nu numai o disciplina ci si lumea, aratandu-ti cum disciplina predata se intrepatrunde cu celelalte ca sa poti pricepe prin ea realitatea vremurilor tale, profesor care te-a invatat cum, nu ce sa gandesti si pe care ii respectati, vezi ca undeva toamna Fundatia Varkey din Londra deschide nominalizarile si aplicatiile pentru cel mai bun profesor din lume. Daca va fi ales profesorul care ti-a deschis tie ochii, lumea din jurul tau va deveni mai buna, cu ochii pret de un milion de dolari mai deschisi.

________

Profesoratul lui Liviu in cateva poze:

GTP_pr1

GTP_pr4

GTP6

GTP3

GTP2

2012_collage_col1 2014_collage1

Ultimele doua imagini sunt feedback pentru show-ul de fizica. A primit mii de pagini de felul asta.

 

 

 

 

 

 

Read Full Post »

Doar ca lui Jose nu ii pasa de interdictii, lui pare ca nu ii poate spune nimeni ce si unde sa faca. Nici macar sa nu doarma la scoala, cum face in fiecare zi, ora de ora, fara ca pana acum sa se fi gasit o solutie pentru asta. Dupa ce profesorul l-a facut atent de cateva ori in mijlocul orei ca nu e timpul sau locul sa faca asta, s-a lasat pagubas. Nici detentie nu i-a dat sa il pedepseasca, asta nu pentru ca nu ar fi scris in regulamentul intern ca somnul in clasa se pedepseste prin ore suplimentare dupa program ci pentru ca Jose e atat de respectuos si cuviincios in scurtele momente cand e treaz incat iti vine sa il ierti. Singura problema concreta a profesorului in legatura cu dormitul in clase ar fi ca, daca Jose pica de pe scaun in picoteala lui si isi sparge capul, profesorul raspunde in fata legii si a scolii si trebuie sa plateasca toate oalele sparte.

L-am vazut pe Jose in actiune la liceul unde m-am dus sa vad pe viu si oarecum preventiv ce inseamna sa fii profesor in America pentru varste mai rebele si unde am asistat la diferite ore timp de doua zile. Pline ochi cu impresii, ca dintr-o calatorie pe o alta planeta. Ce am vazut acolo …

Incredibil de multi elevi care vin la scoala in miez de iarna in sosoni sau papuci de casa. Dar asta a fost doar un semi-soc. Mirarea principala a fost toamna trecuta cand, proaspat TA la universitate alaturi de altii, ni s-a pus in vedere in seminarii pe teme de diversitate etnica si culturala ca prezenta studentilor in clasa in slapi si pijamale nu trebuie sa ne mire si nici sa ne jigneasca, pentru ca face parte din cultura universitatilor americane si tine de comoditatea tinerilor dimineata. Asa ca am putut intelege ca, sa poti ajunge la facultate in slapi, trebuie sa o iei cu sosonii din liceu. Poate pantalonii cu tururile atarnand pana la genunchi mi-au zgaraiat putin vederea, dar ma gandesc ca e mai mult din cauza diferentei de varsta decat a diferentei de tara. Si tot legat de moda teribilista a vrastei, as mai putea nota pieptenul cu coada lunga care trona in crestetul abundant acoperit de par al unui tanar de culoare. Unul mov.

Ce se mai intampla diferit la ei fata de ce stiam de acasa … Dimineata, zi de zi (Jose mexicanul american la a doua generatie chiar pe nedormite), jura credinta steagului american intorsi cu fata la el, in pozitie de drepti si cu o mana in dreptul inimii. Spunand: “I pledge allegiance to the flag of the United States of America and to the republic for which it stands: one nation under God, indivisible, with liberty and justice for all”. Vorbe usor ca din carti, daca mi-ar cere cineva parerea, in contrast cu o realitate la vedere controversata, dar … e chestie de traditie de pe la 1800 si ceva, pe ei doar ii pune sa faca asta recitandu-le in paralel textul prin instalatia de radioficare.

Tot la comun se uita impreuna la zece fix la stirile prezentate din studioul de stiri al liceului, stiri pentru care toate orele se opresc iar profesorii cupleaza online videoproiectoarele pentru a le transmite tuturor claselor. Ca informatie … cand se intalneste clubul de japoneza, cel de franceza, unde mai joaca echipa de fotbal american a liceului si cu cine, ce mancare ii asteapta pentru pranz la cafeteria (un fel de cantina la ei) si, la final, stirile meteo ale zilei pe plan local in direct din fata liceului. Nu am vazut, dar am inteles ca din cand in cand mai dau interviuri cu un profesor sau altul care mai obtine cate un premiu, vreun elev care iese si el din rand cu ceva, reclame pentru diferite cursuri, sa ii convinga pe elevi sa opteze pentru ele si nu numai. Cat despre studioul lor de stiri … poate face orice in conditii absolut profesioniste, de la dotare (au sapte grupuri de montaj) si pana la transmisiunile in direct din diferite sali sau de afara. Am observat insa ca treceau peste etapa cu machiajul, pentru ca le cam luceau fetele in reflectoare. Asta ca sa nu fie papura fara noduri.

Ce mi-a mai atras atentia … La o ora de engleza, sa ii faca sa inteleaga cum sta teoria eroului tragic care urca si decade a fost folosit exemplul lui Britney Spears. Probabil pentru ca daca de Hamlet e posibil sa nu auzi, de viata lui Britney sunt pline stirile.

In alta clasa, intrebati in timpul discutiei de incalzire a atmosferei de intamplarile din vacanta, un elev a povestit ca s-a enervat pe maica-sa si ca a dat cu pumnul intr-un copac, ceea ce l-a facut sa ajunga la scoala cu mana umflata. Sa isi calmeze durerea, tot lua cu imprumut o punga de gheata de la colegul din spate, care ajunsese dupa vacant cu un umar care se cerea si el calmat cu gheata.

Apoi elevi de toata mana intr-un total de aproximativ 3.000, si cu bun simt, dar si sfidatori, incapatanandu-se sa stea toata ora fara sa scoata macar un caiet sau o carte pe banca. Multi altii adormind in timpul orelor. Jocuri multe si filme care sa sustina predarea, indiferent de materie, ca sa ii poata tine treji, interesati si atenti.

In rest … o lume perfecta pentru invatat, cu sute de clase-laborator dotate personalizat in functie de destinatie, sali de sport ultra utilate si cu alte destinatii pe care le gasesti in toate liceele de stat, piscine interioara la standard olimpice, etc. Si o biblioteca mare si luminoasa, cu zeci de locuri la mese pentru studio si zeci de calculatoare cuplate online, de unde si scriu acum.

Read Full Post »

%d blogeri au apreciat asta: