De la 10 mii de kilometri, intalnirile mele cu prietenii sunt covarsitor de mult la suta virtuale. Pentru ca prietenii mei in marea lor parte sunt cei lasati acasa. Spun de prietenii venind cu mine din zeci de ani de relatie si dintr-un background cimentat la comun. Background care ne ajuta sa intelegem lucrurile judecand dupa aceleasi criterii si sa credem in grup ca normalitatea e de partea noastra. Cand crezi doar de unul singur e sau poate fi altceva.
La ultima sedinta online cu prietena Nicole am scos de la naftalina memoriei amintiri ramase sa supravietuiasca timpului in poze exact asa cum s-au intamplat. Supravietuiau in computerul ei si mi le-a trimis si mie. Mi-am adus aminte asa ca o dupa-amiaza frumoasa de alta data putea fi una in care te suiai dupa serviciu cu o prietena in masina si va opreati 120 de kilometri mai incolo, ca sa va vedeti cu alta prietena, comuna. Nimic special de comentat mai mult de atat. Poate doar o propozitie in plus, despre colectia de peruci a inaintaselor familiei aruncata in geanta la plecare de una din voi, in ideea unei sedinte foto de batut ziua aia in cuiele memoriei.
Pozele sunt, unele, mult mai haioase decat atat. Dar ca angajat la altul, intr-un mediu cu o rata a somajului de 13%, te uiti intotdeauna ce pui si ce spui pe net. Indiferent de limba de cand cu Google Translate. E o joaca nevinovata, insa experienta arata ca exista intotdeauna minti mai odihnite ca a ta, care te-ar putea contrazice in interesul lor cu argumente care n-au avut niciodata legatura cu ale tale. Despre veriga intamplarii care lipseste din poza, descriu numai ce am in fata ochilor: un om cu o halaciuga roscata de multe ori mai mare si mai dezordonata decat originalul, tinand intre dinti si de coada, cu o mimica de „marrrr!”, o lalea galbena. Poza face toti banii. Dar poate face bani cat cariera ei si constientizez asta. Ce client vazand-o si-ar mai aduce aminte de ea altfel? Macar lalaleaua, ziceti? Bine, fie … Dar sa stiti ca mimica si fata aia sub peruca fac partea cea mai mare din bani.
Buna seara, dimineata, ziua cumatra.
Cunosc dantura.
Cand mai veniti pe la noi? Sa ne vedem cu bine!
Semnat,
Cumatru’
ApreciazăApreciază
„Te cunosc dupa papuci / Bade imbracat in blugi / …” 😉 O stii pe-asta?
Cumetre, suntem cu ochii spre vara. Inca vedem confuz programul, dar asteptam sa ni se clarifice perspectiva. Si da, sa ne vedem cu bine cand o fi sa fie! 🙂
ApreciazăApreciază
CHELU
ce-i trebuie chelului…..
ma faceti invidios mai ales ca puteam sa am parte si eu de un tablou fotogenic pentru posteritate sau pentru copii macar…..
Eh, cum se pastreaza adevaratele valori peste ani….
ApreciazăApreciază
Pai par ii trebuie chelului.
Cat despre valori, asa e. Iar punctul de vedere e cel care continua sa le dea valoare si peste ani. Si tot el alege ce e esential si ce e de dat de o parte, pastrand ideea ca da, ce vrea el sa fie de valoare e de valoare.
ApreciazăApreciază