Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for the ‘Think link’ Category

Intamplarea mea e una fara jandarmi, dar cu un inceput de an scolar american, primul cu Victor in el.

In primele doua saptamani, am schimbat scoala copilului de doua ori: de la scoala A la scoala B si inapoi. Ideea primei mutari a plecat de la noi: vroiam sa stim, inainte de inceperea anului, detalii despre repartizarea pe clase, dar nu s-a putut. Miza o vedeam noi mare: am vrut ca Victor sa vorbeasca cu accentul care trebuie, iar unul din planurile posibile ale scolii era ca toti nevorbitorii de engleza din generatia lui sa ajunga in aceeasi clasa. Nu ni s-a dat in buna ca nu se va intampla asta si, cu o zi inainte sa inceapa scoala, ne-am dus in alta parte.

Aveam sa realizam the hard way ce facusem cu asta. O luam cu realizatul de dimineata, cand eu trebuia sa-l scot pe Victor din masina in fata scolii in timp ce ma intreba inecandu-se de plans si tremurand, daca inteleg ca el este stresat si ca ii e frica. Nu stiam ce sa intelegem si ce se intampla cu el nici eu, nici taica-sau. Stiam insa ca traim, pe ascuns, continuarea cosmarului lui vazandu-l cum nu manca nimic, cum se plangea de dureri de stomac si cap, cum nu dormea noaptea, cum nu se mai bucura de viata. A plans de fiecare data cand a trebuit sa se rupa de langa noi, dar niciodata stresul lui nu ne-a facut sa ne temem pentru sanatatea lui fizica si mentala.

inainte_si_dupa

Prima zi de scoala la scoala care nu i-a priit: inainte (acasa) si dupa.

straduinta_collage

Aceeasi scoala, ziua 1 si ziua cateva dupa, cu invatatoarea: macar s-au straduit amandoi!

Taind optiuni de pe lista, am ajuns dupa 2 saptamani sa-l mutam inapoi la scoala A. Era locul in care se simtise mult mai bine. Pentru obisnuirea copiilor, scoala a organizat o tabara de 3 zile inainte de inceperea anului. Plansese in prima zi si acolo, dar numai pentru cateva minute. Setting-ul mental fusese altul acolo: stia de 2, 3 ani ca aia va fi scoala lui. Ii tot repetasem asta ca sa-l obisnuim cu ideea si sa-i fie mai usor. Nu ne-am asteptat niciun moment, insa, ca schimbarea scolii sa-i provoace o reactie atat de violenta; aflata usa in usa cu scoala unde Victor fusese la gradinita, noua scoala nu era nici pe departe un loc strain pentru el pentru ca grupa lui si cea de eceeasi varsta de la scoala cealalta aveau nenumarate programe comune. Deci nu stim de ce schimbarea l-a zdruncinat intr-atat. Stim numai ca-l innebunea gandul ca noua invatatoare nu-l lasa sa planga in clasa. „No tears in school!” – ne spunea ca i se repeta zilnic lui, copilului de 5 ani care se simtea fortat sa-si reprime emotiile. Nici frig nu avea voie sa-i fie intr-o scoala unde, ca in mai toate celelalte scoli de pe aici, temperatura e tinuta undeva in jur de 20-22 de grade C. Am „negociat” o saptamana ca sa fie lasat sa planga la scoala clasa si sa poarte ceva pestre tricou (a si racit pana l-am mutat). Inceputurile de zi si le petrecea intr-un mindful place, in biroul unei consiliere, unde i se permitea sa planga.

Acum e inapoi la prima scoala. Boierie aici:  in ciuda englezei lui inca stangace, termina de cand a venit cu cel mai mare punctaj din clasa la ce fac ei acolo. Miza saptamanala concreta este doar o acadea sau o jucarioara, dar bucuria de a le alege in fata clasei din cutia cu surprize a educatoarei pare una de moment Mastercard. La intalnirea de zilele trecute cu invatatoarea si cu profesorul de engleza, ni s-a spus ca Victor face progrese uimitoare si ca este o placere si o bucurie sa lucrezi cu el la cat e de ascultator si la cat de repede intelege. Ne-am bucurat si pentru el, si pentru noi. Dar asta nu inseamna ca nu mi-ar mai trebui si acum o catapulta sa-l dau jos dimineata din masina, pentru ca pe noi alege sa ne perpeleasca in continuare, spunandu-ne dimineata ca nu vrea la scoala, dupa-amiaza ca i-a placut tot acolo*.

Prima zi dupa intoarcerea la scoala de unde plecase. Schimbare la 180 de grade, dar plansul de la ora mesei din cafeteria e sfant! Aici intervine directoarea sa salveze situatia. Totul da in ras, pentru ca directoarea habar n-are sa spuna sandwich in romana. Situatia se rezolva cu o poza cu fete silly, care face ulterior inconjurul conturilor de twitter ale corporatiei.

Parte din reteta reusitei, munca cu tati: literele mari si mici – bifate, cititul cuvintelor de 2 si 3 litere in engleza – aproape o bagatela, asteptam marcarea primei milestone: 25 / minut. Parte din aceeasi reteta, ca din orice reteta de bine la noi, echipa Snoopy. Cu baietelul si la la greu, cand ii batea pe toti soarele in leaganele de la fosta scoala in numele relaxarii, si la bine, ca aparitii noi in echipa pentru a marca performanta atinsa. 25 de membri acum; 3 noi au venit ca premii pentru obiective bifate, altii 5 asteapta  – multumim, Kathy**!

sanders_badge

Sanders, angajat al scolii, e si el parte din succes. El isi face treaba si cand doarme: sta la mangaiat 🙂

_________________

*… cu exceptia doamnei care ii supravegheaza la masa in cafeteria, pentru ca il indeamna sa manance. 

** Kathy e o profesoara cunoscuta de Liviu la un workshop in vara si care s-a oferit sa-i aleaga pe toti Snoopy – recompensa din cutia ei pentru copiii care citesc bine si sa ni-i dea noua pentru Victor cand atinge o performanta sau alta. Tot de la ea cartea care il ajuta pe Liviu sa-l invete cititul in engleza in mod structurat. 

Read Full Post »

Pe Eva din povestea mea am intalnit-o zilele trecute. Departe si ea de orice fel de Paradis, in Terre Haute, Indiana. Eva – nume complet Eva Mozes Kor – are 84 de ani si este o supravietuitoare a experimentelor facute de doctorului Mengele pe cupluri de gemeni la Auschwitz. Intre Auschwitz-ul Evei Mozes Kor si cel din paralela cu pesta porcina de care a zis Daea la televizor exista doar legaturile pe care le poate face un intelect ca al lui Daea. Intre povestile celor doi exista, insa, un punct comun: si unele, si altele, aduc Romania in atentia publica cu un gust de background amar: pe de o parte o Romanie din timpul instalarii nazismului si mai apoi a comunismului, pe de alta una a incercarilor sisifice de a dezinstala comunismul.

In oraselul din Indiana in care traieste, Eva are grija, alaturi de alti cativa oameni, de un muzeu micut al Holocaust-ului, ‘Candels Holocaust Museum and Education Center‘ (‘Candels’ este un acronim pentru Children of Auschwitz Nazi Deadly Lab Experiments Survivors). Intr-una din camere, una din cele doua deschise publicului, poti vedea diferite obiecte care aduc cu ele, de peste ani, povestile Evei si ale altor familii (mai ales) de evrei din Europa trecute prin chinurile lagarului de exterminare in masa de la Auschwitz: cateva valize, o haina vargata purtata de cineva in lagar, documente oficiale, poze din arhive personale si altele. Intr-o vitrina, alte cateva obiecte, printre care o casca de soldat, un steag nazist, o farfurie branduita cu zvastica si niste timbre care celebrau nazismul si incercau sa-l dea mai departe erau acolo sa spuna partea de poveste despre manipulare si indoctrinare. Peste tot in jur, panouri si afise mari care spuneau in cuvinte si imagini aceeasi poveste. A doua camera era dedicata special unuia din proiectele nazistilor la Auschwitz, cel in care cupluri de copii gemeni erau cobai pentru experimente medicale. La Auschwitz, din 3.000 de gemeni (1.500 de cupluri) pe care ofiterul nazist si doctorul Josef Mengele i-a folosit in experimente (supravietuitorii povestesc, printre altele, despre prelevarea de organe pe viu), doar 200 de persoane au supravietuit. Printre ele, Eva Mozes Kor, evreica din satul Porț din Salaj care a trecut pe langa moarte in laboratorul lui Mengele alaturi de sora ei Miriam. La maturitate, Eva s-a luptat sa-i aduca impreuna pe gemenii supravietuitori pentru a spune lumii despre monstrii cu infatisare de oameni pe care-i poate naste somnul ratiunii.

 

De doua ori pe saptamana, Eva vine personal sa le povesteasca vizitatorilor muzeului cum a fost atunci. Eram cam 200 in muzeu in ziua cand am ajuns la Terre Haute, abia ne incapea camera unde ne-am intalnit cu Eva. Povestea Evei, a fetitei de 10 ani care a infruntat frigul, foamea, lipsa de mangaiere parinteasca si mai ales cele mai infioratoare frici intr-un lagar de concentrare nazist, include, in partea de dupa Auschwitz, o parte in care spune cum i-a iertat pe Mengele, ingerul mortii, si pe echipa lui. Iertarea asta este puterea ei pe care nu i-o poate lua numeni, spune ea, o cale de a se elibera de o intamplare de care altfel nu s-ar fi putut elibera niciodata. Parte din brandul ei de supravietuitor al Holocaust-ului. Cea mai controversata parte, dar probabil portita care a lasat sa se faca auzita tare si povestea ei, prin care sa ne impiedice sa uitam unde poate duce ignoranta, manipularea si lipsa de empatie cultivata in masa.

 

Ne-a fost greu sa raspundem la toate ‘de ce’-urile lui Victor, venit cu noi la intalnirea cu Eva. La cele mai multe ne e greu sa ne raspundem noua insine. Putem insa intelege legaturile intre vremurile alea si cum s-a ajuns ca Eva sa aiba povestea pe care o spune si vremurile astea si cum se poate ajunge sa dam si mai putini bani pe cel de langa noi. Povestea Evei, atat cat a inteles acum din ea copilul de 5 ani, va fi mereu un punct de plecare bun pentru explicatii care sa-l ajute sa inteleaga lumea.

Pentru intrebari de nisa, cum ar fi „Iti place Snoopy?” si „Vorbesti limba romana?”, Victor a vorbit cu holograma Evei, care raspundea la intrebari intr-una din camerele muzeului. Intr-un proiect derulat de o universitate americana si numit „New Dimensions of Testimony„, 13 supravietuitori ai Holocaust-ului au raspuns la intrebari despre cum a trait fiecare Holocaustul, ca povestile lor sa mearga si mai departe decat pot merge ei. Eva a raspuns la 1.500, la care poti afla raspunsurile stand de vorba cu holograma ei de la muzeu. Niciunul din raspunsuri insa nu se referea la vreo relatie speciala cu Snoopy. Victor a aflat insa ca Eva mai stie numai cuvinte disparate din limba romana (ne-a spus cateva cat ne-a dat un autograf pe o carte si am facut niste poze impreuna). Dar n-a fost nevoie de multe sa se bucure amandoi in jurul unui balon albastru: ea ca i l-a dat, el ca l-a primit.

Foto: (mai ales) Liviu

Read Full Post »

Sper ca bunica are timp sa se plictiseasca acasa la ea. La noi e de 3 zile si nu poate, are asta mic treaba cu ea. Google Duo, messengerul pe care o suna Victor din trambulina cu ea pe canapeua de la doi metri distanta, a invatat din prima zi. A si uitat ca nu a fost niciodata o minte tehnica si ca pana acum a fugit cum a putut de interactiunea cu telefoanele mobile.

Victor a tras din prima zi sa nu se mai duca la gradinita cat e bunica aici. Nu s-a putut. Nu s-a putut nici s-o ia pe ea cu el. Ar fi vrut macar sa mearga si bunica atunci cand il duc si-l aduc, sa profite de drumul impreuna, dar bunica nu se da scoasa din casa nici pana in garaj la cat de frig e afara si la cat de friguroasa e ea.

Inca n-a reusit s-o urce pe bunica in trambulina din mijlocul sufrageriei, dar lucreaza in fiecare zi la asta. Are promisiuni de la ea ca o s-o faca ‘dupa ce s-o mai intrema’. Perioada de intremare a inceput-o alaltaieri, dupa o vizita la doctorul ei de aici. Siderata ca a venit din Romania cu 4 anti-hipertensive (plus unul pe care nu i-l mai prescrisese medicul, dar il lua din inertie si nebagare de seama), doctorita i-a taiat 4 din ele, plus 6 din celelalte medicamente pe care le mai mai avea in schema de tratament.

Aceeasi doctorita ii taiase si anul trecut pe vremea asta vreo 10, dar medicii americani nu-i pot bate pe medicii argeseni la prescris medicamente. Probabil pentru ca aici medicii au sute de mii de dolari pe an salariu, nu le trebuie joint ventures pe sub mana cu industria farmaceutica. Asta o fi si motivul pentru care, pentru medicii de aici, pare mai important ca bunica sa nu fie ametita zi-lumina si sa nu-i fie frica sa iasa singura din casa cum i se intampla de 5 luni in Romania. Indignati, facem echipa cu medicii americani s-o intremam pe bunica.*

Daca trambulina in doi, baietel-bunica, nu e, e altceva. Aseara s-au jucat de-a Scufita rosie. Bunica in rolul ei, Victor in al Scufitei. Sa intre in pielea personajului, a venit initial la mine si la taica-sau sa ne ceara niste pantaloni rosii. Tricou si sosete rosii avea deja pe el. I-am reamintit copilului ca pantalonii Scufitei nu conteaza si i-am spus ca ii trebuie o scufita rosie pe cap, explicandu-i ce e aia. Si-a luat atunci caciula de Mos Craciun cu urechi de Snoopy, i-a dat-o in prealabil si bunicii sa o probeze, dupa care au inceput sa se lupte amandoi cu un lup imaginar care vroia sa-i inghita cu totul.

_____________________

* Tocmai pregatesc o scrisoare catre Colegiul Medicilor in care sa intreb despre intamplarea asta cu anti-hipertensivele. Si despre un tratament prescris de un neurolog roman (5 pastile noi, pe care Liviu a insistat sa nu le ia pana nu face investigatii serioase aici), tratament care continea un antidepresiv si un somnifer pentru o bunica pe care tai lemne in fiecare noapte cate 10 ore si pe care eu una nu am vazut-o sau auzit-o niciodata dand semne de depresie (cel putin in cele 3 luni pe an cate le petrecem impreuna). 

Read Full Post »

Cand am iesit din copilarie, singurul caine celebru pe care-l stiam era Zdreanta. Mi-a fost simpatic, dar nu s-a legat nimic special intre noi. Cateva zeci de ani mai tarziu, cand l-am intalnit pe Snoopy, a fost diferit.

Da, asa e: Snoopy poste fi pus intr-o ecuatie cu marketing, consumism si profituri uriase, iar Zdreanta nu. Dar n-a fost asta. Influenta masinii americane de facut bani a fost 0 (=zero) asupra mea cand primul Snoopy (si prima jucarie pe care si-a dorit-o vreodata) i s-a lipit de mana lui Victor intr-un magazin. Nu stiam atunci de cainele asta: nu citisem carti cu el, nici benzi desenate, nu vazusem filme, desene animate, nu-l observasem pe tricouri, cani sau rucsaci. Am incercat sa rezist atunci in magazin fixatiei de moment a copilului pentru un caine care nu-mi spunea nimic sa ma convinga sa scot 34 (sau 43) de dolari din buzunar. Dar pe care dolari i-am scos pana la urma, neconvinsa dar fara alternativa in fata insistentelor lui Victor. Iar cainele ala cu o expresie usor impertinenta pe fata a venit cu noi acasa. In timp, s-a multiplicat pana la 19 (pe alti bani) si ne-a facut sa-l indragim pana acolo incat Mosul ne-a pus si mie si lui Liviu cate unul anul asta sub brad, sa fie cadouri cu Snoopy pentru toti ai casei.tn_IMG_3163

tn_IMG_3165

Eu mi l-am dorit pe Snoopy al meu. Liviu nu pe-al lui, dar ar fi ramas singurul fara daca nu primea. Lui Victor ii pregatise Mosul o familie  noua de 3: o mama Snoopy patinatoare, un copil cantator cu o instalatie ca de brad pe piept si un tata la fel de mexican ca pe celalalt pe care-l mai avea.

tn_IMG_3094De la stanga la dreapta: mama Snoopy patinatoarea, Snoopy al lui Liviu integrat in familia Snoopy #4, copilul Snoopy cu instalatie ca de pom si tata Snoopy mexicanul #2 

Cele 4 educatoare ale lui Victor au primit si ele cate un Snoopy mexican care canta ‘Feliz Navidad’. La ele, Mosul a venit, prin Victor, ceva mai inainte de Craciun. Le-a prins la petrecerea in pijamale de la ‘cacanica’ de dinaintea vacantei. Petrecere la care, neasteptat, Victor si educatoarea principala au venit in pijamale identice cu … Snoopy.

tn_victor3

Sub semnul lui Snoopy au fost sarbatorile la gradinita pentru toata clasa lui Victor: toate usile de pe culoar purtau braduti, reni si casute de turta dulce ca decor, in timp ce a lor avea cusca lui Snoopy cea rosie cu Snoopy pe ea.

tn_20171207_095248

Ni s-a spus ca alegerea in decorarea usii a avut legatura directa cu cei n Snoopy carati de Victor zilnic la scoala pe rand, Snoopy de care se bucurau si ceilalti copii, care se ridicau spontan de fiecare data cand cateii incepeau sa cante:

Scurta poveste despre Snoopy si Craciun

__________________________

Anul asta, Snoopy face 50 de ani. Ani in care, pentru toti cei familiari cu aventurile lui in timp, cainele alb pe doua picioare cu urechi lungi negre si bot mare, nascut in benzile desenate ale lui Charles Schulz, a ramas sa propavaduiasca o strategie aparte de supravietuire intr-o societate agresiva. ‘Nimeni altul nu te poate vedea cum te vezi tu insuti’ – realizeaza Snoopy – iar asta il face sa-si construiasca o lume a lui in jurul propriilor fantezii. Lume in care se regaseste pe el insusi asa cum vrea sa se vada, pentru ca altfel felul cum este privit din afara de societate este de respins. Snoopy crede in el iar felul lui de a gandi si cel de a face lucrurile il fac sa creada ca cineva poate dansa chiar si atunci cand lumea din jur se poate prabusi. Snoopy nu are defecte, \nu pierde niciodata si nici nu esueaza in ce-si propune. Existenta lui e un mod de a spune ca indiferent ce construiesti in imaginatia ta sau pentru societate, de trait traiesti numai cu tine insuti. Constatarea asta il indreptateste inca o data sa creada ca, daca e ceva sa-ti vina manusa, e sa fii tu insuti: nimeni nu te poate critica spunandu-ti ca nu o faci bine.    

Felul lui de a fi unic l-a facut pe Snoopy sa ajunga, in 1968, mascota NASA. Anul urmator, un modul lunar in cadrul misiunii Apollo 10 a fost numit dupa el. In 1968 si 1972, Snoopy si-a inscris numele printre cele ale personajelor imaginare care au candidat pentru presedintia Statelor Unite. In timp, faima lui a depasit limitele Statelor Unite. In Europa, benzile desenate cu Snoopy au fost preluate de nenumarate reviste. Tot acolo, business-ul de miliarde de dolari reprezentat de personajele Peanuts (numele grupului de personaje care-l include si pe Snoopy) a fost inregistrat sub numele catelului seducator de narcisist. La Tokyo, in Japonia, exista un muzeu dedicat lui Snoopy si tot acolo magazinul faimos de jucarii Kiddy Land i-a dedicat lui si amicilor din Peanuts un etaj intreg, numit Snoopy Town.

Pentru aniversarea de 50 de ani, recent a fost lansat pe piata un volum omagial care reuneste benzi desenate cu Snoopy, diferite insemnari ale autorului si nu numai. Am observat de cateva luni volumul in librarii, la un pret care ajunge aproape de 50 de dolari. Snoopy a ramas in memoria colectiva un exponent al unei anumite filozofii de viata si dupa moartea creatorului sau in 2000. Dar tot el tine in picioare si azi o afacere de bilioane de dolari anual, dusa mai departe de catre familia Schulz. Afacere care face din creatorul lui Snoopy al treilea cel mai bogat american post-mortem, dupa Elvis Presley si Michael Jackson. 

tn_20171218_203018

tn_20171218_202948 50 de ani de Snoopy intr-o singura carte

Read Full Post »

Cel mai probabil, de la Liviu n-o sa afli niciodata prin statusuri Facebook cat e de fericit cand isi bea cafeaua in aeroportul X, calatorind intre punctele A si B. Nici ce are in farfurie la destinatie. Dar asta si pentru ca stie email-ul meu. Tocmai ‘ne-am’ intors de la Abu Dhabi. El cu mintea plina de experiente, eu cu email-ul la fel.

tn_20171008_084017

tn_20171008_061252

Experiente interesante pentru mine si asa, remote. Nu ma plang. Tematica forumului despre viitorul educatiei la care a participat imi e mai mult decat familiara. La fel si arhitectura interioara si exterioara a palatului unde s-a tinut. Mai stiu si cum e sa stai la etajul 40 si sa manaci la 62 intr-un hotel cu holul principal cat si ca aeroportul din Indianapolis, doar ca avand niste piscini la parter. In plus, ‘am’ vizitat si vreo 2 muzee si moscheea faimoasa de acolo. La ‘muzeul emiratului’, ‘ne’-a fost greu sa intelegem prin diferenta cum stau lucrurile cu beduinii fata de restul lumii pentru ca si oamenii desertului tot pe telefon pareau sa-si petreaca partea activa din zi.

De cativa ani, de cand in Emirate a inceput o forfota de evenimente in jurul subiectului educatiei, ma gandesc ca arabilor li se pregateste ceva. Cu trei ani in urma, la Dubai, un investitor indian cu business-uri locale si internationale in educatie a inceput sa identifice prin lume profesori care isi fac treaba exemplar dupa criteriile lui, iar celui dintai din fiecare an i-a dat un milion de dolari sa-si duca la bun sfarsit proiectele educationale. I-a spus competitiei Global Teacher Prize (GTP), a organizat o gala pe bani multi in martie in Emirate si langa ea a pus un forum in care educatori, cercetatori, institutii guvernamentale si business-uri in domeniu sa poata dezbate teme legate de starea educatiei la nivel mondial. Fundatia care se ocupa de asta, Varkey, si-a imbogatit intre timp aria de activitati si, pe langa promovarea excelentei in meseria de profesor, pregateste profesional educatori in zone din lume unde educatia pare o misiune imposibila. Aceeasi fundatie, pe banii ei si impreuna cu organizatii neguvernamentale, deruleaza proiecte care isi propun sa faca din meseria de profesor una mai puternica si de o importanta mai bine recunoscuta.

La un an dupa debuturile GTP, tot in Emirate, la Abu Dhabi, un alt forum, in alta organizare, cu alti bani multi si sub patronajul seicului local a inceput sa stranga voci sonore in industria educatiei pentru a intoarce subiectul in discutie pe toate partile. Educatia – spun organizatorii forumului de la Abu Dhabi – este singura care, pe termen lung, poate contribui esential la succesul, progresul, pacea si fericirea tuturor natiunilor. Cu jumatate de secol (+) / (-) niste ani inainte sa le fuga petrolul de sub picioare, pentru arabi educatia solida pare sa fie solutia ca proiectul Emiratelor sa fie unul self-sustaining si pe mai departe. In ideea asta, ce spun autoritatile de acolo ca-si propun este revolutionarea sistemului local de invatamant si repozitionarea lui printre cele mai avansate si eficiente din lume. Din 900 de educatori care au participat la forumul din Abu Dhabi de acum cateva zile, 700 au fost locali iar 200 au fost invitati din alte 70 de tari. Chemati toti sa-si puna la comun ideile si experienta despre ce poate insemna a preda pentru generatia de maine intr-un azi in care stiinta avanseaza intr-un ritm fara precedent, dar in care educatia de masa se confrunta cu provocari paralele si ele fara precedent, care presupun focus si resurse speciale.

 

Am ascultat de pe margine, am incercat sa inteleg si mi-am zis ca in ritmul in care se misca lumea ar trebui, ca profesor, sa te intrebi permanent in ce consta valoarea a ce predai, cat reprezinta suma de cunostinte date mai departe si cat capacitatea de a le reactualiza si recontextualiza permanent, de a le livra in forma si prin mijloacele adecvate, astfel incat sa le fie utile celor care le vor folosi maine. O treime din competentele necesare azi unui angajat sa faca o treaba sau alta vor fi cu totul noi pana in 2020, spune Forumul Economic International. In plus, doua treimi din copiii din generatia lui Victor vor ajunge sa aiba meserii despre care nu stim inca nimic azi; stiinta si tehnologia merg inainte mai repede decat putem anticipa detaliile despre ce presupune acest avans.

Ma uit in jur si realizez insa ca demersul cu intrebatul permanent ar trebui sa fie pentru profesori unul care sa se intample mai degraba la nivel individual, fara a privi dupa ghidaj din partea unui sistem sau altul. Cum zicea si un englez de care s-a mai auzit, ‘niciun sistem de educatie nu poate fi mai bun decat profesorii lui’. Pentru ca altfel, ce vad peste gardurile peste care ajung sa ma uit nu ma umple de optimism. Aici aproape, miliardara pusa de Trump sa faca strategii pentru educatie facand o paralela cu provocarile viitorului e blocata de la inceputul mandatului in preocuparea de a trece banii publici din taxe prin scoli administrate privat, fara beneficii transparente pentru elevi si societate. Mai departe, se vede cum romanii par si ei nevoiti sa mai astepte pentru o revolutie in educatie pana ce ministrul pus de PSD se dumireste ce si cu cati ‘i’ se scrie. Abia bifata asta romanii pot spera ca ministrul o sa se ia sa inteleaga ca popularea planetei Marte nu mai e o discutie din filmele de Hollywood ale copilariei lui si ca medicina azi nu mai pune (sau n-ar mai trebui sa puna) diagnostice doar pipaind burti. Si sa mai inteleaga ca educatia imparte lumea in tari de o categorie sau alta. Adevarul de zburlit parul e insa, si intr-un caz, si in altul, ca lipsa de educatiei in masa si nu avansul ei i-a propulsat pe cei doi si pe cei care le tin spatele la putere, ceea ce nu pare sa lase loc de motivatii pentru schimbari de esenta.

Una peste alta, cine vrea forumuri despre educatie in direct de la arabi, sa-mi dea email-ul ca sa i-l dau lui Liviu pentru datile viitoare.

 

 

Read Full Post »

Older Posts »

%d blogeri au apreciat asta: