Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for the ‘Think link’ Category

Sper ca bunica are timp sa se plictiseasca acasa la ea. La noi e de 3 zile si nu poate, are asta mic treaba cu ea. Google Duo, messengerul pe care o suna Victor din trambulina cu ea pe canapeua de la doi metri distanta, a invatat din prima zi. A si uitat ca nu a fost niciodata o minte tehnica si ca pana acum a fugit cum a putut de interactiunea cu telefoanele mobile.

Victor a tras din prima zi sa nu se mai duca la gradinita cat e bunica aici. Nu s-a putut. Nu s-a putut nici s-o ia pe ea cu el. Ar fi vrut macar sa mearga si bunica atunci cand il duc si-l aduc, sa profite de drumul impreuna, dar bunica nu se da scoasa din casa nici pana in garaj la cat de frig e afara si la cat de friguroasa e ea.

Inca n-a reusit s-o urce pe bunica in trambulina din mijlocul sufrageriei, dar lucreaza in fiecare zi la asta. Are promisiuni de la ea ca o s-o faca ‘dupa ce s-o mai intrema’. Perioada de intremare a inceput-o alaltaieri, dupa o vizita la doctorul ei de aici. Siderata ca a venit din Romania cu 4 anti-hipertensive (plus unul pe care nu i-l mai prescrisese medicul, dar il lua din inertie si nebagare de seama), doctorita i-a taiat 4 din ele, plus 6 din celelalte medicamente pe care le mai mai avea in schema de tratament.

Aceeasi doctorita ii taiase si anul trecut pe vremea asta vreo 10, dar medicii americani nu-i pot bate pe medicii argeseni la prescris medicamente. Probabil pentru ca aici medicii au sute de mii de dolari pe an salariu, nu le trebuie joint ventures pe sub mana cu industria farmaceutica. Asta o fi si motivul pentru care, pentru medicii de aici, pare mai important ca bunica sa nu fie ametita zi-lumina si sa nu-i fie frica sa iasa singura din casa cum i se intampla de 5 luni in Romania. Indignati, facem echipa cu medicii americani s-o intremam pe bunica.*

Daca trambulina in doi, baietel-bunica, nu e, e altceva. Aseara s-au jucat de-a Scufita rosie. Bunica in rolul ei, Victor in al Scufitei. Sa intre in pielea personajului, a venit initial la mine si la taica-sau sa ne ceara niste pantaloni rosii. Tricou si sosete rosii avea deja pe el. I-am reamintit copilului ca pantalonii Scufitei nu conteaza si i-am spus ca ii trebuie o scufita rosie pe cap, explicandu-i ce e aia. Si-a luat atunci caciula de Mos Craciun cu urechi de Snoopy, i-a dat-o in prealabil si bunicii sa o probeze, dupa care au inceput sa se lupte amandoi cu un lup imaginar care vroia sa-i inghita cu totul.

_____________________

* Tocmai pregatesc o scrisoare catre Colegiul Medicilor in care sa intreb despre intamplarea asta cu anti-hipertensivele. Si despre un tratament prescris de un neurolog roman (5 pastile noi, pe care Liviu a insistat sa nu le ia pana nu face investigatii serioase aici), tratament care continea un antidepresiv si un somnifer pentru o bunica pe care tai lemne in fiecare noapte cate 10 ore si pe care eu una nu am vazut-o sau auzit-o niciodata dand semne de depresie (cel putin in cele 3 luni pe an cate le petrecem impreuna). 

Reclame

Read Full Post »

Cand am iesit din copilarie, singurul caine celebru pe care-l stiam era Zdreanta. Mi-a fost simpatic, dar nu s-a legat nimic special intre noi. Cateva zeci de ani mai tarziu, cand l-am intalnit pe Snoopy, a fost diferit.

Da, asa e: Snoopy poste fi pus intr-o ecuatie cu marketing, consumism si profituri uriase, iar Zdreanta nu. Dar n-a fost asta. Influenta masinii americane de facut bani a fost 0 (=zero) asupra mea cand primul Snoopy (si prima jucarie pe care si-a dorit-o vreodata) i s-a lipit de mana lui Victor intr-un magazin. Nu stiam atunci de cainele asta: nu citisem carti cu el, nici benzi desenate, nu vazusem filme, desene animate, nu-l observasem pe tricouri, cani sau rucsaci. Am incercat sa rezist atunci in magazin fixatiei de moment a copilului pentru un caine care nu-mi spunea nimic sa ma convinga sa scot 34 (sau 43) de dolari din buzunar. Dar pe care dolari i-am scos pana la urma, neconvinsa dar fara alternativa in fata insistentelor lui Victor. Iar cainele ala cu o expresie usor impertinenta pe fata a venit cu noi acasa. In timp, s-a multiplicat pana la 19 (pe alti bani) si ne-a facut sa-l indragim pana acolo incat Mosul ne-a pus si mie si lui Liviu cate unul anul asta sub brad, sa fie cadouri cu Snoopy pentru toti ai casei.tn_IMG_3163

tn_IMG_3165

Eu mi l-am dorit pe Snoopy al meu. Liviu nu pe-al lui, dar ar fi ramas singurul fara daca nu primea. Lui Victor ii pregatise Mosul o familie  noua de 3: o mama Snoopy patinatoare, un copil cantator cu o instalatie ca de brad pe piept si un tata la fel de mexican ca pe celalalt pe care-l mai avea.

tn_IMG_3094De la stanga la dreapta: mama Snoopy patinatoarea, Snoopy al lui Liviu integrat in familia Snoopy #4, copilul Snoopy cu instalatie ca de pom si tata Snoopy mexicanul #2 

Cele 4 educatoare ale lui Victor au primit si ele cate un Snoopy mexican care canta ‘Feliz Navidad’. La ele, Mosul a venit, prin Victor, ceva mai inainte de Craciun. Le-a prins la petrecerea in pijamale de la ‘cacanica’ de dinaintea vacantei. Petrecere la care, neasteptat, Victor si educatoarea principala au venit in pijamale identice cu … Snoopy.

tn_victor3

Sub semnul lui Snoopy au fost sarbatorile la gradinita pentru toata clasa lui Victor: toate usile de pe culoar purtau braduti, reni si casute de turta dulce ca decor, in timp ce a lor avea cusca lui Snoopy cea rosie cu Snoopy pe ea.

tn_20171207_095248

Ni s-a spus ca alegerea in decorarea usii a avut legatura directa cu cei n Snoopy carati de Victor zilnic la scoala pe rand, Snoopy de care se bucurau si ceilalti copii, care se ridicau spontan de fiecare data cand cateii incepeau sa cante:

Scurta poveste despre Snoopy si Craciun

__________________________

Anul asta, Snoopy face 50 de ani. Ani in care, pentru toti cei familiari cu aventurile lui in timp, cainele alb pe doua picioare cu urechi lungi negre si bot mare, nascut in benzile desenate ale lui Charles Schulz, a ramas sa propavaduiasca o strategie aparte de supravietuire intr-o societate agresiva. ‘Nimeni altul nu te poate vedea cum te vezi tu insuti’ – realizeaza Snoopy – iar asta il face sa-si construiasca o lume a lui in jurul propriilor fantezii. Lume in care se regaseste pe el insusi asa cum vrea sa se vada, pentru ca altfel felul cum este privit din afara de societate este de respins. Snoopy crede in el iar felul lui de a gandi si cel de a face lucrurile il fac sa creada ca cineva poate dansa chiar si atunci cand lumea din jur se poate prabusi. Snoopy nu are defecte, \nu pierde niciodata si nici nu esueaza in ce-si propune. Existenta lui e un mod de a spune ca indiferent ce construiesti in imaginatia ta sau pentru societate, de trait traiesti numai cu tine insuti. Constatarea asta il indreptateste inca o data sa creada ca, daca e ceva sa-ti vina manusa, e sa fii tu insuti: nimeni nu te poate critica spunandu-ti ca nu o faci bine.    

Felul lui de a fi unic l-a facut pe Snoopy sa ajunga, in 1968, mascota NASA. Anul urmator, un modul lunar in cadrul misiunii Apollo 10 a fost numit dupa el. In 1968 si 1972, Snoopy si-a inscris numele printre cele ale personajelor imaginare care au candidat pentru presedintia Statelor Unite. In timp, faima lui a depasit limitele Statelor Unite. In Europa, benzile desenate cu Snoopy au fost preluate de nenumarate reviste. Tot acolo, business-ul de miliarde de dolari reprezentat de personajele Peanuts (numele grupului de personaje care-l include si pe Snoopy) a fost inregistrat sub numele catelului seducator de narcisist. La Tokyo, in Japonia, exista un muzeu dedicat lui Snoopy si tot acolo magazinul faimos de jucarii Kiddy Land i-a dedicat lui si amicilor din Peanuts un etaj intreg, numit Snoopy Town.

Pentru aniversarea de 50 de ani, recent a fost lansat pe piata un volum omagial care reuneste benzi desenate cu Snoopy, diferite insemnari ale autorului si nu numai. Am observat de cateva luni volumul in librarii, la un pret care ajunge aproape de 50 de dolari. Snoopy a ramas in memoria colectiva un exponent al unei anumite filozofii de viata si dupa moartea creatorului sau in 2000. Dar tot el tine in picioare si azi o afacere de bilioane de dolari anual, dusa mai departe de catre familia Schulz. Afacere care face din creatorul lui Snoopy al treilea cel mai bogat american post-mortem, dupa Elvis Presley si Michael Jackson. 

tn_20171218_203018

tn_20171218_202948 50 de ani de Snoopy intr-o singura carte

Read Full Post »

Cel mai probabil, de la Liviu n-o sa afli niciodata prin statusuri Facebook cat e de fericit cand isi bea cafeaua in aeroportul X, calatorind intre punctele A si B. Nici ce are in farfurie la destinatie. Dar asta si pentru ca stie email-ul meu. Tocmai ‘ne-am’ intors de la Abu Dhabi. El cu mintea plina de experiente, eu cu email-ul la fel.

tn_20171008_084017

tn_20171008_061252

Experiente interesante pentru mine si asa, remote. Nu ma plang. Tematica forumului despre viitorul educatiei la care a participat imi e mai mult decat familiara. La fel si arhitectura interioara si exterioara a palatului unde s-a tinut. Mai stiu si cum e sa stai la etajul 40 si sa manaci la 62 intr-un hotel cu holul principal cat si ca aeroportul din Indianapolis, doar ca avand niste piscini la parter. In plus, ‘am’ vizitat si vreo 2 muzee si moscheea faimoasa de acolo. La ‘muzeul emiratului’, ‘ne’-a fost greu sa intelegem prin diferenta cum stau lucrurile cu beduinii fata de restul lumii pentru ca si oamenii desertului tot pe telefon pareau sa-si petreaca partea activa din zi.

De cativa ani, de cand in Emirate a inceput o forfota de evenimente in jurul subiectului educatiei, ma gandesc ca arabilor li se pregateste ceva. Cu trei ani in urma, la Dubai, un investitor indian cu business-uri locale si internationale in educatie a inceput sa identifice prin lume profesori care isi fac treaba exemplar dupa criteriile lui, iar celui dintai din fiecare an i-a dat un milion de dolari sa-si duca la bun sfarsit proiectele educationale. I-a spus competitiei Global Teacher Prize (GTP), a organizat o gala pe bani multi in martie in Emirate si langa ea a pus un forum in care educatori, cercetatori, institutii guvernamentale si business-uri in domeniu sa poata dezbate teme legate de starea educatiei la nivel mondial. Fundatia care se ocupa de asta, Varkey, si-a imbogatit intre timp aria de activitati si, pe langa promovarea excelentei in meseria de profesor, pregateste profesional educatori in zone din lume unde educatia pare o misiune imposibila. Aceeasi fundatie, pe banii ei si impreuna cu organizatii neguvernamentale, deruleaza proiecte care isi propun sa faca din meseria de profesor una mai puternica si de o importanta mai bine recunoscuta.

La un an dupa debuturile GTP, tot in Emirate, la Abu Dhabi, un alt forum, in alta organizare, cu alti bani multi si sub patronajul seicului local a inceput sa stranga voci sonore in industria educatiei pentru a intoarce subiectul in discutie pe toate partile. Educatia – spun organizatorii forumului de la Abu Dhabi – este singura care, pe termen lung, poate contribui esential la succesul, progresul, pacea si fericirea tuturor natiunilor. Cu jumatate de secol (+) / (-) niste ani inainte sa le fuga petrolul de sub picioare, pentru arabi educatia solida pare sa fie solutia ca proiectul Emiratelor sa fie unul self-sustaining si pe mai departe. In ideea asta, ce spun autoritatile de acolo ca-si propun este revolutionarea sistemului local de invatamant si repozitionarea lui printre cele mai avansate si eficiente din lume. Din 900 de educatori care au participat la forumul din Abu Dhabi de acum cateva zile, 700 au fost locali iar 200 au fost invitati din alte 70 de tari. Chemati toti sa-si puna la comun ideile si experienta despre ce poate insemna a preda pentru generatia de maine intr-un azi in care stiinta avanseaza intr-un ritm fara precedent, dar in care educatia de masa se confrunta cu provocari paralele si ele fara precedent, care presupun focus si resurse speciale.

 

Am ascultat de pe margine, am incercat sa inteleg si mi-am zis ca in ritmul in care se misca lumea ar trebui, ca profesor, sa te intrebi permanent in ce consta valoarea a ce predai, cat reprezinta suma de cunostinte date mai departe si cat capacitatea de a le reactualiza si recontextualiza permanent, de a le livra in forma si prin mijloacele adecvate, astfel incat sa le fie utile celor care le vor folosi maine. O treime din competentele necesare azi unui angajat sa faca o treaba sau alta vor fi cu totul noi pana in 2020, spune Forumul Economic International. In plus, doua treimi din copiii din generatia lui Victor vor ajunge sa aiba meserii despre care nu stim inca nimic azi; stiinta si tehnologia merg inainte mai repede decat putem anticipa detaliile despre ce presupune acest avans.

Ma uit in jur si realizez insa ca demersul cu intrebatul permanent ar trebui sa fie pentru profesori unul care sa se intample mai degraba la nivel individual, fara a privi dupa ghidaj din partea unui sistem sau altul. Cum zicea si un englez de care s-a mai auzit, ‘niciun sistem de educatie nu poate fi mai bun decat profesorii lui’. Pentru ca altfel, ce vad peste gardurile peste care ajung sa ma uit nu ma umple de optimism. Aici aproape, miliardara pusa de Trump sa faca strategii pentru educatie facand o paralela cu provocarile viitorului e blocata de la inceputul mandatului in preocuparea de a trece banii publici din taxe prin scoli administrate privat, fara beneficii transparente pentru elevi si societate. Mai departe, se vede cum romanii par si ei nevoiti sa mai astepte pentru o revolutie in educatie pana ce ministrul pus de PSD se dumireste ce si cu cati ‘i’ se scrie. Abia bifata asta romanii pot spera ca ministrul o sa se ia sa inteleaga ca popularea planetei Marte nu mai e o discutie din filmele de Hollywood ale copilariei lui si ca medicina azi nu mai pune (sau n-ar mai trebui sa puna) diagnostice doar pipaind burti. Si sa mai inteleaga ca educatia imparte lumea in tari de o categorie sau alta. Adevarul de zburlit parul e insa, si intr-un caz, si in altul, ca lipsa de educatiei in masa si nu avansul ei i-a propulsat pe cei doi si pe cei care le tin spatele la putere, ceea ce nu pare sa lase loc de motivatii pentru schimbari de esenta.

Una peste alta, cine vrea forumuri despre educatie in direct de la arabi, sa-mi dea email-ul ca sa i-l dau lui Liviu pentru datile viitoare.

 

 

Read Full Post »

In brate la taica-sau si in fata catorva sute de perechi de ochi, Victor tine capul sus si privirea indreptata spre sala, sa-i vada pe copiii care ovationeaza uitandu-se la el si la parul lui maciuca. Voluntariaza pentru prima data in viata lui de 4 ani in spectacolul cu demonstratii fizice al lui Liviu, Power of Physics Show. La intoarcerea in gradene, la mine si cei trei Snoopy care vin cu noi peste tot zilele astea, aplauzele trimise de copii numai pentru el ii intind pe fata un zambet in care poti citi simultan mandrie si stanjeneala (franturi din momentul lui de glorie sunt prinse in filmulet undeva la secunda 54).

In fiecare primavara, cu putin inainte de vacanta copiilor, Liviu isi pune show-ul de fizica pe roti de imprumut – un autobuz de scoala pe care il conduce singur – si merge la cateva scoli elementare si medii. El si elevii care-l ajuta in demersul asta (voluntar cap-coada pentru toti), intr-o joaca aparenta cu magnetii, curentul electric, curentii de aer, vortexurile de fum, focul, azotul lichid si ce mai are loc intr-o ora si ceva cat tine spectacolul, duc fascinanta lume a fizicii aproape de intelegerea copiilor. Ghidati sa inteleaga de la varste mici de ce experimentele pe care le vad sau la a caror realizare participa sunt stiinta si nu magie – crede Liviu cu convingere – copiii au de castigat pe mai multe parti. Atractia catre fizica aparuta la varsta la care se nasc pasiunile vine nu numai sa usureze intelegerea complexitatii lumii, ci poate deschide drumul catre cariere in domeniile tehnologiei de varf, asigurand un viitor profesional si provocator, si multumitor. In plus, prin cum e gandita – mai spune el intrebat de vorba – experienta asta se vrea o contributie in a-i forma pe copii ca cetateni ai unei lumi fara granite in termenii avansului tehnologic, gandind critic si intelegand orice forma de intoleranta ca pe o bariera nenecesara. E o intreaga filosofie si cu asta, dar nu e locul s-o dezvolt aici.

Pe-asta mic l-am crescut cu show-ul asta de cand era in burta la mine. Anul asta am zis ca show-ul incepe sa devina pentru noi unul din raspunsurile potrivite la intrebarea despre experientele la care sa-l expunem de mic cu sanse sa conteze intr-un fel sau altul mai tarziu. Victor inca prefera un dialog imaginar in gradene cu tata Snoopy unei conversatii in engleza intre scena si sala pe tema a ce se intampla la CERN, dar s-a lasat sedus de toate tipurile de vortex si de experimentele fumegatoare si asurzitoare cu azot lichid. Tot anul asta copilul a avut in plus, doar pentru el, pauzele dintre spectacole in ambele zile. Pauze pe care doua din mainile drepte ale lui Liviu ( 🙂 ) i le-au umplut ochi cu joaca dezlantuita.

 

 

 

Read Full Post »

Cand l-am auzit pe Liviu ca pleaca la Dubai, am zis ca uite, America piere agonizand in tranzitia pe repede inainte de la democratie la businessocratie si lui ii arde de pieptanat. Cand a venit acasa, am inteles insa ca s-a dus acolo tocmai ca sa salveze America.

Dubaiul vizitat de mine la mana a doua arata … pozat in fuga din masina. Dar inteleg: pentru reprezentantul familiei acolo, sculat la 6 am si plecat la 7 am din hotel si intors la 11 pm, Dubaiul la prima mana a fost unul vazut din taxiuri si autobuze: departe, departe, Burj-al-Arab si doua barci pe apa; tot departe, probabil prins pe drumul dinspre aeroport, un down town; de aproape – numai spatiile interioare de la Atlantis the Palm, hotelul unde s-a tinut forumul despre educatie pentru care a plecat de acasa.

Si Brutus

Chiar daca la mana a doua nu am putut vedea cum e Dubaiul, am putut sa-mi dau seama ca e un oras al imprietenirii spontane: Liviu nu a facut in viata lui atatea poze cu alte persoane cate avea in aparat la venire, dupa 6 zile. S-a pozat cu castigatoarea Global Teacher Prize de anul trecut, cu profesori de top ai competitiei sau altii din Romania, Oman, Iran, India, UK, Grecia, Muntenegru, Franta, o tara sau alta din Africa, cu chelnerita filipineza careia ii aducea sea food la petrecerile de seara, cu fondatorul Fundatiei Varkey – gazda evenimentelor, cu CEO-ul ei, cu o scriitoare faimoasa din America, bla, bla, bla, zeci de poze cu cate cineva alaturi. La cum il stiu pe Liviu de neinvaziv, i-am cerut detalii ca sa pot intelege ce e cu gramada aia de poze: ‘– Cum faceati sa va cunoasteti atat de bine incat sa va vreti  unii pe altii in poze pentru acasa?‘ ‘– Era ca la un speed dating in pauze si la petrecerile de seara.‘ – mi-a zis. ‘Se ducea fiecare la fiecare si, dupa o discutie sumara, ii propunea sa faca o poza impreuna. Mai mult, cand scotea unul celularul sa faca un selfie, apareau altii cativa instantaneu in spatele lui, sa iasa si ei in poza.’ Ei ca ei, dar tu, Brutus?!

La placinte imaginate inainte

Dubaiul meu second hand a mai fost cu petreceri aglomerate, cu multi chelneri si multa mancare pregatita minutios. Mmmm, ce tavi cu prajituri de 7 giga+ mi-au adus mie apa in gura dupa ce a venit Liviu acasa …

WC-urile wireless

Lui Victor i-au lasat furnicaturi de dorinta in degete pozele si filmele cu toaletele de barbati de la Atlantis the Palm. ‘– Una e miscata!‘ – i-am reprosat lui taica-sau. ‘– Le faceam si eu in fuga, sa nu ma vada cineva in costum si cravata facand poze la WC-uri.‘ – a justificat. Fair enough.

Din camera de hotel am avut si trageri de apa in direct. Pentru impatimitii WC-urilor (mai precis impatimitul, ca e numai unul la noi in casa), asta e aristocratia vizitelor la mana a doua.

Unde dai si unde nu mai crapa

Vorbind de educatie, chiar vizitat in poze si filmulete Dubaiul pare sa se transforme de ceva timp incoace din capitala orientala a shopping-ului in cea mondiala a educatiei bine facute. Bine facut in educatie nu inseamna in termenii organizatorilor forumului ‘Global Education & Skills’ o educatie cu profesori amuzanti care fac minuni cu creierele elevilor fara sa-i puna la munca individuala. Nivelul de intelegere in ce se organizeaza la Dubai e altul, in care educatia e vazuta ca solutie pentru probleme ca escaladarea nationalismului, a saraciei, a actelor de terorism si a manifestarilor radicaliste in general. Anul asta, forumul a reunit actori importanti la nivel mondial din educatie, politica si business care au incercat sa gaseasca raspunsuri la intrebarea ‘How do we make ‘real’ global citizens?’ . Printre altii,  fostul prim ministru grec Andreas Papandreou si Irina Bokova, Director General UNESCO au dezbatut cu argumente pro si contra o tema calda azi: este sau nu escaladarea populismului  rezultatul esecului educatiei? Alte subiecte cheie in educatie ca ‘Post-Conflict and Peace Education’, ‘Global citizenship’, ‘Climate change education’, ‘Creativity and Arts in Education’, ‘Assessment & impact in development’, etc., precum si numeroase alte teme de dezbatere, s-au vrut puncte de plecare pentru promovarea gandirii inovative in scopul crearii si demararii de noi proiecte, campanii si evenimente de interes public.

Eschimosii, educatia  si dolarii in plus

Forumul s-a terminat cu o veste buna pentru unul din profesorii participanti, care a plecat acasa cu milionul de la Global Teacher Prize de anul asta. Banii au plecat spre Salluit, un loc din Arcticul canadian aproape de unde se pune harta lumii in cui. Elevii si comunitatea Inuit care se vor bucura de proiectele profesoarei Maggie McDonnell nu sunt de invidiat: traiesc intr-un loc cu frig mult si rata mare a suicidului in randul tinerilor, cu consum mare de droguri si alcool, cu violuri multe si saracie la fel. Daca pui in Google Maps, softul iti spune ca nu exista nici drumuri, nici avioane sa ajungi acolo. Pentru 4.000 de dolari de persoana, spunea profesoara care a adus la Dubai si cativa elevi din Salluit, abia ies ‘la lumina’ in Montreal. Premiul a fost anuntat de un astronaut de pe Statia Spatiala Internationala iar reusita profesoarei de la capatul lumii a fost salutata printr-un discurs de primul ministru al Canadei. In deschidere, in mood-ul de festivitate i-a bagat pe toti Adrea Bocelli.

Ori la bal, ori la spital!

Ca sa inteleg mai bine cine sunt judecat dupa cel cu care ma insotesc, m-am uitat la pozele facute la petrecerea din ultima seara. In petrecerea aia cu prim-ministri, politicieni, oameni cu bani, capete luminate ale educatiei, etc., l-am vazut pe Liviu dansand cu miscari ample urcat langa cantareata pe scena si agitat pe ringul de dans cand cu o profesoara de pe la la forum, cand cu alta. Am inteles atunci ca pana atunci nu intelesesem mai nimic despre mine.

In ultima fotografie de mai sus, Liviu e impreuna cu americanca Erin Gruwell – profesoara, scriitoare si autoarea unei metode de educatie de succes pentru copii provenind din medii defavorizate. Cartea ei ‘The Freedom Writers Diary‘ a fost ecranizata in 2007 si s-a bucurat de apreciere in Statele Unite si in afara. Anul asta, in competitia Global Teacher Prize, Erin a fost unul din finalistii Top 50.

IMG_0831 (600x400)

Si da, marile spirite se intalnesc: Liviu e aici impreuna cu romanca Manuela Prajea, colega lui de Top 50 Global Teacher Prize, cu care mi-a spus ca a avut un fun nebun de cate ori s-a ivit ocazia. Ambii sunt acum Varkey Teacher Ambassadors – profesori-model care promoveaza cele mai bune practici in educatie si deschid drumuri spre dezvoltarea unor tehnici de invatare inovative.

Read Full Post »

Older Posts »

%d blogeri au apreciat asta: