Feeds:
Articole
Comentarii

La inot comme à la guerre

L-am tarat pe asta mic la primul curs de inot. El a aflat cu 3 zile inainte, 3 zile ne-a intrebat non-stop, pe un ton de razmerita, ca de ce l-am dat acolo. I-am tot spus ca o sa-l inscriem, dar nu i-am dat sa aleaga inainte daca vrea sau nu pentru ca n-ar fi inteles ce alege. Nici la scoala nu l-am fi dat daca-l intrebam pe el inainte.

Prima lectie a durat o ora. Pe nota de plata, pentru ca altfel lui Victor i-a luat jumatate din timp sa se pregateasca psihologic: o parte a plans, cealalta s-a dezbracat incet, ca la striptease, cu pauze de discursuri motivationale tinute de Liviu si de un tanar din echipa de instructori care i-a cantat in struna. Daca taica-sau nu obtinea permisiunea sa stea cu el pe marginea piscinei, am fi plecat de la ora de inot cum venisem, fara ca cei mai noi prieteni ai lui veniti cu noi, 15 dovleci si tartacute, sa fi apucat sa-l vada cum inoata.

A plecat incantat de acolo. Dar niciuna din incantarile lui de pe urma nu se poate fara un pilaf de creier de-al nostru mai inainte.

Priviri zoomate de pe malul celalalt.

Canadiana noua

Poate sa ninga, poate sa ploua, Victor are canadiana noua. Problema e ca nici nu ninge, nici nu ploua. Si ca la 30-33 de grade C, cate sunt zilele astea in Indiana Centrala, Victor zburda pe-afara in haina lui de iarna noua.

 

(In background, pe biciclete, oamenii sunt imbracati ca de 33 de grade.)

A fost dragoste la prima vedere: a iesit din magazin cu haina pe el, la casa l-a urcat Liviu pe banda sa-l scaneze. Venise imbracat de iarna inca de la raft. Nu avea chiar marimea care ii trebuia, dar nu l-a deranjat: a luat-o mai mica, abia ii vine. Sa fi fost numai dupa mine si Liviu, n-am fi luat-o. Sa fi fost numai dupa el, ar mai fi luat si una albastra, un model identic, pe care abia i-am scos-o din mana.

Zilele astea se intoarce de-afara cu geaca uda la gat de la transpiratie, dar nu-i chip sa i-o dau jos! Ca sa fie treaba-treaba, sta si pe cap cu fesul care a venit cu ea. Veche de o saptamana, hainii i-a cam venit sorocul de-un spalat. Dar tot aman, sa nu-i intre copilului bucuria la apa acum, cand ii e lumea mai draga.

 

(De vara raman jocurile: am urcat in copacul din fata o cutie cu apa din care, cu un furtun, uda copacul pe dinafara. Plus cutia mare, seringile, palniile de la IKEA, …)

Despre batranetea ciupercilor

Ciupercile care umplusera iarba din spatele casei au avut noroc: cand sa treaca Liviu cu masina de iarba peste ele, Victor a spus ca nu, ca de ce sa le omoram?! La finalul intrebarii a pus si ‘saracele’. Ni se pareau si noua frumoase – era prima data cand ciupercile ne faceau un asa spectacol in spatele casei, la cat de multe si de variate erau – dar nu ne-am gandit sa le tratam special prin comparatie cu iarba.

A ramas pana la final ca Victor, care le-a si udat. Cat despre taica-sau, a facut slalom printre ele cu masina de iarba.

Si ciupercile au trait (probabil) fericite pana la adanci batraneti. La scara ciuperceasca, asta a insemnat in cazul celor din spatele casei noastre cam doua, trei zile. Dupa care au murit toate de moarte buna.

Inainte sa se apuce de iarba, Liviu le-a facut cate o poza, sa-i ramana astuia mic ciupercile macar in pixeli daca s-ar fi intamplat ceva cu vreuna. S-a plimbat Liviu cu masina de iarba printre ele cam ca un elefant in magazinul de portelanuri, dar una n-a atins! 

Parintii fac lucruri trasnite

Ne-a lovit brusc toamna, iar ploaia a tinut doua zile nivelul raului din parc cu niste metri mai sus decat de obicei. Ca sa ne mai detensionam rabdarea intinsa de Victor cel plictisit de stat in casa, Liviu a avut o idee: sa iesim in parc pe ploaie pentru o distractie Peppa style (pentru connaisseurs).

A fost o surpriza-surpriza pentru Victor, pentru care saritul prin balti pe ploaie nu a fost o optiune de joaca pana acum. Dar stia ca e fun din desenele si cartile cu purcelusa Peppa. Cele patru Peppa de plus de la noi din casa n-au facut nici ele niciodata asta: doua pentru ca dorm cu Victor in pat (alaturi de doi catei si doua oi), celelalte doua, identice cu primele, pentru ca vor sa-si pastreze locul de pe canapeaua cu Snoopy.

peppa-pig-pleosc

Ei, si asa am facut o tura de parc jucand leapsa din alergare cu ploaia in cap, a doua parte a plimbarii fiind pusa de-o parte pentru o vanatoare de balti de sarit in ele.

Telefonul lui Liviu s-a murat si el cu noi, pentru o cauza: completarea colectiei de amintiri din copilarie ale lui Victor.

 

Nu ma gandeam sa ma cumetresc vreodata cu antipaticul care mi-a raspuns in raspar la o intrebare pe scarile Palatului Comunal din Buzau acum 20 de ani, cand eram colegi de breasla in presa, in primul schimb de replici pe care il avusesem vreodata unul cu altul. Dar m-am cumetrit. Asta mai tarziu, pentru ca dupa intamplarea de la Palat vreo doi ani am fost ocupata sa-l ocolesc pe colturos, altii cativa sa construiesc – yap! – o prietenie frumoasa, iar urmatorii au fost umpluti cu mutarea lui in Canada, apoi a mea in State, bla, bla, bla.

De cumetrit, ne-am cumetrit la Montreal, unde el, Marcel, se mutase cu familia. Apucasem intre timp s-o cunosc si pe Laura, sotia lui, un om cald si bun, si pe copii. Despre prima noastra vizita la ei si la Montreal – locul spre care au ales sa se indrepte zeci de mii de romani care si-au luat lumea in cap – am scris mult pe blog la vremea respectiva.

Noi eram pe atunci child-free. Niste ani mai incolo, cand a venit si Victor in familie, s-a nimerit ca primul lui an de viata sa-l stau eu la Montreal. M-am mutat acolo cu copil si mamaie, lasandu-l pe Liviu navetist de cursa lunga intre casa de acasa si casa temporara de acolo. In perioada aia ne-am cumetrit cu Laura si Marcel.

Relatia finului cu nasii a fost cu jos-uri si sus-uri. Perioada Montreal a fost cu jos-urile: Victor plangea cand isi vedea nasii. Invitati la ei la masa de Paste, a trebuit sa-l tinem pe Victor cu spatele la masa si meseni; fiecare incercare de a-l aseza in rand cu lumea era ca o apasare pe butonul copilului de plans.

Cu susurile si la capatul opus a fost week-end-ul lung de ziua Muncii (primul din septembrie in America de Nord). petrecut impreuna cu nasii lui Victor. Cine a stat atunci cu orele sa faca lego-ul cu hotii urmariti de politie cu masina si elicopterul dupa ce au plecat cu un seif de la banca legat de un buldozer? Laura si Marcel. Nu le-am copt-o noi, au venit cu coptura la pachet de la Montreal. Cine i-a dat mancare copilului? Laura. Cine il indemna pe copil de pe margine sa manance inca o imbucatura, si inca una? Marcel. Pentru o mama alergatoare prin casa cu lingura plina, asta-i vacanta!

Vacanta lui Liviu de venirea cumetrilor de la Montreal a fost o idee diferita de a mea: la iesirile afara, Victor n-a stat numai agatat de nasi, a vrut sa joace si ‘tag, you’re it’ (leapsa in varianta americana). Iar ‘tag, you’re it’ pentru Victor inseamna, indiferent de cine mai e in joc, fixatia de a-l alerga dezlantuit pe taica-sau pentru a-i da leapsa sau de a fugi de el sa nu si-o ia inapoi. Putea foarte bine sa-si alerge nasii in forma, haiosi si evident versati in joaca cu minorii, doar ca fixatia e fixatie. Asteptam viitoarea vacanta a nasilor la Indianapolis pentru mai multa relaxare si pentru tati.

%d blogeri au apreciat asta: