Feeds:
Articole
Comentarii

In cartier cu dusmanul

Acum vreo 3 ani, cand ne-am intors din vacanta, unul din vecini nu mai era. Era altul in loc. Amandoi aveau caini, pe amandoi ii vedeai la ochi joia si vara, prea mare diferenta pentru noi n-a facut mutarea asta. Pe moment, pentru ca n-a ramas asa. In fazele urmatoare, an de an, casa vecinului, neingrijita, devenea o jale vizual: iarba netaiata cu lunile, copacii uscati si netaiati, acareturi aruncate aiurea, etc., o imagine cu care nimeni din cartier nu era obisnuit. Si de care toti se ingrozeau, pentru ca o casa darapanata inseamna o casa care scade si valoarea celor din jur.

Ei bine, minunile n-or dura ele mai mult de trei zile, dar nici neminunile nu par sa dureze la infinit. Aveam sa vedem ca ceva bun facusem noi anul asta, ca pana la Craciun avem sansa sa ne aduca Mosul un vecin nou.

Intr-o buna zi (chiar buna!) acum doua, trei saptamani, cand ne-am intors de la munca, am gasit casa de alaturi fara jaluzele si cu un aer parasit. „- Stai sa vezi! – ne-am zis. „La cum arata, casa o sa se vanda pe te miri ce la niste oameni te miri cum si s-a zis cu linistea cartierului.” Trei zile am facut supozitii sumbre despre soarta noastra si a vecinilor si trei seri am stat cu Victor langa soneria casei golite sunand non-stop, sa mai dea o pauza soneriei noastre. Intr-o dupa-amiaza, insa, doamna cu catelul de la 7-8 case mai spre parc ne-a prins afara si ne-a spus o poveste trista despre fostul vecin fortat sa se mute. Care poveste pe noi ne-a facut fericiti. Si vinovati ca ne simteam asa. Una peste alta, pe vecin il daduse frate-sau afara din casa sa o renoveze si s-o vanda, pentru ca ii arsese o alta casa in alta parte si nu avea cum s-o refaca. Ca sa nu-i plangeti de mila, ne-a mai spus si ca tocmai isi gasise un loc de munca bun.

Acum casa arata din ce in ce mai ingrijit de la o zi la alta: i-au schimbat acoperisul, i-au pus un pridvor in spate, i-au taiat tufele uscate din fata – si daaaa, iarba de peste tot! 🙂 – au curatat curtea din spate, unde ieseau afara doar cateii sa-si faca nevoile (in 3 ani ajusesera 4, din care un lup si un pitbull, care ne latrau permanent desi noi le vorbeam dragastos). Ce sa-ti doresti mai mult?! Poate un vecin nou dupa chipul si apucaturile celui din partea cealalta a case noastre, Lucy, pe care la 76 de ani nu o bate nimeni la cum isi ingrijeste casa.

 

 

La inot comme à la guerre

L-am tarat pe asta mic la primul curs de inot. El a aflat cu 3 zile inainte, 3 zile ne-a intrebat non-stop, pe un ton de razmerita, ca de ce l-am dat acolo. I-am tot spus ca o sa-l inscriem, dar nu i-am dat sa aleaga inainte daca vrea sau nu pentru ca n-ar fi inteles ce alege. Nici la scoala nu l-am fi dat daca-l intrebam pe el inainte.

Prima lectie a durat o ora. Pe nota de plata, pentru ca altfel lui Victor i-a luat jumatate din timp sa se pregateasca psihologic: o parte a plans, cealalta s-a dezbracat incet, ca la striptease, cu pauze de discursuri motivationale tinute de Liviu si de un tanar din echipa de instructori care i-a cantat in struna. Daca taica-sau nu obtinea permisiunea sa stea cu el pe marginea piscinei, am fi plecat de la ora de inot cum venisem, fara ca cei mai noi prieteni ai lui veniti cu noi, 15 dovleci si tartacute, sa fi apucat sa-l vada cum inoata.

A plecat incantat de acolo. Dar niciuna din incantarile lui de pe urma nu se poate fara un pilaf de creier de-al nostru mai inainte.

Priviri zoomate de pe malul celalalt.

Canadiana noua

Poate sa ninga, poate sa ploua, Victor are canadiana noua. Problema e ca nici nu ninge, nici nu ploua. Si ca la 30-33 de grade C, cate sunt zilele astea in Indiana Centrala, Victor zburda pe-afara in haina lui de iarna noua.

 

(In background, pe biciclete, oamenii sunt imbracati ca de 33 de grade.)

A fost dragoste la prima vedere: a iesit din magazin cu haina pe el, la casa l-a urcat Liviu pe banda sa-l scaneze. Venise imbracat de iarna inca de la raft. Nu avea chiar marimea care ii trebuia, dar nu l-a deranjat: a luat-o mai mica, abia ii vine. Sa fi fost numai dupa mine si Liviu, n-am fi luat-o. Sa fi fost numai dupa el, ar mai fi luat si una albastra, un model identic, pe care abia i-am scos-o din mana.

Zilele astea se intoarce de-afara cu geaca uda la gat de la transpiratie, dar nu-i chip sa i-o dau jos! Ca sa fie treaba-treaba, sta si pe cap cu fesul care a venit cu ea. Veche de o saptamana, hainii i-a cam venit sorocul de-un spalat. Dar tot aman, sa nu-i intre copilului bucuria la apa acum, cand ii e lumea mai draga.

 

(De vara raman jocurile: am urcat in copacul din fata o cutie cu apa din care, cu un furtun, uda copacul pe dinafara. Plus cutia mare, seringile, palniile de la IKEA, …)

Despre batranetea ciupercilor

Ciupercile care umplusera iarba din spatele casei au avut noroc: cand sa treaca Liviu cu masina de iarba peste ele, Victor a spus ca nu, ca de ce sa le omoram?! La finalul intrebarii a pus si ‘saracele’. Ni se pareau si noua frumoase – era prima data cand ciupercile ne faceau un asa spectacol in spatele casei, la cat de multe si de variate erau – dar nu ne-am gandit sa le tratam special prin comparatie cu iarba.

A ramas pana la final ca Victor, care le-a si udat. Cat despre taica-sau, a facut slalom printre ele cu masina de iarba.

Si ciupercile au trait (probabil) fericite pana la adanci batraneti. La scara ciuperceasca, asta a insemnat in cazul celor din spatele casei noastre cam doua, trei zile. Dupa care au murit toate de moarte buna.

Inainte sa se apuce de iarba, Liviu le-a facut cate o poza, sa-i ramana astuia mic ciupercile macar in pixeli daca s-ar fi intamplat ceva cu vreuna. S-a plimbat Liviu cu masina de iarba printre ele cam ca un elefant in magazinul de portelanuri, dar una n-a atins! 

Parintii fac lucruri trasnite

Ne-a lovit brusc toamna, iar ploaia a tinut doua zile nivelul raului din parc cu niste metri mai sus decat de obicei. Ca sa ne mai detensionam rabdarea intinsa de Victor cel plictisit de stat in casa, Liviu a avut o idee: sa iesim in parc pe ploaie pentru o distractie Peppa style (pentru connaisseurs).

A fost o surpriza-surpriza pentru Victor, pentru care saritul prin balti pe ploaie nu a fost o optiune de joaca pana acum. Dar stia ca e fun din desenele si cartile cu purcelusa Peppa. Cele patru Peppa de plus de la noi din casa n-au facut nici ele niciodata asta: doua pentru ca dorm cu Victor in pat (alaturi de doi catei si doua oi), celelalte doua, identice cu primele, pentru ca vor sa-si pastreze locul de pe canapeaua cu Snoopy.

peppa-pig-pleosc

Ei, si asa am facut o tura de parc jucand leapsa din alergare cu ploaia in cap, a doua parte a plimbarii fiind pusa de-o parte pentru o vanatoare de balti de sarit in ele.

Telefonul lui Liviu s-a murat si el cu noi, pentru o cauza: completarea colectiei de amintiri din copilarie ale lui Victor.

 

%d blogeri au apreciat asta: