Moment rar: animalul permanent agitat, cu o miscare de coada ritmica aducand a tic nervos, se si destinde. Intinzandu-se pe o creanga cu gesturi alintate, o veverita din cele de pe langa casa i-a pozat lui Liviu in weekendul trecut spre exemplificare, cu privirea lungita pana la el:
Tot atunci, Coa s-a apropiat cand a deschis Liviu usa in ideea ca o sa se aleaga cu vreo aluna. Nu s-a ales, de zmucita ce era in gesturi, nici macar cu o poza ca lumea de la cele cateva palme distanta la care se afla. Cat despre alune, s-a speriat inainte sa le primeasca si a sters-o.
Tot zilele trecute am revazut-o pe Jupi, dupa o buna bucata de timp de cand nu mai iesise prin curte. Tocmai cand eram cu inima cat un purice de grija si cu un picior in incaltari sa ma duc la vecinul sa intreb de ea (mai ales ca vazusem prin curticica ei un alt caine, frumos si el, dar latrator cand ma vedea). Dar Jupi a reaparut, agitata cum o stiam si cu o respiratie de caine care imi parea racit. Intalnirea cu mine a insemnat pentru ea ceva de-ale gurii inghitit pe nemestecate iar pentru mine dara a doi colti de-ai ei pe unul din degete, pe care mi l-a apucat de calica in timp ce isi insfaca mancarea.
Relaxare veveriteasca
ianuarie 19, 2010 de Cristina
Publicat în Veverite | Etichetat Curtea vecinului, My Special Robin Hood, Prieteni, Prietenii lui Bart, veverita relaxata, Veverite | 18 comentarii
18 răspunsuri
Lasă un comentariu Anulează răspunsul
Contact
ochiulcarerade[at]gmail[dot] com- Follow Ochiul care rade on WordPress.com
-
Articole recente
Ce noroc pe voi cu asemenea animalute pe langa casa omului! :)) Vreau si eu! :))
Frumoase poze! Miscate sau nu, mare lucru ca a reusit s-o imortalizeze si asa!
Eu nu am reusit niciodata asemenea performante cu cele din Herastrau! Sunt prea speriate :)) Iar aici inca nu am avut norocul nici sa incerc macar :))
ApreciazăApreciază
Hei, Svea! Cum merge iarna in Suedia? Acolo nu sunt veverite?
Ca in America sunt incredibil de multe si da, e un mare noroc sa iti clatesti stressul cu ele 🙂
Nu stiam ca sunt si in Herastrau, nu am vazut niciodata cand am ajuns acolo. Cum sunt?
ApreciazăApreciază
Doamne, veveritoiul o sa vinsa sa-i manance alunele din palma la un moment dat, si atunci sa vezi invidie din partea mea!
ApreciazăApreciază
🙂 🙂 🙂
Sofia, ia-ti si tu, mai ales ca stati la casa. Nu cred ca e imposibil sa aciuiezi cateva prin preajma. In State sunt INCREDIBIL de multe, cel putin in Indiana.
Oricum, prima poza cu Liviu intr-un tete-a-tete amical cu „veveritoiul” intr-un moment de maxima prietenie reciproca e cu dedicatie pentru tine 😉
ApreciazăApreciază
Pentru o mare iubitoare de veverite, un mic dar, cu drag : http://secunde.com/2010/01/22/premii-pentru-copii-cuminti/
ApreciazăApreciază
🙂
Si bloggerii egoisti trebuie sa imparta premiul la 10? 😉
ApreciazăApreciază
Cristina, eu am modificat regulile dupa cum mi-a trecut prin cap, ceea ce-ti recomand si tie, cu caldura. Initial, trebuia impartit la cinci.
E ca si cum, de ziua ta, ai taia tortul doar in cinci si i-ai lasa pe ceilalti invitati nemancati… 😛
ApreciazăApreciază
(offtopic, dar important – pentru mine)
Cristina, ai cumva o adresa de e-mail publica, pe care putem coresponda? Incerc sa pornesc o activitate de mentoring inter-studentesc in facultatea la care sunt student (da, sunt student la varsta mea!… nu mai rade, tuu!…) si n-am nici o informatie, nici sistemica nici practica. Poate ma poti tu ajuta (sau Liviu).
Poti intra la mine, la Profil ai e-mailul meu.
Danke!
ApreciazăApreciază
Pai, Leo, de ziua mea daca il tai in 5 unul ramane poftind. Ca nu ma sar chiar pe mine 😉
ApreciazăApreciază
Cetatene, iertare pentru viteza de reactie, dar rutina aglomerata ma impinge sa sar blogul desi ma doare sufletul sa fac asta, pentru ca e relaxarea mea preferata.
Ti-am raspuns pe e-mail-ul pe care l-ai trecut cand ai comentat (la tine in profil ma baga pe Outlook si nu il am setat).
Ne intelegem punctual pe e-mail.
ApreciazăApreciază
Ganduri bune cu aer de iarna europeana pentru ochiul care nu prea mai rade de cateva zile !
😉
ApreciazăApreciază
Ganduri bune cu aer tot de iarna, de data asta americana dar la fel de coltoasa, Leo!
Ochiul nu poate sa rada, e prea crispat sa nu ii scape ceva din rutina obligatorie si sufocanta pe care trebuie sa o acopere. Dar … cum ar fi zis Maricica, „doua luni ca maine trece” (la care eu as completa fara sa intervin in stilul ei: „mai ramane tz-sprezece”, ca rutina asta care te alearga nu se termina decat intr-un final dupa care nu mai are ce sa te intereseze).
ApreciazăApreciază
Ce veverite scumpe si deosebite. Ale noastre sunt maronii. Ale tale vad ca au o blana foarte interesanta, cu gri. Sa iti traiasca prietenele!
ApreciazăApreciază
Cred ca stiu despre ce vorbesti. 😐
ApreciazăApreciază
Draw for Joy, iti dau toata dreptatea in ce spui despre veverite! 😉
Citeam undeva ca exista sute de specii de veverite (parca in jur de trei sute si ceva, dar nu sunt sigura daca retin bine; oricum, numarul e impresionant). In vreo 5 locuri din America exista colonii de veverite albe, imi doresc sa ajung sa le vad si sa le pun „la vitrina” pe blog sa se bucure si altii de mutrita lor dragalasa.
Sa ne traiasca toate veveritele!
ApreciazăApreciază
Leo … societati din ce in ce mai bolnave.
ApreciazăApreciază
Multumesc pentru dedicatie, imi place, si noi avem in parc veverite, le-am dus si eu intr-o zi alune si nuci si toata lumea se uita la mine …ciudat!
ApreciazăApreciază
E un fel de multumesc anticipat, Sofia, inca se munceste la imblanzire 😉
Aveti veverite in parc in Pitesti? Unde? Le vizitez la vara! Cu alune la mine, sa fie doua ciudate in oras 🙂
ApreciazăApreciază