Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘viata de familie’

Ne-am inceput viata in trei acum patru ani pe vremea asta, intr-o sala de operatii. Cu intarziere, pentru ca am pus ceasul sa sune la 5 seara in loc de 5 dimineata si am ratat ora programata pentru cezariana. Am continuat viata in trei doua zile intr-un salon. A treia zi n-am mai rezistat niciunul de atatea servicii pe care spitalul isi propusese sa le puna pe nota noastra de plata sa ni le ofere. Zi si noapte, din ora in ora, cineva din personal intra peste noi in salon pentru ceva anume. Asta pana Liviu a intrat in depresie postnatala si, cu pata pusa de la zeci de ore de nesomn, le-a cerut asistentelor sa stearga de pe lista tot ce nu era strict legat de monitorizarea evolutiei mele si a lui Victor. Din pacea adanca de dupa am inteles ca nu se ajunge la facturi de zeci de mii pe nastere doar monitorizand mama si copilul.

Mai retin din inceputurile noastre in trei emotia intalnirii cu Victor de dupa separarea fizica de mine, cand mi l-au adus in pat. Si bucuria speciala de a-l vedea alaturi de noi, dublata de o frica la fel de mare de necunoscutul altfel spre care urma sa ne indreptam ca familie din momentul ala mai departe. Mai retin de atunci si ca depresia poastnatala a lui Liviu s-a lasat odata ajunsi acasa cu rezilierea contractului cu furnizorul de telefonie si internet, de a trebuit sa ne ducem zilnic in parcarea spitalului sa vorbim cu unul, altul pana am schimbat furnizorul. Eu n-am fost depresiva postpartum 😉

Azi, la patru ani dupa, baietelul linistit de atunci e o zvarluga. Intre timp, in relatia cu mine a dobandit un cordon ombilical wireless, sensibil la orice forma de indepartare fizica a mea. El ne-a divizat munca in casa: eu sunt cu utilitarele si alintatul si taica-sau cu fun-ul.

Liviu a rascolit prin arhiva zilele astea si a pus impreuna cateva imagini cu el intr-un filmulet. Unul fara tranzitii (sau pretentii artistice / tehnice), dar care povesteste in imagini despre tranzitia lui Victor de la o varsta la alta.

Anul asta, ziua lui Victor a inceput cu o zi mai devreme, cand Liviu i-a aranjat o vizita surpriza la turnul de control de pe langa aeroportul din Indianapolis. Victor a observat turnul din aeroport cand a plecat bunica-sa in mai. De atunci, am facut santuri pe Youtube uitandu-ne ce se intampla prin turnurile de control din New York, Atlanta, etc., sa-i potolim curiozitatea. Un fost controlor de trafic ne-a mijlocit vizita si ne-a si insotit pana acolo.

Ce nu se poate vedea in turnurile de control de pe Youtube, este cum poti avea o vedere panoramica de la 100+ metri asupra aeroportului si a catorva orase (in cazul nostru inclusiv Indianapolisul) de pe tronul WC-ului din turn. Noi am vazut asta la fata locului, spre extazul celui mai mic vizitator dintre noi. De aceeasi vedere panoramica se bucurau doi vulturi in pauza de zbor, opriti sa arunce un ochi la oamenii din interior. Cat despre detaliile tehnice referitoare la controlul traficului aerian – foarte interesante, dar i le povestim lui Victor cand il vom simti mai pregatit.

 

Chiar de ziua lui, Victor a primit un aparat foto Nikon anti-soc, anti-apa si anti-ger. Prin asta i-am dat si lui de lucru, dar si noua: avem de curatat card-ul zilnic, sa aiba unde sa mai puna sutele de poze facute de la o zi la alta:

– Mami, mai stai cu apa deschisa sa te pojej cum spei iosiiie.

Si ma pozeaza de 5, 6 ori. La fel pe taica-sau facand ce face la ora aia. Apoi Snoopy cu Snoopy, etc.

Cat despre tortul aniversar … a fost unul mic. Ca pentru un copil care nu se atinge de el si doi parinti abia iesiti dintr-o cura drastica de slabire (si care l-au mancat totusi 😉 ).

 

Read Full Post »

%d blogeri au apreciat asta: