Cand ma uit la stiri romanesti sau sun acasa, ma umplu empatic de o senzatie disperata de viata traita blocat, intr-un imediat haotic si depresiv. Am acelasi soc de fiecare data cand trec Oceanul cu mintea sau urechea. Senzatia izbucneste mereu din 0, pentru ca intre doua socuri nu-mi intretin niciun fel de stare mentala de sfarsit de lume.
Pe-aici, televizoarele se deschid daca vrei si pe ce vrei. In plus – si poate ca asta conteaza mai mult – de cele mai multe ori vezi ca presa vrea sa educe, nu sa panicheze sau sa infiereze. Asa ai loc in minte si pentru viata ta. Nu neaparat mai lipsita de probleme sau mai frumoasa, dar traita ceva mai personalizat si cu posibilitatea de a privi in jur pana mai departe.
In alta ordine de idei, poate ca si background-ul bazic concret care ma ajuta sa ma detasez e altul. Par exemple, sectiile de spital aici, spre deosebire de cele de la Buzau despre care imi povestea cineva azi, pot interna mai mult de 16 pacienti pe luna.
Macar satelitul NASA a nimerit in Pacific …
Foto: Google
Ochiul care rade 