Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘pasiuni’

Pe asta mic il scoti cu greu din ce intra cu mintea. Cu greu l-am scos din pantofii pe care ii plimba obsesiv prin casa. Tot greu ne-a fost sa-i scoatem nasul din cosurile de gunoi pe care trebuia sa le luam la rand sa le deschidem ca sa se uite in ele. Din greu incercam acum sa-l scoatem din WC-uri de la trasul apei.

Pasiunea cu WC-urile, care s-a manifestat initial doar prin apasat de maneta sau buton si contemplarea vortexului, a capatat o multime de nuante in timp. Una a fost ridicarea capacelor de la rezervor si actionarea mecanismelor din interior pentru trasul apei. Observarea comportamentului apei se facea i stadiul asta si in rezervor, si in vasul de WC. Ca efect coletaral, etapa asta s-a lasat cu renuntarea la capacele de rezervor de acasa.

Acum Victor are una noua: acasa nu mai tragem apele. Ii umplem in schimb cu apa pe mama cutie* sau pe copilul cutie* (tata cutie* e prea greu de carat) si ii rasturnam brusc in WC, ca din viteza aia apa sa se duca repede cu un zgomot anume, in urma caruia nivelul apei in vas sa ramana unul minim.

Mergand mai adanc, o instanta particulara a placerii asteia de nisa e turnatul apei in WC in baia intunecata, la lumina unei lanterne de frunte. Stiti cum e? Nici noi nu stim simtit, dar dupa timpul petrecut de Victor in baie cu lanterna pe cap, si dupa frecventa zgomotelor anume care vin din vasul WC-ului cat sta el acolo, pare mistuitor de pasionant.

 

_____________

* Groasa si asta cu familiile, revin alta data.

 

Read Full Post »

IMG_1951 IMG_1963 IMG_1962 IMG_1960 IMG_1958 IMG_1956 IMG_1955– Apa! Apa!

– Da, mami, apa din WC.

In vacanta asta, am vizitat in medie 2, 3 WC-uri pe zi, de cateva ori fiecare, dupa procedura intra, inventariaza ce vezi acolo cu voce tare, iesi /intra, inventariaza ce vezi acolo cu voce tare, iesi. La rand. Victor, in plus, femei si barbati separat, Asta pana noua, insotitorilor pasionatului, ni se lua si plecam. Cu pasionatul pe urmele noastre, in lipsa de alternativa. Cosuri de gunoi zilnice: 3 la plaja, facute din niste saci de hartie atarnand de cate un inel metalic cu capac; 2 langa WC-uri, din care unul cu compactor alimentat solar (well …); 1 in drumul de la parcare spre usa de intrare in hotel si altele vreo 3, 4 in drumurile noastre de seara prin receptie. Pe cele de langa usile liftului nu le baga in seama; in momentul cand se apropia de lift, pasiunea pentru cosuri palea in fata pasiunii pentru apasatul butonului de la lift si a mersului cu el. Cat despre usi … cele de la hotel, cel putin, de la camera sau din receptie, cu care se juca in timpul (pentru el in locul) mesei si al plimbarilor nu vor mai fi niciodata la fel de bune. Am iesit de doua ori la plimbare seara. Chiaunitor.

Am avut insa si tihna sa ne bucuram de soare, apa si nisip, pentru ca am avut norocul sa-i placa si lui. Din cand in cand, insa, mm-ia aratand sper cosurile de gunoi sau spre WC-uri. Odata, dupa ce i-am refuzat si eu, si taica-sau WC-ul la rand, a inceput sa planga. Si am cedat, am facut o excursie pana acolo cateva zeci de metri.

Cand sa plecam in vacanta, dupa ce ne-am numarat zilele (libere) si banii, ne iesisera doua optiuni pentru vacanta asta de toamna: Montreal si Florida. Montreal pentru ca inseamna si prieteni, si un oras viu, cu oameni in el la vedere. Florida pentru caldura si ocean. Amandoua cam la aceeasi distanta de noi, vreo 1200 de km, doar ca una la nord, alta la sud.

Dupa inventarierea constrangerilor, a mai ramas o destinatie. Primele constrangeri listate: pasiunile lui Victor pentru cosuri de gunoi, WC-uri si usi. N-am trecut mai departe de astea cu analiza, pentru ca nu ne-am putut imagina in Montreal, la plimbare pe Sainte-Catherine, cu copilul tragand IMG_16981 IMG_17201de noi sa intram pe fiecare usa, pe care apoi s-o deschida si s-o inchida de zeci de ori, cu un scop despre care nu putem decat sa ne dam cu parerea. Si nici oprindu-ne la fiecare cos de gunoi, luand in brate de zeci de ori la rand copilul care ne trage spre el mmm-ind a interes la vederea lor. WC-urile lor nu par la vedere, slava Domnului!

Si asa am ajuns in Florida, unde nu stiam ca o sa dam de atatea WC-uri chiar in drumul nostru zilnic. Mizasem initial numai pe faptul ca partea principala a programului, plaja, nu are usi. Si nici celelalte din atractiile principale chiar in buza apei, IMG_1471unde ne gandeam ca o sa stam.

Dar nu va mai dura mult si din pasiunile astea va ramane doar amintirea. Dar nu va mai dura mult si din pasiunile astea va ramane doar amintirea. Dar nu va mai dura mult … .IMG_1880IMG_1758

Read Full Post »

NIMG_0717e-a picat un copil ieftin. In doi ani si cat are, nu stiu daca am dat 300 de dolari pe jucarii. Nu-l atrag. Daca ii punem una in cosul de cumparaturi in magazin sa-l tinem ocupat, se plictiseste de ea inainte sa iesim. N-a ramas niciodata agatat de ceva la raft IMG_0726sa nu ne lase inima sa nu-i luam. Trece printre rafturi apasand 3 butoane si o ia mai departe, cautand raionul cu cosuri si pubele de gunoi. Daca e un department store, are si noroc, au.

Daca ideea de copil ieftin nu e chiar IMG_0746totala, e pentru o parte din placerile care ii mai ocupa din zi: linsul de ata de dinti mentolata (cate o cutie odata), pusul de hartie igienica in WC (cand il prinde si nu sunt cu ochii acolo, sulul cu totul) si trasul apei la WC (cu salturi dramatice la factura). Capitalismul face totusi bani pe noi din consumabile si utilitati.

_____

Foto: Liviu

Read Full Post »

IMG_0621Nu, n-a venit Mos Nicolae nici in America. Ce vreau sa povestesc e despre niste ghetute care aduc fericirea pline numai cu picioruse.

La magazin, Liviu le-a vazut de departe si s-a dus glont la ele. ‘- Daca nu-ti plac sa i le luam lui Victor, le iau pentru mine.’ – imi zice. Eu ma oprisem la altele, imblanite. Ale lui Liviu nu aveau blanita, dar i le-am luat pana la urma pe alea. Eu nu aveam atata sentiment de pus in alegerea lor. I-am mai luat si o pereche de pantofi care imi placeau mie si a fost fair enough.

Pantofii mei i-au placut nu i-au placut lui Victor, dar pentru ghete a facut aceeasi fixatie ca taica-sau. Umbla de cand i le-am luat cu ele prin casa. Numai ce-l vezi aducandu-ti-le si m-m-ind sa-l incalti.

IMG_0616
IMG_0613 IMG_0663IMG_0672

De fapt a umblat singur pana a vazut ca si taica-sau foloseste la randul lui o pereche de incaltari noi prin casa. Lui Liviu ii placusera si ale lui din cale-afara ultima data cand trecuse pe la un magazin si si-a luat doua perechi. Din care pe una o mai poarta de drag prin casa. Aschia si taietorul.

Sa le fie drag impreuna, de cate ori Victor vrea incaltat, ii duce si lui taica-sau incaltarile lui sa le ia in picioare. Si il ia de mana sa se plimbe impreuna dintr-o camera in alta. In pas normal, alergand, in pasul strengarului, in toti pasii care pun la un loc confortul din incaltarile lor si bucuria pe care ele o ridica cumva in suflete. Se opresc din loc in loc, Victor sa arate ba la ghetele lui, ba la pantofii lui taica-sau iar taica-sau sa spuna: ‘Da, tati, ghetutele baietelulii!‘ sau ‘Da, tati, pantofii lui tati.

IMG_0622 IMG_0681 IMG_0685 IMG_0101 IMG_0690 IMG_0633 IMG_0650

De vreo doua zile, insa, gluma a inceput sa se ingroase. Cand Liviu e la serviciu, Victor vine la mine cu pantofii noi ai lui taica-sau ca sa ma incalt si sa ne plimbam impreuna de mana prin casa.

________

* Articol publicat la cererea lui Liviu. ‘Nu ti-am cerut niciodata sa pui ceva pe blog.’ – imi spune. ‘Iti cer acum: pune ceva despre ghetele astea, vreau sa mi le aduc aminte.’.

Blogul asta este caietul nostru de povesti, in care punem banalul altfel al vietii noastre. Caiet prin care incercam sa ramanem aproape de familie si prieteni de aici, de departe. Si aproape de oamenii care ne imagineaza ca pe niste prieteni doar citind despre noi aici (unde avem curajul sa stam cu usa deschisa ca sa intre cine vrea pentru o experienta la mana a doua), chiar daca nu ne cunoastem in lumea reala. Si mai e caietul nostru de amintiri pentru maine. Nu e un marketplace de afecte.  

Drept care am imprimat digital pe el si cateva poze cu si randuri, la cerere, despre ghetutele aducatoare de fericire.  

Read Full Post »

IMG_8015Doua îîituri scurte de-ale lui Victor si o privire fixata in ochii ei si maica-sa mare incepe sa (re)bage, unul cate unul, cele cateva stecare in tripla neagra devenita jucaria lui. Imediat ce termina, alte doua îîituri sunt semnalul ca e timpul pentru (inca) un undo. Si tot asa cu orele, zilnic. Bunica-sa, evident ajunsa la o limita la un moment dat, nu are ce sa-i zica sa-l urneasca de acolo. Si sa se urneasca ea nu se pune problema, pentru ca Victor schimba îîiturile scurte cu unele lungi si mai intense pana i se alatura din nou.

IMG_8003Daca pasiunea pentru fiecare jucarie l-a tinut de la cateva minute la un maxim de jumatate de ora, pasiunea pentru prize si stecare il munceste pe Victor (si printr-un efect de bumerang prost facut pe bunica-sa) de luni bune. Partea intr-un fel e ca el nu pare motivat sa faca ceva sa-si poata satisface singur placerea scosului si bagatului stecarelor din si in priza iar azi e timpul de lasare la vatra pentru bunica-sa.

Read Full Post »

Older Posts »

%d blogeri au apreciat asta: