Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘joaca’

Avem fantana arteziana de interior. Nu parea ca ne lipseste, dar asta mic a aflat ca exista si a vrut una. I-a spus despre ele Manuela*, prietena noastra din Romania care a luat si ea din vara calea bejeniei, oprindu-se in Carolina de Nord sa predea matematica americanilor si in Indiana sa petrecem sarbatorile de iarna impreuna.

Intalnirea dintre Manuela si Victor a parut lucratura lui insusi Mos Craciun. Ajunsa la noi chiar pe 25 decembrie, Manuela a fost de la inceput pentru Victor atractia principala a perioadei de sarbatori. Ea a invins in cursa pentru atentie toate cadourile gasite de el dimineata sub brad: si pe cei cativa Snoopy noi, si costumul de Snoopy, si jocurile care il pot duce virtual in spatiu, in jungla, in lumea dinozaurilor, in marile orase ale planetei – bla, bla, bla, la unul nu s-a mai uitat Victor dupa ce a sosit Manuela. Pe de alta parte, nici Manuelei n-a parut ca-i displace excursia inapoi in timp, spre 5 ani si jumatate: cand nu au stat de mana, au construit si daramat impreuna, la nesfarsit, trasee complicate pentru bile colorate, au zburdat pe afara, au vizitat ce s-a potrivit si chiar au facut amandoi o usa de garaj „pentru garajul lui Snoopy”.

Referitor la usa, cel mai probabil Manuelei inca ii tropaie in urechi scenariile despre cum sa fie usa, scenarii pe care pe care si le-a auzit de la Victor repetat o zi si jumatate. N-am indraznit s-o intreb daca mai greu in America pana acum a fost primul semestru de profesorat, sau sa se se ocupe de usa asta de garaj.

Aranjamentele cu fantana arteziana tot cu Manuela le-a facut: au cercetat online sa vada cum sunt fantanile, cum functioneaza, au comparat preturi, au tras concluzii. Ar fi trebuit sa apuce si sa se joace impreuna cu ea, dar n-au apucat, in ciuda promisiunilor firmei ca o trimite in doua zile. In a 5-a zi de la plasarea comenzii, Manuela s-a dus in treaba ei, lasandu-l pe Victor cu ochii lipiti de geam si boscorodindu-i pe vanzatorii fantanii pentru neseriozitate.

Intr-un tarziu, Godot-ul lui Victor a ajuns. L-a descoperit el lasat de FedEx in fata usii, la unul din drumurile de verificare facute la cateva minute distanta unul de altul. Reactia de moment MasterCard a filmat-o Liviu. Victor si-a bagat singur fantana in casa, cotopenindu-se cu ea. Dupa ce a montat-o si umplut-o cu apa, a inchis-o, a deschis-o, a inchis-o, a deschis-o, etc., de a trebuit sa-i caut o tripla cu intrerupator sa faca asta mai usor si mai safe. S-a uitat apoi cu lanterna cum pleaca apa din rezervor, cum curge prin toate gaurile, m-a pus sa-i caut o seringa sa mute apa de la un etaj la altul de ‘n’ ori, am sunat bunicii sa o vada live si am pozat-o si filmat-o si pentru Manuela. Seara, la culcare, am luat-o in dormitor la noi, urmand ca a doua zi sa ne incepem ziua cu ea inghesuindu-ne pe marginea chiuvetei de la baie in timpul spalatului de dimineata.

Tot a doua zi am aflat, prin intermediul lui Victor, ca fantana e un baietel fantana de 5 ani si jumatate care abia asteapta sa-si vada parintii. Ca „va urma”-ul sa nu ramana incontrolabil, a transat Liviu situatia din start: i-a transmis fantanii prin Victor ca e perfect orfana, dar ca sa nu-si faca griji, ca ne ocupam noi de ea!

__________________________________

*Manuela Prajea, colega lui Liviu de Top 50 Global Teacher Prize.

Read Full Post »

Momentele alea in care timpul se dilata, incapand in el secunde care par vesnicii una dupa alta si o frica paralizanta … In ultimii patru ani si jumatate, am trecut prin 3.

In vara cand Victor a facut un an, vine taica-sau intr-o zi cu el din parc. Ramasesem acasa sa fac putina curatenie si ajunsesem in momentul sosirii lor intr-una din bai. Liviu, cu capul in dreptul usii si tinand copilul in dreptul peretelui, imi spune: „– S-a intamplat ceva, dar sa nu te sperii.” Mi-a inghetat sangele in vene instantaneu, iar in cele cateva secunde pana a aparut si Victor in cadru  am avut timp sa-mi imaginez scenarii peste scenarii. Altele au urmat si dupa ce i-am vazut ranile lui Victor care acopereau jumatate din fata si din care iesea sange. Varianta unei cazaturi cu carucior cu tot,  in care copilul se frecase cu fata de asfalt, am aflat-o ulterior. De la Liviu, martor al intamplarii, care mi-a spus ca prima lui bucurie post-cazatura a fost urletul de sperietura si durere al lui Victor.

Alta data, in bucatarie, asezam vasele in masina iar Victor, care avea 3 ani si energie pentru tot cartierul, alerga bezmetic prin casa. Timpul a luat-o in slow motion cand, la un pas de gura deschisa a masinii de vase cu raftul de jos scos in afara, Victor s-a impiedicat. Ii vad si acum fata venind spre furculitele puse la spalat cu dintii in sus. Inca o istorie cu timp oprit in loc si cu plansete de sperietura si durere castigatoare. In plus, o istorie cu o intorsatura de situatie de ultim moment.

Acum 2-3 zile, o alta intamplare ne-a aratat ca viata e pe muchie. E frig rau afara, drept care ne alergam dupa-amiza prin casa, dintr-o camera in alta sau in jurul trambulinei. Victor se alerga cu mine de data asta. Ca o premonitie, ii tot repetam sa o lase mai incet, sa nu se impiedice. N-a lasat-o, m-a depasit cu viteza mare si, cativa pasi mai incolo, s-a impiedicat si s-a dus ca o racheta cu capul in perete. La doi centimetri de unde capul lui a deformat peretele, pervazul colturos al geamului ar fi putut sa-i intre in tampla sau in ochi daca orienta altfel capul in timpul caderii. Aceeasi frica paralizanta la mine, acelasi urlet de castigator al bataliei cu nesansa la Victor. Alt moment numai bun de realizat ca distanta dintre un azi perfect si un maine la fel e egala cu cea dintre un azi perfect si un maine cu totul altfel.*

tn_IMG_3384

_______________________

* Dupa ultima intamplare, nu ne mai alergam in jurul trambulinei. Doar ‘ne mergem’, cum spune Victor. Am pastrat insa in program traseul dintre holul de la usa din fata si master bedroom, unde alergarea se termina cu o aruncare disperata in pat a urmaritului.  

 

Read Full Post »

‘- Hai sa ne jucam de-a Alibaba si hociul! Tu esti Alibaba si eu sunt hociul. Du-te in pesteia!’

Pestera e un loc ales la intamplare in trambulina in care stau inchisi un Alibaba si un hot. Respectiv Victor si, cu randul, unul din noi, fara de care trambulina nu a avut sens mai departe de prima seara de stat la noi in sufragerie.

Cand nu facem inventarul la comori imaginare si nici nu ni le furam unii altora din pestera ca sa avem de ce sa ne alergam in cerc, suntem in trambuina Jack si uriasul si ne urcam pretend pe un vrej de fasole pretend.

Sau suntem doi uriasi buni, uriasul mic si uriasul mare. Buni in sensul ca impartim tot ce prindem de mancare. Cand uriasul mare si bun sunt eu, soarecii si scufitele rosii pe care le prinde uriasul mic le mananca numai el. La cate o vaca si cate un mistret ma mai bag, chiar asa, vegetariana. Cu soarecii si oamenii problema ramane si in joaca.

In trambuina, Liviu mai e un paianjen urias care merge in alergare cu mainile pe plasa sa-si prinda victima care alearga disperata tipand adecvat. Suntem amandoi orice, nu exista limite. Iar toate povestile adaptate la conditii de trambulina sunt cu alergare dezlantuita in ele.

O parte din povesti sunt si cu ooops!  Zice producatorul in instructiuni ca nu e bine de urcat cate doi in trambulina de marimea aia, iar noi am si verificat. The hard way, pe pielea lui Victor. O data si-a scrantit un picior cu taica-sau de a plans un sfert de ora si o alta jumatate a stat-o prin brate. Alta data si-a muscat limba in timp ce eu, sarind in jurul lui, il impiedicam sa se ridice in picioare. Orice ar pati, insa, nu-l poate convinge pe Victor ca locul nostru nu e langa el in trambulina.

Rar de tot, de multe ori mai rar decat s-ar potrivi si indatoririlor noastre altele decat joaca pe rupte, trambulina e patinoar pentru ultima mama Snoopy. Iar marginea e la fel de rar scena de pe care 2 (acum) mariachis mexicani Snoopy canta restului de adunatura Snoopy in concerte impredictibile.

Read Full Post »

Vad trei dungi de lumina: una la stanga, unde se termina usa care gliseaza spre stanga sa se inchida, alta la dreapta, intre usa cealalta si toc si una la mijloc, unde usile se suprapun. In rest, intuneric. Ca in sifonier, unde si sunt. Nu e un sifonier-sifonier, e o gaura in perete cu usi. Nu-i pot spune walk-in closet, nu e facut sa intri acolo. Asta in care sunt tine doar cat sa incapa umerasele, atarnate pe o teava, iar in partea de jos cat sa mai intre doua dulapioare mici, cu sertare. E cel mult un inghesuie-te-in closet.

Ca sunt aici, e parte dintr-un joc. Cand Victor ma prinde in camera lui, ‘mm‘-ie si ma impinge pana inteleg ca ma vrea in sifonier. De fapt, ma impingea primele dati. Acum pricep de la primul ‘m!” scurt. Si intru, e parte din contractul de mama. Wait-whered-he-come-fromMa strecor inauntru cu carnea in forma negativului dulapului mic din interior si a usii, printre care trec, ajung in spatiul dintre cele doua dulapioare, imi fac loc cu capul printre rufele de pe umerase si stau. Aici se opreste partea mea de contributie la joc. Urmeaza a lui Victor, care e sa intre si el in sifonier, sa stea vreo 10 secunde intre usa si primul dulapior (usa il sterge usor la inchidere, dar incape), apoi sa iasa din sifonier ca sa aiba de unde intra la loc again and again. Tot partea lui e sa se opuna prin ‘mm‘-ituri cand, de plictiseala si viata incomoda ce am acolo, vreau sa ies. Statul meu inghesuita in dulap e insa parte stabila din farmecul jocului care ii intinde entuziasm si zambete pe toata fata si un fel de chiuituri printre coardele vocale.

Dureaza pana ne sesizeaza Liviu lipsa de prin preajma lui si vine sa ne caute. Il rog de printre rufe si de dincolo de usa sa il atraga pe copil cu frumosul si nefrustrantul catre altceva. Si ies la lumina si la un spatiu in care sa incap comod toata.

______

Foto: una Google adaptata

Read Full Post »

– Hai, c-am obosit. Mai stam putin aici, pe canapea. Uite, si tu esti obosit.

Wrong guess: el nu e. Numai bunica-sa, dar nu pare sa fie treaba lui. O ia de mana si o trage din nou catre baie. De unde venisera in alergare ultima data, de si-a pierdut ea suflul. Si se duc.

IMG_7583 IMG_7584In baie o aseaza la locul ei, undeva imediat dupa tocul usii, cu usa deschisa. O lasa in asteptare si o ia la fuga. Traverseaza dormitorul, sufrageria, un hol, dupa care se piteste dupa un perete in bucatarie. Asteapta pitit 2, 3 secunde si mai iroseste altele doua sa arunce un ochi afara, ca si cum s-ar astepta sa vina cineva de care se ascunde.

IMG_75721 IMG_75901

Gestul e inutil, cumva. Precautia lui ar fi justificata numai daca bunica-sa ar incalca regulile jocului. Dar nu le incarca, sta acolo in baie pana se duce el peste ea. Invariabil. Drept care el asta si face la capatul celor 4, 5 secunde pierdute cu preventia, luand casa la galop inapoi.

Urmatoarea etapa e cu el alergat de maica-sa mare, amandoi scotand strigate de lupta.

IMG_75931IMG_75851

Dupa care iar i se plange maica-sa mare ca nu mai poate. Si iar n-are cine s-o auda. De fapt eu o aud. Si Dumnezeu mi-e martor ca vreau s-o ajut, doar ca Victor cu ea se joaca de-a v-ati ascunselea, ignora orice incercare de-a mea de a ma ascunde si de a-l prinde zgomotos prin casa. Momentele ei de ‘thanks God!‘ raman in cazul asta sa fie fie cele cand lui i se taie de atata v-ati ascunselea, fie in buza orelor lui de somn*.

____________

*Ca sa nu intram in conflict cu departamentul de protectie a bunicilor, adaug ca doua zile pe saptamana, in weekend, be bunica-sa o salveaza Liviu de la epuizare. Cu el Victor se joaca. Il taraste si pe el de-o mana pana dupa un perete si se aseaza in pozitia pe care o vrea pentru taica-sau. Odata pus taica-sau in pozitie, fuge sa se ascunda. Dupa care tot el apare sa  se lase speriat. Si este, pentru ca taica-sau isi schimba locul imediat ce Victor se intoarce cu spatele.

Read Full Post »

%d blogeri au apreciat asta: