Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘copilarisme’

Din arhiva.

img_0197

Read Full Post »

Nu stiu cat or fi stat pe banda in fabrica, prin cutii, rafturi si pe la noi prin camara, dar stiu ca acum nu mai stau prea des. In plus, mai nimic din ce le-au ursit cei care i-au facut si umplut cu miere nu pare sa mai fie parte din destinul celor cei trei ursuleti de care vorbesc.

Viata lor s-a schimbat imediat cum i-a zarit Victor pe un raft in camara la bucatarie. Acum nu mai stau cap in cap prinsi intr-o banda de plastic, e altfel pentru ei: au alta identitate, una fara etichete (la care am ras eu), dar cu lipiciul de la ele pe burta si spate (ca nu s-a luat).

img_8106

Au primit si nume: Sasha, Pasha si Natasha. Natasha e (din ce in ce) mai goala, mananc eu miere din ea. Pe furis, pe fata nu e chip:

‘- Mami, pot s-o iau si eu putin pe Natasha?’

‘- Nuuuuuuuuu!’

Pasha si Sasha sunt intershimbabili daca il intrebi pe Liviu. Daca ma intrebi pe mine, care le-am scrijelit cate un S si un P prim lipiciul mazgos de pe spate, nu sunt.

De cateva saptamani, unde e Victor, sunt si ursii: pe canapele si paturi, in jampolina cea noua, in alergare in jurul casei cand Victor se joaca ‘Buna dimineata! / See you later!’*, in baie sau bucatarie ‘sa se uite si ei la noi ce facem’,  in conferinta cu ceilalti ursi din casa, Vizuina, Maseluta, Pandelica, Pandelica celalaltul, Martin si care mai sunt. La intrebarea ‘Tze vobec usii, mami?‘ exista cate intrebari, atatea raspunsuri.

Doar cand doarme Victor ursii isi mai trag si ei sufletul. Si-l trag zilele astea pe burta
cu cate o treime de absorbant Alawys, gasit de Victor in dulapul din baie. Si bucatit de mine dupa ce-am incercat sa-i explic copilului, tragandu-i cutia din mana, ca ursii nu au nevoie chiar de 100% protectie.

___________

* Victor iese pe usa din fata sau din spatele casei strigandu-ne in alergare ‘- See you later!’, dupa care inconjoara casa pe o parte sau alta si intra pe cealalta usa salutandu-ne cu entuziasm cu un ‘-Buna dimineata!’.  

 

 

Read Full Post »

Am luat iar catelul, oaia si pe Pepe, pe cei doi Snoopy i-am agatat in fuga din Montreal si ne-am intors acasa. Intre continente cu aceeasi Turkish Airlines cu escala in Istanbul. In aeroportul din Istanbul am fost mai vigilenti decat la dus, cand intre avioane am stat sa ne calcam pe picioare cu jumatate din pasagerii in tranzit. La intoarcere, am asteptat sa se afiseze poarta la o masa intr-o patiserie  alaturi de cativa alti familisti cu copii, prea rari si (aparent) prea inofensivi ca sa ne tremure chilotii pe noi ca are vreun tzurli-burli inspiratia sa-i arunce-n aer. De lovitura de stat din Turcia am aflat cand eram deja in Indiana – un pitic pe creier in minus la drum.

Cat despre Turkish Airlines – ‘Europe’s Best’ anul trecut – niste dadace de isprava, care nu pareau sa fie acolo sa dea ochii peste cap cand cereai cate ceva cu care sa iesi din rand fata de restul pasagerilor. O insotitoare de bord s-a oferit sa-i dea lui Liviu meniul ei vegetarian dupa ce el ii spusese ca uitasem sa-l comandam special pe al nostru, iar alta nu s-a lasat pana nu mi-a deblocat monitorul resetandu-l repetat si venind inca o data la final sa se asigure ca merge. Greu sa vezi in comportamentul lor doar urmele unui training steril de companie, ca la altii. Asta dupa ce ne luasera la cala cate doua bagaje de persoana in costul biletului, de nu eram nici pregatiti pentru asta. Si dupa ce ne incaltasera cu sosetele, papucei si ne pusesera dopuri in urechi si protectii impotriva luminii la ochi sa ne priasca somnul de peste ocean. Inainte de aterizare ne-au spalat si pe dinti, cu periuta si pasta lor. Asta mic isi taraste si acum prin casa ‘dentuta‘ de la ei cu ce a crezut TA ca trebuie unui copil in avion, alaturi de jucariile primite sa-i faca zborul mai scurt*.FORMIA_IFSA_Turkish AirlinesDe la Montreal la Indianapolis, cu masina, ne-a luat peste 18 ore. Facute dintr-o bucata (ne strangea timpul) intr-o miercuri, 13 care ne-a tinut pe muchie departe de vreo doua din accidente petrecute in fata noastra. Pe altii nu i-a tinut, saracii: intr-unul din accidentele de pe drum care au sugusat traficul la ora trecerii noastre masina ajunsese in varful unor copaci din padurea de pe margine; in altul masina arata ca un ou de Paste spart pe toate partile; alte accidente, pana ajungeai sa depasesti locul cu ceasul rau, erau anuntate de dare de lucruri personale insirate pe zeci de metri pe asfalt.

Partea care putea sa placa in povestea asta cu autostrazi si accidente a fost participarea tacita a camionagiilor din trafic la mai bunul mers al lucrurilor in caz de accident. Cand vedeai doua camioane mergand in paralel in fata ta, ocupand ambele benzi, era clar ca se intamplase ceva si ca cel putin una din benzi urma sa se inchida traficului. Blocajul facut de camionagii facea ca nimeni sa nu se mai inghesuie pana in ultimul moment si pe banda cu accidentul, cum stim toti ca fac la drum oamenii mai grabiti decat altii.

IMG_0777La Indianapolis ne astepta o ploaie – spaima firmelor de asigurari: si cu spume, si cu pietre.

Acasa, eroul zilei a fost Victor, care, cu fusul intors, a rezistat la drum dupa 5 ore de somn in Montreal. Pentru ca la modelul asta de copil ca sa-l bucuri trebuie ori sa-i dai ata de gura mentolata la ros fara numar, ori sa-l lasi sa traga apa la WC tot asa, l-am lasat sa traga apa.

IMG_0771Desi rupt dupa peste 18 ore de drum, a gasit toata energia care sa-l plimbe intre cele doua bai de zeci de ori si sa traga apa extaziat cand la un WC, cand la altul. L-am oprit noi la un moment dat, cand parea ca sta sa adoarma in mers.

 

 

 

 

______

* Daca m-ar intreba cineva, as spune ca banii de la sosetute si periute ar fi mai bine primiti de cei care nu au bani sa se incalzeasca cu sosete si sa se spele pe dinti. Dar nu ma intreaba nimeni, pentru ca n-o exista loc in fata la ‘Europe’s Best’ fara truse de avion la economy. 

 

Read Full Post »

– Nu a căcănică! Nu a căcănică!

– De ce nu vrei, mami, la gradinita?

Si nu vrea cu toata convingerea, a plans cu disperare zile la rand. De la plecarea de acasa pana la plecarea de acolo.

– Ce-ti fac? Te bat?

– Da!

– Unde dau, mami?

Ca raspuns, arata la cap.

Nu-l bate nici cucu’ la gradinita. Sunt intr-o camera alaturata si vad tot ce se intampla cu el printr-un perete care pe partea mea e geam, pe a copiilor oglinda. E camera unde parintii care isi duc copiii in programul respectiv pot sta sa ii astepte, observand ce se intampla cu ei. Si da, la cum reactioneaza Victor si la ce vezi prin ziare despre copii abuzati sexual sau maltratati prin institutii de genul asta, as fi putut sa fiu paranoica daca nu vedeam cu ochii mei ce se intampla acolo. Sa le spuna cineva si idiotilor alora de la Barnevernet cum poate fi cu ce spun copiii.

In paranteza notat, gradinita nu e una propriu-zisa. E un program in care elevii dintr-un anumit curs de la Liviu de la liceu au nevoie de material didactic cu pampersi cateva zile pe saptamana, cam trei luni pe an, in doua serii (mai povesteam, l-am mai dus). Il ducem si pe Victor, sa-i mai indulcim, prin expunere la alti oameni in afara de noi, reactia de respingere fata de straini.

Revenind la ce se intampla la căcănică, nu numai ca nu-l bate nimeni, ci isi si petrece orele de stat acolo trecand din brate in brate de la o eleva la alta. Abia se cotopenesc cu el fetele, la cele aproape 20 de kilograme ale lui. Vineri a fost insa ziua lor buna: tot in brate l-au carat (nici pe tobogan, afara, n-a vrut singur, s-a dat carausa lui cu el), dar macar nu l-au carat ca datile trecute cu mucii taras de la plans. Asta dupa un lobby puternic in favoarea gradinitei facut de noi acasa in seara premergatoare:

– Nu a căcănică! Nu a căcănică!

– Stam numai putin, apoi mergem sa tragem apa la bai.  

– Mami acolo, la tam.

– Da, mami e acolo, la geam. Se uita la tine.

– Tati acolo.

 – Da, tati e si el acolo, vine sa te vada.

Dialog repetat again and again, de zeci de ori. Bine macar c-a functionat!

 

 

Read Full Post »

– Mami, mami! Doua ape.– imi spune Victor la un moment dat ieri dimineata, cand eram impreuna in sufragerie.

– Unde, mami, doua ape? – il intreb, incercand sa-mi dau seama ce vrea sa spuna.

– A tati i a mami. – detaliaza el, intorcandu-se pe rand in directia celor doua bai.

– Trei ape acum, mami. – ii zic.

70465545043093pTrei pentru ca i-am luat si lui o ‘apa‘. A cazut ieri si si-a zdrelit un genunchi si nu m-a lasat inima sa nu cedez la ‘- Mami, maga! Mami, maga!’ ale lui cand treceam pe langa un Walmart. De la maga(zin) il interesa trasul apei la WC-uri. Stiam. M-am cotopenit cu 19 kg de copil de nici trei ani in brate de la WC-urile din fata magazinului la cele din spate (‘- Te pun, mami, intr-un carut? Esti greu sa te duc in brate.’ ‘- Nu!) La intoarcere, in mijlocul magazinului, incepe iar, agitat:

– Apa! Apa!

– Mami, am fost la toate WC-urile. Nu le luam iar la rand …

 Apa acaca! – insista el.

Acaca‘ prin magazine spune cand vrea sa cumparam ceva.

M-am uitat in jur. Vazuse o stiva de cutii cu olite in forma de WC-uri, puse ostentativ cu dispozitivele de tras apa la rece la vedere, pentru incercare. L-am purtat de la o cutie la alta sa incerce vreo 10, dupa care rupta de maini am agatat si eu una bagand un deget in cutie prin gaura de ‘try me!’ si mi-am continuat cotopeneala cu el si cu olita in brate pana la case.

Olita cea ‘veche’ – multe in una* – a implinit doi ani la noi in casa. Doi ani linistiti, de vacanta totala. Si, dupa primele semne, pare ca nici pe-asta noua n-o asteapta vremuri grele. La intoarcerea acasa, dupa o ora si jumatate de stat pe olita dupa toate regulile de stat pe olita, respectiv in fundul gol, ce a avut de facut a facut tot intr-un pampers. Obtinut la cererea plansa a copilului panicat ca nu mai poate sa mai tina, dar nici drumul in olita nu poate sa-i dea.

_______

* Olita, adaptor de WC mare pentru nevoi mai mici si treapta de ajuns la WC si la chiuveta. Cu buton de apasat pentru ascultat povesti si cu altul de anuntat finalul actiunii. Plus suport de carte cu carte in el, pentru copii care se plictisesc repede.

img_5632

Inceputul unei prietenii platonice

 

 

 

 

Read Full Post »

Older Posts »