Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘bunica’

Cand bunica s-a urcat pe trambulina lui Victor, am luat-o ca pe un semn bun. A durat mai bine de 2 saptamani sa-si faca putin curaj (venise din Romania dintr-o istorie de cateva luni de neiesit din casa din cauza problemelor de sanatate). Dar curajul si l-a facut si doar ce ne-am trezit intr-o zi ca-i auzim pe amandoi, bunica si Victor, harjonindu-se in trambulina. N-a exagerat, dar a topait ceva inainte sa se cotopeneasca din nou sa coboare pe pamant.

 

 

Ochiul stang si fata pana la jumatatea obrazului nu si le-a invinetit sarind. A cazut pe strada, zice ca din senin si fara sa-fi fi pierdut cunostinta vreun moment. Cand a sosit acasa, a tacut malc si a intrat la un dus. Aveam sa-i vedem cucuiul urias de deasupra arcadei si ochiul deja violet cu bunica curatata de sangele scurs dupa taratul arcadei pe asfalt. Inca arata o victima a unei violente domestice pe care n-a trait-o, dar care atrage priviri lungi pentru ca violenta domestica e departe de a fi o raritate si pe aici.

tn_20180402_165738

Dar nu e nimic violent in viata de aici a bunicii. Poate doar furtunos partial atunci cand alergatul cu nepotul prin casa o cere. Dar bunica rezista. Asa cum rezista singura impotriva tuturor la cate-o v-ati ascunsea cu Victor care, dupa ce o pune sa numere „rar de tot” pana la 20, ne pune pe noi sa-l ascundem „repede de tot”. Bunica simte ca lupta nu e cinstita pe undeva, dar nu se lasa. Uneori cauta de chiauneste, dar da de el si in cosul de rufe de spalat, si in cutia mare cu pilote din dressing, si prin cotloanele casei pe care noi le stim, dar ea trebuie sa le descopere.

Rost de ciondaneala cu nepotul e destul de des. Cum ar fi la joaca cu plastilina, cand bunica vrea sa faca pasaroi de o culoare si Victor de alta, sau cand ea vrea zecile de pasaroi aliniati pe masa pe culori iar el ii vrea amestecati. Atunci, pentru ca intalnirea este intre doua pietre tari, solutia nepotului e sa o parasca pe bunica ca nu vrea ce vrea el. „Intelegeti-va!” – le zic, desi stiu ca nu e cale pana cand unul din ei nu renunta la joaca cu plastilina. Si-au mai gasit in comun anul asta pasiunea pentru desene animate, ocazie de chitcaiala si aici, desi judecat la rece n-ai vedea cum. Cand ii pun lui povesti sa-l adun ceva mai linistit la masa, apare si bunica de pe unde e si-si trage un scaun alaturi. Portita gasita de Victor s-o chitcaie pe bunica e sa intrerupa povestile cu 20 de secunde inainte de final, desi stie ca ei nu-i place asta si ca o sa-i zica de fiecare data sa nu le mai opreasca.

 

 

In ciuda mini-razboaielor zilnice, bunica si nepotul par, unul pentru altul, un stress necesar: isi incep ziua cautandu-se unul pe altul sa se joace, asa o si termina. Seara, la despartire, in loc de noapte bune, bunica isi aude un „sa dormi bine, sa ne putem juca maine!”. Iar cand maine vine, ei impart mai tot timpul pe care il pot pune la comun: impreuna merg in parc, tot impreuna bantuie, cand e frig, pe culoare si in salile de sport de la liceu de la Liviu, nepotul pe bicicleta, bunica pe jos si Liviu pe role.

Orele petrecute de bunica aseara la camera de urgenta au fost cu nepotul pe Google duo: „- Arata-mi cum ii ia sange, tati!” Sau: „- Arata-mi unde o duce, tati!” Sau alti „arata-mi”, pentru ca intra multi in 6 ore de ER, unde bunica a ajuns dupa ce ne-a spus ca statuse toata partea de zi cat noi lipsisem de acasa cu dureri in piept si pe o mana. Iar tati ii arata luatul sangelui si facutul injectiilor mai livid la fata ca bunica si cu capul intors in partea opusa telefonului. Bunica „n-are vene” si e cumva impacata cu ideea ca orice punctie venoasa e multe-in-una. Liviu nu se poate impaca nici cu ideea ca acele de felul ala exista pentru scopul pentru care exista.

 

 

La intoarcerea acasa*, dupa tot dorul de bunica exprimat explicit si repetat, nepotul a sarbatorit revederea cu intreruptul povestilor de la masa de seara inainte de final.

__________________

* Nu se stie ce-a fost cu durerea bunicii, dar clar n-a fost atac de cord sau cheag de sange in plamani.

Reclame

Read Full Post »

Sper ca bunica are timp sa se plictiseasca acasa la ea. La noi e de 3 zile si nu poate, are asta mic treaba cu ea. Google Duo, messengerul pe care o suna Victor din trambulina cu ea pe canapeua de la doi metri distanta, a invatat din prima zi. A si uitat ca nu a fost niciodata o minte tehnica si ca pana acum a fugit cum a putut de interactiunea cu telefoanele mobile.

Victor a tras din prima zi sa nu se mai duca la gradinita cat e bunica aici. Nu s-a putut. Nu s-a putut nici s-o ia pe ea cu el. Ar fi vrut macar sa mearga si bunica atunci cand il duc si-l aduc, sa profite de drumul impreuna, dar bunica nu se da scoasa din casa nici pana in garaj la cat de frig e afara si la cat de friguroasa e ea.

Inca n-a reusit s-o urce pe bunica in trambulina din mijlocul sufrageriei, dar lucreaza in fiecare zi la asta. Are promisiuni de la ea ca o s-o faca ‘dupa ce s-o mai intrema’. Perioada de intremare a inceput-o alaltaieri, dupa o vizita la doctorul ei de aici. Siderata ca a venit din Romania cu 4 anti-hipertensive (plus unul pe care nu i-l mai prescrisese medicul, dar il lua din inertie si nebagare de seama), doctorita i-a taiat 4 din ele, plus 6 din celelalte medicamente pe care le mai mai avea in schema de tratament.

Aceeasi doctorita ii taiase si anul trecut pe vremea asta vreo 10, dar medicii americani nu-i pot bate pe medicii argeseni la prescris medicamente. Probabil pentru ca aici medicii au sute de mii de dolari pe an salariu, nu le trebuie joint ventures pe sub mana cu industria farmaceutica. Asta o fi si motivul pentru care, pentru medicii de aici, pare mai important ca bunica sa nu fie ametita zi-lumina si sa nu-i fie frica sa iasa singura din casa cum i se intampla de 5 luni in Romania. Indignati, facem echipa cu medicii americani s-o intremam pe bunica.*

Daca trambulina in doi, baietel-bunica, nu e, e altceva. Aseara s-au jucat de-a Scufita rosie. Bunica in rolul ei, Victor in al Scufitei. Sa intre in pielea personajului, a venit initial la mine si la taica-sau sa ne ceara niste pantaloni rosii. Tricou si sosete rosii avea deja pe el. I-am reamintit copilului ca pantalonii Scufitei nu conteaza si i-am spus ca ii trebuie o scufita rosie pe cap, explicandu-i ce e aia. Si-a luat atunci caciula de Mos Craciun cu urechi de Snoopy, i-a dat-o in prealabil si bunicii sa o probeze, dupa care au inceput sa se lupte amandoi cu un lup imaginar care vroia sa-i inghita cu totul.

_____________________

* Tocmai pregatesc o scrisoare catre Colegiul Medicilor in care sa intreb despre intamplarea asta cu anti-hipertensivele. Si despre un tratament prescris de un neurolog roman (5 pastile noi, pe care Liviu a insistat sa nu le ia pana nu face investigatii serioase aici), tratament care continea un antidepresiv si un somnifer pentru o bunica pe care tai lemne in fiecare noapte cate 10 ore si pe care eu una nu am vazut-o sau auzit-o niciodata dand semne de depresie (cel putin in cele 3 luni pe an cate le petrecem impreuna). 

Read Full Post »

O viteaza bunica! Ce om neviteaz ia toate medicamentele pe care i le dau medicii din Romania (ca sa aiba cei din America ce sa-i scoata din schema de tratament in fiecare an) si mai si ramane pe linia de plutire?

Anul trecut, doctorii de aici i-au scos cateva, printre care si statina de care ii ziceau medicii romani ca ii controla colesterolul. Ideea cu scosul din schema a statinei si tinutul valorilor colesterolului sub observatie mi-a venit mie in timpul unui control medical. Desi bunica venise de acasa cu analizele facute cu o saptamana inainte, medicul de familie american a spus ca nu poate folosi valorile colesterolului din buletinul de analize romanesc. „- Nu pot sa-mi iau deciziile uitandu-ma numai la colesterolul total. Imi trebuie defalcat in ‘bun’ si ‘rau'” – ne-a spus. M-am mirat atunci cum isi pot lua deciziile medicii romani in aceleasi conditii si am intrebat medicul de aici daca bunica nu ar putea renunta la statina o perioada, din cand in cand cu un ochi pe valorile colesterolului.

A putut. Anul asta, dupa un an in care industria farmaceutica a pierdut-o de vaca de muls in Romania, colesterolul netinut in frau cu statine era PER-FECT. Cel care trebuia sa fie perfect, nu totalul. Bunica este de cand o stiu un om cu mese la ore fixe, vegetariana, si mananca portii mai mici decat poate tine in causul palmei.

Si asa vedem ca exista si o parte buna a business-ului super-profitabil cu sanatatea oamenilor din State: dai mai rar sau deloc de medici cointeresati sa gaseasca probleme pentru solutiile oferite de industria farmaceutica.

IMG_15991

 

Read Full Post »

Si pentru ca trebuia sa (mai) poarte un nume, i-a zis ‘Bu’.

– Bu-ni-ca! – ii sugereaza ea ca nu e tot, apasand pe fiecare silaba.

– Bu! – repeta Victor, tinand-o pe-a lui. Si apasand si el ‘b’-ul pret de vreo 2, 3 in 1, lasand ca o consecinta ‘u’-ul sa explodeze la iesirea din gura.

– Bu-na! – se alinta ea, intr-o alta incercare de a scoate macar o silaba in plus pentru noul ei nume.

N-a scos. Si a ramas ‘Bu’ de atunci inainte pentru toti ai casei.

IMG_0651Cu Bu … alt an, alta intalnire, alte moduri de a petrece timpul si de a se juca. In zilele cand afara se nimereste putina primavara, abia o lasa sa-si manance micul dejun, dupa care o scoate afara din casa pe usa din spate.

– Nu va departati de casa! – le spun.

Si nu o fac. Fac ture in jurul casei, de mana. Si se opresc cate o tura la leaganele din spate. In care din ele incap amandoi, se dau amandoi.

Mai scriu si citesc impreuna. Bu il asteapta dimineata cu tablita plina de cuvinte: ‘mama’, ‘tata’, ‘bunica’, ‘cap’, ‘capac’, ‘ciocan’, ‘cioban’. Il scot din pijamale, il spal pe ochi si pe dinti si-i dau drumul la Bu. Citeste ‘mama’ si ‘tata’, din ‘bunica’ face ‘bu’, lasa ‘capul’ si ‘capacul’ cum sunt si ce vine dupa nu mai citeste. Numai ce-o auzi:

– Spune: cio-can! 

– Nu! 

– Spune, ca pentru tine le-am scris!

– Nu!

– Plec acasa daca nu vorbesti cu mine!

IMG_0667‘Ciocan’ si ‘cioban’ nu ‘vorbeste’ cu ea. Nici nu incearca. Ori nu poate, ori nu are ce imagini sa le puna in spate si nu le vede utilitatea. Dar scrie cu ea: ‘A’, ‘AI’, ‘IA’. Au ajuns si la ‘O’ si ‘OI’, dar nu inca la cioban. Isi mai aude:

– Ce ‘a’ e ala?! Sterge si fa altul, mai frumos!

Il sterge si mai scrie o data, dar celalalt se mai nimereste sa fie la fel de burtos ca si cel de dinainte.

Plecarile acasa ale lui Bu sunt cam 20+ pe zi. Sensul si implicatiile eventuale ale amenintarii par insa sa ramana de fiecare data numai la ea: la cat de des pleaca si la ce schimba asta in relatia lor, plecarile lui Bu par sa fie OK pentru el.

 

Read Full Post »

– Hai, c-am obosit. Mai stam putin aici, pe canapea. Uite, si tu esti obosit.

Wrong guess: el nu e. Numai bunica-sa, dar nu pare sa fie treaba lui. O ia de mana si o trage din nou catre baie. De unde venisera in alergare ultima data, de si-a pierdut ea suflul. Si se duc.

IMG_7583 IMG_7584In baie o aseaza la locul ei, undeva imediat dupa tocul usii, cu usa deschisa. O lasa in asteptare si o ia la fuga. Traverseaza dormitorul, sufrageria, un hol, dupa care se piteste dupa un perete in bucatarie. Asteapta pitit 2, 3 secunde si mai iroseste altele doua sa arunce un ochi afara, ca si cum s-ar astepta sa vina cineva de care se ascunde.

IMG_75721 IMG_75901

Gestul e inutil, cumva. Precautia lui ar fi justificata numai daca bunica-sa ar incalca regulile jocului. Dar nu le incarca, sta acolo in baie pana se duce el peste ea. Invariabil. Drept care el asta si face la capatul celor 4, 5 secunde pierdute cu preventia, luand casa la galop inapoi.

Urmatoarea etapa e cu el alergat de maica-sa mare, amandoi scotand strigate de lupta.

IMG_75931IMG_75851

Dupa care iar i se plange maica-sa mare ca nu mai poate. Si iar n-are cine s-o auda. De fapt eu o aud. Si Dumnezeu mi-e martor ca vreau s-o ajut, doar ca Victor cu ea se joaca de-a v-ati ascunselea, ignora orice incercare de-a mea de a ma ascunde si de a-l prinde zgomotos prin casa. Momentele ei de ‘thanks God!‘ raman in cazul asta sa fie fie cele cand lui i se taie de atata v-ati ascunselea, fie in buza orelor lui de somn*.

____________

*Ca sa nu intram in conflict cu departamentul de protectie a bunicilor, adaug ca doua zile pe saptamana, in weekend, be bunica-sa o salveaza Liviu de la epuizare. Cu el Victor se joaca. Il taraste si pe el de-o mana pana dupa un perete si se aseaza in pozitia pe care o vrea pentru taica-sau. Odata pus taica-sau in pozitie, fuge sa se ascunda. Dupa care tot el apare sa  se lase speriat. Si este, pentru ca taica-sau isi schimba locul imediat ce Victor se intoarce cu spatele.

Read Full Post »

%d blogeri au apreciat asta: