Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘America’

Daca plaja avem in Indiana la doua ore si ceva de mers cu masina, Venetie avem in buricul Indianapolisului. Una cu un singur canal, care pleaca din White River – raul care traverseaza orasul. Pe canal te poti da cu gondola, cu hidrobicicleta si cu kayak-ul. Pe margine te poti da cu segway-ul, cu bicicleta colectiva, poti alerga, te poti plimba, bla, bla, bla. Tot pe margine poti face nunta.

Am dat de o nunta de margine de canal in ultima duminica de toamna calduroasa de anul asta. Cand am ajuns langa Indiana State Museum, locul din fata usii dinspre canal era imprejmuit, trotuarul mobilat cu scaune iar pe scari pe la jumatate, in asteptare, era un pupitru. Obisnuim sa petrecem mai mult timp in zona aia de canal pentru ca tot in partea dinspre apa a muzeului sunt niste mamuti metalici in marime naturala care ii plac lui Victor. Intre doua agatari de trompele mamutilor, Victor arunca de data asta priviri spre lumea care incepuse sa iasa din muzeu si sa populeze zona cu scaune: femei elegante, cu rochii fara spate si cu pantofi scumpi, barbati la frac sau la costum.

– Sa vezi ce draguta o sa fie mireasa! – am anticipat eu tare catre Victor. Si am profitat de prima ocazie de felul asta care ni s-a aratat ca sa-i povestesc despre ideea de nunta.

Ne-am continuat apoi joaca cu un ochi pe trotuarul din fata muzeului unde curtea cu scaune se umplea treptat, in timp ce pe scari domnisoarele si domnisorii de onoare se asezau cum ii directionau oamenii de la firma organizatoare a nuntii. Dupa ce setting-ul a devenit bun de pozat, o tanara a deschis ceremonia si a anuntat venirea tinerei perechi.

Mireasa n-a mai venit. Sau nu cea din anticiparile mele. Au venit insa doi miri, a caror poveste de dragoste a fost facuta publica pentru nuntasi si oamenii din zona neimprejmuita de trotuar de maestra de ceremonii. Am aflat toti ca fusese o iubire de liceeni, care a avut insa sansa sa contureze mai bine cativa ani mai tarziu. Mirii si-au citit juramintele cu pasaje cu umor cautat de pe niste hartii, s-au sarutat, dupa care au coborat de mana pe culoarul lasat intre scaune in aplauzele frenetice ale nuntasilor.

.

Anunțuri

Read Full Post »

Daca-ati prins sau nu ideea: a venit si-aici IKEA.

Fenomen social, frate! Au anuntat ca dau degeaba 45 de canapele primilor 45 de clienti adulti aflati la coada la ora deschiderii, 45 de oameni asteptau in fata magazinului cu 3 zile inainte de inaugurare. Sau poate atunci am aflat eu despre ei pentru ca a spus presa. Daca mai dadeau gratis si niste perdele, palnii si cinnamon buns, ma gandesc, era ca in noptile de dinainte de Vinerea neagra, cand da Apple maruntis la popor: mai ramaneam cativa acasa. Despre motivatii insa poate e mai bine sa nu disputandum: la un salariu minim garantat de 7,25 dolari / ora in Indiana, fiecare canapea incapea 52 de ore de munca.

Sa nu darame lumea peretii din prima imbulzindu-se sa intre in magazin (ma gandesc iar), IKEA a pus inaugurarea intr-o zi lucratoare din mijlocul saptamanii. Nu stiu cum a fost la deschidere, dar spun asta pentru ca sambata urmatoare dupa pranz zona era paralizata de trafic si faceai coada sa poti lasa masina in parcari aiurea, undeva cat de cat aproape de magazin.  Dupa iesirea de pe autostrada, am facut vreo 50 de minute un drum de jumatate de minut cu parcare cu tot.

In magazin, am mers si noi cu restul termitelor dupa sageata alba, incercand sa impacam caprele noastre multiple (ale mele si ale lui Liviu) cu verzele intuibile ale lui Victor (el cu ochii dupa baile amenajate sa traga o apa de WC la rece si sa se joace tot asa cu instalatiile din rezervoare). Pe parcurs, am profitat necinstit de focusul special al lui Victor si am evitat coada suplimentara de la face painting, plus cosurile cu palnii si perii de bucatarie de vanzare (palnii mai vroia, dar avea 10, cumparate din Cincinnati, iar perii … stim ca vroia ‘cateva’ si din astea, dar mai stim pana la iritare si ca exact astea mai lipsesc din casa).

La iesire, muzica intr-o parte live, in alta mixata live de un DJ. Si cosuri pline. Si ciocolata multa la 1 dolar bucata. In shop-ul specializat, mancare cu nume pe care nu numai ca nu incerci sa le pronunti, te uiti si renunti din prima sa le citesti (cumperi intuitiv ce te inspira). Si, important pentru toata lumea, clienti zambitori.

Neaflat pana acolo, am aflat in parcare ca nicio masina mica nu e prea mica sa incapa o caruta de mobila IKEA.

 

Read Full Post »

Elevii lui Liviu din clasele avansate au voie sa vina cu pluta la un examen, o data pe an. Conditiile sunt ca pluta sa fie pluta la propriu si sa fie facuta din bucati de carton imbinate cu o singura rola de duct tape (ultima regula nebatuta in cuie anul asta). Au de estimat din calcule linia de plutire si ce le ramane e sa pluteasca contra-timp pret de doua lungimi de piscina. Ai piscina la liceu, ai parte si de altfel de experiente in cursul de fizica.

Competitia e lansata pentru barci din carton, dar am vazut anul asta si plutisti. Plutisti pe pluta, dar si unii in barci care n-au apucat sa vada piscina dincolo de momentul lansarii la apa pentru ca linia de plutire reala era undeva deasupra barcii inghitite de apa. Intrecerea a avut insa si campionii ei, cu barci gandite inginereste intr-o scoala facuta sa scoata teoreticieni. Una din barcile cu mult timp pus in ele a purtat nume romanesc: „O singura rola„. Aluzie la rola unica de duct tape care trebuia sa tina barca impreuna. Sub nume, insirate pe o sfoara, miezurile a n+1 role de duct tape.

A fost fun, gradenele piscinei au fost mai pline ca niciodata (intrecerea nu e gandita cu public, dar s-a dus vestea despre ea si isi fac timp sa vina sa o vada si elevi, si profesori). Sper ca a avut fun si familia Snoopy, pe care Baietelul a tarat-o in par dupa el la eveniment pentru ca „asa a vrut tata Snoopy„.

 

 

Read Full Post »

alert1‘Cladirea este BLOCATA. INDREAPTA-TE CATRE UN LOC SIGUR. Intra intr-o sala, inchide usa, coboara jaluzelele, stinge lumina, pastreaza tacerea, asteapta instructiuni ulterioare. Un pericol iminent si / sau imediat a fost detectat’. 

De data asta (si de fiecare data pana acum), mesajul aparut pe proiector in locul a ce ar fi trebuit sa fie sublinia si ca este vorba numai de o simulare de lockdown.

Simulam pe rand, de doua ori pe an, adapostirea de tornade, fuga de incendii si disperarea ca impartim cladirea cu cineva care impusca la intamplare. La tornade si incendii, lumea e relaxata: ai unde te ascunde, ai cum fugi. Se trimit sms-uri, se butoneaza retelele de socializare. La simularea de lockdown, aerul apasa. Indicatia ‘PROCEED TO A SECURE LOCATION‘, scrisa cu litele mari pe ecranele calculatoarelor institutiei si urlata cu voce robotica de dispozitivele de alarma puse din cativa in cativa metri pe holuri, nu linisteste. Locul sigur nu exista, ar fi fost parte din procedura. Ca la tornada si incendiu.

Salvez un print screen, inchid proiectorul si merg sa blochez usile. Ne insiram apoi toti – cam 20 – pe peretele cu usile, intre ele. Asteptam tacuti, cu privirile in jos. Una din usi se deschide. Cineva din echipa de coordonare a simularii verifica respectarea procedurii. Daca ar fi fost shooter-ul, ne-ar fi pus ADN-urile in rosu pe peretele din spate dintr-o singura rotire de mitraliera. Ma duc sa inchid usa aia inca o data, intrebandu-ma de ce naiba n-or fi pus la usi incuietori cu incuiat spre stanga, descuiat spre dreapta, sau macar mai intuitive. Unul cu o mitraliera in mana nu se opreste oricum la prima usa incuiata cand descuiatul e la un picior in geamul din mijloc sau la o rafala de gloante distanta. Alte 7-8 minute si suntem anuntati ca putem trece la ale noastre.

Ma duc spre locul meu. Arunc un ochi spre tipul cu privirea mereu pierduta si cu niste belciuge cat verighetele care ii largesc gaurile din lobii urechilor. Guvernul socoteste ca in incaperea asta ar putea fi 4 oameni cu probleme mentale. Ma uit apoi la L., care m-a intrebat la un moment dat daca pot vorbi engleza cu accentul american. Nu sunt cuvinte spuse ca sa fie: Trump a scos din formalismele americanilor atitudinile rezervate referitoare la diferente. Ma incearca un disconfort pe care nu stiu exact de unde sa-l iau si unde sa-l pun.

2nd_amendmentInapoi spre gradinita copilului si spre casa, imi fuge minea la ochii grei de ganduri ai uneia din educatoare dimineata. In cap imi apar scenarii despre ce-o fi lasat acasa si memoria imi scoate in fata amintirile despre Sandy Hook. Mi se face frica si-mi dau lacrimile. Ca sa fie toate gramada, pe strada 16, cu 2-300 de metri inainte de pista de curse, crut in ultimul moment un claxon nervos pentru un idiot care mi-a taiat fata lasand-mi cativa centimetri intre mine si el. Masina lui, un Q7 de la Audi scos din tipla, ma anunta printr-un sticker pus pe geamul din spate ca era protejata de al doilea amendament.

 

Read Full Post »

679420489445_noshad_fr

Intrata pe net sa caut tipul meu de rama, am vazut ca magazinul respectiv vindea online rama aleasa de mine (‘Coach’ – daca asta spune cuiva ceva, ca mie nu – in imagine) cu 60 de dolari mai ieftin. 

Am fost sa ne facem ochelari de vedere. Controlul il facusem, bani si distractie separate. Am ales mai intai ramele: 199 de dolari ale lui Liviu, 199 ale mele. Cu ceva si dupa 199 – pret psihologic extrem. Pe langa rame, am mai cerut lentile de dioptriile recomandate de medic. Si am mai vrut in plus ca lentilele sa fie heliomate, ochelarii fiind de distanta. Totalul: 900 de dolari. Cu anti-reflective coating, inca 350. Noul total: 1.250 de dolari doua perechi de ochelari cu rame made in China. Cu rame de 25 ar fi fost 900. Intr-o tara in care multi n-au cateva zeci de dolari pe luna sa-si asigure vederea (sa aiba reduceri care te lasa sa platesti grup si din buzunar), pentru ca se munceste inca pe rate orare de 5 pana la 10 dolari (au spart ieri cartelul California si NY-ul, care urmeaza sa dea 15 dolari minim pe ora lucrata, inainte de taxe).

Am schimbat un WTF intelectual intre noi si am incercat la alt magazin. ‘60% off o pereche de ochelari cu tot pe ea!’ – anuntau comerciantii mare pe pereti. Au facut si aia socotelile, au ajuns la vreo 400 pe pereche, au dat 60% jos, moment in care Liviu le-a spus sa calculeze si pentru tipul nostru de asigurare.

‘- Well … Cu asigurare, dealul cu 60% off nu mai sta in picioare!’

N-am prins logica. Telefonul la asigurare ne-a informat numai ca te poti plange de comerciant doar dupa ce cumperi ochelarii.

Am cumparat de la primii, pentru ca toti care acceptau asigurarea pareau o apa si-un cartel.

Capitalism in forma de ham.

 

Read Full Post »

Older Posts »

%d blogeri au apreciat asta: