Dimineaţă-nsorită,
Fii binevenită
În ochii tăi mari visători,
Te aşteaptă o lume
Să faci lucruri bune
Din ale inimii comori.
Tra-la-la la-la-la, Semnal M:
Intrarea fiind facuta, sa va spun despre diminetile mele perfecte, intr-o povestire-molima intinsa spre blogul meu de la cel al lui Mimi care se mira (si care are niste dimineti …).
Cat despre mirari – ca o paranteza – ma mir si eu de exaltarea din introducere, cumva in contratimp cu ce coexista in perioada asta in capul meu. Incep un job nou si asta ma consuma la capacitate. Job-ul ca job-ul (interesant si inedit in felul lui, povestim), dar inainte de el e drumul pana acolo, o ora dus, o ora intors, ambele la volan, pe autostrazi (asta e de bine in general, dar nu si pentru soferi netalentati si stressati). Pe una din ele, 465 (centura Indianapolisului), as putea sa o sar, dar cu pretul a 40 de minute in plus petrecute zilnic in masina. Pana la urma, indiferent cat o dura, Doamne-ajuta, sa ma intorc intreaga in fiecare zi, cu masina cu tot! Si cei din traficul din jur la fel!
Dar vorbind despre lucruri cu adevarat perfecte, diminetile mele de vis sunt cele cand nu ma alearga nimeni sa ma ridic din pat. De miscat, sa ma misc doar pana la fereastra, sa fac lumina in camera si, daca e un alt anotimp decat vara asta de acum irespirabila de atata umezeala si caldura, sa las racoarea sa intre dinspre paduricea din spate. Totul cu mine la loc in scutece, lenevind. In starea asta de dolce far niente, sa ma uit la haoticele de veverite care alearga de beleuze pe crengi, sau una pe alta, fara un rost de care mintea mea de om sa-si dea seama, parandu-i-se asa si mai amuzant. Un loc in dimineata mea perfecta si o conditie ca ea sa se intample e un Liviu si el cu chef de facut nimic alaturi. Doar cu chef de vorba, sa stam si sa visam impreuna la ce ar fi daca. Sa batem campii cu sentimentul ca tot timpul nostru e doar al nostru si viata la fel.
Deci da, diminetile mele ideale nu sunt clar cu sculat cu noaptea in cap. Din atata obsesie pentru asta, la ultimul job in tara eram singura din firma care cerusem sa mi se decaleze programul si sa intru mai tarziu decat vroia pontatorul electronic sa considere corect. Doamna Bordei, va iubesc! Mai ales cand realizez ca aici nu mi-ar intelege nimeni comoditatile; americanii si le respecta doar pe cele pe care le impartasesc la comun (cum ar fi facutul de inimaginabil de multe lucruri – serviciile bancare, cumpararea de medicamente, etc. – direct din masina, dupa modelul McDonalds). Acum, de ce mi-a fost frica, de aia am dat: o sa plec de acasa la 5 si jumatate, sculata cel tarziu la 5.
Motiv pentru care (re)vin si zic: „Dimineata de week-end sau vacanta insorita, fii binevenita …”
And the leapsa goes to: Ana, Svea, Sofia, Isis, Dana , Dana si Andria.
Hehehe… ma intreb ce a atarnat mai mult in balanta, curiozitatea de a-mi sti programul matinal sau dorinta de a scapa de postasii suedezi :))
Multumesc frumos, o preiau! Pentru ca vine de la tine si pentru ca, astfel, poate imi mai dau si eu drumul la scris.
ApreciazăApreciază
Cum sa vrei sa scapi de asa postasi eficienti, mai, Svea?! 😉
Acum stiu cum e cu diminetile tale. Cele suedeze.
ApreciazăApreciază
Crisa, VAI DE CAPUL TAU! atat am de spus! …si ca te compatimesc sincer!
ApreciazăApreciază
Hai, mai, Cutz, de asta aveam eu nevoie acum?! Si mai ales de la tine, un camion de optimism dealtfel … Formateaza gandurile, te rog si revino!
ApreciazăApreciază
Bafta la noul job, sa ti se potriveasca! Sper sa n-ai parte decat de colegi de trafic intelegatori la ora aia si sa te descurci de minune. Nici mie nu-mi place sa ma trezesc cu noapte in cap, darun job bun merita si sacrificiul asta.
Bun subiectul, ah……mai ales cand dimineata incepe pe la pranz, he, he, he….ca in vacantele de vara de al’dat’….
ApreciazăApreciază
Sa fie, Dana! Tot ce e de bine. Multumesc.
ApreciazăApreciază
Pe scurt.:daca la diminetile tale ideale adaugi… un masaj, ele seamana cu diminetile mele ideale! 🙂
Cat despre schimbare… e doar o chestiune de obisnuinta. Specialistii spun ca un nou obicei se dobandeste in 21 de zile, acestea fiind, evident, cele mai grele, de adaptare la noile conditii. Dupa, totul e rutina, cale batatorita. Trebuie sa rezisti 21 de zile si poti s-o faci, Cristina! Mai ales daca-ti va placea ceea ce faci, mediul, seful… 😉
Tin pumnii.
ApreciazăApreciază
Nu te-as plange nici pe tine pentru cum iti traiesti diminetile pe gustul tau … 😉
21 de zile de adaptare, zici?! Nu sunt chiar multe, doar ca eu simt ca mie de obicei imi trebuie mai multe. Cam 365. Am trecut de 2, a treia e azi, cand citesti tu. Mai raman 18 …, 17 …, 16 … Sau 362 …, 361 …, 360 … 😉
ApreciazăApreciază
Nu zic eu, zic specialistii! Asa ca trebuie sa-i credem. 17… 16… 15… 😉
Poti s-o faci, Cristina!
Abia astept sa ne spui cum e munca, mediul… dar mai ales seful! 🙂
ApreciazăApreciază
Pentru supravietuitori, cu drag 😉
ApreciazăApreciază
Isis, pe bune daca se potriveste altceva mai bine moralului diminetilor mele decat melodia asta! Cred ca imi fac un CD cu o selectie de piese de inima albastra de angajat matinal sa plec cu ele la drum 😉
Multumesc de gand. Si de drag.
ApreciazăApreciază
Cristina, o dimineata ca asta nu am mai avut nu stiu de cand, sa lenevesc sa stau de vorba cu Sot(el nu e prea vorbaret), cand se trezeste Iulia si eu fresh, ca de. Iti invidiez dimineata perfecta.
Sa ai spor la noul job si eu o sa ma apuc de condus, ca trebuie desi mi-e teama .
ApreciazăApreciază
Spor si tie Sofia, pentru ca si re-luatul de coada e tot ca un inceput! Si spor si la dimineti perfecte in 3 (inainte sa plece Iulia la facultate 😉 )!
ApreciazăApreciază
păi, prinţesă, eu nu ştiu cum se face, da’ mesajul tău n-ajunse la mine. eu sunt în mari pregătiri de peregrinări spre o nuntă în Vatra Dornei, dar n-am mai rezistat şi am intrat la tine, ca să văd că mă precizasei şi pe mine într-un articol… dar de ce n-o fi intrat legătura şi la mine, să mă salute… sau poate a fost, iar eu n-am observat-o, că am nişte probleme (ca toată lumea, de fapt! 🙂 cu compu…
mă gândesc să scriu şi la mine pe blog, dar cert este că sunt exact invers decât tine… ador să mă trezesc devreme, la 5 sunt în picioare, chiar dacă mă culc la 1.
restul spun pe blog…
iar melodiaaaaaaaaaaaaaaaaaaa, mi-a adus aminte de adolescenţă, leatule! 🙂
ApreciazăApreciază
Leatule …. :)))))
ApreciazăApreciază
[…] Un fel de chestionar cu o singură întrebare… de la Cris. […]
ApreciazăApreciază
Cred ca ai atipit de-atatea dimineti nedormite destul. Asa ca m-am gandit sa-ti aduc o cafea… 😉
ApreciazăApreciază
🙂 Frumos. Multumesc de gand si, daca mai ai asa bune, mai trimite din cand in cand, sunt in mare nevoie. Si de cafea multumesc, e singura care imi place, ai simtit tu …
ApreciazăApreciază
[…] Vorbeam mai ieri-alaltaieri cu Cristina: […]
ApreciazăApreciază