Dupa ce ne-am plimbat cu degetul pe harta fara directie in toate directiile de pe continentul asta, am decis sa plecam in vacanta de iarna la Montreal. Cu lectiile facute despre hotelurile din zona prin citirea review-urilor de pe booking.com si tripadvisor.com, am trimis lista spre validare prietenului Marcel, emigrat ca din pusca la Montreal dupa ce Vadim a luat 30% din voturile romanilor la prezidentialele de la inceputul anilor 2000. Marcel ar fi urmat sa ne spuna daca logica dupa care e facut Indianapolis-ul nostru, cu putin downtown si restul ghetou (prin care nu vrei nici sa treci, cu atat mai putin sa stai acolo), se aplica si la Montreal. Mai precis daca zonele unde erau hotelurile de pe lista erau safe.
Raspunsul primit avea legatura cu intrebarea, dar in alt sens: “Uite ce iti propunem noi: veniti la Montreal fara sa mai faceti vreo rezervare. Stati la noi cat vreti. (…) Deci stati la noi (…), aveti cheie, casa, dus, dormitor, PARCARE*, frigider, aragaz, 2 copii, 2 adulti, niste vecini simpatici, adica tot ce ii trebuie omului ca sa se simta bine. (…) Adica, pe scurt, am fi extrem de bucurosi daca ati accepta invitatia. Si va asigur ca va va fi mult mai comod asa. In plus, noi suntem niste firi simpatice si foarte modeste.”
Asa am ajuns sa petrecem cateva zile, inclusiv Ajunul Craciunului, cu niste romani cu firi simpatice si foarte modeste si prietenii lor. Un ajun atat de romanesc incat au venit colindatorii la usa. De fapt, nu stiu cum s-ar fi putut altfel intr-o parte de lume in care, desi aflata la un alt capat al Pamantului fata de Romania, sunt magazine unde gasesti eugenii Dobrogea, zacusca Gospodina, apa minerala Borsec si carnati cabanos. Si una in care gazdele noastre raspundeau invariabil cu un “alo” cu accent perfect romanesc la telefon, pentru ca cel mai probabil era ca la celalat capat al firului sa fie un conational care a trecut si el Oceanul.
A fost un ajun cald si romanesc, printre oameni care au ales sa isi ia in plina maturitate vietile de la capat. Oameni care au lasat acasa cariere de medici, ingineri, profesori, economisti, directori, preferand sa traiasca intr-o societate mai asezata, departe de bruiaje degeaba care nu te lasa sa intelegi tot ce e de inteles din propria-ti viata.
La petrecere a venit si Mos Craciun: darnic, fara aere de vedeta si confundat de o fetita de 5 ani cu unul din invitati. Amandoi aveau sosete la fel, i-a destainuit copila maica-sii. Ajutata, si-a dat imediat seama ca i s-a parut. Bine ca nu l-a recunoscut dupa perna care ii tinea loc de burta si pe care sarea cate cineva sa o piteasca de cate ori iesea cate un colt afara; atunci ar fi fost mai greu cu argumentele. Si pentru ca tot plecase Mosul dupa ce a lasat ce avea de lasat, copilul si-a pus energia la gramada cu a celorlalti, intorcand impreuna pe cat le-a stat in putere casa pe partea cealalta. Totul sub un spirit autoritar al celor mari inmuiat total de cel al Craciunului.
(Cozonacul a fost framantat ca
__________
* Cum aveam sa intelegem la fata locului, parcare cu majuscule insemna cazarea masinii la preturi care se invarteau in jurul a 20 de dolari pe noapte.
[…] Je me souviens I. Te cunosc dupa sosete, Mos Craciune Thu Dec 30, 2010 8:11 am Dupa ce ne-am plimbat cu degetul pe harta fara directie in toate directiile de pe continentul asta, am decis sa plecam in vacanta de iarna la Montreal. Cu lectiile facute despre hotelurile din zona prin citirea review-urilor de pe booking.com si tripadvisor.com, am trimis lista spre validare prietenului Marcel, emigrat ca din pusca la Montreal […] […]
ApreciazăApreciază
Ei, sincera sa fiu, mi-au dat lacrimile cand am citit si ma bucura teribil cand vad ca macar in alte tari romanii tin aproape. Poate ca e chestie de bun-simt sau educatie, dar cei de la mine, de aici din Feroe, fie vor sa para orice altceva numai romani nu, fie au o reactie de respingere care ma socheaza de fiecare data.
Nu stiam ca sunt asa multi romani la Montreal, Toronto-ul stiu ca era plin. Frumos, mi-ar placea si mie sa am preiteni pe care sa ii colind.
ApreciazăApreciază
PS Si eu tot cu „alo” raspund la telefon si am avut mereu norocul ca nu s-a blocat nimeni
ApreciazăApreciază
Am citit si eu asta si m-am intristat, culmea; cred ca imi pare rau pentru noi, astia care au ramas in tara asta mioritica… Sarbatori fericite, Cristina!
ApreciazăApreciază
Andreea, in Montreal, acolo unde am picat noi, asa era. Si aici, in Indianapolis, romanii tin aproape in felul lor si cat au timp, in special prin comunitatea formata in jurul bisericii romanesti. Se cununa, isi boteaza copiii unii altora in traditia noastra, fac sarbatorile impreuna ca acasa.
Sa inteleg ca e diferit mult modul in care raspunde un faroez la telefon fata de ce faci tu? 🙂
ApreciazăApreciază
Marian C, fiecare alegere de genul asta are partea ei de tristete, pentru ca implica renuntari. In cazul luatului lumii in cap, renuntarile au cel mai mult legatura cu sufletul, care ramane in buna parte la oamenii si locurile de acasa, indiferent cat de bine zici ca iti e in alta parte. Plus anii in plus de renuntari la o varsta la care de obicei culegi roade, nu mai sadesti.
In alta ordine de idei, inteleg ce spui si asta ma intristeaza si pe mine. Niciodata nu mi-am auzit si simtit prietenii si pe cei din familie mai debusolati ca acum. Iar asta doare si de la distanta.
Or fi, probabil, si oameni care disting esenta lucrurilor dincolo de bruiajul de fond si asta ii lasa sa traiasca linistiti in felul lor in tara. Desi cred ca e oricum consumator de energie sa ignori tot ce ar trebui ignorat ca sa poti face asta cu sufletul senin.
Bun venit in vizita! Sarbatori frumoase si senine si in casa la tine!
ApreciazăApreciază
Ma bucur ca ati avut parte de un Craciun placut alaturi de niste oameni deosebiti.
La multi ani si numai bine in noul an.
P.S. Le-ai povestit despre Coa celor din Montreal ?
ApreciazăApreciază
Dana, a fost un Ajun de Craciun frumos, printre oameni frumosi. Si noi ne-am bucurat de el.
La multi ani si voua si petrecere frumoasa acolo, in Gibraltar! Multa sanatate si tie, si lui Clive! Ii urez lui Clive sa se refaca de tot dupa ce s-a intamplat la Londra anul asta!
Da, am povestit de Coa si de veveritele noastre. Au si ei veverite multe peste tot, diferite de ale noastre din spatele casei dar la fel de frumoase. O sa povestesc si despre ele, mai ales cu imagini.
Cat despre Coa, azi am lasat usa din spate sa se aeriseasca si l-am gasit in mijlocul sufrageriei mancand nuci. Le luase singur din farfuriuta pe care o pastram langa usa ca sa avem la indemana cand vin ele sa ceara. Veverita de-a casei.
ApreciazăApreciază
Multumesc frumos pentru urari Cristina.
He, he, he….simpatic rau Coa !!! In general veveritele nu pot fi imblanzite, dar probabil Coa are o fire prietenoasa si blanda si a descoperit ca nu are de ce sa se sperie. Parca vad ca in curand o sa urmariti filmele la tv toti trei pe canapea, he,he, he…
ApreciazăApreciază
An Nou fericit! Si multi altii ca el, Cristina!
ApreciazăApreciază
@cristina, eu „am” un păsaroi (zic eu ca e un el), un măcelandru. Care ori de câte ori mai săpăm minuloscuzitatea de grădină pe care o avem, ţopăie şi el fericit la nici o jumătate de metru de noi. Nu îţi mai spun ce fericit e când îi dăm pâine! O caă undeva şi se întoarce să mai ia… 😆 Mi-aduce aminte de nişte păsărele de la grădina zoologică din Rotterdam care luau pâine dintre degetele mele, atât de îndrăzneţe erau. Oricum domnia sa Coa, este absolut delicios.
Feroezii îşi spun numele când răspund, mie nu îmi place. Sau mai au un „Halău” când nu zice nimeni nimic sau nu se aude.
Off, câtă dreptate ai cu sacrificiile….
Un An NouFericit îţi doresc şi toate cele bune.
ApreciazăApreciază
Dana, noi credem ca pot fi imblanzite, incurajeaza-ne! 😉 Am vazut pe YouTube multe filmulete cu veverite prietenoase pana la stadiul statului la mangaiat si jucatului ca si cum ar fi pisici.
Sa stii ca ar trebui sa ne gandim si la subtitluri de filme si in veveriteasca …
La multi ani!
ApreciazăApreciază
Isis, multumim! Sa aveti si voi un Ajun de An Nou cald si un 2011 pe masura dorintelor! La multi ani!
ApreciazăApreciază
Andreea, dulcelul de pasaroi … 🙂 Ai scris despre el? Cred ca sunt multe pasari indraznete ca el. Si ma gandesc la porumbeii, vrabiile si chiar ciorile din pietele publice care aterizeaza pe mana ta ca sa le dai sa manance. Sa va traiasca!
Si sa traiti si voi si sa aveti un An Nou cu sanatate si bucurii!
ApreciazăApreciază
Mi-ai starnit amintiri tare dragi cu asta!
ApreciazăApreciază
OK, OK, Coa poate fi imblanzita. A facut primul pas deja cand a decis sa-si ia singura nucile si sa le manace in sufragerie…veverita asta are stil….
Happy New Year Cristina, Happy New Year Liviu, Happy New Year Coa !!!!!
ApreciazăApreciază
Carmen, inteleg ca e de bine 🙂
La multi ani!
ApreciazăApreciază
Dana, asa mai putem pica la pace 😉
Multumim pentru urari. Ma duc acum sa le strig si in spatele casei, sa se auda si in cuibul lui Coa din varful pomului.
La multi ani!
ApreciazăApreciază
Foarte frumos Craciunul petrecut de voi! E bine ca exista si astfel de comunitati de romani in afara granitelor!
ApreciazăApreciază
Svea, nu numai ca sunt, am mai dat si peste ele 😉
ApreciazăApreciază
[…] am facut cozonac. Plecasem cu elan inca din Canada, unde prietenul Marcel castigase loteria cozonacului de Craciun dupa ce-si batuse capul, dar mai ales mainile cu el pana-l uitase Dumnezeu langa ligheanul cu […]
ApreciazăApreciază
[…] am facut cozonac. Plecasem cu elan inca din Canada, unde prietenul Marcel castigase loteria cozonacului de Craciun dupa ce-si batuse capul, dar mai ales mainile cu el pana-l uitase Dumnezeu langa ligheanul cu […]
ApreciazăApreciază
[…] care numara aproximativ 60.000 de locuitori. De o zona romaneasca anume nu am dat, dar, asa cum mai spuneam, ai nostri stabiliti acolo reusesc si ei sa se invarta intr-un univers care le aminteste de viata […]
ApreciazăApreciază
[…] locul spre care au ales sa se indrepte zeci de mii de romani care si-au luat lumea in cap – am scris mult pe blog la vremea […]
ApreciazăApreciază