Unul ar fi ca, la cat timp am avea de tine, ar trebui sa iti inchiriezi o masina si sa o iei incotrova, sa nu zici ca ai venit in America sa stai undeva inchis intr-o casa. Inclusiv week-end-urile, care sunt pentru mine suficient de ocupate incat i le ocup si pe ale lui Liviu. Cel trecut, de exemplu, a trebuit sa aduca la nivelul mintii mele o carte care spune cum anumite chinezarii matematice (tabele de adevar, functii compuse, numere complexe, etc.) stau undeva la baza mecanismelor gandirii noastre care da inteles cuvintelor. Pentru ca el e seful cu matematica la noi in casa (si slava Domnului ca avem un responsabil si cu asta, ca nu stiu incotro as lua-o cu lecturile mele cu dubla codare, din care prima e chiar engleza, cu un vocabular pe care il gasesti in buna parte in dictionare specializate).
Poti sa te gandesti la vacante, doar ca noi o facem inaintea ta si programam acolo tot ce nu incape in restul timpului, de la vizite la doctor si umblat prin magazine pentru ce nu avem vreme in mod normal pana la recuperarea somnului si … vacanta propriu-zisa, sa putem inainta sanatosi la cap prin alergata viata americana.
O alta surpriza ar putea fi, asa cum o sa aiba week-end-ul asta fratele lui Liviu care va veni in vizita din Canada, ca ai putea sa fii nevoit sa iti montezi singur patul (ce-i drept, cumparat pentru o asa rara si bucuroasa ocazie). De luat, l-a luat Liviu intr-o vineri, in fuga, grabindu-se sa vina sa ma ia pe mine de la scoala de departe, astfel incat sa apucam sa ne intoarcem acasa in timp rezonabil dupa ce le vom fi dus pe colegele mele la cumparaturi. Dar a sosit pachet si asa a ramas. La sugestia mea “Poate ar trebui sa il montezi …”, raspunsul a fost: “Lasa, sa si-l monteze el cand vine, ca nu am timp”. Pana la urma, chiar a fost mare treaba si cu cumparatul in timpul saptamanii, dupa ce, ca sa il putem pune undeva, am scos din camera aia, careia ii ziceam “a masinii de sport”, evident, masina de sport. Pe care, mare, ca noua, complexa si utila cum ar fi putut parea am dat-o de suflet unei colege din corporatia unde lucreaza Liviu sa putem folosi camera. Oricum nu aveam niciodata timp de primenirea conditiei fizice iar masina tinea loc, printr-o bara lunga din partea de sus, doar de depozit intermediar inainte de calcare pentru umerasele cu camasi si tricouri scoase de la uscat.
Revenind la musafiri, si asa, cu pat cu tot, problema oaspetului din Canada, supra-adaugat celor doi socri si parinti de Liviu, tot nu e rezolvata. Pentru ca nu are, in iarna asta care nu se mai termina aici, o pilota sa se inveleasca. I-am amintit lui Liviu pe messenger in seara asta, care mi-a spus: “Nu am timp sa cumpar, trecem cand ma duc sa il iau de la aeroport. Sper sa nu uit”. Si eu sper, macar de dragul amintirii renumitei ospitalitati romanesti, victima, se pare, a confluentei dintre cele doua culturi care se bat cap in cap in casa noastra.
Si daca tot mai ai ganduri sa vii in America la noi si cu alt scop decat sa ne vezi la fata, iti spun sa te gandesti de mai multe ori pana sa dai banii pe viza si sa te inghesui la coada la ambasada. Aici nu ai unde sa te duci pe jos. Singurul loc accesibil la pas, spre norocul parintilor lui Liviu, e un centru de seniori (un fel de club al pensionarilor) si unde ei mai pierd timpul dimineata facand aerobic sau jucand bingo pe geluri de dus si sapunuri. In rest, nu e ca la Londra, Paris sau, ce zic eu, nici macar Buzau, nimic nu aduce cu animatia oraselor europene. Pana si in Indianapolis, zona in care te simti safe sa mergi pe jos, down-town-ul, o strabati N-S si E-V in 10, 15 minute. Dupa care dai de ghetou de jur imprejur si la prima fata bulversanta de localnic faci garantat stanga imprejur cand vezi ca te fixeaza pierdut fix la nivelul camerei de luat vederi care iti atarna de gat si pe care o evalueaza instantaneu in prize de un anumit fel.
Daca ai masina (si numai atunci, pentru ca mijloacele de transport in comun aproape ca nu sunt si taxiurile sunt rare si prea scumpe fata de inchirierea unei masini), poti spera la o America mai interesanta. Dar nu spera la o masina de-a noastra, pentru ca aici, sa poti trai, e omul, locul de munca si masina (eu sunt inca o exceptie; pana la toamna cand, desi nu ma trage deloc ata sa ma urc la volan si asta il costa pe Liviu timp si stres in plus, o sa trebuiasca sa o fac).
In rest, cand avem timp, suntem din cale afara de ospitalieri.
Nu stiu daca ai reusit sa ma convingi ca nu as avea motive sa fiu musafirul vostru. In schimb, sigur m-ai convins sa nu am curiozitatea si sa nu ma deranjez sa ma deplasez pana in America.
Iar problema lipsei de timp imi suna atat de cunoscut… Renuntarea la aparate de sport si traitul pe fuga – am experimentat si experimentez in continuare. Tanjesc dupa vremurile in care, vorba lui Preda, timpul avea rabdare.
ApreciazăApreciază
Leo, daca nu te-am convins la faza cu musafirul e ca ai combinat in concluzia ta mai mult decat ai aflat din postarea mea. Oamenii astia si imaginatia lor creatoare … 😉
Cat despre deplasarea in America, poate te mai gandesti, pentru ca America turistica nu e ca America de zi cu zi. Dimpotriva, e o experienta diferita si prin asta interesanta.
Si da, viata pe fuga e cu siguranta cel mai global fenomen, pentru ca nici acasa nu imi era mai roz. Doar ca era mai acasa.
ApreciazăApreciază
Hehe, am tendinta sa fac mereu pe dos !
Cand cineva este entuziasmat, ii tai macaroana.
Cand e vorba de o anti-reclama sau non-invitatie, mai am putin si ma simt ca acasa !
Si, daca spui tu, am sa-i dau marii Americi o sansa. Numai sa-mi dea si ea mie una !
Apropo de viata pe fuga – eu si sotul meu obisnuim sa spunem : lasa, ca ne odihnim noi…in viata de dincolo ! 😀
ApreciazăApreciază
Frumos va sade, Leo, oameni tineri … 😉
ApreciazăApreciază
Problema pilotei este rezolvata! Am pus in geamantan un sac de dormit. Cu patul, ramane de vazut cat de descurcareti sant baietii nostri!
ApreciazăApreciază
Carmen, fugi dupa el la aeroport, ca am rezolvat si cu pilota! 😉 Chiar imi spunea Liviu in seara asta, in drum spre magazin, ca nu stiu ce procopsenie vrea sa ia, buna si la Polul Nord (casa are centrala proprie, daca retii … 😉 ).
Cu patul inca nu facuse nimic, l-am intrebat si de asta mai pe ocolite. Dar, vorba ta: pana la urma e un test. Noi dam notele de pe margine 😉
Vorbesti serios cu sacul de dormit? Are si cort, sa aiba unde il folosi? 😉
ApreciazăApreciază
Leo, ma frustreaza de nu mai pot ca softul nu imi ia comentariile pe blog la tine. Ma pune sa aleg profile, o fac rabdator pe rand si de fiecare data se face ca munceste dar dupa ce astept comentariul dispare si gata.
Asta e ultimul care a disparut, dar il salvasem intr-un click de „copy”:
„Incerc iar …
Tare englezul ala. Imi si imaginez ca pare sa fi venit in jungla din marea lui civilizatie. Citesc ce scrii si imi amintesc de literatura din fostele colonii engleze, care descrie cum una ziceau sa isi arate superioritatea fata de „salbaticii” pe care ii birjareau si in altfel se manifestau urmandu-si natura„.
ApreciazăApreciază
Cu sacul de dormit? Da! Dar l-am scos, pentru ca nu se poate compara cu ceva bun si la Polul Nord.
Cat despre cort? Are si tentatia a fost mare, dar m-am gandit la bietele veverite de pe langa casa voastra, pentru ca nu stiu cat de obisnuite sant cu sforaiturile! Mi-ar pare rau sa le stresam.
ApreciazăApreciază
🙂 🙂 🙂
Multumesc pentru grija pentru veverite, eu tin mult la ele si gandul tau bun ma bucura!
Inteleg ca nu plecase inca … Uite ca e si blogul asta virtual util la ceva palpabil 🙂
ApreciazăApreciază
Cristina, multumesc pentru intentia cea buna, dar nu-i bai.
Ma multumesc sa pot eu sa trec pe la tine : vorba aia, mai mult imi place sa fiu musafir decat gazda. 😀
Tare dragut din partea ta sa-mi lasi un „paste” cu intentionatul comentariu.
Daca nu merge, nu merge…
😉
ApreciazăApreciază
Leo, baiul e … ca si mie imi place sa fiu musafir si imi musafiresc tot blogroll-ul si nu numai cand vreau sa mai schimb macar virtual viata mea cu a voastra. Dar e ca si cum nu as avea viza de intrare pentru blogul tau 😦 Mi-am verificat pana si setarile din browser, poate cine stie, o fi vreo interdictie cu adresa asta … Nu ca m-as pricepe, dar am facut o analogie (probabil aiurea) cu pop up-urile.
Pe de alta parte, vad ca iti place si gazduiala la cat de mult si multe povestesti …
ApreciazăApreciază
Cristina, am cercetat si eu problema, am schimbat cate ceva in codul HTML. Cand poti, verifica daca merge. Sa-mi probez si eu un pic skills-urile IT… 😛
ApreciazăApreciază
Leo, am tot tastat „a, b, c, a, b, c, proba de tastatura …” dar … tot nu merge. Poate gasesc pe cineva priceput la IT si bloguiala sa intreb. Eventual pe aia de la Blogspot, printr-un e-mail. Mai bine te sun sa iti spun ce am de spus, ca e mai practic … 😉
ApreciazăApreciază
Uf, Cristina, iti multumesc pentru stoicism si perseverenta. Deci ma las de meserie, nu sunt buna de modificat coduri HTML… 😀
Nu-i nimic.
Un weekend placut iti urez !
ApreciazăApreciază
Leo, atat timp cat altii pot si eu nu, ma indoiesc ca problema e la tine … E pe undeva insa, dar ascunsa mintii mele 😦
Un week-end frumos si si relaxant si la tine!
ApreciazăApreciază
Tin sa va felicit pentru diversitatea creatiilor…>:D:D<
ApreciazăApreciază
…si faptul ca sunteti fericita detinatoare a celui mai primitor blog…;)
Iar in legatura cu veveritele as vrea sa fac cateva sugestii pentru urmatoarele vizite : sa izolati fonic scorburile, sa achizitionati un cort izolat…..iar daca asta e prea mult atunci si castile sunt o solutie.Cu toate ca e periculos in cazul in care modernizarea micilor rozatoare va consta in achizitionarea unor cd-uri cu muzica hip hop, sau mai stiu eu ce alte accesorii „indispensabile” membrilor noului curent….
>:D<
ApreciazăApreciază
Andra, bun venit, atunci, in casa asta virtuala dar primitoare! 🙂
Sa stii ca veveritele noastre au cuiburi ca pasarile, in varful copacilor, nu stau in scorburi cum imi aminteam si eu de pe la scoala. In cazul asta o sa avem batai de cap cu izolarea fonica … 😉
ApreciazăApreciază