Dosarele (United)X

De doua zile sunt in Zurich. Teoretic. Si numai in documentele oficiale ale United Airlines. Practic sunt tot in Indianapolis, de unde in urma cu aceleasi doua zile avionul a plecat cu destule ore intarziere la Chicago ca sa nu mai aiba rost sa ma urc in el. As fi pierdut cursa de Zurich oricum si mai departe pe cea de Bucuresti.

Biletul a fost reprogramat pentru o alta data, una care pica bine companiei United Airlines si nu neaparat bine mie. Dar cine mai face azi business-uri sa-i fie bine aluia de cumpara?! Mie imi pica mai bine biletul initial, ales de mine. Cu 6 ore jumatate mai bine la dus, cand faceam numai 15 ore pe drum, nu 21 si jumatate ca acum.

Reprogramarea biletului a fost o aventura in aventura. In aeroport nu a putut fi facuta pentru ca nu ma puteau scoate de pe zborul de Zurich la care nu ajunsesem in Chicago. Ajunsa acasa, am chiaunit vorbind 3 ore cu robotii United la telefon si cu niste functionari ganditi dupa modelul porcusorului isteric. Una platita prost rau, pentru ca pastrarea salariului nu parea s-o motiveze sa nu-mi urle in urechi ca nu o intereseaza numele meu si faptul ca eu nu stiu numarul rezervarii (pe care dealtfel nu mi-l daduse nimeni). S-a descurcat pana la urma si mi-a replanificat biletul. Cu rezerva ca, dupa capul ei, United urma sa ma duca pana la Bucuresti iar la intoarcere sa ma ia direct din Frankfurt. Alt telefon si s-a rezolvat. Cumva, dar cu o nuanta de cumva ascunsa de privirile functionarei de la aeroport, unde din vigilenta am mers ieri special sa ma vad cu biletul care imi trebuia azi in mana. In dimineata asta, la check in, singura problema pentru care nu puteu sa-mi dea cartile de imbarcare ramasese rezervarea dubla pe una din rutele de intoarcere.

Acum sunt asezata confortabil langa o fereastra pe care vad un avion care tocmai pleaca si ma bucur de generozitatea aeroportului din Indianapolis de a imparti internet wireless gratuit cui vrea sa-l ia. Si ma gandesc ca pana la urma ce ramane din viata e aventura prin care treci, consolandu-te, in momentele in care ti se pare prea intensa, ca la polul celalalt – al unei vieti care sa nu-ti tavaleasca asteptarile pritocite de creierul tau care trage genetic spre comoditate – e Alzheimer-ul.
__________
PS1: Unul a plecat cu troller-ul meu de cabina de langa mine. Trecea in fuga si “l-a agatat” din mers in timp ce eram intoarsa cu spatele. M-am intors instinctiv si i l-am luat din mana. “N-am vrut sa fac asta.” – imi zice. “Dar ce mama naibii ai vrut sa faci?!” – l-am intrebat, dar numai in capul meu, in care erau deja destule sa il mai complic si cu asta.

PS2: Pe un monitor, CNN vorbeste despre explozibilul gasit intr-unul din avioanele ajunse in State.

PS3: Tocmai am intrat sa verific din nou biletul modificat de tipa de la check in (preventiv, ca prea pareau lucrurile ca se legasera cu drumul asta). Nu stiu ce mama naibii a facut, dar toata partea de intoarcere in State a disparut din rezervare. O fi sters-o cu totul ca sa-mi poata da cartea de imbarcare pentru dus … Ma duc sa dau peste vreun functionar inainte sa incep sa ma intreb daca toata aventura asta chiar imi protejeaza creierul impotriva Alzheimer-ului sau doar il toceste altfel.

Iar mancarea ii canta in copaci

In Indiana, primavara asta, totusi, nu-i decat o vara: 27, 28 de grade Celsius. Pana la urma, a tot fost primavara toata iarna, asa ca vara a venit oarecum la timp. Putin confuza, padurea si-a terminat de etalat narcisele salbatice galbene si albe din prima parte a lui martie si a trecut la imbracat copacii si la asternut pe jos o floare sau alta pe fundal verde de iarba. E atat de cald incat te intrebi daca in loc sa-si infloreasca stejarii nu o sa fie tentata sa puna in ei direct ghindele. Ceea ce le dorim si veveritelor, care in caz contrar pana la toamna nu le ramane decat sa are pamantul cu ghearele, dezgropand ce au ingropat acum cateva luni. Veveritele noastre nu au inca program de arat, mai avem vreo 15-20 kilograme de ghinde din ce am cules cu Liviu pentru ele din ultima recolta a padurii.

Asa semi-inverzita si inflorita, padurea in nuante de verde deschise de soare te trezeste si pe tine la viata. La ultima plimbare, pe o alee trezise un caine galben in lesa cuiva, pe alta unul alb cu galben iar pe o creanga de langa poteca semi-trezise o broasca gri. Il trezise si pe un motan cu mimica de golan de care am dat, latit si lungit si cu labele si coada atarnand de o parte si de alta, pe un trunchi de copac pus la pamant sezoanele trecute de varsta sau vant. La cativa pasi de poteca, animalul ne-a urmarit cu privirea pana cararea a dat coltul si am ajuns sa vedem copacul cazut de la capul celalalt.

- E relaxat. - constat cu voce tare catre Liviu, in timp ce priveam labele si coada animalului gri cu alb atarnand de o parte si de alta a busteanului.
- Da, ii canta mancarea in copaci. – imi raspunde Liviu, atent la muzica padurii care ii aducea probabil motanului in minte proiectii despre gustul concret al fiecarui tril.

This slideshow requires JavaScript.

Sambata in alta familie

Seara de weekend in familie de neinvidiat: Liviu planuri de lectii si corectat, eu planuri de lectii si corectat. 5 ore, restul maine. Consolarea a fost ca o plimbare in downtown Indianapolis ar fi putut fi si mai de neinvidiat decat atat: o data pentru furtuna violenta care a avut drum pe acolo, apoi pentru dezaxatul care a avut si el drum tot pe acolo cu masina, din care impusca oameni la intamplare.

Foto: Google

Dave din America isi cauta nevasta

Dave are o casa si un business cu flori in San Francisco. Si mai mult de 65 de ani. De cateva zile, mai are si o stire la TV, in care spune tuturor femeilor ca vrea sa se insoare. O perioada le-a spus doar prin site-ul pe care si l-a facut special pentru asta, MarryDave.com. Site cam ciufulit estetic, dar care-si face treaba lui: duce mai departe dorinta lui Dave, aceea de a gasi o femeie care arata, se imbraca, se poarta, se joaca si are o atitudine “youngish“. Mireasa mai trebuie sa fie haioasa, sa rada si sa cante prin casa, sa fie aventuroasa “a little bit“, cinstita si fidela. Pe partea cealalta, si el e jucaus. Selectia e pe baza de fotografie recenta, “no age limit!”

Dupa ce l-a calcat televiziunea, Dave a iesit pe site cu un mesaj disperat dar gandit sa linisteasca, scris boldat si cu rosu, adresat jumatatilor potentiale (treimile incluse, pentru ca majorele intra confortabil si in 65+ / 3). Il pun aici in traducere, sa-l inteleaga si bunicutele din Romania younghish in atitudine, dar care se chinuie inca sa traiasca din pensie. Si fetele care se chinuie de mai mult de un an sa ia bacul: “Va rog sa retineti: Am de ceva timp site-ul asta si de curand am aparut intr-un interviu televizat care am crezut ca va fi vazut doar local, dar care face acum turul tarii!!! (n.r.: semnele de exclamare sunt de la ginerica). Prin urmare, primesc mai multa corespondenta decat asteptam. Voi incerca sa le scriu tuturor celor care mi-au scris, pentru ca asa e politicos, dar ar putea sa-mi ia ceva timp. Multumesc pentru interes!”

Interesul femeilor ca interesul femeilor, poate fi explicabil (macar din perspectiva cozii la legalizarea statutul in America). Ce ma confuzeaza, e fixatia ABC-ului local, care tot repeta stirea de cateva zile.

Nu ma indoiesc, deci exist

Pana sa fie atata comunicare, credeam ca oamenii sunt doar diferiti: gandesc altfel unii fata de altii explicabil, pentru ca nu au aceleasi date de intrare sa gandeasca la fel, isi iau hotararile dupa cum ii duce capul pe fiecare in mare dintr-un motiv derivand din primul, etc. Acum aflu zilnic ca exista prosti cu carul, de realizez ca atelajul cu prosti rasturnat nu poate fi doar ala de la Caracal; daca ar fi sa fie numai ala, le-ar anchiloza aratatorul desteptilor de la inactivitate.

Afli de prostii care gandesc altfel decat trebuie pe Facebook, prin comentariile din presa online, pe bloguri, pe forumuri. Una, doua, afli ca si tu gandesti ca prostul. Nu exista pareri, optiuni politice, preferinte literare sau muzicale care sa nu te expuna la riscul de a afla adevarul cel urat despre tine. Neutralitatea si decenta parerii tale nu se pun. Nu are cum, esti prost. Esti prost daca tii sau nu tii cu Basescu, Iliescu, Diaconescu, Popescu, Ionescu. Esti prost daca ai o parere despre o lege sau alta. Esti prost daca nu suferi de aceeasi turmita sau idolita. Esti atat de prost incat ai revelatia pana la urma, argumentat la cati destepti iti roiesc in jur, ca au fost mai multe carurile cu destepti care s-au rasturnat iar tu nu ai fost in vreunul din ele.

De vreo doua ori am aflat ca sunt proasta pe blog la mine. O data cand povesteam despre studentii care-mi veneau in slapi la examen in aprilie, obsesia americana pentru slapi indiferent de anotimp parandu-mi-se o diferenta culturala (am vazut pe cineva incaltat asa iarna, la biserica). Concluzia comentatoarei – una neasteptat de isterica: “Ma intreb oare ce le predai studentilor acelora daca nu ai altceva mai bun de facut decat sa “scartzai” despre nimicuri fenomenale ca acestea pe net? Daca Tato (n.r.: o fosta colega de facultate) asta al tau e un catzel atunci ia-tzi un barbat. Daca e o fiintza umana atunci e grav pentru tine, nu mai ai scapare. Pe cine crezi ca intereseaza toate k–turile astea ale tale? Tu te-ai intrebat vreodata dece te apuci sa “scrii” si mai ales te-ai uitat pentru cine scrii?“ Cititi si voi textul si, daca va isterizeaza in aceeasi masura, problema ramane la mine. Oricum, comentariul isteric l-am trecut in spam, nu am pierdut timp sa-i raspund; trasese ea toate concluziile oricum. Alta data s-a intamplat cand nu am vrut sa accept ca democratii americani sunt prosti si republicanii destepti si ca scolile publice americane sunt toate o apa si-un pamant pentru ca asa credea cineva intr-un comentariu. Comentariile astea le-am sters cu articol cu tot (care articol vorbea fara patos despre ultimul discurs al presedintelui Obama despre starea natiunii).

Cred ca-i misto sa stii mereu ca esti destept si ca ai dreptate, nu te indoiesti niciodata. Nu te indoiesti niciodata, nu esti nefericit niciodata (asta e cercetata stiintific). Ce naiba sa-ti doresti mai mult?!

Foto: Google

O alta moarte a domnului Lazarescu. Una altfel

Povesteam mai deunazi despre homelessul care se pripasise intr-un spital din tara mereu surprinzatoare si traia din serviciile pe care le facea unui bolnav sau altul contra-cost. Si care-si mula oferta pe gaura lasata de indolenta personalului deja platit sa le faca. Tot atunci mai povesteam despre faptul ca intr-o zi au venit doi oameni care l-au alergat prin spital sa-l dea afara.

Povestea continua cu episodul in care homelessul a lipsit doua zile, dupa care a reaparut pe sectia de ortopedie unde isi facuse veacul – si mai ales bani de buzunar – ceva mai inainte. Acum schimband foaia: nu mai cerea bani bolnavilor si apartinatorilor pentru serviciile facute. Ii lua fortat de la cei imobilizati pe care ii gasea fara altcineva pe langa ei. Si nu-i mai ajuta cu nimic in schimb.

Singur si imobilizat l-a gasit si pe domnul – sa-i zicem – Lazarescu. Un om in varsta, victima perfecta intr-un fel sau altul a sistemelor de toate felurile din Romania. Borfasul institutional a deschis sertarul de la noptiera domnului – sa-i zicem – Lazarescu, unde stia ca tine portofelul, dupa care i-a luat toti banii. Cu schimbat cu tot. La agitatia neputincioasa a batranului tintuit la pat de un sold rupt si operat, o insuficienta cardiaca si o pleurezie in vindecare, homelessul a raspuns ca avea permisiunea doamnei – sa-i zicem – Lazarescu sa ii ia banii.

Mirata a doua zi ca l-a gasit din nou pe homeless in Paradisul de unde fusese dat afara, doamna – sa-i zicem – Lazarescu s-a inseninat la gandul ca va avea din nou pe cine sa roage sa mai arunce un ochi peste noapte si spre patul sotului bolnav. Si s-a gandit sa-i mai dea niste bani. Martor al momentului, domnul – sa-i zicem – Lazarescu a realizat atunci ca ce i se intamplase cu o zi inainte fusese un jaf in plin spital. Si a facut o criza de nervi, care l-a trimis din nou la sectia de reanimare de unde se intorsese de cateva zile, imediat dupa ce fusese operat de sold. La reanimare a si murit putin dupa, de atac de cord. Azi, de ziua ei, doamna – sa-i zicem – Lazarescu l-a inmormantat.

Medical, se vor gasi cu siguranta specialisti sa sustina ca domnul Lazarescu a murit asa cum mor mai toti batranii care isi rup soldurile: din cauza complicatiilor. Si ca era ceva previzibil ca asta sa se intample, pentru ca de ruptura de sold – vorba cantecului – “se moare trist, se moare-ncet, se moare”. Si poate e cum cred ei. Doar ca – dupa mintea mea – intr-o institutie publica de sanatate ar trebui sa se moara – daca tot trebuie sa se moara – in primul rand decent.

________________

PS:
Pentru ca nicio asemanare cu realitatea nu a fost intamplatoare, politia a fost anuntata. De mine. In memoria domnului – sa-i zicem – Lazarescu, o sa urmaresc daca o sa incerce macar sa-i dea homelessului de urma. Si daca cineva o sa raspunda pentru asta sau o sa indrepte ceva printr-o masura sau alta. Ca macar urmatoarea moarte a domnului Lazarescu sa fie mai decenta.

(Articol postat si pe Dealul Melcilor)

Update 1. Discutie la Politie (9 martie)
Eu: Buna ziua! Ma numesc X, am facut saptamana trecuta o reclamatie la dumneavoastra prin formularul pe care il aveti pe site in legatura cu bla, bla, bla. As vrea sa o urmaresc.
Un domn: Buna ziua! Veti primi un raspuns in 20 de zile. Prin email daca prin email ati facut-o, daca nu pe adresa pe care ati dat-o.
Eu: 20 de zile … Intre timp persoana in discutie a murit. As putea sa verific macar daca reclamatia a fost luata in consideratie?
Domnul: Email-urile nu sosesc la noi, ci la Inspectoratul Judetean de Politie, nu va pot spune. Sunati dumneavoastra la sfarsitul saptamanii viitoare aici, la noi.
Eu: Bine, voi suna … Buna ziua!
Domnul: Buna ziua!

Loteria tornadelor

Inca mai primim email-uri si telefoane de la prieteni curiosi sa afle daca am fost printre cei trasi la sorti de tornadele din Indiana vinerea trecuta. Nu am fost. Am fost doar in lotul de speriati cat toata populatia Indianei, care si-a petrecut miezul zilei respective jucandu-se de-a ruleta ruseasca la impuse cu vremea. Si cu ochii pe codul rosu de tornada care acoperea absolut toata harta statului. La tragerea la sorti, la noi au picat sa fie doar un vant naravas si o ploaie cu piatra, venind dintr-un cer gri spre negru care facuse din zi noapte. Tornadele … (continuarea pe Dealul Melcilor)